Am crezut în tinerii care au susţinut zona liberă de comunism din Piaţa Universităţii. Erau dornici de libertate şi dreptate şi preţuiau valorile creştine. Aici era adevăratul spirit al revoluţiei care a biruit dictatura comunistă. Acest meeting de durată, cel mai lung din istorie, nonviolent, neîntrerupt decât prin provocări şi manipulări, a devenit pentru scurt timp inima României în acel sfârşit de mileniu.
Tinerii de la PNTCD s-au implicat moral in susţinerea acestui fenomen pe lângă cei de la Liga Studenţilor care erau organizatorii principali. Am mers de mai multe ori împreună cu Ioan Alexandru in Piaţă în perioada mitingului. Uneori era invitat la balcon să vorbească şi trebuia să trecem prin multe filtre făcute de studenţi pe holurile de la Filologie şi Geologie.
Foto: Emanuel Pârvu
Nu era usor sa ajungi să te adresezi în această Piaţă unde s-a dat lupta finală hotărâtoare, începută la Timişoara, desăvârşită aici prin uriaşa jertfă asumată de bunăvoie, fără violenţă, a tineretului acestui neam. Acest spirit de jertfă l-a determinat pe Ioan Alexandru să înceapă demersurile pentru acordarea Premiului Nobel tineretului României. A discutat îndelung la Oslo motivul acestui demers cu directorul prestigioasei Instituţii care i-a spus ca această solicitare este îndreptăţită şi posibilă, depinde în mare parte de cum vor evolua lucrurile. Sa nu se întâmple violenţe şi să nu se facă vărsare de sânge că Dumnezeu vrea pace şi dreptate.
Tot in acest interval Maica Tereza, laureata Premiului Nobel pentru Pace a vizitat România. A scris în engleză cu mâna sa , următorul text pentru tineretul României care i l-a înmânat poetului să fie rostit la balcon :
Maica Tereza
„Hristos a Înviat! Dumnezeul iubirii să vă binecuvânteze, tineret al României! Ferice de voi făcători de pace care prin nonviolenţă veţi cuceri inimile compatrioţilor voştri. Fericiţi făcătorii de pace că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema!”
Un alt om de seama al Europei, cunoscutul Fr. Roger, cel care a fost sufletul Taize-ului a venit în Bucureşti în aceea perioadă şi s-a întâlnit cu Ioan Alexandru şi Pr. Constantin Galeriu la Biserica Sf. Silvestru. Acolo am asistat la o discutie despre tinerii care au murit la revoluţie, iar fr. Roge a spus la sfârşitul vizitei cam aşa:
„Biserica din România ar trebui să-i canonizeze şi să-i treaca în rândul fericiţilor pe toţi tinerii ce s-au jertfit în decembrie în România. Orice ţară din Europa de i-ar avea ar cere această beatificare. Ei au murit cu flori şi cruciuliţe pe piept, au fost fără arme, au murit însetaţi după dreptate, au fost curaţi cu inima şi Predica de pe munte îi socoate fericiţi.”
Am fost împreună cu poetul la teologul Dumitru Stăniloae pentru a-l invita să vorbească la balconul Universităţii zecilor de mii de suflete care se adunau tot mai mulţi seară de seară în zona liberă de comunism. Era bătrân si neputincios, nu a putut sa vină in Piaţa, insa a scris o scrisoare testament care sa fie citită de la balcon. Ne-am luat rămas bun de la el şi soţia dumnealui. Era ultima întâlnire, nu după mult timp a plecat la cele veşnice. De acolo am revenit la „golanii” din Universitate. Am aflat în Piaţă cu bucurie vestea de la Paris că Alexandru Paleologu, ambasadorul de atunci al României în Franţa, s-a declarat şi el “golan”, chiar „Ambasador al Golanilor”.
Părintele Stăniloae
În seara de 15 mai 1990 a fost citit la balconul Universităţii testamentul bătrânului părinte teolog Dumitru Staniloae în faţa zecilor de mii de oameni:
„Domnul cel Înviat să fie cu voi, să vă susţină în viaţa cea nouă şi plină de veşnica nădejde pe care ne-a câştigat-o cu viaţa Sa care a mers până la moarte.
Va rog să fiţi tari şi uniţi în credinţa în El. Precum ne iubeşte El să-l iubim şi noi pe El şi să ne iubim unii pe alţii.
Aşa va birui poporul nostru greutăţile prin care trece, aşa ne vom păstra ca un popor puternic şi ne vom impune lumii întregi, aşa ne vom păstra unitatea şi identitatea noastră spirituală ca neam românesc care avem ceva de dat lumii.
