A trecut un an de când peste două sute de tineri au fost condamnaţi să trăiască iadul în numai câteva minute, încă de aici, de pe pământ. Şaizeci şi patru dintre ei au trecut la Domnul, iar alţii au rămas mutilaţi pentru întreaga viaţă. Cine este vinovat? Organele statului nu se prea grăbesc să afle făptaşul, probabil cineva mult prea important pentru a putea fi învinuit. Lumea, la rândul ei, a uitat cu totul această dramă care scotea în stradă zeci de mii de oameni acum un an, şi pentru care a fost schimbat guvernul. Lumea a uitat, pentru că subiectul nu mai este de actualitate, adică nu mai este reflectat în mass-media. Lumea nu mai vrea să ştie, pentru că este un subiect care poate să-i creeze o mulţime de conflicte de conştiinţă. Iar primul dintre ele este acela de-a ne recunoaşte cu toţii vina. Este uşor să spui că focul l-au pus agenţiile nu-ştiu-cui sau că acei tineri îşi meritau soarta pentru că în locul acela concertase o trupă satanică cu numai câteva luni înainte. E uşor să arunci cu piatra, dar de ce nu vrem să înţelegem că acei șaizeci şi patru de tineri nu au fost mai răi decât poporul român în ansamblul lui, după cum spune Mântuitorul despre cei peste care a căzut turnul Siloamului ^{cf. Luca 13:4-5}? Acesta este lucrul la care ar trebui să cugetăm mai mult, căutând mai multe, mult mai multe răspunsuri la Dumnezeu, şi nu la lume. (M.C.)

Cuvântul „arson” nu există în dicţionarul limbii române. Ȋnsă în jurul acestui cuvânt se ţes toate poveștile, juridice sau neoficiale, despre tragedia din seara zilei de 30 octombrie 2015, în urma căreia au murit șaizeci și patru de oameni.

A fost sau n-a fost „arson” în Colectiv? Ȋn limba engleză, „arson” înseamnă incendiere (intenţionată). Le-a fost greu anchetatorilor să folosească limba română pentru a ne explica ce s-a întâmplat în Colectiv? Ȋn rechizitoriul prin care, în aprilie anul acesta, dosarul a fost trimis în judecată, procurorii spun că „în ceea ce priveşte arsonul, susţinem că ipoteza nu se verifică pentru următoarele motive. Nu a fost identificată o probă materială la cercetarea la faţa locului care să ofere un indiciu cu privire la un alt mod de iniţiere a incendiului; din multitudinea de probe administrate în cursul urmăririi penale nu rezultă un minim element [care să] conducă la o bănuială privind existenţa arsonului. Nici apropierea unei alte surse de foc de spuma poliuretanică nu se verifică, deoarece imaginile video administrate ca probe înlătură această variantă de lucru şi nici una dintre persoanele ascultate nu a indicat-o ca fiind posibilă ori reală. Prezenţa unor gaze inflamabile în incinta clubului nu poate fi admisă, deoarece nu s-ar fi produs un eveniment cu caracter incendiv, ci o explozie a cărei iniţiere s-ar fi produs nu numai de la artificii, ţinând cont că erau o multitudine de ţigări aprinse de către persoanele din public. Acumularea intenţionată a unor gaze inflamabile numai la nivelul tavanului incintei în scopul de a constitui un accelerator al unui prezumtiv incendiu se exclude, întrucât orice act preparatoriu s-ar fi putut dovedi, or ansamblul probator nu oferă nici măcar un indiciu în acest sens; producerea unui astfel de eveniment cu caracter incendiv în condiţiile pregătirii unui accelerator ar fi presupus existenţa unei conivenţe (complicităţi, n.red.) infracţionale mult mai largi, cu persoane care au fost victime ale incendiului produs, fără să mai amintim probele cu caracter tehnico-ştiinţific care contrazic un astfel de mecanism şi existenţa unor alte incendii care au avut ca suport spuma poliuretanică şi s-au produs în condiţii similare. În fine, întregul ansamblul probator fundamentează înlăturarea oricărei alte ipoteze de lucru”.

A fost sau n-a fost „arson” în Colectiv?

N-a fost „arson”, spun procurorii, justificând că ei nu au găsit probe care să demonstreze asta. Ȋnsă rechizitoriul nu ne explică de ce incendiul din Colectiv s-a propagat cu o viteză de cinci ori mai mare decât în simulările realizate de specialiștii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroșani. Nu explică nici de ce, în premieră mondială în istoria incendiilor, direcţia de propagare a flăcărilor a fost în sens opus curenţilor de aer și nici nu lămurește explozia din timpul incendiului despre care relatează toţi supravieţuitorii din club.

