Maestrul huşean Theodor Codreanu nu uitã si nu iartã! Atât de rãu l-a supãrat un editorial scris de Horia-Roman Patapievici în 2002, încât ani la rând nu a putut uita ofensa dureroasã adusã memoriei Românului Absolut. Într-un articol publicat în revista “Flacãra”, Patapievici propovãduia zelos, “inactualitatea lui Eminescu”. Una dintre cãrtile publicate relativ recent de cãtre Theodor Codreanu, “Eminescu incorect politic”, lansatã la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava, are un argument de exceptie din partea autorului. “În acest caz, îndrituit sã vorbeascã despre valori era Mihai Ralea, iar nu Patapievici, care pretinde a reprezenta „tabla de valori acceptate”. De cine „acceptate”? De impostori?”, întreabã, tãios, huseanul Codreanu. Pe 15 ianuarie 2017, la orele 13.30,  profesorul Theodor Codreanu, cunoscut exeget al operei eminesciene, îşi va lansa la Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”, volumul „Fragmente despre Eminescu”, apărut la Editura Junimea, informează Primăria Iaşi.

“Se cuvine sã-i aduc multumiri pentru titlul acestei cãrti d-lui Horia-Roman Patapievici, care, într-un articol, publicat în revista Flacãra (nr. 1-2/2002), intitulat, provocator, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, scria adânc: „pentru noua tablã de valori acceptate, Caragiale a fost gãsit «corect politic», în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din «tãrile progresiste» a arãtat fãrã dubiu cã fostul poet national al României clasice e «politic incorect». Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui deoarece noi azi iesim din zodia nationalului.”

Indubitabil, opinia eminentului eseist al Grupului pentru Dialog Social este o mostrã emblematicã de „corectitudine politicã” pe care, altminteri, i-o cunosteam de multã vreme, ideologia aceasta fãcând gloria imposturii intelectuale postdecembriste, ceea ce le-a înlesnit noilor arivisti ocuparea nu numai a institutiilor culturale, dar si privilegiul unic de a prãbusi vertiginos România. Dincolo de precaritatea stilisticã a textului patapievician, izbesc douã mistificãri specifice „inteligentelor” confuze. Fenomenul a fost descris, percutant, încã din 1935, de Mihai Ralea. Într-un eseu inclus în volumul Valori, Ralea definea inteligenta ca puterea de a evita confuzia punctelor de vedere. Ilustra afirmatia cu scena petrecutã între cele douã studente de la Fizicã. Fetele disputau aprins o problemã. La un moment dat, cea care nu mai avea argumente a izbucnit în plâns, zicând rãzbunãtoare: Asa-mi trebuie mie dacã stau de vorbã cu o tuberculoasã!

Sã se observe cã toti aceia care nu au argumente si-si imagineazã cã le au, deviazã brusc de la dialog si sfârsesc, triumfãtori, prin a pune etichete. D-l Patapievici a gãsit rapid una pentru Caragiale (corect politic) si alta pentru Eminescu (incorect politic). Cu ani în urmã, ideologii proletcultului uzaserã de alte etichete (dar tot din sfera „incorectitudinii”): reactionar, paseist, antisemit, proto-legionar etc. Iar dacã ne întoarcem la Caragiale, pe care, în chip fraudulos, Patapievici îl opune lui Eminescu, vom descoperi cã si autorul Scrisorii pierdute a fost un „incorect politic”, si încã unul nimicitor pentru lipsa de inteligentã a unora dintre contemporani. Oare, ca sã dãm doar un exemplu, ridiculizarea „progresului cu orice pret” nu era o durã atitudine „incorectã politic”? În acest caz, îndrituit sã vorbeascã despre valori era Mihai Ralea, iar nu H.-R. Patapievici, care pretinde a reprezenta „tabla de valori acceptate”. De cine „acceptate”? De impostori?

