Vorba activistului Liviu Mihaiu: “Vîntu n-are acţiuni la mine sau la conştiinţa mea”, o declaraţie făcută după numirea sa din postul de ziarist la “Caţavencu” (organ de presă aflat, atunci, în proprietatea lui Vîntu), direct în postul de Guvernator al Deltei Dunării, în anul 2008, când a mai spus şi că “Vîntu e doar un iubitor al Deltei, n-are afaceri în Deltă din câte ştiu, doar două hoteluri” (categoria Emil Bobu -n.n.).
Mă rog, Armagedoanele spuneau că avea vreo trei, spre patru – “Lebăda” din Crişan, “Sulina” din Sulina şi “Salcia” din Maliuc, precum şi tabăra de tineret “Roşu”, care ţinuse de BTT -, dar Mihaiu avea dreptate, au fost închise toate, în aşteptarea unei modernizări care n-a venit niciodată şi deci n-a avut nici două, n-a avut nimic nici el şi nici altcineva n-a mai avut.
Din cele ştiute de Mihaiu, care ştie de toate ca ziarist, ba chiar ştie şi să guverneze Delta Dunării, ei bine, între cele ştiute de el nu figura şi flota de şapte nave din Portul Tulcea a lui Vîntu, trase ulterior pe braţul Sfântul Gheorghe (după cum tot Armaghedoanele susţin).
Consonant cu inocenţa în relaţia sa cu şeful său Vîntu, între cele ştiute de Liviu Mihaiu nu figurează nici şpaga de două milioane de euro, despre care DNA afirmă că Vîntu a plătit-o lui Călin Popescu Tăriceanu (premierul acelei perioade), pentru ca ziaristul satiric să devină Guvernatorul Deltei Dunării.
Nu, acest miracol, Liviu Mihaiu l-a pus pe seama excepţionalelor sale priceperi manageriale, care, până atunci, zăcuseră într-o latenţă atât de adâncă, încât se poate spune că se aflau într-o latenţă a latenţei.
Noroc de ochiul sfredelitor al lui Tăriceanu (cu care, de altfel, se cunoştea bine şi de mult), noroc de intuiţia fenomenală a lui Vîntu şi noroc de eventuala intermediere dintre unul şi celălalt, întreprinsă de voiosul preşedinte de atunci al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, care, după cum pretinde DNA, şi-ar fi însuşit jumătate din şpagă, motiv pentru care, vineri, se pregătea să-l înhaţe preventiv, 30 de zile.
Altfel, Mihaiu ar fi rămas activist, dar latent.

