Spionaj la Cotroceni pentru afacerişti şi corupţi

Preşedintelui Traian Băsescu îi aparţine introducerea în spaţiul public a imaginii mogulilor ca spoliatori ai avuţiei naţionale. Principial, avea dreptate, nu inventase nimic care să nu fi existat deja în dramatica realitate românească. Drumul lui Traian Băsescu de la intenţii nemărturisite, decla¬raţii politice şi exerciţii de imagine până la fapte a fost însă lung, sinuos şi chiar periculos, contrar premiselor iniţiale şi cu rezultate dezastruoase. Lupta lui Traian Băsescu cu mogulii a fost o avanscenă imagologică, în culisele căreia s-au pus în operă mari asasinate economice împotriva României. Aşa cum în umbra lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase au răsărit vlăstare ale corupţiei care au crescut ca iedera sălbatică în junglă, tot aşa, dincolo de fumigenele diversiunii „corupţia – ameninţare la adresa securităţii naţionale”, „copiii politici” ai lui Traian Băsescu au lucrat profesionist, chiar cu instrumentele de luptă ale statului împotriva corupţiei, pentru acoperirea celui mai mare asasinat economic asupra poporului român ca dimensiuni şi consecinţe pe unitatea de timp. Un asasinat economic care a destructurat suportul moral naţional, a pervertit valorile identitare şi a anulat suveranitatea poporului. Să ne amintim de începuturile ofensivei lui Traian Băsescu împotriva mogulului Dinu Patriciu. În afară de a-l fi umilit cu o reţinere de 24 de ore la „beciul domnesc” (o „instituţie” a epocii Traian Băsescu!) şi de scâncetul de căţeluş cu ochii în lacrimi „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!” al ditamai candidatului Traian Băsescu la preşedinţia României, ce altceva s-a ales din pătimaşa pornire împotriva mogulului? În lupta dintre Băsescu şi Patriciu, în final, marele perdant reiese a fi patrimoniul public, poporul român. În spatele arenei lor de luptă, pe seama afacerilor speculative ale lui Dinu Patriciu, care nu erau cu nimic stingherite, statul, ca administrator al avuţiei naţionale din patrimoniul public, a fost de trei ori înşelat.

Este numai un exemplu printre multe altele. Dinu Patriciu l-a învins pe Traian Băsescu, a învins justiţia română şi a avut grijă să lase România într-o ecuaţie geopolitică a resurselor energetice în care necunoscutele sunt echivalentele ameninţărilor. Din surse de prima mână, Dinu Patriciu, pe ale cărui ştate de plată se aflau consilieri atât ai preşedintelui Traian Băsescu, cât şi ai premierului Tăriceanu, a aflat care sunt dimensiunile economice ale securităţii naţionale prevăzute în proiectul de lege, realizând că manoperele sale speculative vor intra sub incidenţa noilor ameninţări. Pentru contracararea proiectului şi-a mobilizat trustul de presă. Liberalilor le-a venit foarte bine campania împotriva legilor, în care propagandistic au văzut doar un instrument al puterii personale a preşedintelui Traian Băsescu, nu însă şi instrumentul juridic de apărare a intereselor naţionale în faţa atentatelor împotriva patrimoniului economic. Social-democraţii au gândit şi acţionat la fel, renegându-şi ideile din propriile proiecte legislative anterioare. Prietenii serviciilor din presă nu s-au putut sustrage comenzilor primite, dar au prevenit, facilitând reacţiile de estompare a impactului, inclusiv prin modificări în forma textului de lege, fără să fie afectat conţinutul. Artificiile de expresie literară ale textelor juridice deschid însă posibilităţi de interpretare care cel mai adesea devin favorabile părţii cu cel mai bun avocat. Cum legile nu s-au finalizat, fiind blocate de opoziţia parlamentară dominată de liberali şi social-democraţi, interesele oligarhilor nu au mai fost ameninţate. Astfel, de peste un sfert de secol, în România nu se mai pune problema apărării împotriva subminării economice a securităţii naţionale şi nimeni nu are a se teme să practice sabotajul economic, pe care avocaţii politici ai transnaţionalelor l-au deghizat în „neglijenţă în serviciu”, iar in extremis „abuz în serviciu”. Ce înseamnă, în fapt, aceste deghizări juridice? Înseamnă că se poate pune la pământ întreaga infrastructură feroviară, navală şi rutieră, se pot crea prejudicii de miliarde, se lasă o ţară fără căi ferate, locomotive şi vagoane, fără flotă şi autostrăzi, fără companii de transporturi aeriene, dar nimeni nu va răspunde pentru un atentat grav la securitatea naţională, ci, eventual, pentru o banală neglijenţă în serviciu, faptă chipurile neintenţionată, ca o greşeală. De fapt, subminarea economică sistematică a fost singura politică reală şi singura direcţie de acţiune consecventă a guvernelor României din ultimul sfert de secol. Această politică a fost impusă din altă parte, dar a fost şi acceptată de o clasă politică preponderent veleitară, avară, coruptibilă, fără conştiinţă naţională.

