EXCLUSIV: Sky News, activ încă din 1990 în războaiele de imagine împotriva României. Târgu-Mureș, martie '90 - Anatomia unei diversiuni. Un martor ocular face dezvăluiri în revista veteranilor SRI - Ziaristi OnlineZiaristi Online

EXCLUSIV: Sky News, activ încă din 1990 în războaiele de imagine împotriva României. Târgu-Mureș, martie ’90 – Anatomia unei diversiuni. Un martor ocular face dezvăluiri în revista veteranilor SRI

Sky News dezinformare Martie 1990 Targu Mures 2016 Romania Stuart RamsayPe 19 martie 1990, pe la orele 14-15, jurnalistul britanic Gary Honeyford de la Sky News se cazează la Hotelul Grand din Târgu Mureş, solicitând o cameră cu vedere la bulevardul central. Ulterior cere şi acces la terasa Hotelului. Peste 24 de ore, lumea era invadată cu imaginea unui “pogrom” în care un “ungur” era maltratat bestial de români pentru că “îşi dorea o universitate în limba maghiară”. Victima reală, Mihăilă Cofar, trăieşte de 26 de ani cu grave disabilităţi, în timp ce atacatorii lui au fugit în Ungaria. Autorul transmisiei mincinoase de la Sky News nu a fost sancţionat niciodată profesional. Dimpotriva: dezinformatorul Gary Honeyford este astăzi tot la Sky News, cu responsabilităţi  importante, ca editor de ştiri la Departamentul Politic, producător şi coordonator al unor transmisii  internaţionale ale vizitelor primului ministru britanic în Irak, Afganistan, SUA şi China, etc, etc, etc. România nu l-a tras la răspundere niciodată pentru diversiunea care i-a distrus imaginea, iremediabil, în martie 1990, când realitatea din stradă stătea tocmai pe dos, după cum demonstrează, incontestabil, materialul de analiză şi sinteză de mai jos, apărut în revista veteranilor Serviciului Român de Informaţii (SRI), “Vitralii – Lumini şi Umbre”.

Gary Honeyford - Sky News Producer - Dezinformator Targu Mures 1990

Dar iată că Sky News revine, cu o diversiune similară, realizată şi de data aceasta tot pe mână ungurească: “traficanţii români de arme” Aurelian Szanto, Levente Pantics, Attilla Szaba Pantics, personaje intrate deja din “documentarul” Sky News direct în custodia DIICOT. Autorul făcăturii cu “traficul de arme pentru terorişti”, “jurnalistul” Stuart Ramsay, este apărat, jenant, de postul britanic. Dacă o face chiar Gary Honeyford, nu e de mirare. Sperăm că de data aceasta măcar, Ministerul Afacerilor Externe va iniţia o acţiune în judecată a postului diversionist, cu despăgubirile grele de rigoare. Iată istoria diversiunii Sky News din 1990, cu tot contextul informativ şi politic trecut şi prezent şi resorturile aparatului de dezinformare al Ungariei, care izbeşte obsesiv în România şi interesele ei geopolitice şi geostrategice. (V.R.)

O etapă în războaiele politice și de imagine duse împotriva României:

Târgu-Mureș, martie 90

Cum a început totul

Dacă informațiile apărute în mass-media electronice ungare sunt corecte, înseamnă că cercul s-a închis: prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, a declarat că, până la sfârșitul, în 2018, a mandatului său de președintele al Consiliului de Miniștri, dorește ca autonomia Transilvaniei să fie un fapt împlinit. Orbán a mai transmis mesaje formațiilor politice ale maghiarimii din România prin care cere realizarea unui sondaj de opinie riguros în urma căruia să fie desemnate la alegerile locale din iunie 2016 persoanele cele mai bine apreciate. Scopul este ca în localitățile importante, cum ar fi și Târgu-Mureș, posturile de primari să fie câștigate de etnici maghiari.

Ne întoarcem, astfel, în timp, cu 25 de ani în urmă, chiar dacă contextul este diferit: România este în NATO și Uniunea Europeană, iar Ungaria, în ciuda aceleiași apartenențe politice și de sistem economic comune, joacă cartea politică a Rusiei, urmașa URSS.

*

Să ne reamintim – pentru că, așa cum spunea scriitorul și filosoful George Santayana: Cel care nu își amintește trecutul este condamnat să îl repete -, ce se întâmpla acum un sfert de secol.

Într-o carte de referință – „1989 Dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei”, ediţia a II-a, Ed. Proema, Baia Mare, 2009, pag. 45-49 – Aurel I. Rogojan enumeră 11 note ale Direcției Securității Statului (DSS) transmise în perioada noiembrie – decembrie 1989. Am selectat, în ordine cronologică, cinci dintre ele:

MApN – Direcţia Informaţii a Armatei – Telegrama 01577 1/09.11.1989 primită de la atașatul militar de la Budapesta:Ungaria acţionează în scopul destabilizării situaţiei politice interne din România, cu prioritate în Transilvania… Simultan cu provocarea unor demonstraţii, (…) Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţă… care să degenereze într-un conflict militar… Acest scenariu se va realiza cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei…”.

DSS nr. 00286/11.11.1989 –După reuniunea la nivel înalt a NATO, care a avut loc la Bruxelles, Guvernul Olandei are în vedere ca, în relaţiile cu România, să promoveze toate formele active de stimulare a propagandei negative şi de susţinere a acţiunilor protestare...”.

DSS nr. 00262/22.11.1989 – Reuniunea de la Paris convocată din iniţiativa preşedintelui Franţei, François Mitterand: „În contextul poziţiilor comune şi a acţiunilor concertate ale SUA şi URSS, cu privire la România se preconizează (…) crearea unei tensiuni interne destabilizatoare prin folosirea unei stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare…”.

DSS nr. 00288/12.12.1989 – Declaraţia preşedintelui Franţei, François Mitterand, la încheierea reuniunii la nivel înalt a CEE de la Strasbourg: „Pro­blema unor provincii… nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Un­garia şi România în chestiunea Transilvaniei… sau problema Basarabiei… Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de a asigura echilibrul în Europa…”.

