Eroismul ţăranilor români care şi-au jertfit viaţa pentru ţară ca soldaţi în Primul Război Mondial a fost evocat în cadrul unei ample manifestări desfăşurate joi la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’.
Evenimentul intitulat ‘Eroii Satelor – poveşti de război’ a fost deschis printr-o masă rotundă în cadrul căreia istorici, specialişti în etnologie şi antropologie, ofiţeri în rezervă, preoţi, diplomaţi au vorbit despre rolul jucat în Primul Război Mondial de militarii români proveniţi din rândul ţăranilor, scrie Agerpres citat de Radu Tudor.
Directorul general al Muzeului Naţional al Satului, Paula Popoiu, a punctat că momentul organizării evenimentului nu a fost ales întâmplător, ci având în vedere că urmează Ziua Naţională – 1 Decembrie, care este consecinţa Primului Război Mondial.
Manifestarea a cuprins lansarea albumului documentar ‘Eroii Satelor – poveşti de război’, cuprinzând o colecţie de fotografii document din Primul Război Mondial, tipărit la Editura Paidea, lansarea cărţii ‘De la Oituz la Verdun’, avându-l ca autor pe lt. col. art. lector (r) Alexandru Nicolae Teodoreanu, precum şi vernisarea expoziţiei ‘Eroii satelor – poveşti de război’.
Despre cartea ‘De la Oituz la Verdun’ autorul a menţionat că este ‘un document-mărturisire’ despre un soldat al Armatei României, luptător în Primul Război Mondial, sergentul Teofil Moraru, care prin acţiunile sale, inclusiv în Franţa în perioada 1918 – 1919, a ajuns să fie decorat de preşedintele Paul Deschanel, cât şi de Regii Ferdinand şi Carol al II-lea.
‘Este un portret spaţio-temporal al lui Teofil Moraru, în aparenţă un fiu simplu de ţăran plugar dintr-un sat transilvan, în realitate o personalitate extrem de complexă şi eficace, este o dovadă, dacă mai era necesară una, că eroii sunt mai utili şi mai mobilizatori atunci când se întorc acasă sub scut’, potrivit col. (r) George Teodorescu.
Redăm mai jos alocuţiunea autorului (foto stânga jos via Ziarul Lumina):
“ÎN DECURSUL ISTORIEI NOASTRE, A ROMÂNILOR, Dumnezeu a făcut mai multe miracole ca să salveze acest popor al nostru de la pieire.
Astfel, Poporul român a fost pus la grele încercări încă de la formarea lui şi până în prezent, aflat mereu în calea invaziei popoarelor barbare (circa 1000 de ani) sau înconjurat, încă 1000 de ani, de mari puteri cu intenţii agresive şi acaparare de noi teritorii (ca Regatele Ungariei şi Poloniei sau Imperiile Otoman, Habsburgic şi Austro-Ungar, Ţarist, Sovietic şi Federaţia Rusă în prezent).
A reuşit să iasă cu bine din aceste încercări, păstrându-şi fiinţa naţională cu ajutorul lui Dumnezeu, din 2 motive în opinia mea:
- S-a născut şi rămâne creştin în marea lui majoritate fiind sute de ani chiar un apărător al valorilor creştine şi europene;
- A fost pătruns, ca o consecinţă a puternicei credinţe în Dumnezeu, de CULTUL străbunilor, al eroilor şi al jertfei pentru libertate şi dreptate – principii şi fapte mult plăcute Dumnezeului nostru (mai puţin păstrate astăzi din nefericire). Lucru dovedit (vezi Blaga) de aşezarea satului în jurul bisericii (casa lui Dumnezeu) şi a cimititului (sprijinit pe oasele străbunilor şi eroilor satului)
Amintesc aici câteva din MIRACOLELE făcute de Dumnezeu pentru poporul Lui creştin românesc (aşezat în patria lui România numită şi Grădina Maicii Domnului de către Papa Ioan Paul al II-lea):
- Toate biruinţele românilor din Evul Mediu, împotriva unor OŞTIRI STRĂINE DE 3-4 ORI MAI NUMEROASE care-i ameninţau LIBERTATEA. Astfel, Dumnezeu a născut la timp, din rândul românilor, mari personalităţi, mari eroi care au coagulat în jurul lor energiile uriaşe ale ţăranilor români. Acestea au culminat cu MIRACOLUL NAŞTERII domnului Tudor din Vladimiri, care, PRIN JERTFA SA ne-a salvat când nimeni nu mai credea, după 100 de ani de jug fanariot cumplit!!