Procurorii care, bazându-se pe întreg ansamblul probator, înlătură ipoteza „arsonului”, nu argumentează de ce dovezi importante (ventilatoarele de extracţie din club) au fost lăsate la faţa locului, iar experţii de la Institutul Naţional de Criminalistică (INC) și-au făcut analiza studiind niște poze. Atunci când exclud „arsonul”, anchetatorii nu ne explică nici de ce tuburile de artificii care ar fi iniţiat incendiul au fost analizate separat: șapte tuburi la INC, și unul, aflat în faţa stâlpului care a luat foc, la INSEMEX – acolo unde a fost doar măsurat și cântărit, fără a se stabili și compoziţia chimică sau granulaţia acestei compoziţii.

„Când ai eliminat imposibilul, atunci ceea ce rămâne, oricât de improbabil ar părea, trebuie să fie adevărul”, spunea Arthur Conan Doyle, creatorul personajului Sherlock Holmes. Stabilirea adevărului juridic seamănă cu rezolvarea unei probleme matematice. Strângerea probelor stabilește ipoteza de la care pleacă anchetatorii, pentru a afla rezultatul corect. Dacă însă unele informaţii lipsesc sau sunt denaturate, rezultatul la care se ajunge va fi unul incorect. Acest lucru se poate întâmpla fie din lipsă de profesionalism, fie cu intenţie. De multe ori, în anchetele penale care se fac în România, logica matematică dispare, iar drumul este invers: pornind de la rezultatul urmărit, se construiește ipoteza convenabilă. Modificându-se realitatea evidentă.

Ȋn cazul Colectiv, un exemplu în acest sens este raportul specialiștilor de la INSEMEX, probă în dosar, în care se precizează, la pagina 453: „Din constatările efectuate la faţa locului, din rezultatele experimentelor efectuate în prezenta lucrare și din analiza documentelor existente la dosarul cauzei nu s-au identificat elemente specifice efectului Arson, care să susţină luarea în considerare a acestei surse. Nu s-au identificat mai multe puncte de iniţiere (focare iniţiale), nu s-a semnalat prezenţa substanţelor inflamabile specifice acestui efect sau indicii ale unei explozii iniţiate premeditat. Ȋn cazul în care cercetări ulterioare ale autorităţilor competente ar identifica elemente relevante și dovezi explicite în susţinerea acestei ipoteze, INCD INSEMEX Petroșani își rezervă dreptul de a reevalua acest aspect”.

Această ultimă frază demolează toată certitudinea concluziei. Experţii INSEMEX, cei care au constatat că viteza de propagare a incendiului din club a fost de cinci ori mai mare decât cea din simulările lor, specialiștii care știu că un tub de artificii a fost „analizat” doar cu rigla și cu cântarul își rezervă dreptul de a se răzgândi în privinţa „efectului Arson”, dacă istoria îi va contrazice pe procurorii de acum.

A fost sau n-a fost „arson” în Colectiv? E o întrebare la care încă nu avem un răspuns cert. Care-i adevărul? Şi cine ar mai avea nevoie de el, acum, la un an de la tragedie?

Cum au fost scoși răniţii de pe lista celor ce pot solicita daune

Ȋn urma incendiului din Colectiv și-au pierdut viaţa șaizeci și patru de oameni, iar alţi o sută patruzeci și șase au suferit vătămări, dintre care o sută opt vătămări corporale grave, ce au necesitat internarea.

Unul dintre pompierii care au fost acolo imediat după tragedie povestește: „Când am intrat înăuntru, era o linişte desăvârşită. Nici noi nu prea puteam comunica unii cu alţii pentru că aveam măştile pe figură… Se auzeau doar telefoanele lor sunând în continuu, răspândite pe jos şi luminând în întuneric”. Pe ecran era afișat numele apelantului: Mama, Tata…

Din acea seară a nenorocirii, șaizeci și patru de familii își revăd copiii și le vorbesc doar în gând. Doar în amintire. Ei au nevoie să știe adevărul. Ei trebuie să cunoască vinovaţii, pentru a putea învăţa să ierte, dacă asta își doresc.

Stabilirea corectă a vinovăţiilor înseamnă și plata unor daune materiale și morale. Cei rămași mutilaţi pe viaţă în urma incendiului au nevoie de sprijin financiar pentru recuperare. Au nevoie și au dreptul să pretindă despăgubiri. Ȋnsă acești răniţi și aceste familii îndoliate au mai puţină însemnătate pentru anchetatorii care pretind că vor stabilirea adevărului.

Pentru investigarea împrejurărilor în care s-a produs această tragedie au fost deschise patru dosare distincte.

Pe primul, cel în care s-a stabilit că nu a fost „arson”, procurorii Parchetului General l-au trimis în instanţă la 28 aprilie. Din o sută patruzeci și șase de răniţi care făcuseră cerere pentru a se constitui părţi civile în proces, ca să poată solicita daune, în dosar au mai rămas doar douăzeci. „Din motive obiective, cum ar fi, spre exemplu, cele legate de continuarea acordării asistenţei medicale în regim spitalicesc în afara ţării ori din cauze determinate de evoluţia stării de sănătate a victimelor care a condus la neepuizarea investigaţiilor medico-legale, până la acest moment sunt finalizate cercetările în ceea ce priveşte persoanele decedate şi 20 persoane vătămate”, se recunoştea în rechizitoriu. Trecuseră șase luni de la tragedie, și expertizele medico-legale nu fusese finalizate. „Din motive obiective”, dar neimputabile victimelor.