DSS nr. 0610/12.12.1989 – „În mediile emigraţiei maghiare din Occident, dar şi în cercurile guverna­mentale de la Budapesta, se vehiculează ideea reanalizării în forurile internaţionale a statutului actual al Transilvaniei, după ce etnicii unguri din Ro­mâ­nia vor acţiona pentru autonomie şi întemeierea unui nou stat independent, suve­ran şi neutru – Ardealul – sau pentru înglobarea Transilvaniei într-o federaţie…”.

Trebuie remarcat că, după cel de-al II-lea război mondial și Pacea de la Paris, din 1946, instaurarea guvernului comunist a lui Mátyás Rákosi în Ungaria a pus surdină pentru un deceniu manifestărilor revizioniste. Ele vor reizbucni în cursul revoluției ungare din 1956, care, dincolo de faptul de a fi încercat restaurarea suveranităţii naţionale a Ungariei, sechestrată sale  într-un sistem politic străin şi neviabil, a prilejuit și manifestări naționaliste, antisemite și revizioniste cu privire la Transilvania. Fără a mai vorbi de atrocitățile comise de  unele elemente de extremă dreaptă care au depășit chiar și granițele exceselor inerente unei revoluții…

            Zdrobirea sub tancurile sovietice a revoluției ungare a provocat emigrarea unui mare număr de unguri care s-a adăugat puternicei diaspore din Statele Unite și din țările occidentale unde au înființat numeroase organizații și asociații, care, indiferent de scop, își propuneau să desfășoare și activități naționalist-iredentiste. Până în 1989, numărul lor a ajuns la peste 300. Aceste organizații, care au încercat și reușit să obțină sprijin pe plan internațional pentru „cauza ungară” – integrarea Transilvaniei în Ungaria prin revizuirea frontierelor sau măcar autonomia Transilvaniei –, au fost recunoscute, începând cu 1980, de guvernele de la Budapesta, în condițiile în care „socialismul gulașului” a lui Kádár s-a dovedit falimentar.

Activitatea lobby-ul maghiar în SUA; acțiunea liderilor extremismului național maghiar; rolul serviciilor de informații ale Republicii Populare Ungare în strategiile național-iredentiste și revizioniste; crearea Biroului de Presă pentru Transilvania, în fapt o rețea conspirativă care acționa sub pretextul culegerii de informații despre procesul de deznaționalizare a maghiarilor din România de către regimul Ceaușescu; practicarea de către membrii ambasadei ungare de la București și consulatului de la Cluj-Napoca a unor acțiuni de îndrumare ale diverselor activități clandestine de către unele organizații ale minorității maghiare din România sunt prezentate și documentate pe larg din surse de primă mână. [Gral. bg. (r) Vasile Mălureanu în Vitralii – Lumini și umbre nr. 25, decembrie 2015, pp. 125-130. ]

Începând cu 1988, se afirmă mișcarea pan-ungară al cărei promotorul a fost Mátyás Szürös, președintele provizoriu al Ungariei în perioada 1988-1990. Originile pan-ungarismului se regăsesc în hungarism, doctrina lui Ferenc Szálasi, liderul partidului fascist Crucile cu săgeți.

Socialistul (!) Szürös își expunea în numărul din mai 1989 a publicației revizioniste Erdély Tudositások (Informații despre Transilvania)          ideea că Ungaria este responsabilă de soarta tuturor maghiarilor de peste hotarele, ei fiind membrii marii națiuni ungare. El preciza că ideea „i-a venit în urma unei vizite efectuate în Transilvania și a discuțiilor avute aici cu Sütő András, Kányadi Sándor, Domokos Géza, Fazékás János și Szabo T. Attila.” Mátyás Szürös mai afirma că „atât în conducerea partidului, cât și la Ministerul de Externe se afirmă o gardă tânără care și-a însușit această doctrină apreciată de el justă”. [Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan, Spionajul ungar în România, Editura ELION, București, 2006, p. 176,]

În acest sens, rămâne de referință cea mai amplă manifestație antiromânească desfășurată, la 27 iunie 1988 la Budapesta, cu acordul conducerii ungare de partid și de stat. La ea au fost mobilizați 200.000 de cetățeni unguri care au protestat în Hösök tere – Piața Eroilor -, în imediata apropiere a ambasadei României. Dincolo de reacțiile la adresa regimului Ceaușescu, s-a manifestat pentru independența Transilvaniei, recurgându-se toată recuzita propagandistică revizionistă. În acest sens, a fost folosită și acțiunea “Villages roumains” – Salvați satele românești – având ca pretext inițiativa de sistematizare a satelor preconizată de Nicolae Ceaușescu. La un moment dat, s-a anunțat dramatic că în chiar acele momente, buldozerele au pornit spre comuna Corund (vestită localitate de olari din judeţul Harghita), prima de pe lista comunelor cu populaţie majoritar maghiară din Transilvania care va fi dărâmată! Ceea ce era evident o minciună, sistematizarea satelor din România limitându-se exclusiv la câteva localități din sudul țării.

Semnificativ este faptul că, ulterior, cei care au inițiat acţiunea “Salvaţi satele româneşti”, au admis că ea a avut aspecte diversionist-manipulatorii. La 15 februarie 1990, prestigiosul cotidan francez Le Monde nota fără echivoc: „În ceea ce priveşte «Villages roumains», strigătul de alarmă era exagerat în raport cu realitatea…” (Organizatori: Mihnea Berindei, Dinu Zamfirescu, ş.a.)

În organizarea demonstrației de la 27 iunie 1988 a fost implicat și un grup de tineri care, ulterior, va forma Partidul Tinerilor Liber Democrați – Fidesz. Grupul era condus de Viktor Orbán, care în 1998 avea să devină prim-ministrul guvernului Ungariei.

Un pseudo disident revizionist devine omul numărul doi în puterea provizorie!

