Piaţa Universităţii în 1990. Zona Liberă de Neocomunism a României. Foto Pascal Ilie Virgil

”Piaţa Universităţii” n-a existat. Au existat numai 52 de zile şi nopţi de manifestaţie continuă în ”Golaniada”, zona liberă de neocomunism în care erau zilnic între 30 şi 50 de mii de ”golani” (eticheta îi aparţine lui Ion Iliescu). Au existat ”Vom muri şi vom fi liberi!”, „Libertate te iubim, ori învingem ori murim!”, ”Mai bine mort decât comunist!”. Au existat ”golani” care au vorbit din balconul Universităţii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Victor Rebengiuc, Petru Creţia, Ioan Alexandru, Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor, cel care a deschis balconul în 24 aprilie şi a menţinut împreună cu Liga Studenţilor întregul parcurs al manifestaţiei şi multe alte personalităţi ale societăţii civile. Au existat mesajele unor autointitulaţi ”golani”: Eugen Ionescu, Vintilă Horia, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, Paul Goma, Gheorghe Zamfir…

Foto: Emanuel Parvu

”Piaţa Universităţii” n-a existat. A existat însă chemarea preşedintelui Ion Iliescu în seara de 12 iunie la televiziunea publică: “Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită“. Au existat ordine pentru îndeplinirea acestei chemări din partea prim-ministrului (Petre Roman) şi a ministrului Transporturilor (Traian Băsescu). Au existat garniturile de tren suplimentare care au scos minerii din adâncurile Văii Jiului, la suprafaţă, în Bucureşti. Au existat şase morţi, peste o mie de răniţi şi sute de arestaţi. Au existat devastările facultăţilor de Geologie, de Litere şi de Matematică, Institutul de Arhitectură ”Ion Mincu”. Au existat mulţi profesori (printre ei, Grigore Brâncuşi şi Petru Creţia, ale căror fotografii se aflau în posesia minerilor) şi studenţi maltrataţi de minerii conduşi de trupe USLA şi cadre SRI. A existat Denes Domokos, şef de schimb la mina Livezeni, care a încercat să-i taie capul cu securea lui Marian Munteanu, liderul studenţilor. A existat aruncarea în fântâna de la Arhitectură a lui Marian Munteanu. A existat coma lui Marian Munteanu. A existat arestarea lui Marian Munteanu.

”Piaţa Universităţii” n-a existat. A existat discursul lui Ion Iliescu din 15 iunie în faţa miilor de mineri strânşi la Romexpo: “Vă mulţumesc pentru tot ceea ce aţi făcut în aceste zile, în general pentru toată atitudinea dumneavoastră de înaltă conştiinţă civică. Deci, vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu. Și de astă dată aţi demonstrat cât de importantă este solidaritatea muncitorească. Cu un sentiment deosebit de conştiinţă civică, patriotică aţi simţit momentul dificil şi cu o daruire exemplară v-aţi arătat gata să fiţi solidari cu puterea nouă. Exemplul dumneavoastră a fost plin de îmbărbătare pentru toţi cei de bine, care doresc progresul societăţii româneşti. Vreau să vă mulţumesc deci pentru acest act de înaltă solidaritate pe care l-aţi demonstrat în aceste zile“.

”Piaţa Universităţii” n-a existat. Au existat aplauzele oamenilor ”de bine” şi ale unor jurnalişti de la ”Adevărul”, ”Dimineaţa”, ”Azi”… A existat ”România Liberă” a lui Petre Mihai Băcanu, ziar anti-putere, epuizat în primele ore ale dimineţii, care publica zilnic articole ale unor jurnalişti care şi-au făcut un nume în presă scriind adevărul despre ”Piaţa Universităţii” şi despre Marian Munteanu. A existat Marşul Cămăşilor Albe cu un milion de participanţi care cereau eliberarea lui Marian Munteanu. ”România liberă” de astăzi nu mai este cea din 1990. Un domn aflat la această oră în puşcărie a cumpărat, odată cu acţiunile, şi câteva conştiinţe. Acestea aplaudă pur şi simplu, în zilele noastre, mineriada din 1990. Există un principiu al economiei româneşti de piaţă: cât dai ca să-ţi vând pe cine trebuie? Acelaşi principiu s-a ocupat şi de redistribuirea prin toate partidele a principalilor responsabili ai ”războiului civil” din 13-15 iunie. Aşa că partidele ”istorice” renăscute la începutul lui 1990 nu mai există. Nici ”România Liberă” nu mai există.

Există însă, mai viu ca oricând, spiritul ”Pieţei Universităţii” care a cuprins întreaga Românie.

„Am fost acuzaţi în ultimele zile de instigare iresponsabilă la dezordine socială. Nimeni dintre noi nu este iresponsabil, iar intransigenţa nu trebuie confundată cu nimic. Pe de altă parte, acceptăm termenul de instigatori. Într-adevar, doresc împreună cu toţi cei care sunt alături de dumneavoastră să vă instig nu la dezordine socială, ci la o ordine socială nouă, mai dreaptă, mai liberă, şi mai prosperă, întemeiată pe o legalitate reală şi pe promovarea în viaţa publică a spiritului de adevăr şi a probităţii politice. În al doilea rând, vă instigam cu dragoste şi gând bun la eliminarea practică şi legala a tuturor elementelor retrograde si acaparatoare de putere si bunuri nemeritate. (…) În al treilea rând vă instig la dobândirea unui cadru constituţional, care să descătuşeze forţele vii ale ţării, pe oamenii buni, pe oamenii cinstiţi, pe oamenii drepţi şi curaţi, talentaţi şi pricepuţi, pe cei care pot face o ţara nouă mai dreaptă şi mai curată. Este vorba de oamenii pe care nimeni nu-i poate nici minţi, nici înfrica, nici cumpăra. Sunt aceia pe care-i reprezentaţi aici, cu atâta stăruinţă, cu atâta dârzenie şi cu atâta lumină. Aceşti oameni dau în clipa aceasta şi dincolo de orizontul ei sensul şi nobleţea acestei adunări. Trăiască Libertatea!” — Petru Creţia

Marilena Rotaru / Cotidianul

PS din perioada PNL:  Marian Munteanu simbolul de credință și jertfă al Pieţei Universităţii