5 martie 1953. Sistemul de propagandă al URSS anunţa oficial moartea generalissimului Stalin. Şoc şi groază la nivel planetar cât şi în România, unde, dintre agenţii NKVD, cei încartiruiţi în oraşul Stalin s-au simţit puţin frustraţi când au fost nevoiţi să-şi schimbe buletinul, la revenirea numelui românesc, de Braşov. Pe 9 martie, simultan în toate capitalele comunistoizate ale lumii, au avut loc ceremonii funebre şi funeste, desfăşurate concomitent cu funeraliile de la Moscova. Acum 64 de ani pe vremea asta, un maior american, Martin Manhoff, cu funcţia de ataşat militar adjunct la Ambasada SUA de la Moscova, cocoţat pe un pervaz, filma discret ce putea şi el din manifestaţiile grandioase derulate în jurul sicriului roşu al tovarăşului tătuka al tuturor ruşilor (mai puţin al celor exterminaţi prin gulaguri). Fotografiile şi filmările de senzaţie au fost descoperite anul trecut, după moartea militarului şi a soţiei sale, de un istoric american, Douglas Smith, chemat de familie să i se uite prin arhive. Rezultatul: spectaculos. Omul digitizează de vreo şase luni şi nu se mai opreşte, ca şi fotograful Mario-Cezar Popescu, cel cu Arhiva Axinte de la noi. Acum s-a cuplat cu Radio Europa Liberă, care ieri a şi publicat filmarea şi fotografiile preluate şi de noi mai jos (că merită). Manhoff a fost expulzat de ruşi în iunie 1954, sub acuzaţia de spionaj (oameni răi) iar imaginile de la cuplare lui Stalin cu Lenin sunt luate fostul sediu al Amabsadei SUA la Moscova, aflat în Hotelul Naţional.
Marii criminali Hruşciov, Molotov şi Beria au stat la căpătâiul lui Stalin, ultimul fiind eliminat în scurt timp. Ştia prea multe. La noi, acum 64 de ani, în fosta Piaţă Stalin, anterior Hitler şi acum, până una alta, Charles de Gaulle, se trăgea cu tunul de speriau tovarăşii şi găinile. Moartea lui Stalin a adus o relativă relaxare de moment a regimului, în sensul că măcar construcţia canalului Dunăre – Marea Neagră, un uriaş mormânt colectiv la care artizanii şi cioclii erau sovieticii, a fost oprită. Decapitarea elitei româneşti avea să continue până la deparazitarea instituţiilor de forţă de căpuşele bolşevice, revenite în masă la supt după 1989. Mai jos, imaginile de arhivă:
Funeraliile lui Stalin – Filmare inedita din Ambasada SUA la Moscova de ZiaristiOnlineTV
Sursa: Ziaristi Online