Agenţii lui Dinu Patriciu şi ai grupului de afaceri transnaţional sub a cărui umbrelă şi-au asigurat protecţia au acţionat împotriva intereselor României şi în faza de elaborare a liniilor directoare ale Strategiei de Securitate Naţională. Astfel, la întâlnirea de lucru din 20 decembrie 2005 a Grupului Consultativ pentru definitivarea proiectului Strategiei de Securitate Naţională a României, coordonatorul de proiect, consilierul de stat, general Constantin Degeratu, pe de o parte, a apreciat promptitudinea şi pertinenţa punctelor de vedere transmise de instituţiile consultate, iar pe de altă parte, nu a putut face abstracţie de impasul în care se află proiectul din cauza „lipsei de rezolvări în ceea ce priveşte aspectele economice ale securităţii, îndeosebi în ceea ce priveşte strategia energetică”, unde nici ministrul Economiei şi Comerţului, nici consilierul prezidenţial Theodor Stolojan şi nici – lucru surprinzător – experţii Departamentului Securităţii Naţionale, pe care generalul Degeratu îi conducea, nu au venit cu elemente de nivel strategic de securitate naţională, ci cu opinii foarte largi şi detalii care nu pot constitui obiective ale strategiei. Erau, în fapt, o altă expresie a tentativelor miniştrilor liberali, în numele „liberei iniţiative economice”, de a se opune cuantificării în drept a securităţii economice ca fundament al prosperităţii naţiunii. Potrivit liberalismului, al celui clamat inclusiv de guvernul Tăriceanu, concurenţa fără limite şi iniţiativele fiecăruia ar fi condus la bunăstare. Desigur, la bunăstarea unora, a celor rezistenţi într-o competiţie în care competitorii nu sunt niciodată, nici măcar de la natură, egali. Chiar din faşă, dintre fraţii gemeni devine mai voinic şi mai prosper cel care este cel mai vocal şi acaparează mai mult sânul mamei. Cam acest gen de liberalism şi de capitalism practicau oligarhii, dar la sânul ţării.

După eliberarea doamnei Renate Weber din funcţia de consilier prezidenţial, a apărut foarte repede o versiune a ceea ce ar fi motivat decizia preşedintelui: doamna consilier ar fi introdus la semnat, pe sfârşit de an şi la grămadă, câteva sute de decrete de promulgare a unor legi, printre care şi legea de aprobare a ordonanţei guvernamentale prin care fostul premier Adrian Năstase, din poziţia de contracandidat al lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale, i-a făcut cadou lui Dinu Patriciu Combinatul Petrochimic Midia Năvodari. Un obiectiv economic strategic faţă de care a existat un interes real din partea mai multor investitori, unii fiind scoşi din competiţie şi sub învinuirea de a fi încercat adjudecarea prin practici de spionaj, respectiv trădare. Până la urmă – ce importanţă mai are! -, tot trădare a fost! Dar cu gir parlamentar, promulgat prin decret prezidenţial. Versiunea pusă în circulaţie putea avea ca scop, în intenţia celui interesat, o culpabilizare a doamnei Renate Weber. Prezentarea la semnat a decretului de promulgare a legii în cauză era o atribuţie prevăzută în fişa postului şi nu implica decât o eventuală răspundere pentru faptul că nu s-ar fi sesizat motive de retrimitere a legii la Parlament.

