„Ceea ce ești vorbește mai tare decât ceea ce spui”, mărturisea cândva Părintele Arsenie Boca. Aceste cuvinte s‑au verificat cu vârf și îndesat în ceea ce‑l privește pe autorul lor. Fiindcă, între oamenii timpului său, Părintele Arsenie a strălucit prin trăirea în Hristos și darurile primite de la El. Puterea de pă­trundere duhovni­ceas­că dovedită celor care l‑au cunoscut personal, dar și prigonirea și marginali­zarea la care a fost supus din partea autorităților comuniste, toate au făcut ca duhovnicul de la Mănăstirea Sâmbăta să rămână în evlavia poporului ca om cu viață sfântă. Interviul acordat de părintele conf. dr. Irimie Marga (foto), profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, ne pune în temă cu demersurile actuale făcute în vederea unei posibile canonizări a Părintelui Arsenie Boca.

Părinte profesor, la sfârşitul anului trecut s‑a hotărât înfiinţarea unei Comisii mitropolitane speciale, care să cerceteze viaţa şi activitatea Părintelui Arsenie Boca, în vederea unei posibile canonizări. Ca profesor de drept canonic, ce ne puteţi spune despre acest lucru?

Mai întâi trebuie spus faptul că actul canonizării are un caracter constatator al sfinţeniei, iar nu un caracter constitutiv sfinţeniei. Numai Dumnezeu este Cel Care decide cine merită să ajungă în Împărăţia Lui, adică devine sfânt. Aici, pe pământ, nimeni nu poate să facă pe cineva sfânt. Organismele Bisericii au doar capacitatea de a constata sfinţenia unui sfânt, de a o recunoaşte ca atare şi de a o proclama oficial. De aceea, în acest proces trebuie răbdare, rugăciune, înţelepciune şi har pentru a nu greşi.

Procesul de canonizare a unui sfânt începe în episcopia, respectiv mitropolia din care a făcut parte sau unde se află mormântul acestuia. Reprezentanţii desemnaţi adună documentele oficiale, verifică autenticitatea şi credibilitatea lor. Criteriul fundamental al canonizării unei persoane este ortodoxia credinţei şi vieţii acesteia. Punctul de plecare îl constituie cultul spontan pe care‑l aduc credincioşii unei persoane cu viaţă sfântă. De aceea, mişcarea duhovnicească de la Prislop are un mare rol în procesul de canonizare.

Apoi dosarul de canonizare este înaintat spre analiză Sinodului mitropolitan. De acolo este trimis Comisiei canonice a Sfântului Sinod, care‑l reanalizează şi îl ­înaintează spre aprobare finală Sfântului Sinod. După aprobare urmează proclamarea oficială a unui sfânt, prin evenimente liturgice speciale şi prin documente oficiale. În baza acestor documente oficiale, sfântul este introdus în calendar, în cărţile de cult (Mineie), şi i se alcătuiesc slujbe proprii (canoane liturgice, acatiste etc.).

Pentru unii credincioşi pregătirea canonizării Părintelui Arsenie durează prea mult. De ce?

Pregătirea dosarului necesită un timp relativ îndelungat, pentru ca nu cumva graba omenească şi superficialitatea să denatureze obiectivitatea constatărilor asupra vieţii şi ortodoxiei persoanei în cauză. Duhul Sfânt lucrează în timp, cu tihnă. Tot ce nu este de la Duhul Sfânt se diluează şi dispare în timp.

Există piedici în calea canonizării Părintelui Arsenie?

După părerea mea, în cazul Părintelui Arsenie nu există piedici reale şi obiective în calea canonizării oficiale. Au existat şi mai există unele voci critice, fapt care – omeneşte vorbind – este firesc. Nici Mântuitorul nu a scăpat de ele. Dar toate aceste păreri sunt rezultatul unei cunoaşteri superficiale sau preconcepute la adresa Părintelui Arsenie. Sunt de fapt nişte ispite. O astfel de ispită este cea care‑l priveşte pe Părintele Arsenie mai mult ca un vrăjitor sau ghicitor, decât ca un adevărat înainte‑văzător cu duhul. O altă ispită vine din partea celor care îi aduc acuze politice. Or, Părintele Arsenie nu a făcut nici un fel de politică, decât numai „politica” lui Hristos. Alţii îi subestimează arta şi mesajul ei. Toate acestea, însă, nu au nici o putere, pentru că lucrarea Părintelui Arsenie vine de sus!

