La începutul acestei luni a avut loc o nouă întrunire a Comisiei speciale a Bisericii Ortodoxe Române instituite pentru a analiza canonizarea Părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc azi 27 de ani. După cum a anunţat agenţia de presă a BOR, Basilica, Comisia a studiat cu cărţile lui Florian Bichir pe masă, respectiv cele trei volume dedicate de membrul Colegiului CNSAS Dosarului de Securitate pe care organele comuniste l-au preluat de la Siguranţa dictaturii antonesciene şi l-au dus până la sfârşitul vieţii Părintelui Arsenie Boca. Hărţuit, închis şi apoi urmărit timp de 45 de ani. În paginile portalului Ziaristi Online am relatat despre primele două volume ale acestui demers ştiinţific închinat unui “fanatic religios”, aşa cum era catalogat Părintele Arsenie de Securitate. Astăzi vă prezentăm Cuvântul înainte al autorului din cel de-al treilea şi ultimul volum. Vom reveni cu documente din dosar. Vedeţi aici şi o serie de fotografii din dosarul Părintelui Arsenie Boca, cât şi, la final, o emisiune despre canonizarea Părintelui Arsenie Boca, la care au participat istoricii teologi Florian Bichir şi Florin Duţu şi jurnalistul Victor Roncea, cu intervenţia telefonică extraordinară a Doamnei Aspazia Oţel Petrescu, ucenică a Sfântului Ardealului şi pătimitoare pentru Hristos în temniţele bolşevice. Anul trecut, Agerpres şi Mediafax au relatat despre demersul societăţii civile româneşti pentru canonizarea Părintelui Arsenie Boca, concretizat până azi în 15.000 de semnături pentru Patriarhie. Ieri, prin vocea părintelui conf. dr. Irimie Marga, ziarul Lumina al Patriarhiei Române, a anunţat, că, practic, “nu există piedici reale şi obiective în calea canonizării oficiale”. Să fie într-un ceas bun! (Z.O.)
Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securităţii. Vol. III
Alungarea din monahism, calomniile si filajul.
Opis de documente (1960-1989)
Final de poveste. Dar ce poveste!….
Când am început în 2013 această aventură spirituală, alături de iubiţii mei prieteni Romeo Petraşciuc şi Raluca Toderel, Editura Agnos nu cunoscuse celebritatea decât prin volumele excepţionalului părinte Constantin Necula, iar România nu era lovită de Boca-manie. Vrăjitoarele nu umpleau ziarele la mică publicitate cu anunţuri precum „îmi iau puterea de la mormântul sfânt de la Prislop”, nebunii nu se încumeteau să-l dezegroape, iar tarabele nu se îndoiau sub broşuri în care apar fabulaţii de genul: „Părintele zbura, l-am văzut eu, cu ochii mei”.
Demersul nostru a fost unul profund ştiinţific, academic. Pentru prima oară se publică integral dosarul de securitate al Părintelui Arsenie Boca (cu toate numele sale adiacente cu care apare în dosarele de urmărire: Arsenie Boca, Arsenie Boca Zian, Boka Zian, Zian Vălean sau Boca Vălean Zian, lucru care a scăpat numeroşilor editori sau autori). O cercetare academică nu se poate face decât studiind documentele în integralitatea lor!
Iar acest lucru a fost posibil ca urmare a unui protocol al Editurii Agnos cu Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Primele două volume, apărute în 2013, respectiv 2014, au avut un succes colosal. Cum era de aşteptat, au avut parte şi de piraţi, care s-au grăbit să le copieze, deşi n-au călcat în viaţa lor prin vreo arhivă! De fapt e bine că încet-încet, viaţa acestui mare duhovic al României – poate cel mai mare – să fie cunoscută!
În acest an, 2016, după Hristos, ca urmare a demersurilor făcute de mai mulţi zeci de mii de credincioşi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat în discuţie posibila canonizare a celui denumit cu dragoste şi evlavie Sfântul Ardealului. Lucrările Comisiei canonice sunt în plin toi…
Ca de obicei, acolo unde sălăsluieşte Duhul Sfânt dă târcoale şi Necuratul. Ca urmare a unor nesăbuiţi sau îndrăciţi (iertare să-mi fie termenul cam dur, dar îl voi explicita), Sfântul Sinod a fost informat că există două inconveniente pentru trecerea Părintelui Arsenie Boca în rândul sfânţilor, în binecuvântatul Sinaxar românesc. Prima ar fi caterisirea sa, adică excluderea din monahism, iar a doua o posibilă căsătorie, după ce a fost forţat să părăsească cinul monahal.
Vom dezbate şi desfiinţa cele două minciuni, pas cu pas.
Cercetătorii George Enache şi Adrian Nicolae Petcu – autorii singurului singurul studiu cu pretenţii academice, Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice, Ed. Partener, Galaţi, 2009 –, dar mai ales acest volum demonstrează că vieţuitorii de la Prislop aveau toate datele ca să părăsească monahismul, conform prevederilor noului regulament monahal, impus de Departamentul Cultelor în decembrie 1958, iar mănăstirea era suficient de izolată ca să fie închisă. Astfel, în mai 1959, Părintele Arsenie Boca şi stareţa Zamfira Constantinescu erau nevoiţi să părăsească mănăstirea, iar maicile obligate să intre în lume.