Din acest dosar mare a apărut cel de-al doilea, fiind disjunsă cauza privind pe suspectul Moise Marian (pirotehnistul care a aprins artificiile în Colectiv), Moise Adriana (soţia acestuia, angajată a firmei de artificii), dar şi, atenţie!, cu privire la celelalte părţi vătămate pentru care nu au fost finalizate cercetările. La data redactării acestui articol, dosarul penal prin care ar putea primi daune majoritatea răniţilor nu fusese încă trimis în judecată.

Ȋn al treilea dosar, aflat pe rolul Tribunalului București, este inculpat fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone”. Ȋn rechizitoriul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) apăreau, ca părţi civile, doar șaizeci de răniţi, plus rudele a treizeci de persoane decedate în Colectiv. Jumătate din totalul celor care au avut de suferit. Ȋn schimb, Primăria Sectorului 4 are calitate de parte civilă în acest dosar, constituită la invitaţia DNA, și solicită „suma de 100.000.000 euro, reprezentând prejudiciu de imagine adus instituţiei Primarului Sectorului 4”.

Ȋn al patrulea dosar sunt cercetaţi cei doi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov care intrau în Colectiv ca pompieri și ieșeau de acolo ca angajaţi ai unei societăţi private ce întocmea dosare P.S.I. Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2015, iar în cauză erau constituiţi parte civilă părinţii unei singure victime decedate! Plus Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov, care solicita dezdăunarea cu suma de 29.680 lei. Ȋn februarie, Curtea Militară de Apel București a decis restituirea dosarului la DNA, pentru refacerea rechizitoriului. „Organul de urmărire penală nu s-a preocupat în sensul obligaţiilor rezultate din art. 19-20 C. pr. pen. de a identifica persoanele vătămate sau succesorii acestora, pentru a le aduce la cunoștinţă dreptul de a se constitui părţi civile în cadrul procesului penal; demersurile efectuate iniţial pentru identificarea persoanelor decedate și a celor internaţi medical după incendiul din 30.10.2015 (v. filele 180-183) nu au fost finalizate, conform normelor de procedură, încălcându-li-se acestora dreptul de a-și apăra interesele în cadrul procesului penal”, se sublinia în motivarea Curţii Militare de Apel.

După șapte luni, la 9 septembrie, DNA anunţa că în acest dosar „procedura de introducere ca părți civile s-a realizat pentru un număr total de peste două sute patruzeci de persoane”.

O tragedie continuă

Aceasta este proporţia dezastrului. Sunt peste două sute patruzeci de oameni pentru care Colectiv a însemnat un hotar în viaţă. Sunt rudele celor morţi, sunt supravieţuitorii mutilaţi. Ei trebuie să știe ce s-a întâmplat în acea seară. Cum am putea crede că sistemul juridic din România e gata să le ofere acestor sărmani adevărul și dreptatea de care ei au nevoie, atâta timp cât procurorii nu au fost în stare nici măcar să-i numere? Cum am putea crede că anchetatorilor le pasă de dramele umane închise între coperţile acestor dosare penale, dacă sunt în stare să treacă peste acești oameni și să-i lase în urmă? Iar dacă adevărul stabilit în instanţe nu va fi mai ales pentru ei, cui ar putea servi acest adevăr?

Sunt peste două sute patruzeci de oameni. Plus alte câteva milioane, care nici măcar nu mai știu câtă nevoie au de adevăr. Dorinţa de a-l afla a fost atunci, așa, ca un gând trecător. Când încă nu se îngropaseră morţii, când rănile erau încă vii. Cum ar fi ca, într-o seară oarecare, să-ţi suni copilul pe telefon și să nu-l mai poţi auzi niciodată? Cum ar fi să împietriești în durere dintr-odată? Cum să se moară atât de mult și atât de absurd? Am vrut adevărul atâta timp cât am avut puterea să ne punem în locul acelor părinţi. Puţin, câteva zile. E o cruce grea și e un drum prea lung.

Compasiunea noastră colectivă a ars la fel de repede precum clubul în care telefoanele acelor tineri sunau în gol. Colectiv e o tragedie continuă. E o poveste reală despre individualizarea suferinţei și despre modul în care oamenii pot supravieţui într-o lume lipsită de adevăr și de dreptate. Ȋntr-o lume unde, din amnezia și din apatia colectivă, se nasc și devin aievea chiar tragediile pe care tot ei le îngroapă în uitare.

 Adriana Oprea-Popescu

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 93/Octombrie 2016

Citiţi şi: RECVIEM PENTRU UN VIS # COLECTIV. Mărturisirea unui ex-rocker

Ce s-a întâmplat la #Colectiv. Opinia unui rocker nebun după Hristos

Preluare: Ziaristi Online