Părintele Justin despre ÎPS Teofan: „Mitropolit după inima mea!” MĂRTURIE

Întru apărarea Mitropolitului nostru (I)

de Pr. Vasile Păvăleanu

În seara zilei de 05 martie 2008, când Sfântul Sinod întrunit la Palatul Patrarhiei dezbătea alegerea noului mitropolit al Moldovei și Bucovinei, providențial, mă aflam în chilia Părintelui Justin Pârvu la mănăstirea Petru Vodă și discutând cu sfinția sa despre acest eveniment foarte important, marele duhovnic, vădit îngrijorat, a zis: „cred că Dumnezeu va rândui așa cum va fi mai bine!”
După câteva zeci de minute de ședere în chilie și în convorbire cu părintele, în ciuda faptului că mulți credincioși așteptau la ușă, după ce am primit binecuvântare, am ieșit de la sfinția sa și întrând în mașina cu radioul deschis pe postul Trinitas, aud crainicul surprins și cu oarece poticniri în glas, anunțând că IPS Teofan a fost ales Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Într-o clipă am coborât din mașină și întorcându-mă, dând năvala peste mulțimea din fața ușii și cu sufletul la gură, îi spun părintelui Justin vestea cea mare: „Teofan este Mitropolitul Moldovei și Bucovinei!” Atunci, părintele, rugând pe cele două credincioase care deja intraseră în chilie să mai aștepte puțin afară, s-a manifestat cu o bucurie debordantă și ridicându-se în picioare și cu mâinile ridicate ca la epicleza Sfintei Liturghii, a zis: „Mitropolit după inima mea!”
„Mitropolit după inima mea!” sunt cuvinte izvorâte din inima acestui „voievod al Ortodoxiei românești”, referitor la unul din cei mai iubiți și mai populari mitropoliți, care adună în sufletul său virtuțile marilor înaintași ce au stat pe Tronul Mitropoliei Moldovei: bunătatea lui Iosif Naniescu, dragostea de neam și simțire românească a Sfântului Varlaam, trăirea liturgică a Sfântului Dosoftei, precum și spiritul administrativ, gospodăresc și de misiune pastorală pe care l-a avut Veniamin Costachi.
„Mitropolit după inima mea!” – cuvinte ale părintelui Justin care întruchipau atunci gândul și simțămintele tuturor preoților, monahilor și credincioșilor din Moldova Sfântului și Slăvitului Voievod Ștefan cel Mare pentru noul lor Întâistătător, după activitatea rodnică desfășurată de predescesorul său în această demnitate, astăzi Preafericitul Patriarh Daniel.
„Mitropolit după inima mea!” – este varianta sensibilității noastre românești, la cuvintele inspirate de Dumnezeu în Sfânta Scriptură care glăsuiește prin Apostolul neamurilor: „un asemenea arhiereu se cuvenea să avem…!” (Evrei 7, 26)
În cei 8 ani ce s-au scurs de atunci, purtatu-s-a Înaltpreasfinția Sa cu o atitudine frățească față de cinul monahal și clerul bisericesc și cu o dragoste părintească față de credincioșii mireni, arătând în mod real multă răbdare, blândețe ca de miel, dăruire de pace și bucurie sfântă, jertfelnicie în slujire și o apropiere de poporul cel drept credincios, fiind mereu coborât în mijlocul acestuia, încât nimeni nu poate aduce acuzația de izolare în vreun turn de fildeș așezat deasupra celorlați oameni, nici în sferele înalte ale vreunei aristocrații bisericești. A străbătut neobosit pământul Moldovei în lung și-n lat, cunoscând fiecare parohie și casă parohială, fiecare mănăstire și schit, fiecare preot dimpreună cu familia lui, așezând personal Sfântul Antimis pe fiecare Sfântă Masă, pentru a arăta legătura care trebuie să existe între fiecare slujitor al Altarului și ierarhul său.
Se pare însă, că această bunătate dumnezeiescă și dragoste părintească au fost considerate drept slăbiciune de fiii răsfățați, care își afirmă curajul de a cere partea de moștenire (Luca 15, 12) și doresc „independența”, „ruperea”, plecarea totală de casa Părintelui lor duhovnicesc, Arhiereul Teofan, care, aici în Biserica văzută și luptătoare, este icoana Marelui Arhiereu Iisus Hristos. Despre locul și rolul episcopului în Biserică vorbește magistral Sfântul Ignatie Teoforul: „Episcopul este în locul lui Hristos, preoţii în locul soborului apostolilor, iar diaconilor li s-a încredinţat slujirea. Episcopul este cununa cea vrednică a preoţimii şi a diaconilor, în episcop este toată mulţimea credincioşilor, pentru că acolo unde este episcopul, acolo trebuie să fie şi mulţimea credincioşilor, după cum acolo unde este Hristos, acolo este şi Biserica universală” .