Deci Părintele a fost forţat să părăsească mănăstirea. În mai 1959, prin actul Episcopiei Aradului, nr. 2407/1959, Părintele Arsenie Boca este îndepărtat din mănăstire, iar maicile sunt obligate „să intre în lume”. Fără a fi caterisit, i se interzice să mai slujească şi chiar să mai poarte haina monahală. Este angajat la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti, ca pictor secund pe lângă meşterul Vasile Rudeanu. Abia în 1961 este angajat la Atelierul de Pictură al Patriarhiei, de la Schitul Maicilor. Pentru procesul de canonizare, printr-o simplă hârtie administrativă a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, aşa-zisa problemă este rezolvată.
A două mârşăvie, cea a căsătoriei dintre Părinte şi fosta stareţă Zamfira este şi ea spulberată de acest volum. „Viaţa lui Arsenie Boca, de la plecarea din mănăstire până la moartea sa, a stat sub semnul interdicţiei dureroase de a nu mai putea îmbrăca haina călugărească şi a se întoarce, sub aspect formal, în chinovie, pentru a sluji alături de fraţii săi monahi. Securitatea a înţeles că cel mai periculos lucru la acest om este extraordinara sa forţă ca simbol al trăirii creştine şi a încercat, cel puţin sub aspect exterior, să şteargă imaginea ascetului de odinioară, cu barbă bogată şi ochi de foc. Noul Boca trebuia să fie un om de lume, bărbierit, îmbrăcat la costum, cu ochelari de soare şi, nu în ultimul rând, căsătorit. Ca şi cum, în mod obligatoriu, forma exterioară rezonează cu fondul interior. Cel puţin o perioadă, pentru a scăpa de urmărirea agasantă a Securităţii, Arsenie Boca a acceptat acest joc (mai târziu va reveni la aspectul său tradiţional), plimbând prin Bucureştiul stupefiat silueta unui dandy despre care lumea bârfea că s-a căsătorit cu Julieta Constantinescu, fosta stareţă Zamfira. Toate zvonurile şi răutăţile au fost tratate de Boca cu umorul fin specific inteligenţelor superioare şi, în foarte scurt timp, cei care au vrut să vadă au constatat că în faţa lor, dincolo de aspectul de mirean, se află acelaşi călugăr plin de trăire duhovnicească şi de putere în cuvânt. Din acel moment, oriunde îl vor purta paşii pe părinte, în vizită prelungită la o mănăstire, la schela unei biserici care-şi aştepta pictura sau la Sinaia, unde şi-a găsit pacea în mijlocul fostelor maici din soborul de la Prislop, o mulţime fidelă îl va urma, pentru a fi alături de el. Şi, cum Arsenie Boca a peregrinat destul de mult în cei peste 30 de ani de călugărie albă, Securitatea a fost nevoită să-i deschidă multe dosare de urmărire, în funcţie de Direcţia de Securitate sub a cărei jurisdicţie intra.
Printre multele informaţii, de mai mare sau mai mică valoare, prezente în dosarul de urmărire informativă a lui Arsenie Boca, există câteva note care conturează ceea ce s-ar numi viaţa cotidiană a Părintelui imediat după plecarea din mănăstire. Astfel, agentul „Florică”, în nota din 5 februarie 1965, arăta următoarele: «Din anul 1959 a venit în Bucureşti dimpreună cu fosta stareţă de la Prislop, Julieta Constantinescu. Unii spuneau chiar că Arsenie Boca este căsătorit cu aceasta. În momentul de faţă Boca este angajat la atelierul de pictură de la Patriarhie. Nu are încă buletin de Bucureşti. Acum a fost trecut pe tabel pentru a i se elibera buletin. El nu mai umblă în haine clericale şi nici nu mai poartă barbă. Este încă devotat Bisericii şi este privit de Patriarh şi de ceilalţi şefi ai lui ca un om capabil şi priceput în arta picturii.
Participă cu regularitate la slujbele religioase de la Patriarhie, în sărbători. Se fereşte însă ca să mai aibă legături cu diferiţi credincioşi şi credincioase, care îl admiră şi ar vrea să stea de vorbă cu el. El este destul de prudent şi calculat. Din timpul de când era student, era socotit ca un om de caracter, cu multă voinţă şi destul de modest. Ori de câte ori am vorbit cu el, mi-a spus că lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit»” . Deci nici vorbă de căsătorie, fie ea şi morganatică!
Sper din toată inima – şi sunt convins că aşa se va întâmpla – că Părintele va îmbogăţi ceata sfinţilor români din Cer. Nu ştiu dacă azi, dar cu certitudine mâine, oricât de departe ar fi acest mâine! Noi ştim doar că ne-am adus o modestă contribuţie la acest monument de demnitate românească şi trăire ortodoxă.
În încheiere aş dori să le mulţumesc atât colegilor din Colegiul CNSAS pentru disponibilitate şi deschiderea arătată, cât şi Editurii Agnos, care a realizat un lucru excepţional. Editura Agnos a pus la dispoziţia istoricilor, cercetătorilor şi, de ce nu, a cititorilor, dosarul de securitate al celui denumit cu dragoste Sfântul Ardealului, fără a omite sau a eluda vreun document. Pentru prima oară, iată, avem la dispoziţie un opis complet.
Lect. Univ. Dr. Florian BICHIR,
Membru al Colegiului CNSAS
Bucureşti, 2 martie 2016
Sursa: Ziaristi Online