Cea mai virulentă acțiune politică antiromânească înainte de 1989 a fost însă instrumentarea așa-numitei Declarații de la Budapesta cu ocazia organizării reînhumării, la 16 iunie 1989, a lui Imre Nagy şi a altor victime ale revoluției ungare din 1956. La manifestările comemorative, au luat parte mai mulți intelectuali unguri și români trăind în diasporă, cea mai mare parte aparținând așa-numitului Grup de la Paris, care au formulat un Apel internaţional referitor la Transilvania. În acesta se arăta că: „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. (…) Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi la autonomie culturală a fiecărei naţiuni (sic!) trebuie garantat. (…)”

Prin Declarația de la Budapesta, strategia guvernamentală ungară de revendicare a Transilvaniei intra în etapa formulării unor pretenţii afişate la nivel internaţional, Ungaria nemaiavând nici un fel de reţinere faţă de eventuale acuze de amestec în treburile interne ale României. [România 1989 – De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Techno Media 2010, p. 38.]

La mai puțin de o lună de la semnarea Declarației de la Budapesta, la 8 iulie 1989, a avut loc la Bucureşti întâlnirea la nivel înalt a statelor membre ale Tratatului de la Varşovia. Cu această ocazie, într-o întrevedere bilaterală româno-maghiară, intermediată de Mihail Gorbaciov, conducerea ungară, reprezentată de Rezsö Nyers, Miklos Németh şi Gyula Horn, a pretins că Transilvania nu aparţine de fapt României şi, expresis verbis, a ameninţat că va internaţionaliza problema maghiarilor din România.

În august 1989, agenţi ai Departamentului Securităţii Statului infiltraţi în cantonamente din Ungaria, au raportat primele date în legătură cu pregătirea unor formaţiuni de gherilă urbană ale căror misiuni erau să acţioneze în România. Organizaţiile „România Liberă” (creată în septembrie  1987 de  Brigada România  a  serviciului secret ungar – AVO) şi Uniunea Mondială a Românilor Liberi au fost paravanul sub care AVO a organizat formaţiuni paramilitare pe care le-au instruit pentru „acţiuni viitoare de gherilă urbană în România” într-o fostă cazarmă din Bicske, localitate aflată la 40 km de Budapesta, spre Tatabánya. Circa 400 de persoane erau antrenate de instructorii, în mare parte unguri originari din România, dar aceştia acţionau doar ca intermediari ai unor servicii speciale. [Gheorghe Rațiu, Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO, București, 1996, pp. 125-127, 142.]

Toate cele de mai sus se constituie în preliminarii la ceea ce urma să se întâmple la Târgu Mureş în martie 1990, dar nu numai aici, ci și la Satu Mare.

Ne amintim – oare cum am putea uita? – ce s-a întâmplat în acel sângeros și nebulos decembrie 1989. Cei mai mulți dintre noi au resimțit data de 22 decembrie ca pe un fel de oră astrală a României. Foarte puțini s-au gândit că ceea ce s-a dovedit apoi a fi „diversiunea teroriștii”, pusă în operă la București, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Cugir, Otopeni (inclusiv prin intermediul unor personaje exaltate, gen Teodor Brateș, care se manifestau iresponsabil în studioul 4 al Televiziunii Române Libere) exprima intenția de a instrumenta un conflict armat între trupele MApN și cele ale Securității. La fel, nu a existat percepția că distrugerea a 41 de sedii ale Miliției și Securității, sustragerea a 468 de arme și 17.832 de cartușe, atrocitățile comise imediat după 22 decembrie împotriva lucrătorilor din Securitate și Miliție la Odorheiu Secuiesc, Târgu-Secuiesc, Cristuru Secuiesc, Dealu, Zetea și alte peste 50 de localități din județele Harghita și Covasna, puteau declanșa un conflict interetnic. În mod evident, combinarea celor două componente putea amorsa un veritabil război civil…

Rămâne de referință interviul dat Televiziunii Române Libere în primăvara anului 1991 la Moscova de preşedintele Mihail Gorbaciov. (Interviul a fost realizat de Felicia Meleșcanu care, pe baza acestuia, a elaborat documentarul “Sindromul maltez”, difuzat de TVR în decembrie 1994.) Înainte de a-i fi pusă prima întrebare, Gorbaciov a transmis felicitări poporului român şi conducerii sale pentru performanţa de a fi evitat în anii 1989-1990 două mari pericole: războiul civil şi destrămarea României.

Există informații că intenția de a dezmembra România a apărut și pe fondul înţelegerilor dintre Statelor Unite, U.R.S.S., Germania Federală și Franța din anii 1988-1989 privind schimbarea configuraţiei central şi est-europene, prin încălcarea suveranităţii unor state şi chiar divizarea lor (ceea ce s-a și întâmplat peste câțiva ani în cazul Iugoslaviei și Cehoslovaciei). Intenția s-a manifestat și la nivelul activității unor servicii de spionaj, inclusiv cele ale Ungariei și Iugoslaviei.

În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să ducă la destrămarea României a eșuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi și mijloace: la 12 ianuarie 1990, a avut loc acțiunea „moarte pentru moarte” condusă de Dumitru Mazilu; la 28 ianuarie, liderii partidelor istorice au somat ultimativ puterea provizorie să predea puterea; la 18 februarie, în cursul unei manifestații stradale, a fost atacat și devastat sediul guvernului provizoriu; la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, mii de persoane de cetățenie ungară au trecut granița cu intenția de a manifesta la Satu Mare. Doar prezența de spirit a autorităților și reținerea locuitorilor români ai municipiului au împiedicat ca situația să nu degenereze.

La 19-20 martie, după o lună de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureș, soldate cu morți și răniți. Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.

Etapele acestei acțiuni au început cu înființarea partidului etnic UDMR, anunțată la 28 ianuarie 1990, după înscrierea la Tribunalul Cluj Napoca. Documentarul MAE ungar „1989 – A csodák éve Magyarországon és Európában” – Anul miracolelor în Ungaria și în Europa, la p. 98 consemnează că UDMR s-ar fi înființat la 25 decembrie 1989.

http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08F3/0/89_A_CSODAK_EVE.pdf

Într-o discuție pe care am avut-o cu scriitorul Hajdu Gyözö, acesta susține că ședința de înființarea a UDMR a avut loc la data de 20 decembrie 1989 în casa din București a lui Domokos Géza și că Ion Iliescu știa de acest lucru. Deci înainte de căderea lui Ceaușescu pe care unii o știau și pe care se sconta…!