- Dar MIRACOLUL cel mai mare, care a uimit o Europă şi o lume întreagă şi i-a umplut de ură pe duşmani, a fost MIRACOLUL MARII UNIRI din 1918. Acesta a fost posibil, repet (cum spunea şi buna noastră regină Maria), prin JERTFA ŞI SACRIFICIILE A PESTE un milion DE ŢĂRANI-OSTAŞI pe front (1916-1919), de MARTIRI ŢĂRANI ROMÂNI (femei, copii, bătrâni) RĂPUŞI de boli şi de teroarea ocupanţilor (1916-1918) şi a marelui Rege Ferdinand Întregitorul (trecut la Domnul în urma unui tifos contractat pe front). Căci niciun lucru bun, în folosul omului nu se poate face fără credinţă şi fără jertfe.
Aşadar trebuie să înţelegem cu toţii că Dumnezeu a făcut acest MIRACOL pentru noi românii VĂZÂND SACRIFICIUL unui neam întreg de ţărani creştini, care AU INTRAT ACUM 100 DE ANI în Marele Război, prezentându-se la MOBILIZARE ca adevăraţi urmaşi ai dacilor, cântând şi râzând, aşa cum reiese din versurile populare culese de Gheorghe Cernea de la veterani de război:
Toţi bini râdeau şi glumeau
Şi din gur-aşa ziceau :
„Decât noi robi iar să fim,
Mai bini cu toţi să murim!
Murim cu toţii cu drag,
Pentru Ţară, pentru steag.”
……
Foaie verde măr sucit,
Regele nostru iubit …………………………
De astea când auzea
Armata îşi pregătea.
Concentra cai şi căruţe
Ficiorii de la mândruţe.
Concentra sute şi mii,
Pe tată dintre copii
………………………….
Mergeau cu toţii cântând,
N-auzeai unul oftând.
Cine moare ca erou,
Va căpăta nume nou,
Şi va fi de toţi iubit
Şi dacă-l bagă-n mormânt.
Şi eu cu drag vreau să mor,
Ca să-mi scap al meu ogor!
Urmaşii să-l stăpânească,
De buruieni să-l plivească,
Din el roade dulci să crească
Din care să se hrănească,
Neamul meu cel românesc
Pentru car- eu mă jertfesc
De aceea am ales să scriu această carte despre eroismul ieşit din comun al ostaşului plugar român, eroism mai puţin cunoscut şi mai puţin prezentat în manuale, cursuri sau în presă.
Destinul voluntarului soldat român Teofil Moraru (din perioada 1916-1918) – plugar din Ardeal prezentat de mine în carte este reprezentativ pentru faptele de vitejie uimitoare înregistrate pe toate fronturile (România, Italia – Legiunea Română şi Franţa detaşamentele de prizonieri în frunte cu derg.Teofil Moraru) şi în toate subunităţile Armatei Regale Române!
Iar faptul că a scăpat cu viaţă ca să mărturisească aceste fapte şi că a fost decorat de…… ÎL FACE EROU DE EPOPEE (vorba lui Coşbuc:
“E tragedie’ nălţătoare/ Când, biruiţi, oştenii mor/
Dar sunt eroi de epopee/ Când braţul li-e biruitor. “
Decoraţiile mai importante:
“ FERDINAND I,
prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională,
REGE AL ROMÂNIEI,
La toţi de faţă şi viitori sănătate!