Cei plecați însă de sub aripa ocrotitoare și iubitoare a Părintelui Mitropolit, nu doar că rup legătura cu el, mergând până la a nu-și mai aduce aminte de el, ba chiar au ajuns să nu-i mai pomenească numele și într-o manifestare de răzvrătire nefirească, aruncă săgeți aprinse și înmuiate în veninul unei uri și împotriviri pe care le constată oricine, dacă aruncă o privire pe seit-uri așa-zise ortodoxe. Implicit, atitudinea este îndreptată asupra tuturor ierarhilor semnatari ai documentelor din Creta și asupra întregului Sfânt Sinod al BOR. „Bate-voi Păstorul și se vor risipi oile turmei!” (Matei 26, 31). Experiențe antiierarhice de acest fel a avut Apusul prin reforma protestantă din 1517, sau Rusia pravoslavnică prin aripa rascolnicilor, numiți bezpopovți la jumătatea veacului al XVII-lea.
Văzând tulburarea și nedumerirea turmei care își vede Păstorul batjocorit și amenințat, simțind sminteala produsă în trupul Bisericii care este de fapt trupul lui Hristos (Efeseni 1, 23), Cel mereu răstignit, căci „Hristos ieri, astăzi și în veci este același” (Evrei 13, 8) și durându-mă bucuria pe care o simt dușmanii creștinătății care nu se sfiesc să lovească cu piciorul în țepușă (Faptele Apostolilor 9, 5), cu smerenie doresc a aduce câteva argumente întru apărarea Mitropolitului nostru și implicit a Bisericii din care facem parte:
1.Ortodoxia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan este incontestabilă, fiind „puternic dovedită în cuvânt și în faptă” (Luca 24, 19) apreciată ca atare de toate Bisericile ortodoxe, de părinții din Sfântul Munte Athos și recunoscută laudativ de unul din ierarhii nesemnatari a Documentelor Sinodului din Creta, IPS Ieroteos Vlahos, care a mărturisit, zicând: „observații importante a făcut Mitropolitul Moldovei, Teofan, care a vorbit având cuget bisericesc ortodox, bazat pe învățătura Bisericii.
Consider că Biserica României a impresionat prin întreaga sa prezență. Când se vor publica actele Sinodului, se va vădi acest lucru din plin.”
2. Pomenirea Ierarhului la Sfintele Slujbe nu constituie doar o rugăciune pentru persoana sa, căci până la urmă avem datoria creștinească să ne rugăm și pentru dușmanii noștri, ci este o prevedere canonică și exprimă legătura preotului slujitor cu episcopul său. Este recunoașterea adevărului, că preotul are în sinea lui conștiința că este delegat al episcopului în enorie, că săvârșește cele sfinte ca trimis al său și pe toate le face în comuniune cu el și niciodată înafara acestei comuniuni. Astfel, Canonul 39 Apostolic prevede „prezbiterii și diaconii să nu săvârșească nimic fără încuviințarea episcopului, căci acesta este cel căruia I s-a încredințat poporul Domnului și acela de la care se va cere socoteală pentru sufletele lor”.
Canonul 8 al Sinodului IV Ecumenic statornicește ca toți clericii să fie sub ascultarea episcopului din cetate „și nu cu obrăznicie să se desfrâuieze (rupă) împotriva episcopului său”. Multe alte canoane reglementează acest lucru pentru unitatea Sfintei Biserici.
Părintele Dumitru Stăniloae explică dogmatic, liturgic și eclesiologic rolul și rostul pomenirii arhiereului la slujbă, astfel:
Ne rugăm întâi pentru pomenirea arhiereului, prin care ni se comunică harurile lui Hristos, venite de la Apostoli, şi care le are în comuniune cu toţi episcopii, deci cu toată Bi-serica. Prin aceasta se arată că vrem să rămânem în uni¬tatea şi în dreapta credinţă a Bisericii apostolice. Nu ne pu¬tem mântui decât în aceasta. Despărţirea de ea e una cu despărţirea de Hristos, de unitatea celor ce-L recunosc în adevărul Lui, aşa cum L-au cunoscut Apostolii. Nu numai arhiereul și preotul se roagă pentru credincioșii păstoriți, ci și credincioșii pentru ei. Nu numai de la inimă curge sângele spre mădulare, ci și invers. Așa se menține unitatea și viața organismului”.
Părintele Iustin, care a fost foarte critic cu orice abatere în materie de credință și cu manifestările ecumeniste, spune că „întreruperea pomenirii episcopului să se facă doar atunci când acesta s-ar împărtăși din același potir cu ereticii” , lucru care cu siguranță nu se va întâmpla niciodată.
La întrebarea adresată de cineva la Seminarul de la Neamț, în prezența reprezentanților mai multor confesiuni creștine: „ne vom uni cu catolicii?”, Patriarhul României, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a răspuns: „Da, ne vom uni cu catolicii, când Papa va trece la ortodoxie!” În acest răspuns stă toată cugetatea și lucrarea Bisericii Ortodoxe Române.
„Pomenește Doamne pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pe care îl dăruiește Sfintelor Tale Biserici, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Tău”, deoarece Înaltpreasfinția Sa, „este Mitropolit după inima noastră!”

Preot profesor Vasile Păvăleanu,
Piatra Neamț