Tensiunile interetnice din Târgu-Mureș au fost amorsate de acțiunile pseudo disidentului Károly Király. Fost între 1968–1972 prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR, Károly Király își pierde funcțiile în urma unui scandal sexual. Marginalizat, este contactat de serviciile de informații ungare care reușesc să îi creeze o aură o aură de oponent al regimului Ceaușescu. În această calitate, Király încearcă să mondializeze problema Transilvaniei. În 1981 adresează un memoriu atât Organizației Națiunilor Unite, cât și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea Republicii Socialiste Transilvania în cadrul comunității statelor socialiste! [Neagu Cosma, Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, vol IV, București, Editura politică, 1983, p.142]

La data de 26 decembrie 1989 Károly Király elaborează – împreună cu alții – la Târgu-Mureş un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc. La 27 decembrie îi înmânează la București lui Ion Iliescu documentul în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera controlul asupra comunității maghiare prin Király, îl numeşte, la 9 ianuarie 1990, pe fostul prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx și membru al CC al PCR ca prim-vicepreşedintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!

În această calitate, Károly Király desfiinţează CFSN Târgu-Mureş (care era constituit în consens la paritate între români și maghiari) şi construieşte un nou CFSN format în majoritate de 57% din maghiari. Mulți dintre ei aveau reputaţie iredentistă sau revizionistă. Împreună cu aceștia, Király va începe o serie de acțiuni, de la înființarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării școlilor, scindarea pe criterii etnice a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) și profanarea monumentelor românești, totul culminând cu violentele ciocniri din 20 martie 1990.

Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităților de la Bucureşti faţă de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în al cărui document de constituire există această frază: „Constatând dezinteresul şi lipsa de atenţie pe care Bucureştiul o arată faţă de… ş.a.m.d., am hotărât să ne organizăm.” [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, pp. 166-172.]

Cum se poate orchestra un conflict interetnic…

În cartea De la regimul comunist la regimul Iliescu. Convorbiri între Virgil Măgureanu și Alex M. Stoenescu, Editura RAO, 2008, pp.166-172 ”, cei doi autori ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureș trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat național unitar, izolarea și marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state – URSS și Ungaria – ca Transilvania să devină subiect de drept internațional și de schimbarea staus-quo-ului internațional și teritorial al României.

Virgil Măgureanu, primul director al SRI, este foarte direct: Conflictul  „a fost una dintre tentativele făţişe, că altele au fost discrete, de a încerca, de a forţa o incendiere la propriu şi la figurat a atmosferei din Ardeal pentru ceea ce urma să se întâmple: desprinderea Transilvaniei de România”.

Conform autorilor, conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:

  1. Președintele Ion Iliescu numeşte alături de el pe Károly Király la conducerea ţării; foarte probabil, Iliescu nu cunoștea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident” față de Ceaușescu.
  2. Károly Király rupe punţile de legătură şi de înţelegere între români şi maghiari în Transilvania; schimbă compoziția organelor de conducere din Târgu-Mureș în care românii devin minoritari
  3. Încep acțiuni de destabilizare: înființarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea directorilor de instituții și întreprinderi români; profanarea statuilor lui Avram Iancu și Bălcescu (exemplu concludent de „gândire magică primitivă”); criza școlilor care atinge apogeul după ce, în urma unei dezinformări, printr-o telegramă (!) ministru Mihai Șora  decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română;  încercarea ulterioară de scindarea a Universității de Medicină și Farmacie.
  4. Transformarea FSN în partid politic influențează negativ situația. Mioapă politic, având în față doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată/dezinformată, puterea de la Bucureşti se dezinteresează de problematica Transilvaniei.
  1. Românii care se simt abandonați înființează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească ca organizație de autoapărare. Aflat sub influența lui Károly Király, președintele CPUN Ion Iliescu „temporizează” și nu ia în considerație semnalele de avertisment ale delegației UVR. În stradă se scandează: „Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!”
  2. Au loc acțiuni psihologice de intimidare a românilor: marșul cu lumânări și cărți de la 10 februarie condus de scriitorul András Sütö – 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita și Covasna – posibil exercițiu de mobilizare; crește afluența de ziariști internaționali din presa scrisă și audio-vizuală, care toți vorbesc limba maghiară, și care transmit prompt „evenimentele” etc. Toate acestea presupun un „centru de gândire” profesionist.
  3. După 15 martie 1990, când în județele Satu Mare, Covasna, Harghita și Mureș au loc manifestări ale populației maghiare, are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor și, în paralel, a românilor. Mitingurile și manifestațiile se potențează reciproc după ce criza separării școlilor atinge punctul critic. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români, rănind grav mai multe persoane. La 19 martie este devastată clădirea în care era sediul partidelor politice, iar András Sütő este grav molestat.
  4. Situaţia se deteriorează până la izbucnirea în data de 20 martie la Târgu-Mureș a unui conflict violent. Acesta se petrece pe fondul unei deficiențe informative foarte grave din partea autorităților locale, mergând până la dezinformarea autorităților centrale: maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.

Nu am structurat și o cronologie a evenimentelor, dar ea poate fi găsită pe larg în cartea col. Ioan Judea, Tîrgu-Mureș, cumpăna lui martie, ed. Tipomur, 1991.

Un jurnal personal pe acest subiect, 20 martie 1990Imagini blânde de la Târgu-Mureș, este accesibil pe internet la mai multe adrese printre care și http://roncea.ro/2010/03/20/exclusivitate-roncea-ro-20-martie-1990-jurnalul-unui-martor-ocular-corespondentul-tvr-dorin-suciu-a-filmat-totul/

Jurnalul nu relatează decât pe scurt unele întâmplări care, după peste un sfert de veac de la dramaticele evenimente capătă semnificații deosebite.