“Dorind a răsplăti meritele soldatului Moraru Teofil, din Regimentul 80 Infanterie, pentru vitejia şi credinţa cu care a executat un ordin pe câmpul de luptă
Noi îi conferim “Medalia Virtutea Militară de răsboiu clasa I-a”
Drept care îi dăm acest brevet subscris de Noi şi învestit cu regescul Nostru sigiliu.
Dat în Marele Nostru C. G. la 13 Ianuarie 1917.
(L.S.) FERDINAND
Le President de la Republique Francaise
DECRETE
Un Medaille d’honneur en Argent avec glaives est decernee au soldat Moraru Teofil, du 80-e Regiment d’Infanterie de l’Armee Roumain .
Fait a Paris, le 31 Mars 1920
Signe: Paul Deschanel Contresigne: Alexandre Millerand
DECRETEAZĂ: O Medalie de Onoare de Argint cu spade e decernată soldatului Moraru Teofil din Regimentul 80 Infanterie al armatei române.
Le general Claudel, Commandant Provisoirement l’Armee du Danube
Cite A L’ORDRE DE L’ARMEE
Le soldat Moraru Teofil du 80-eme Regiment d’Infanterie
“ S’est distingue dans toutes les actions auxquelles il a pris part au concurs de la champagne (1916-1918) par un courage, une bravoure et une maniere de service dignes d’eloges”
Le general Claudel
Biroul Personal nr. 4978/02 august 1919. Generalul Claudel – comandant provizoriu al Armatei de la Dunăre. CITEAZĂ prin ORDIN PE ARMATĂ PESoldatul Moraru Teofil din Regimentul 80 Infanterie, care:
“ S-a distins în toate acţiunile la care a luat parte, pe timpul campaniei 1916-1918, cu mult curaj, bravură şi un mod de a-şi face serviciul (misiunea) demne de elogiat” .
În Franţa, la Verdun, datorită lui s-a strigat pentru prima oară, în iulie 1918: „Vive la Roumanie!”
Desigur, apariţia acestor rânduri o datorăm unor români ca învăţătorul Gheorghe Cernea, care, aşa cum arăt în Prolog şi-au făcut o profesiune de dredinţă din a culege valori spirituale şi materiale româneşti, inclusiv MĂRTURIILE EROILOR NEAMULUI pentru a nu se pierde, a le conserva şi a le transmite mai departe generaţiilor viitoare în muzee, colecţii, culegeri de folclor sau monografii. Datorită lor memoria noastră colectivă se păstrează încă, cu toate încercările duşmanilor de-a o distruge.
Exemplu şezătorilor organizate la Bucureşti (unde se interpretau şi doine de război) descrise în GAZETA ARDELENILOR (EXPUSĂ). Să ascultăm vocea excepţională a etnofolcloristului Gheorghe Cernea (păstrată din fericire la Institutul de folclor), interpretând o doină de război (Urcă trenul la Predeal) şi cântecul lui Aurel Vlaicu – un simbol al Unirii, el însuşi – care vroia să treacă Carpaţii la Orăştie să-şi aducă fraţii în Românie”, a încheiat col. (r) Alexandru Teodoreanu.
Ziarul Lumina a relatat:
Omagiu pentru eroii din satele româneşti
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală a deschis ieri, 24 noiembrie 2016, o serie de evenimente dedicate eroilor anonimi din satele româneşti, participanți la luptele Primului Război Mondial. Alături de aceşti eroi din satele româneşti au fost şi numeroşi seminarişti, teologi şi preoţi militari.
Evenimentul „Eroii satelor – poveşti de război” a deschis seria de manifestări organizate de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Capitală, cu prilejul centenarului Primului Război Mondial. Scopul lui a fost de a comemora mulţimea covârşitoare de militari români, proveniţi din satele româneşti, care şi-au jertfit vieţile pentru apărarea familiilor şi a ţării. Astfel, au fost invitaţi să participe la o masă rotundă militari, istorici, preoți, specialiști în etnologie și antropologie. Manifestarea a fost deschisă de conf. univ. dr. Paula Popoiu, manager la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, care a precizat că acest eveniment „nu este dedicat generalilor şi marilor strategii de război, ci eroilor anonimi din satele țării noastre. Ei au fost acei oameni care s-au sacrificat nu pentru politică, ci pentru apărarea ţării, pentru apărarea familiei”.
