Era pe vremea împăraţilor Diocliţian şi Galeriu, vreme de cumplită prigoană împotriva creştinilor şi de afirmare eroică a credinţei în Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru. Căci cum am putea defini altfel pe mucenici dacă nu eroi ai dreptei credinţe pentru care au adus suprema jertfă – viaţa. Istoricul Eusebiu din Cezarea scrie că Diocliţian a fost cel care a ordonat dărâmarea bisericilor, arderea cărţilor  sfinte iar creştinii care ocupau funcţii publice au fost obligaţi să se închine zeilor, altfel  urmau a fi destituiţi din funcţiile pe care le deţineau. Oamenii simpli erau transformaţi în sclavi iar refuzul era pedepsit cu moartea. Crud şi răzbunător, Galeriu, fost general al lui Diocleţian, este autorul a două edicte prin care creştinii care se opuneau închinării la idoli erau ucişi.  S-a făcut însă că, îmbolnăvindu-se grav, Galeriu a dat edictul de la Sardica prin care creştinii care se rugau pentru sănătatea lui erau exceptaţi de la condamnarea la moarte.

În aceste vremuri vitrege, Sf. Mare Mucenic Dimitrie a făcut  ceea ce şi azi este anevoie pentru mulţi – să dea cezarului ce este al său şi lui Dumnezeu, „Cel a făcut cerul şi pământul” ceea ce se cuvine. Dintr-o familie de elită a Tesalonicului, care era în taină creştină, Sf. Dumitru a fost botezat şi crescut de părinţii săi în credinţa în Hristos, Mântuitorul lumii, dovedindu-şi de tânăr virtuţile dreptei credinţe, cu osebire milostenia şi înfăptuirea binelui. După ce părinţii săi au plecat la Domnul, împăratul Maximilian, apreciindu-i înţelepciunea şi destoinicia,  l-a numit în locul tatălui său. Tânărul a primit înalta funcţie  şi în tot ce a făcut nu şi-a  dezminţit cu nimic înţelepciunea şi vrednicia, aducând la creştinism cu puterea cuvântului şi a faptei  mulţi dintre locuitorii cetăţii.  Maximilian a aflat că Dimitrie este creştin s-a mâniat din cale afară şi atunci când s-a întors biruitor dintr-o luptă cu sciţii a făcut un ospăţ în cinstea zeilor.  Invitat, Dimitrie a fost întrebat dacă cele a auzite cum că ar fi creştin sunt adevărate. Tânărul care înţelegea să dea cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu  şi-a mărturisit deschis credinţa în Hristos. Pe dată, împăratul a poruncit să fie trimis în temniţă unde să fie ţinut până la terminarea jocurilor organizate  în cinstea venirii sale în cetate. Trăia aici  un luptător vestit Lie care reuşise să-şi câştige faima de biruitor neîntrecut  pentru că reuşea să omoare  oameni pe care-i arunca apoi în suliţe, spre  „delectarea” asistenţei. A  venit rândul lui tânărului Nestor care a alergat la Sf. Dimitrie cerându-i să-i dea binecuvântare şi să se roage pentru el. Răspuns-a tânărul Dimitrie încurajându-l: „Du-te şi pe Lie vei birui şi pe Hristos îl vei mărturisi!”  Prinzând curaj, Nestor s-a avântat în luptă strigând: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mă!”  Şi Domnul l-a ajutat, Lie a fost doborât, punând capăt masacrului în care cădeau victime oameni nevinovaţi doar pentru „plăcerea” tiranului setos de sânge.  Cum era de aşteptat, împăratul a fost cuprins de furie şi, aflând când a aflat că Nestor fusese sfătuit de Sf. Dimitrie  a ordonat să fie trimis în temniţă, unde a fost ucis cu suliţe. Nici Nestor nu a scăpat de urgia dictatorului care a poruncit să i se taie capul. Ura împăratului a fost atât de puternică încât nu l-a trimis pe tânărul Dimitrie într-o temniţă obişnuită, ci într-o veche baie mare părăsită, gândind că astfel umilit tânărul s-ar putea răzgândi şi abate de la credinţa cea dreaptă. Tradiţia spune că intrând în celula ce-i fusese dată, tânărul Dimitrie se ruga ca odinioară David: „Dumnezeule spre ajutorul meu ia aminte, ca să-mi ajuţi mie grăbeşte-te că Tu eşti răbdarea mea Doamne, nădejdea tinereţii mele. Spre Tine am nădăjduit din pântece, din sânul maicii mele. Tu eşti acoperitorul meu până ce voi fi.  Pentru aceasta se va veseli gura mea când voi cânta Ţie şi limba mea toată ziua va învăţa dreptatea Ta.”