Cea dintâi este s-a petrecut în dimineața zilei de 20 martie în biroul preşedintelui CPUN Mureş, gen. (r) Ion Scrieciu, în prezența lui Augustin Buzura, venit pentru a face un raport despre situaţia de la Tg. Mureş, Ion Vulcan, corespondentul judeţean al Radio România şi Simonfi Katalin, colega de la redacţia maghiară a TVR. În timp ce discutam despre incidentele din seara precedentă, a căror victimă fusese scriitorul András Sütő, a sunat pe „firul scurt” Ion Iliescu, care s-a arătat foarte îngrijorat şi s-a interesat de starea acestuia. Preşedintele a întrebat dacă este cazul să vină la Târgu-Mureş. Trebuia să primească o delegaţie a Societății Timișoara, dar s-a arătat gata să anuleze întâlnirea şi să vină pentru a dezamorsa tensiunile. A fost asigurat de gen. (r) Scrieciu că, deşi gravă, situaţia poate fi ţinută sub control. Peste numai câteva ore, gen. Ioan Scrieciu era el însuși ținut „sub control”, sechestrat în propriul birou cu cuțitul la gât. La propriu… Ceea ce s-a întâmplat apoi dovedeşte că, așa cum spunea cancelarul german Konrad Adenauer, istoria este rezultanta greşelilor care puteau fi evitate

A urmat la scurt timp episodul peliculei filmate de mine în 20 martie de la etajul al 5-lea al hotelului Grand, cuprinzând principalele secvențe ale dramei care se consumase în după-amiaza zilei. După vizionarea în masa de montaj de către Teodor Brateș (cel care a orchestrat în primele zile ale Revoluției din decembrie 1989 diversiunea „teroriștii Securității”), acesta a decis ca reportajul să nu se difuzeze. Filmul există şi astăzi, în arhiva Ministerului Apărării Naționale. A ajuns acolo cu prilejul comemorării unui an de la evenimente după ce a fost difuzat la emisiunea militară a TVR din inițiativa col. Valeriu Pricină. Am constatat cu acea ocazie că din reportaj lipsesc câteva secvențe importante. Una dintre ele este cea în care este rupt cordonul de polițiști care despărțea masivul grup de demonstranții maghiari de grupul mult mai mic de demonstranți români. Operațiunea este executată prin îmbrâncirea violentă a acestora din urmă de un detașament de indivizi  înarmați cu bâte scurte și care, după îmbrăcăminte, nu erau țărani veniți de pe valea Gurghiului. Cine erau aceștia rămâne deocamdată o enigmă. Personal, după ce am intrat în posesia unor informații, cred că făceau parte dintre cei specializați în gherilă urbană în cazarma din Bicske. S-ar putea ca acesta să fie motivul dispariției acelei secvențe? Sau poate că erau mercenari ai unei alte puteri?

Al treilea episod pe care trebuie să-l detaliez acum este discuția pe care am avut-o cu gen. (r) Ioan Scrieciu referitor la plecarea lui Károly Király, în prima parte a lunii februarie, la Budapesta pentru a se trata de leucemie. Acesta mi-a spus că era vorba de un pretext pentru ca Király, care fusese racolat de serviciile de informații ungare (AVO), să coordoneze „direct de la sursă”, prin emisari manevrarea situației de la Târgu-Mureș. Cum nu a fost dispus să-mi dea amănunte, nu am luat în considerare informația. Relativ recent, am aflat că informația era reală și că îi fusese furnizată de serviciile de informații ale armatei, sursa fiind atașatul militar la Budapesta. Pe baza ei, gen. (r) Scrieciu a și făcut, imediat după evenimente, o plângere penală împotriva lui Károly Király.

Istoricul american Larry Watts crede că: „Este plauzibil ca Károly Király să fi fost (și) agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost și la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, când Gorbaciov a venit aici în ’87 şi Károly Király era consemnat la domiciliu, Gorbaciov a trimis o maşină de la Ambasada sovietică la Târgu-Mureş, l-a luat la recepția la care a fost şi Ceauşescu şi, în timpul acestei recepții, a stat de vorbă cu Király vreo zece minute. Şi după asta Király a fost dus cu o maşină sovietică din nou la Târgu-Mureş. Nu mai este nici o îndoială, el a fost omul sovieticilor. Ar fi foarte folositoare o abordare istorică şi nu polemică despre ce s-a întâmplat în martie 1990.”  [Irina Airinei, „Anamnesis”, ed. MarLink, București 2011, p. 348.]

Cele de mai sus, mă fac să mă gândesc dacă cei detașamentul înarmat cu bâte scurte, care a rupt cordonul de polițiști îmbrâncindu-i pe cei câteva zeci demonstranții români în mulțimea compactă de maghiari, nu erau în serviciul unui alt serviciu de spionaj decât cel ungar…

Anul trecut, la începutul lunii noiembrie 2015 am aflat nu numai că Károly Király, cel grav bolnav de leucemie, trăiește bine-mersi în țara vecină, ci și că împlinind 85 de ani a fost decorat cu cea mai înaltă distincție pentru merite deosebite de János Ader, președintele Ungariei

Dezinformarea pogromul antimaghiar de la Târgu-Mureș

Primul care a atins chestiunea implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea la Târgu-Mureş a dramei de la 20 martie, în scopul provocării unui conflict interetnic major, chiar al unui război civil, care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul politic şi statal al Transilvaniei a fost, în 2006, Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii. De atunci, au apărut analize și cărți ale unor publiciști, reputați specialiști în intelligence și istorici care sunt de părere că ce s-a întâmplat în 20 martie 1990 la Târgu-Mureș a avut un evident vector antistatal, susținut de profesioniști ai intoxicării, manipulării și diversiunii care au acționat atât din interiorul cât și din afara țării.

O informație relevantă este cea făcută publică de gen. de div. (r) Victor Negulescu, care la începutul anului 1990 devenise șeful serviciului de contraspionaj militar. Astfel, în   înaintea evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, un alt spion de bază al serviciilor ungare, colonelul Sándor Arady (fost cetățean român, emigrat în Ungaria și revenit ulterior ca atașat militar) a îndeplinit, împreună cu ambasadorul Ungariei în România, mai multe misiuni de spionaj în Transilvania. [Gen. de div. (r) Victor Negulescu, De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2000, pp. 208-209]

Astăzi există date certe că înainte de 15 martie 1990, circa 10000 de turiști din Ungaria au fost dirijați spre Transilvania: cam 7000 spre Satu Mare, care era foarte aproape de granița româno-ungară, restul de 3000 spre Oradea, Cluj, Târgu-Mureș, Harghita și Covasna și o parte spre Timișoara și Arad.