Ce s‑a făcut până în prezent pentru pregătirea dosarului de canonizare a Părintelui Arsenie?

În data de 26 noiembrie 2015, a avut loc o şedinţă comună a Sinoadelor mitropolitane din Transilvania la sediul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, unde s‑a hotărât alcătuirea unei Comisii de teologi şi de oameni de ştiinţă care să studieze viaţa şi activitatea Părintelui Arsenie, în vederea alcătuirii unui referat general, a unui studiu document pe care apoi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Ardealului să‑l propună, dacă este cazul, aprobării Sfântului Sinod, în vederea canonizării Părintelui Arsenie. Prima întrunire a acestei comisii a avut loc sâmbătă, 16 aprilie 2016, iar a doua a avut loc luni, 31 octombrie 2016. Cât va mai dura acest proces nu putem să spunem şi, în principiu, nu putem să spunem nici rezultatul lui, de aceea vorbim de o posibilă, iar nu de o inevitabilă canonizare.

 Preţuirea unei persoane ca „sfântă”, asupra căreia Biserica nu s‑a pronunţat încă, este diferită de cinstea adusă sfinţilor?

Da şi nu. Cultul spontan este diferit de cultul oficial al unui sfânt, pentru că acea persoană aflată în proces de canonizare se pomeneşte în pomelnice la morţi, i se fac încă parastase şi nu este invocată ca sfânt sau sfântă în rugăciunile Bisericii. După canonizare, sfântului nu i se mai fac parastase şi poate fi invocat în rugăciuni, în acatiste, în slujbe de laudă aduse sfinţilor.

În esenţă însă, cultul spontan stă la baza cultului oficial, de aceea credincioşii încep venerarea acestuia ca sfânt, potrivit sentimentelor şi evlaviei lor personale sau, cum se zice, pentru că „aşa simt ei”. De aceea cultul spontan, în esenţă, nu diferă de cel oficial, pe care‑l pregăteşte.

L‑aţi cunoscut personal pe Părintele Arsenie?

Din păcate, nu. Dar am trăit din profeţiile lui. De exemplu, la sfârşitul lunii noiembrie 1989, când Părintele Arsenie Boca trecuse la cele veşnice, am auzit vorbindu‑se în şoaptă, pe ascuns, la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu (unde eram doctorand), despre profeţia pe care a făcut‑o înainte de moartea sa, şi anume, că va urma o mare vărsare de sânge… Profeţia suna înfricoşător, dar mi‑am adus aminte de ea în decembrie 1989, când au murit atâţia oameni nevinovaţi. A fost experienţa mea personală care, pe lângă multe altele, m‑a convins că Părintele Arsenie a fost un om cu viaţă sfântă şi cu darul incontestabil al înainte‑vederii. Mai ştiu şi alte profeţii, unele s‑au împlinit, altele urmează.

Apoi, am avut şansa să cunosc mulţi oameni care au fost în legătură directă cu Părintele Arsenie şi mi‑au povestit multe despre el. Chiar mătuşa mea, monahia Justina de la Mănăstirea Ghighiu şi apoi de la Mănăstirea Ţigăneşti, cea care mi‑a îndrumat paşii spre Teologie, a avut legături strânse cu Părintele Arsenie. De la ea păstrez Filocalia – volumul al II‑lea, din anul 1947, cu semnătura originală a Părintelui Arsenie. Nimic nu‑i întâmplător… Este, poate, car­tea care mi‑a binecuvântat viaţa!

Cum l-aţi perceput pe Părintele Arsenie Boca?