Când spun numele “Bogdan Olteanu”, imi vin în minte alte nume, o listă pe care o reproduc de-a valma: Mugur Isărescu, Dinu Patriciu, Alina Gorghiu, Lucian Isar, Sorin Ovidiu Vîntu, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Zamfir, Gheorghe Piperea.
Mintea mea îi aduce, involuntar, în jurul lui, cum şi pe mine însumi mă aduce, pentru că am avut câteva fulgurante contacte personale, dar reunirea de nume nu înseamnă, neapărat, că persoanele care le poartă, toate, ar juca vreun rol în această întâmplare nemaivăzută, nemaiauzită, când un actual viceguvernator al Băncii Naţionale a României este pe cale să fie arestat pentru corupţia sa din viaţa anterioară activităţii de bancher (pentru că, în calitate de bancher al BNR, este superimun, conform Legii).
Întâmplarea loveşte mortal în prestigiul Băncii Naţionale a României, prestigiu aflat, deja, din păcate, în faza spasmodică, după greşelile de poziţionare şi comunicare cu publicul, în dezbaterile care au precedat adoptarea Legii dării în plată, ocazie în care Bogdan Olteanu a fost primadona împinsă în dezbateri televizate.
Impresia lăsată de Bogdan Olteanu a fost că şi-ar dori să-şi învingă interlocutorul, pe iniţiatorul Legii dării în plată, deputatul Daniel Zamfir, mobilizându-şi agerimea, fluenţa verbală şi cunoştinţele ca să-i compromită competenţa acestuia, în ochii publicului.
Dar aceasta a fost o greşeală.
Problema Legii dării în plată nu ar fi trebuit tratată de Banca Naţională a României drept un conflict cu clientela sistemului bancar (chiar dacă, orbite de interesul imediat, băncile aşa au perceput-o), ci drept presiune publică pentru schimbarea spiritului care guvernează serviciile bancare – o reorganizare cu preţ cu mult mai mic, faţă de cele presupuse de profunzimea schimbărilor pe care le prefigurează criza financiară europeană şi de aiurea.
Isărescu şi Olteanu ar fi trebuit să aibă înţelepciunea să înţeleagă.
Banca Centrală ar fi trebuit, în primul rând, să-şi folosească mijloacele să prevină conflictul, iar odată ce acesta s-a declanşat, să nu evite, cu laşitate, ocaziile de mediere în contact direct cu partizanii dării în plată – cum a fost în cazul Conferinţei BURSA, organizate în colaborare cu Camera Deputaţilor – ci să vâneze astfel de împrejurări şi să mulţumească organizatorilor.
Practic, Banca Naţională a României, prin Guvernatorul Mugur Isărescu, viceguvernatorul Bogdan Olteanu şi zecile de foşti ziarişti care le sunt acum infanterişti bancari, şi-a mobilizat întreaga armată, ca să înăbuşe o răscoală ţărănească.
Cu toate astea, caraghios este că au mai şi pierdut.
Suspiciunea de corupţie care planează acum asupra lui Bogdan Olteanu are potenţialul să joace rolul expresiei “Qvod erat demonstrandum” (“Ceea ce era de demonstrat”), după soluţionarea unei probleme de geometrie, aruncând umbra corupţiei asupra întregii Bănci Naţionale, poziţionate greşit faţă de clientela bancară.
Independenţa absolută a BNR, imunitatea extraordinară de care se bucură angajaţii Băncii noastre Naţionale, lipsa de transparenţă în privinţa veniturilor din salarii ale membrilor conducerii (în pofida legii care îi obligă explicit să-şi publice salariile), caracterul trufaş şi deseori stupid al majorităţii comunicatorilor săi sunt circumstanţe agravante, inducând pierderea încrederii publicului în această instituţie, care zeci de ani, sub guvernarea lui Mugur Isărescu, ne câştigase încrederea, prin echilibru, competenţă şi moderaţie.
În acest context de suspiciune, de lipsă de încredere, cu o lege europeană adoptată şi la noi, prevăzând că, în anumite situaţii, băncile pot confisca legal bani ai deponenţilor, strigătul radical – “Români, retrageţi-vă banii din bănci!” – difuzat de măruntul Partid ecologist (PER), poate împinge sistemul nostru bancar pe buza prăpastiei.
Sau chiar, în hău.
Dinu Patriciu (fie-i ţărâna uşoară!) a spus despre Bogdan Olteanu că este o “lichea” (caracterizarea oribilă a inhibat suspiciunea că, de fapt, Patriciu era cel care l-a propulsat în BNR, ca să afle de la Olteanu, în avans, ce are de gând BNR, în privinţa cursului valutar).
Zvonurile au acreditat ideea că, promovându-l pe Bogdan Olteanu, ca viceguvernator al Băncii Naţionale a României, PNL a vrut să scape de el.
Aşa merge?
Dacă astea ar fi adevărate şi dacă acuzaţiile DNA sunt adevărate, atunci astfel de oameni se bucură de superimunitatea Băncii Naţionale a României şi de statutul ei de absolută independenţă?
Cât timp a fost viceguvernator, Bogdan Olteanu a fost băiat cuminte?
Păi, aşa merge?!

Ziarul BURSA a anunţat încă de acum un an şi jumătate că DNA se ocupă de Bogdan Olteanu
Semnul mirării!

Vineri seară, Bogdan Olteanu a fost plasat în arest la domiciliu şi a anunţat că astăzi îşi va da demisia de la BNR .

Sursa: Bursa via Ziaristi Online