La Satu Mare acțiunea a fost un mare fiasco, arborarea însemnelor Ungariei pe edificiile publice, sau fixarea de plăci comemorative pe clădiri sau monumente artă și cultură fiind împiedicată. Românii sătmăreni s-au manifestat foarte ferm, ca să folosesc un eufemism, iar când ambiția turiștilor din Ungaria de a arbora steaguri și alte însemne s-a manifestat mai puțin pașnic li s-a răspuns cu aceeași monedă. Retragerea a fost una rușinoasă și, la un moment dat, s-a transformat în panică. „Reacţia hotărâtă a populaţiei româneşti precum şi măsurile de filtrare a materialelor revizioniste ce inundaseră în primele luni ale anului 1990 Transilvania au servit apoi ca un binevenit pretext cercurilor revizioniste de a se plânge pe toate căile de maltratarea minorităţii maghiare şi izolarea ei culturală.” [Vasile Moiș, Autonomia „Ținutului Secuiesc”: între himeră și trădarea României, Editura EIKON, 2015, pp. 58-59]

Revenind la posibila implicarea în acțiunile premergătoare incidentelor interetnice din 20 martie 1990 a unor servicii de informații străine, gen. de div. (r) Victor Negulescu precizează că atașatul militar Sándor Arady este același care, „în zilele sângeroase ale lui decembrie 1989, a încercat să-l convingă pe șeful Marelui stat Major, generalul Ștefan Gușă de necesitatea distrugerii principalelor centre de cercetare electronică și transmisiuni, a căror dislocare o cunoștea foarte bine…” Între timp, Sándor Arady a devenit coproprietar a două societăți mixte româno-ungare…

Până a ajunge la concluzii sigure privind mecanismele prin care a fost instrumentate „evenimentele de la Târgu-Mureş”, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii acestora pentru lansarea unui nou episod al unui război de imagine împotriva României. El se bazează pe dezinformarea că la Târgu-Mureș a avut loc, nici mai mult, nici mai puțin decât un pogrom (!) împotriva minorității maghiare. Dezinformarea a fost emisă de András Sütö în emisiunea PANORAMA din 20 martie a televiziunii naționale ungare. Acesta afirma că UDMR va cere guvernului și parlamentului apărarea cu armata a integrității fizice a minorității maghiare!

Suto face și un apel la ONU și comunitatea internațională, „pericolul de pogromuri anti-maghiare în Transilvania fiind o realitate concretă”. Tot la 20 martie, într-un interviu acordat ziarului canadian Toronto Star, episcopul Laszlo Tokes susține că „violența va continua atâta timp cât guvernul pune o parte din vină pe seama minorității maghiare” și pretinde că ”un grup naționalist de dreapta, Vatra Românească… încearcă să-i determine pe maghiari să părăsească țara, să emigreze în Ungaria.”

Cele întâmplate atunci, în care vinile românilor şi maghiarilor sunt împărţite, au fost copios şi fără ruşine folosite pentru a acredita ideea că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt nişte naţionalişti şovini incurabili și că minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu.

Mânat şi de raţiuni electorale, primul ministru ungar Gyula Horn a lansat, cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, aceeași diversiune conform căreia la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom împotriva populaţiei maghiare. Această acuzaţie ridicolă şi odioasă a fost făcută la o reuniune ținută la Lisabona, între 22-24 martie pe tema relațiilor Consiliului Europei cu țările din Europa Centrală și de Est.

Povestiri ale pogromului românesc împotriva etnicilor maghiari din Târgu Mureș continuă să circule, dar puțini se întreabă cum un „grup” estimat între 500 și 3.000 de oameni ar putea lansa un pogrom împotriva unui alt grup estimat între 9.000 și 15.000, sau cum un asemenea pogrom ar putea duce la 135 răniți în tabăra atacatorilor, iar presupusa tabără-victimă doar 33 de răniți.” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania and the End of Cold War, Bucharest RAO 2013, vol. II, pp. 26-27]

Minciuna stupidă a „pogromului organizat” a fost reluată în mod sistematic, la fiecare comemorare a evenimentelor din 20 martie 1990, de mass media maghiare şi de acei politicieni care pretind că reprezintă minoritatea maghiară.

Nu au lipsit nici diversiunile şi nici cele mai grosolane manipulări ale opiniei publice internaţionale. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat de televiziunea SkyNews din Marea Britanie, ca și de televiziunea ZDF din Germania, drept… student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare! Argumentul suprem era că nefericitul purta un pulover verde!

Gary Honeyford,autorul diversiunii, era reporter tv pentru postul Sky News, corespondentul acestuia pentru Irlanda de Nord. Cu o zi înainte de “evenimente”, pe 19 martie 1990, la orele 14-15, acesta a sosit la Hotelul “Grand” din centrul oraşului Târgu Mureş, a cerut să fie cazat pentru o zi într-o cameră cu vedere la stradă, la ultimul etaj, și a dorit să plătească în avans. În aceeşi zi a solicitat şi să inspecteze terasa Hotelului.

Faptul că ceruse o cameră cât mai sus, cu vedere spre centru, că plătise în avans pentru o singură zi (am găsit și numărul chitanței, 594), că inspectase terasa de sus a hotelui impune de la sine o concluzie: reporterul de la Sky News venise la un „pont”. Cel care i-l „vânduse” știa precis că în preajma hotelului, situat vis-a-vis actuala Prefectură, urma să se petreacă ceva. Ceea ce avea să întâmple a doua zi arată clar că cel ce îi furnizase pontul nu era român și nici prieten al României, din simplul motiv că înregistrarea video a reporterului de la Sky News numai favorabile imaginii României nu erau!