Crede cã mai triumfã Patapievici si comilitonii „demascând”, cu ironie internationalistã, sintagma poet national? Stim cã de la Manifestul Partidului Comunist (1848) încoace tot ce este national le stã în gât autorilor de utopii globaliste. Cum sã nu se plângã, precum studenta de la Fizicã, de „nationalismul” lui Eminescu, echivalentul „tuberculoasei” din 1935? S-o creadã „corectii” cã englezii se vor lepãda de Shakespeare (numit chiar de Eminescu poet national) al Albionului, s-o creadã cã germanii se vor lepãda de Goethe („poet national si educator national”, cum l-a numit Fritz Martini), s-o creadã aceiasi cã americanii se vor lepãda de Walt Whitman (numit de Harold Bloom „poetul national” al Statelor Unite) etc. În fine, s-o creadã noii ideologi cã românii se vor lepãda de poetul lor national!

Cartea de fatã (care valorificã texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) îsi propune sã facã o concesie „corectilor politici”: sã arate de ce Eminescu este incorect politic. Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grãbit sã punã diagnosticul, dar uitând, în izbucnirea sa în bocet, sã si-l argumenteze. Îi venim, aici, în ajutor. Diavolul este corect politic. Diavolul, da! Însã nu si Eminescu!”, scrie prof. dr. Theodor Codreanu, citat de Vremea Nouă.

Din acelaşi registru reamintim şi cuvintele marelui Mitropolit Bartolomeu Anania, de la una din aniversările gânditorului naţional Mihai Eminescu:

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Bartolomeu Anania a vorbit ieri, în cadrul mesajului de sărbători adresat romånilor, despre o faţă mai puţin cunoscută a lui Eminescu: aceea de fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Romåne, considerată de gånditor „mama poporului romån“. „Biserica Lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat…”

ÎPS Bartolomeu Anania a prezentat o poezie creştină scrisă de romånul absolut Mihai Eminescu, în preajma unui Crăciun: „Vreau să arăt o altă faţă a lui Eminescu. Istoricii şi criticii literari au încercat să o ascundă şi să facă din el un ateu“, a declarat Mitropolitul Bartolomeu, în contextul în care un oarecare Răzvan Codrescu, alias Vasile Adolf Marian, contesta în revista „Puncte Cardinale“ – asemenea Dilemei lui Pleşu – credinţa lui Eminescu.

Romånii trebuie să ştie că Eminescu era altfel, nu cum este prezentat de ideologii neobolşevici. La afirmaţiile lui Horia Roman Patapievici, potrivit cărora „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm“ sau că este “inactual”, ÎPS Bartolomeu Anania a răspuns dur: „E o măgărie! Ce a spus Patapievici a fost o mare prostie şi nu mă aşteptam ca un intelectual să afirme aşa ceva. Şi-a permis să murdărească memoria poetului naţional, ca să pară el original şi interesant. De fapt, dă in gropi. A greşit şi nu o data. A dat în gropi, a dat rău în gropi“, a spus revoltat Mitropolitul Bartolomeu Anania, Leul Ardealului.

Întrebat de jurnalişti de ce a ales acum acest poem-colindă de Eminescu, ÎPS Bartolomeu Anania a răspuns: „Pentru că i-a venit vremea. Eu v-am aşteptat, azi, pentru ca aceste versuri să poată fi citite de oameni:

Colinde, colinde,
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglindelor.
Şi tremură brazii
Mişcånd rămurele,
Căci noaptea de azi-i
Cånd scånteie stelele.
În noaptea de astăzi
Copiii şi fetele
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele.
De dragul Mariei
Şi-al Måntuiorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

Mihai Eminescu

Versurile pe care vi le-am citit ne arată adevărata faţă a lui Eminescu – o faţă mai puţin cunoscută. Critica noastră literară, cu excepţia ultimelor decenii, a încercat să facă din Eminescu un ateu. Nu a fost ateu. Eu, tînăr fiind, mergeam deseori să aşez o lumânare pe mormîntul lui Eminescu, la cimitirul Bellu. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, s-a pus o piatră pe mormîntul lui, în loc de cruce, dar ulterior crucea a fost reaşezată la locul ei. Acest Panteon Naţional a fost, într-un fel, grădina copilăriei mele, pentru că în zilele libere eram acolo, fascinat de monumente, de liniştea şi de umbra protectoare”, a mai spus ÎPS Bartolomeu Anania, citat de Agerpres.

Sursa: Ziaristi Online