Domnul Hristos să fie cu voi şi cu neamul nostru acum şi în vecii vecilor. Căci vor veni neamurile la judecată şi fiecare va aduce slave, noi sa nu ne micşorăm slava.
Amin.”
În aceea noapte s-a cântat la lumina lumânărilor „Hristos a Înviat” şi s-au făcut rugăciuni, Piaţa Universităţii devenind o biserică uriaşă împodobită cu icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului cu Pruncul, sus pe umerii Universităţii sub cupola înstelată a cerului de vară iar balconul a devenit precum un amvon cosmic.
Atunci s-a născut mai mult ca niciodată dorinţa în inima noastră ca acolo să se ridice o biserica de lemn, o săgeată de turlă din Maramures. A fost şi părintele Constatin Galeriu în Piaţă să pecetluiască hotărârea mulţimilor aducând binecuvântarea.
„Sa se ridice biserica!” a fost zguduitoarea hotărâre a zecilor de mii de participanţi din acea noapte de veghe. Ce s-a întâmplat după aceasta este bine ştiut. Artizanii provocărilor şi manipulărilor au reuşit să deturneze scopul nobil al acestui miting, sfârşind în barbarie şi violenţe care au făcut înconjurul lumii.
(Fondator Pro Vita România)
PS: Detalii despre Trollii lui Soros şi cum vor ei să reintroducă cenzura bolşevică, AICI. Nu am vrut să maculăm această postare.
Hristos a Inviat cu Ioan Alexandru in Piata Universitatii 1990 de ZiaristiOnlineTV
Piața jertfei și a libertății
18-24 mai 1990
Inaltarea Domnului
N-au neamurile locuri multe
Cu cerurile unde să se înfrunte
Să-și vadă slăbiciunile și măreția
Inc-un altar se naște-n România
Pana la ziua sfântă a judecății
Piața jertfei și a libertății
Sântem în ea de câte săptămane
Cu ranele Hristosului în mâne
Și casa noastră nu ne mai cunoaște
De cât întorși de-aici ca de la Paște
Cu-o lumânare pipăind abisul
Pe sub crengi ce-și varsă paradisul
De patruzeci de zile muscata în fereastră
Învierea Domnului e și-nvierea noastră
Mai presus de El unde ne-am duce
Măsura milei spânzură pe cruce
Să-nsămânțăm un gorun ca-n marginea pădurii
In acest cuib de piatra unde clocesc vulturii
Sa nu ne poată smulge din trezie
Până se naște noua Românie
Dintr-un lemn din fiece padure
Trunchiul ca grinda frunzele aure
De unde Nistrul marea o-ntretaie
Sunt lacrimile noastre fierăstraie
Și-n cremene sa intre cu tot jarul
Să cuibărim cereștilor altarul
Nu ni se cer secătuiri de lacuri
Ridici în clipă ce ctitorești de veacuri
De doua mii de ani tot poleim cu plânsul
Acest chivot cu Dumnezeu Întrânsul
Ce codru nu-și da cu drag stejarul
Să străbată coșmarul cu sanctuarul
Ce munți din câți se încâlcesc cu norii
Nu și-ar trimite piscurile sărbătorii
Din giulgiurile goale nu-i cine sa ne înfrângă
Dormim ca limba-n clopot într-o dungă
Pe caldarâmuri arse de rugi și priveghere
Sănge de sfinți miroase-a înviere
În coveciara unde dospește-ne prescura
Cereștile nu mai dau omului măsura
Borna de bronz si piatra vin fluturii în horă
Să bea din roua raiului din fiece-auroră
Câte fântâni și râuri țara mi-o îngână
Cu munții vin aici și se-ncunună
În privegherea asta lucrătoare
În lacrimile Precistei Fecioare
E atât de strâmtă ca-n lumânare para
Pe dinauntru-ncape toată țara
Milenara, cea care-a fost și vine
Pe dreapta stingere de sine
De doua mii de ani o știm cu toții
Icoana jertfei și a libertății
Oaza cu izvoare în inima pustiei
Coruri se-aud, oceanul bucuriei
Oricât ispitele mușca-vor din ființă
Întoarcerea-n robie rămâne neputință
Aceste palme roase de fum și piramide
Tablele iubirii albe hrisalide
În miez de noapte umbra lor scâteie
Adio era strâmbă si atee
Sursa: Ziaristi Online
Pingback: 2 + 2 = 5. Cum se va manifesta cenzura trollilor lui Soros: Grupuri organizate de hateri vor raporta în masă ştirile reale ca false iar Hub-ul lor "factual" va raporta site-urile nesoroşite la Google - Ziaristi OnlineZiaristi Online