Mai întâi, ca un mare vizionar. Cunoştea atât necazurile personale ale oamenilor, dar mai ales ştia cauzele lor. Acest fapt îi cutremura pe oameni şi prin aceasta a reuşit să schimbe multe vieţi. Cunoscând trecutul, dădea oamenilor sfatul cel mai potrivit, calea de urmat. Cei care l‑au ascultat au ajuns departe. Cei care nu l‑au ascultat – şi nu au fost puţini! – şi‑au adus aminte cu amar de cuvintele Părintelui Arsenie.

O altă trăsătură unică a Părintelui Arseniea fost felul în care el a văzut legătura dintre Biserica mare (ecclesia maior) şi Biserica mică (ecclesia minor), adică familia. Această legătură a mărturisit‑o într‑un mod cu totul aparte, pornind de la convingerea că credinţa din Biserica mare trebuie transpusă şi trăită deplin într‑o viaţă de familie creştină adevărată. Cu alte cuvinte, putem spune că Părintele Arsenie cunoştea cât de credincioşi sunt oamenii, după felul în care trăiau în familie, până la cele mai mici detalii ale vieţii intime. Convingerea existenţei lui Dumnezeu se transpune în convingerea prezenţei lui Dumnezeu în actul procreaţiei, cu toate aspectele lui. Degeaba ne numim creştini în public, dacă în viaţa privată de familie, în maxima noastră intimitate, ne comportăm ca ateii. În acest sens este bine cunoscută atitudinea Părintelui Arsenie, după ce oamenii veneau la el şi spuneau câţi copii au, el întreba: ceilalţi copii unde sunt? Majoritatea amuţeau… Apoi spunea: mai bine mori, decât să omori! Nimeni nu mărturisea tragedia avortului ca Părintele Arsenie. Dezastrul din viaţa de familie, din viaţa noastră intimă, nu poate fi acoperit de formalismul şi falsa evlavie pe care noi adeseori le afişăm. Mai cred că vărsarea de sânge pe care a prevestit‑o Părintele Arsenie nu este numai cea de la revoluţie, cât mai ales vărsarea de sânge care a urmat prin liberalizarea avorturilor.

Cum v‑a influenţat Părintele Arsenie­?

Pentru mine Părintele Arsenie este un călăuzitor unic şi de neegalat. Aş putea să spun că viziunea lui asupra vieţii creştine autentice din Biserica mare şi din Biserica mică (familia) mi‑a schimbat modul de a teologhisi, m‑a făcut să pun preţ pe forţa şi sinceritatea cuvântului (chiar dacă de aici am avut de suferit), mi‑a influenţat definitoriu viaţa personală şi familia mea. O mare şansă am avut prin soţia mea, care l‑a cunoscut personal pe Părintele Arsenie, deci nu a trebuit să‑i explic toate acestea.

Răbdarea şi tenacitatea cu care Părintele Arsenie a învins abuzurile de putere ale autorităţilor civile, dar şi bisericeşti ale vremii m‑au impresionat foarte mult. Şi astăzi Părintele Arsenie mă mângâie, când văd că abuzurile de putere în societatea românească nu încetează. Setea şi abuzul de putere sunt cea mai mare slăbiciune umană. De fapt, mi‑e milă de acele persoane care abuzează de putere, pentru că le văd nefericite, iar familiile lor suferă din cauza acestui păcat. Dacă l‑ar urma mai bine pe Părintele Arsenie, şi‑ar schimba viaţa, spre binele lor, dar mai ales al Bisericii. Credinţa în Judecata de Apoi, la care toţi vom da seama de ceea ce am făcut, a fost la Părintele Arsenie sensul rezistenţei lui în faţa tuturor încercărilor prin care a trecut.

În ce constă cunoașterea și descoperirea distinctă a Părintelui Arsenie?