În cadrul întâlnirii au fost evidenţiate aspecte variate, începând de la cele strict istorice până la cele care aparţin trăirilor sufleteşti. În acest context a fost reliefat rolul preoţilor în timpul Primului Război Mondial. „Activitatea preotului, indiferent de situaţie, este aceeaşi, şi anume de a fi îndrumător al sufletelor. Putem vorbi despre o jertfă a preoţilor militari, despre lucruri măreţe pe care le-au făcut preoţii militari, precum organizarea de cantine pentru orfani, văduve şi bătrâni, de biblioteci de tranşee, care numărau aproape 400 de titluri de cărţi diferite. Au fost preoţi care, prin purtarea lor, i-au determinat pe comandanţii lor, oameni care nu aveau o relaţie deosebită cu Biserica, să vorbească despre clerici în termeni elogioşi, după cum spunea unul dintre ei: «Este un adevărat apostol al lui Hristos şi Acesta, în ceruri, este mândru de apostolul Său». Totodată, un alt comandant a apreciat unul dintre preoţii militari pentru faptul că la venirea în unitate toţi cei din regiment erau adventişti, iar la terminarea războiului, fără să facă prozelitism, ei s-au întors la dreapta credinţă. Sunt fapte de Pateric. Avem un preot a cărui mână a rămas înveşnicită prin neputrezire, şi anume părintele Ştefan Ionescu-Cazacu, găsit îngropat în mijlocul soldaţilor pe care i-a păstorit. Toţi erau putreziţi, mai puţin mâna dreaptă a părintelui, care purta crucea, pe ea fiind inscripţionate numele său şi al regimentului din care făcea parte, Regimentul 3 Olt”, a explicat preotul militar Marius Buguci, de la Baza Aeriană 90 Otopeni.
Părintele Buguci a mai arătat că de la preoţii militari cei din tranşee primeau vorbe de alinare şi întărire sufletească, dar erau şi liantul dintre cei de pe câmpul de luptă şi cei dragi de acasă. „Preoţii militari se aflau în prima linie, ducându-le soldaţilor anafură, agheasmă, chiar şi muniţie. Sunt lucruri care acum ne par poate mici, dar atunci au fost exemple de eroism. Cei care cinstesc ceea ce s-a întâmplat în istoria ţării noastre ar trebui să-i ia în considerare şi pe preoţii militari. De asemenea, un loc aparte ar trebui oferit în galeria eroilor sanitari seminariştilor şi teologilor care au fost încadraţi pe posturi de sanitari şi care i-au îngrijit pe cei cu boli contagioase, atunci când alţii au refuzat, arătând că în ei sălăşluieşte Hristos pe care Îl poartă şi la căpătâiul celor fără de nădejde”, a mai spus preotul militar Marius Buguci, citat de Lumina.
Adenda de la Lumea Satului:
„Preoţi cu crucea-n mână…
…Căci oastea e creştină“, cuvintele înflăcărate ale Imnului Naţional reflectă prezenţa slujitorilor bisericii străbune care şi-au făcut pe deplin datoria la toate marile evenimente din viaţa României moderne.
Între preoţii militari care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea patriei, la loc de cinste trebuie pomenit bătrânul preot Ştefan Ionescu-Cazacu, confesor al Regimentului 3 Olt, care a murit în urma rănilor primite în luptele de la Mărăşeşti. Tot la Mărăşeşti a căzut preotul Nicolae Furnică din Regimentul 75 Infanterie, preotul Constantin Buzescu din Regimentul 4 Argeş şi-a dat sufletul străpuns de baionete în luptele de la Turtucaia şi lista ar putea continua.