Pe data de 20 martie, pe la ora 18 au avut loc „evenimentele din Tîrgu-Mureș”! Eu care eram reporterul TVRL am filmat pe peliculă de 16 mm, suit pe pervazul camerei 504, atât confruntarea cât și maltratarea acelui nefericit în pulover verde. Irlandezul a înregistrat drama de pe terasa de sus a hotelului. Acele scene atroce, în care „ungurul” Mihăilă Cofar a fost pur și simplu linșat, au făcut înconjurul lumii și au fost copios folosite împotriva României pentru a o eticheta ca țară locuită de niște barbari sîngeroși care la 20 martie 1990 au dezlănțuit un „pogrom” antimaghiar.

Ulterior, Peter Swain, regizorul filmului Bad Neighbours – Vecini răi – prezentat de Channel 4, tot din Marea Britanie -, a recunoscut că a „distorsionat realitatea” și că filmul care exacerba diversiunea a fost comandat și plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg. [Vezi articolul lui Mihai Mincan: http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflictului-romano-maghiar-20-martie-1990-1_50ad49937c42d5a663924d61/index.html#tab-comentarii ]

S-au lansat făcut şi alte speculații pe diferite paliere, privind evenimentele sângeroase de factură interetnică de la 20 martie 1990. Același András Sütö, devenit evident agent de influență în presa occidentală, lansează în 1994 la Viena în ziarul austriac Der Standard intoxicarea că drama de la Târgu-Mureș ar fi fost orchestrată de fosta Securitate pentru a justifica (?!) crearea SRI.

Se ştie că la acea dată Securitatea era desfiinţată, conducerea ei arestată iar membri ei închiși prin cazărmile armatei. Oricum, se poate presupune că un serviciu de informaţii, care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul României doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informaţii! Care oricum era dreptul inalienabil al unui stat suveran…

La rândul său, Előd Kincses, personaj controversat al acelei perioade, refugiat o perioadă la Budapesta, va susţine că la Târgu-Mureş ar fi avut loc o diversiune cu mai multe scopuri: înainte de toate legitimizarea înființării SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal. La rândul său, György Frunda va relua şi el enormitatea că ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş ar fi opera Securităţii care „era conştientă că pierde teren şi că influenţa ei se diminuează tot mai mult” (?!).

Sursa acestor elucubrații este prelegerea ținută de Gabriel Andreescu la sediul fundației Bernády în martie 2005 și publicată ulterior în ziarul Ziua.

Într-un raport prezentat în februarie 2003 de istoricul Larry L. Watts pentru Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF) se arătă că: „Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţionala a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, in mod deosebit dat fiind degenerarea paralela a relațiilor sârbo-croate in Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ’90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. (s.n.)”.

Într-o carte recent lansată, gen. bg. Vasile Mălureanu arată că înființarea unui serviciu național cu competență generală era decisă cu mult înainte de martie 1990 și accentuează faptul că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș a fost cauzat de lipsa, timp de trei luni „fapt foarte grav, unic în istoria modernă” a unei „centuri de siguranță” informativă.

Împrumutând elemente structurale și organizatorice de la modelele de servicii de informații americane, canadiene și europene, Decretul nr. 181 din 26 martie 1990 privind înființarea SRI a reflectat și preocuparea pentru instabilitatea internă.

Articolul 1 stabilește ca mandatul SRI este „de a culege date și informații privind activitățile desfășurate de serviciile de spionaj, de organizații extremiste și teroriste îndreptate împotriva României, de către elemente care intenționează să organizeze și să desfășoare acțiuni de diversiune și încercări criminale și privind acțiuni de subminare a economiei naționale și de destabilizare a ordinii de drept (sn)”. [Vasile Mălureanu, Apărarea ordinii constituționale: perspectiva unui ofițer de informații, Editura PACO 2016. pp.293-302”.

De la intoxicare și dezinformare la războiul logistic

Pentru a ne lămuri cât de cât despre ceea ce s-a întâmplat în martie 90 la Târgu-Mureș, cred că ar trebui să-l amintim pe Machiavelli care, în anul 1513, scria în „Principele” – primul manual de marketing politic: „Arta politicii constă în aceea de a face să se credă”…

La mai bine de patru secole după Machiavelli, în 1931, sociologul american W. J. Thomas a formulat o teoremă, numită „profeția care se realizează prin ea însăși”: „Dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se manifestă ca reale”. Aceasta însemnă că semenii noştri nu reacţionează doar la situaţiile obiective, ci și la semnificaţiile pe care le atribuie unor situaţii despre care pot fi făcuți să creadă, că sunt reale.

În sensul celor scrise mai sus, se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populația ei, îndeosebi, cea din Transilvania – români și maghiari deopotrivă – a unui fenomen de dezinformare. Nu a fost prea greu pentru că, „în 1990, a început un joc politic, care ne-a găsit naivi, dezbinați și bezmetici”  [Anca Florea, Păstrați România întreagă, Editura Viitorul românesc, 1996, p. 10)

Pentru că cele două concepte sunt folosite de cele mai multe ori aiurea, voi apela la ce spun lucrările de specialitate în domeniu.

Astfel, se consideră că dezinformarea constă în manipularea opiniilor publicului în scopuri politice, folosind informaţii tratate deliberat cu mijloace deturnate colportate de agenți de influență. Spre deosebire de dezinformare care vizează un public extins, intoxicarea vizează un grup restrâns de factori de decizie și  rezidă în a furniza informaţii eronate pentru a determina acel grup să ia anumite hotărâri favorabile celui care practică intoxicarea. [Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, de la Calul Troian la Internet, Editura Antet, p. 21]

Pe scurt, așa cum am arătat în episoadele anterioare, președintele CPUN Ion Iliescu a fost intoxicat (de către cine?) să numească alături de el, ca pe al doilea om în stat, pe Károly Király. Acesta,  eliminat, din CC al PCR și Cpex în urma unui scandal sexual, devine „disident”, intră sub influența unui serviciu de informații străin și, în 1981, adresează memorii Organizației Națiunilor Unite și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea unei Republicii Socialiste Transilvania!

Faptele erau de notorietate și se pune întrebarea cum de Ion Iliescu nu a fost informat de ele? Sau a fost? Ce s-a întâmplat apoi am arătat în episoadele precedente…

În ceea ce privește lungul șir de diversiuni, dincolo de manipularea românilor și maghiarilor, deopotrivă, este interesant de arătat cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990.