Am amintit deja de cunoaşterea vizionară, cu duhul, a Părintelui Arsenie. La aceasta se adaugă cunoaşterea ştiinţifică a Părintelui Arsenie, în baza studiilor sale de medicină şi de belle‑arte. În baza acestor cunoaşteri, Părintele Arsenie a făcut o legătură revelatoare, unică şi incontestabilă, între medicină şi viaţa spirituală. Mai exact, Părintele Arsenie vorbea, cu mai bine de 50 de ani în urmă, de legătura dintre păcat şi moștenirea genetică. Despre înscrierea păcatelor în structura noastră genetică şi transmiterea lor la urmaşi nu a mai vorbit nimeni până la Părintele Arsenie. Genetica abia acum descoperă tot mai mult ceea ce Părintele Arsenie spunea cu mult înainte, că în genele noastre se găsesc înscrise toate informaţiile despre noi, talentele, degenerările, bolile, înclinaţiile, sentimentele. E suficient să citim cartea „Cărarea Împărăţiei”, unde viziunea teologico‑medicală a Părintelui se dovedeşte revelatoare.

Ce să mai spunem despre darurile artistice ale Părintelui Arsenie! Pictura Părintelui Arsenie este fascinantă! Câtă frumuseţe filocalică şi splendoare mistică vedem în icoanele împărăteşti de la Prislop! Mie îmi plac foarte mult şi elementele decorative, bogate, din tradiţia românească brâncovenească, întâlnite pe copertele Filocaliilor româneşti sau în iconostasul de o fineţe rară, de la Mănăstirea Prislop. De neegalat rămâne şi integrarea cosmică a clopotniţei Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Prislop.

Prin toate acestea şi altele asemenea, Părintele Arsenie ocupă un loc unic, inconfundabil, între duhovnicii României.

Ce mesaj credeţi că transmite mișcarea duhovnicească de la Prislop, care ia amploare pe zi ce trece?

Mesajul acestei mişcări duhovniceşti nu este şi nu poate fi altul decât mesajul propovăduirii Părintelui Arsenie, cuprins în predicile lui, în scrierile lui, în pictura lui, mai ales în multele sintagme (apoftegme) pe care le‑a vorbit Părintele. Aş aminti aici câteva: „Nu irosiţi energia genezică”, „Feciorie până la Cununie şi fidelitate până la moarte”, „Nici refuz, nici abuz”, „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă” şi altele. Actualitatea acestor cuvinte atrage ca un magnet. Dar naşte şi întrebarea: câţi le împlinim?

În opinia sfinției voastre, care este esența învăță­turii Părintelui Arsenie?

Esenţa învăţăturii Părintelui Arsenie este esenţa învăţăturii noastre creştine, pentru că Părintele Arsenie n‑a adus o altă învăţătură. Părintele Arsenie doar ne‑a actualizat această învăţătură, ne‑a prezentat‑o într‑un mod unic şi revelator, ne‑a făcut să ne îndrăgostim de Hristos şi de Biserica Lui şi să‑I urmăm calea spre mântuirea noastră. De aceea este şi greu să cuprindem în câteva cuvinte această învăţătură.

Cred însă că sinteza cea mai bună a făcut‑o chiar Părintele Arsenie în cuvintele scrise pe Evanghelia ţinută de Mântuitorul Iisus Hristos din iconostasul de la Mănăstirea Prislop şi care sună în felul următor:

„Nu te teme, turmă mică… Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. Iată Eu sunt cu voi – Trup şi Sânge – în toate zilele până la sfârşitul veacului. Dar fericiţi cei cu inima curată. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte vi se vor da vouă. Nu fiţi cu spinii grijilor în inimă. Ci dă‑Mi Mie inima ta. Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑şi ia crucea sa, în fiecare zi, şi să‑Mi urmeze Mie. Aşadar, oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are, ba încă şi de viaţa sa, nu poate să fie ucenicul Meu. În lume, necazuri veţi avea, din pricina Mea, căci vă vor ocărî şi vă vor prigoni pe voi, şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.

Iar când vor începe să fie toate acestea, prindeţi suflet şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră s‑a apropiat. Îndrăzniţi deci, Eu am biruit lumea. Iată stau la uşa ta şi bat…”.