Demersurile pentru începerea instrucţiei penale în cazul subminării economice de mari proporţii, coroborată cu subminarea politică a statului, în înţelegere cu entităţi străine – din Est, dar şi din Vest – în scopul limitării capacităţilor de decizie în ceea ce priveşte accesul la propriile resurse energetice, au început înainte de primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu. Ulterior însă, anchetele au părăsit pista subminării, a spionajului şi a trădării, pentru a se axa pe aspecte infracţionale mai puţin grave, cum ar fi cele ale manipulării bursiere. Explicaţia este simplă. În operaţiunea de manipulare bursieră au fost aduse personaje de mare rezonanţă politică internă şi internaţională, de a căror protecţie urma să beneficieze şi Dinu Patriciu. El ştia că toate dovezile irefutabile ale megaescrocheriilor sale financiare le-a furnizat Serviciul Român de Informaţii. Ca urmare, acţiunile determinate de Dinu Patriciu au vizat:
– mobilizarea primului-ministru, a Partidului Naţional Liberal împotriva Strategiei de Securitate Naţională, deoarece aceasta avea ca scop apărarea intereselor de securitate energetică la care atentase Dinu Patriciu ;
– blocarea adoptării pachetului legislativ al securităţii naţionale, deoarece serviciile, preponderent SRI, ar fi urmat să capete o învestitură explicită în ceea ce priveşte eradicarea subminării economice ;
– implicarea unor membri ai Comisiei parlamentare de control a S.R.I. în tentative de racolare a unor ofiţeri superiori ai Serviciului care să favorizeze partida liberală;
– permanentizarea agresiunilor informaţionale împotriva structurilor de informaţii pentru securitate naţională, mizându-se pe schimbarea din conducerea serviciilor a persoanelor care nu dau semne de bunăvoinţă faţă de P.N.L. (Dinu Patriciu).
Nu comentăm un zvon, chiar dacă el nu e lipsit de credibilitate, dimpotrivă, aceasta apare şi întărită de retragerea fostului consilier prezidenţial la partida liberală, de unde doamna Renate Weber a fost propusă şi aleasă europarlamentar. Tot liberalii i-au acordat „azil politic” şi Adrianei Săftoiu. Simple coincidenţe, dar planificate?!La aproape un deceniu de atunci, Traian Băsescu arată o parte din motivele adevărate pentru care Adriana Săftoiu a fost eliberată din funcţia de consilier prezidenţial, de purtător de cuvânt al preşedintelui României şi şef al Departamentului de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale: „Adriana Săftoiu şi soţul ei m-au trădat. Adriana Săftoiu a plecat după ce mi s-au adus la cunoştinţă nişte convorbiri telefonice. Instituţiile statului mi le-au pus la dispoziţie, pentru că preşedintele trebuie protejat”[1].

Afirmaţia lui Traian Băsescu nu a rămas fără reacţie din partea fostei sale consiliere. Aceasta a reconfirmat ceea ce însuşi fostul preşedinte nu s-a ferit să recunoască în repetate rânduri, respectiv faptul că îşi controla colaboratorii şi chiar mai mult, controla şi membrii guvernului, inclusiv prin monitorizarea comunicaţiilor acestora. Adriana Săftoiu a scris şi semnat că: „Traian Băsescu avea acces la orice convorbire telefonică îşi dorea […]. Nu a căzut nimeni pe interceptare. Se făceau interceptări în ideea că iese ceva”[2]. „În ideea că iese ceva” este o expresie din jargonul profesioniştilor, iar cunoscătorii domeniului ştiu ce presupune. După cum mai ştiu şi că nu oricine o foloseşte cu atâta lejeritate. Înainte de afirmaţia sa din 25 ianuarie 2016, respectiv în iulie 2015, Traian Băsescu a spus, la acelaşi post de televiziune, că Adriana Săftoiu „sifona informaţii”, precizând: „Nu sifona numai către trusturi de presă. Avea clientela ei, avea şi în mediul de afaceri şi oameni corupţi către care sifona lucruri din Cotroceni. Sunt stenograme […]”[3]. Aşadar, spionaj la Cotroceni pentru afacerişti şi corupţi!
————————————————————————
[1] B1 TV, emisiunea « Naşul TV », 25 ianuarie 2016.
[2] Adriana Săftoiu, « Autodenunţul lui Traian Băsescu », adevărul.ro, 2 februarie 2016.
[3] B1 TV, emisiunea « Naşul TV », 12 iulie 2015.

Extras  din

Factorul intern

România în spirala conspiraţiilor