Prima mişcare a fost cea efectuată de SkyNews şi de televiziunea particulară Channel 4 din Marea Britanie și de postul german ZDF: prezentarea nefericitului Mihăilă Cofar drept student maghiar care cerea învățământ superior în limba maternă…

Uluitor ni se pare că la 4 octombrie 1990, când identitatea lui Cofar fusese de mult elucidată, invitată la o emisiunea a unuia dintre canalele Televiziunii Naţionale Francez, agentul de influență Smaranda Enache exclama când pe micul ecran a apărut secvenţă atroce a schilodirii lui Mihăilă Cofar: „Iată de ce e în stare poporul român!” La vremea respectivă, “Cuvântul liber” a prezentat identitate celor trei românce, Elena Buşe, asistentă medicală în Bistriţa, Corina Ichim, fiica dnei Bușe, și Rodica Crăciun, care au vizionat emisiunea în Hotel Frantour, Berthier Brochant 163, Avenue de Clichy 75007, Paris…

Semnificativă este și „cariera internațională” a dezinformării „pogromul de la Târgu-Mureș”. Ea a fost emisă de agentul de influență András Sütö în emisiunea PANORAMA din 20 martie a televiziunii naționale ungare. Apoi a fost preluată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Comunist cu vechi state de serviciu – printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 -, Horn se bucura de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989.

Mânat şi de raţiuni electorale, Gyula Horn a lansat, cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, odioasa diversiune a pogromului de la Târgu-Mureș,  la o reuniune ținută la Lisabona, între 22-24 martie pe tema relațiilor Consiliului Europei cu țările din Europa Centrală și de Est.

Dincolo de dobândirea de capital politic, dezinformarea urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.

Această enormitate a fost preluată apoi de episcopul reformat László Tőkés care, la puţin timp după dezinformarea lui Gyula Horn, a enunţat-o la un congres ecumenic calvin care a avut loc la Geneva.

Odată amorsată, pe la începutul anului 1991, diversiunea a fost transformată în intoxicare de Géza Entz, ministrul al Oficiului Maghiarilor de peste Graniţe, care a transformat „pogromul” în „bomba etnică cu explozie întârziată” care e pe cale să se declanşeze în România. Agentul de influență pentru transformarea dezinformării în intoxicare a devenit acelaşi episcop Tőkés. Aflat în Statele Unite, în primăvara anului 1992, acesta a lansat, într-un articol apărut în cotidianul The Washington Times, enormitatea că „În România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia – Herţegovina, doar că mijloacele folosite sunt mai subtile”! După aceea, folosind filiera bisericii calvine (reformate), dezinformarea a fost propagată de Tőkés în Olanda…

În acest context, este foarte interesant de reamintit că studenții maghiari, care în martie 1990 făceau grevă pe treptele Universității de Medicină și Farmacie, erau intervievați, fotografiați și filmați de reporteri olandezi care vorbeau ungurește. Azi, explicația e simplă: aceștia erau foarte probabil urmașii revoluționarilor unguri care se refugiaseră în Olanda în 1956.

Pe același tip de filieră și de acțiune se situează în zilele noastre blocarea aderării României la spațiul Schengen.

Prin susținerea acestui război de imagine s-a încercat inducerea concluziei că la 20 martie 1990 s-ar fi dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) şi pentru autodeterminare”. La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar şi naţionalismul prostesc al liderilor populaţiei majoritare, s-a dovedit peste nu mult timp și încă foarte aproape de România: în Kosovo pe vremea când Serbia era condusă de Miloșevici…

Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 – 1994) şi Viktor Orbán (1998 – 2002; 2010 – până în prezent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice în țările limitrofe un exerciţiu curent.

Astfel, ulterior eșuării tentativei din martie 90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acţiuni de înfiinţare în mijlocul țării noastre a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ținutul secuiesc”. Și nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puțin decât „țara-mamă din interior”!

Ar mai trebui amintit urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar prin care se care dorește crearea în Transilvania a unei subeconomii subversive. Un adevărat război logistic al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri, de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc. Dar acesta este un alt episod din războiul politic și de imagine purtat împotriva României…

Dorin Suciu, publicist

Sursa: Ziaristi Online

Documentare:


Atrocitatile maghiare din 20 martie 1990… de ZiaristiOnlineTV

Vezi aici via Ziaristi Online documentarul video cenzurat pe YouTube si mai jos serialul lui Dorin Suciu in exclusivitate pentru Roncea.Ro:

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. 20 martie 1990: IMAGINI BLÎNDE DE LA TÎRGU – MUREŞ. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (I)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Profanarea statuii lui Avram Iancu de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din decembrie 1989 pana in martie 1990 (II)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro. Escaladarea si organizarea violentelor maghiare de la Targu Mures. Jurnalul corespondentului TVR Dorin Suciu din luna martie 1990 (III)

EXCLUSIVITATE Roncea.ro: 20 Martie 1990. Jurnalul unui martor ocular. Corespondentul TVR Dorin Suciu a filmat totul (IV).

Epilog la Operatiunea Targu Mures. O Plangere Penala niciodata finalizata, “gratie” galagiosului PSD de azi, urmasul FSN. DOCUMENTUL generalului maior (r) ION SCRIECIU

Dupa 20 de ani. Post scriptum la o manipulare. Dorin Suciu prezinta noi dovezi de la Targu Mures. Ungurii incearca sa blocheze pe YouTube documentarul despre ororile din 1990

Emil Constantinescu ii multumeste lui Mihai Cofar dupa ce i-a gratiat agresorul ungur si a facut-o pe instigatoarea Smaranda Enache ambasadoare. Si ii mai poceste si numele

Adevarul despre Targu Mures – 20 Martie 1990. O ancheta care dovedeste premeditarea loviturii maghiare.DOCUMENTE

PS: Felicitări DIICOT! 

4 comments

  1. Pingback: Sky News‬ Exclusive: Romanians invaded the Moon! ‪‎Stuart Ramsey‬ reporting LIVE from the Moon! REMEMBER: Sky News a acţionat şi la Târgu Mureş în 1990. Tot de partea ungurilor. DOCUMENTE | Victor Roncea Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.