Minuni a început a face încă din celula temniţei care prin ruga lui s-a umplut de lumina blândă a slavei dumnezeieşti. Când s-a întâmplat ca o scorpie să se apropie ameninţător, el a făcut semnul Crucii şi a omorât-o după cuvântul evanghelic:  „În numele lui Hristos care a zis să călcăm peste şerpi şi peste toată puterea vrăjmaşului”. Aşa stând în rugă spre Domnul, celula s-a umplut de lumină ca o Biserică în zi de sărbătoare în care s-a arăt un înger strălucitor zicându-i: „Pace ţie, pătimitorule al lui Hristos Dimitrie. Îmbărbătează-te şi te întăreşte şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi.” Şi i-a biruit cu arma credinţei în Hristos bine meritând cununa pe care îngerul i-a aşezat-o pe cap mărturisind : „Mă bucur întru Domnul şi mă veselesc întru Dumnezeu, Mântuitorul meu.” Aşa se ruga Dimitrie când ostaşii au intrat şi l-au străpuns cu suliţele. Nu a spus nimic, şi-a ridicat braţul drept ca ei să-l străpungă ca odinioară pe Hristos. Trupul i-a fost lăsat acolo şi în noaptea câţiva creştini au venit, au luat trupul tânărului şi l-au înmormântat după cuviinţă.

De faţă la martiriul Sf. Dimitrie era şi Lupu, fidelul lui slujitor, care a luat inelul şi haina pe care a înmuiat-o în sângele nevinovat şi pe dată au început minunile, vindecând mulţi bolnavi care îşi pierduseră  speranţa însănătoşirii. Doar că împăratul, auzind, a poruncit să-i taie şi  credinciosului slujitor capul ca „acolo unde este stăpânul să fie şi sluga sa”. Şi iar a început un val de prigoană şi creştinii iar au fost persecutaţi fără milă. Mormântul Sfântului ce poartă în nume şoaptele pământului a fost temelia unei mici Biserici unde au început să apară minuni de tot felul care i-au dus vestea. Astfel, s-a întâmplat odată Leonte, un boier credincios de prin părţile Iliricului să fie cuprins de o boală pe care nici un medic nu a putut-o vindeca. Atunci a mers la locul unde se aflau moaştele Sf. Mare Mucenic Dimitrie  şi a fost vindecat în chip miraculos. Aducând slavă lui Dumnezeu şi mulţumind Sf. Mare Mucenic Dimitrie a dorit, în semn de recunoştinţă,  să zidească o Biserică mai mare pe acelaşi loc. Când au dărâmat Biserica  cea mică, au aflat moaştele sfântului întregi şi bine mirositoare. Bucurie nespusă a cuprins pe toţi, o bucurie resimţită şi azi de toţi cei care merg la Biserica Sf. Dimitrie. El, tânăr fiind, având toate „bunătăţile” acestei lumi a înţeles  că bucuria cea mai mare, singura adevărată, este a-L mărturisi pe Hristos în toate, a primi la  nevoie, să-i fi jertfă este adevăratul sens al vieţii şi rostul ei întemeietor. Prin de toate minunile, câte  s-au făcut şi câte se vor face auzim cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni pe voi şi vor spune tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri.” O „plată” care sporeşte cu fiecare minune cu care acest Sfânt Martir, înzestrat cu eroismul propriu tinereţii şi înţelepciunea cărunteţii, a sfinţit pământul din care suntem alcătuiţi şi în care s-a întors. A făcut-o deplin încredinţat de cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.” A înţeles mai mult decât bătrânii că „împărăţia cerurilor este în noi” şi se mărturiseşte prin făptuirea voii Lui, căci  El singur este „Bun” iar Hristos îndeamnă să fim asemenea Domnului „care toate cu înţelepciune le-a făcut.”

Elena Solunca Moise

Sursa: Ziaristi Online

Ilustraţie: Doxologia