Adevăraţi comandanţi de oşti
Documentele vremii consemnează numele a numeroşi preoţi care şi-au făcut datoria pe câmpurile de luptă. În Monitorul Oficial nr. 96 din 1918 se scrie despre protosingelul Iustin Şerbănescu de la Cernica: „A luat parte la toate luptele mergând cu sfânta cruce în mână în fruntea luptătorilor. În ziua de 2 octombrie 1916, văzând că Regimentul Feldioara a pierdut în lupte aproape toţi ofiţerii şi comandantul căzuse rănit pe muntele Clăbucetul Taurului, a luat comanda acestui corp şi, luptând ca un erou o zi şi o noapte, a respins pe inamic până la muntele Susai, oprindu-l de a ocupa Azuga.
În luptele de pe muntele Dihorului a condus un batalion de soldaţi, iar la 17 noiembrie 1916, fiind a doua oară rănit pe muntele Sorica, în timpul unui atac al Azugăi, a refuzat evacuarea pentru a nu se despărţi de vitejii regimentului. Peste o săptămână a căzut prizonier în mijlocul trupei care nu se mai putea apăra, iar în vara anului 1917 a evadat rătăcind prin munţi timp de opt luni, până ce a izbutit să treacă în liniile româneşti“.
Despre preotul Ioan Gheorghiu, confesorul Regimentului 73 Infanterie, se consemnează în jurnalul de operaţiuni: „…se ducea la datorie sub ploaia de gloanţe… În luptele de la Cleşte, Clăbucet, Dihorul şi Periş a fost un adevărat apostol“.
Într-o carte de amintiri despre „Marele război“, cum a fost denumită în epocă prima conflagraţie mondială, colonelul Vasile Poenaru scrie despre preotul Cicerone Iordăchescu, care a ajuns mai târziu profesor la Facultatea de Teologie, că „a luat parte la toate luptele, fiind întotdeauna în prima linie, îngrijind răniţii şi îmbărbătând oamenii prin exemplul său“.
Mănăstirile, spitale pentru cei suferinzi
În afară de preoţii de mir şi călugării aflaţi în serviciu activ, cei rămaşi pe teritoriul ocupat au avut de îndurat aceleaşi suferinţe. Mai mult de 20 de preoţi şi-au pierdut viaţă fie împuşcaţi, fie ca urmare a bătăilor şi schingiuirilor îndurate în lagăre. Să-i amintim pe preotul Vasile Ionescu-Buzoianu din Homeşti-Râmnicu-Sărat, Ghiţă Giugescu din Bălăneşti-Buzău sau Constantin Păunescu din Radomireşti-Olt împuşcat în faţa soţiei şi a copiilor săi.
Numeroşi preoţi au fost deportaţi în Germania, între aceştia Alexandru Georgescu din Dăneasa-Olt, mort într-o închisoare din Berlin, Iordache Pătrăşcoiu din Arsurile-Gorj, Constantin Gogiulescu din Oteşti-Olt, Constantin Niculescu din Stejarul-Ialomiţa în vârstă de 98 de ani ş.a.
Zeci şi zeci de preoţi au fost arestaţi, bătuţi, alungaţi din parohie. Din multele exemple să-i amintim pe călugării de la Mănăstirea Cocoş care au fost deportaţi în sudul Bulgariei, ca şi pe episcopul de Râmnic, Sofronie, care a fost arestat mai bine de o lună şi surghiunit la Peştera Ialomicioarei.
O concluzie se impune: prin întreaga lor activitate, preoţii noştri şi-au adus o contribuţie preţioasă la făurirea statului naţional unitar român.
Stelian CIOCOIU
Descărcaţi de la Observatorul Militar articolul PDF
SCUTUL CRUCII ÎN FAŢA GLONŢULUI – PAG 1 – PAG 2
Sursa: Ziaristi Online
Pingback: Preoţii - eroi şi sfinţi pentru România Mare. FOTOGRAFIILE UNIRII - Ziaristi OnlineZiaristi Online