ÎN 28 IUNIE 1873 A MURIT SF. ANDREI ŞAGUNA
“Întorcîndu-vă de la mormîntul meu, veţi cunoaşte pe cine aţi pierdut” – Andrei Şaguna
Cine a fost Andrei Şaguna? Prin origine, era „darul cel mai preţios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, cum afirma cunoscutul om de cultură Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române.
Strămoşii săi, alături de alte mii de macedoromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei.
Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna.
După moartea lui Andrei Şaguna s-a scris mereu despre multiplele aspecte ale activităţii sale, mai cu seamă despre cele bisericeşti, culturale şi naţional-politice. Cel mai apropiat om al său, episcopul Nicolae Popea scria despre el:”…avea o minte foarte ageră; cuprindea lucrurile la moment; de multe ori nici nu-l asculta pe om pînă la sfîrşit, că-l întrerupea cu vorbele: Te pricep! Judecata-i era clară, matură, serioasă în toate lucrările fără deosebire, încît părerea lui avea mare trecere la bărbaţi, ca şi la locurile cele mai înalte. Memoria lui era extraordinară. Îşi aducea aminte de cele mai îndepărtate timpuri, de întîmplări care se petrecuseră de mult, istorisîndu-le ca şi cum ar fi fost din timpul cel mai apropiat. Adeseori cerea acte vechi oficioase din arhivă, spunîndu-le numărul şi, de multe ori, chiar data lor. (…)
Şaguna era omul care ştia să se adapteze situaţiilor şi posibilităţilor. În biserică era omul bisericii; după chemarea sa monahală era călugăr, după cea arhierească era arhiereu; în societate era om de lume, în politică era om de stat.” Despre el ministrul Eötvös József a afirmat: „Şaguna are minte cît o jumătate de ţară”.
În 1904 Nicolae Iorga făcea o constatare impresionantă: „Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Andrei Şaguna. Chipul lui, cu ochii strălucitori şi larga barbă răsfirată e în mintea tuturora şi-n conştiinţa generală a intrat faptul definitiv că acest maiestuos bătrîn a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cîrmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor…”
Eötvös József scria despre prietenul său: „Şaguna nu a murit ca să înceteze a trăi, ci a murit ca să trăiască mai glorios, să trăiască în veci.”
Descendent al macedoromânilor din preajma Moscopolei, Andrei Şaguna a fost un om providenţial, diplomat şi negociator fără pereche în istoria Transilvaniei. A fost conştient de chemarea sa, cuvîntarea rostită la Carloviţ, cu ocazia instalării sale ca episcop, nu lasă nici o urmă de îndoială în această privinţă. În clipa solemnă a învestirii el declară în faţa tuturora: „Tu, Doamne ştii, că către scopul meu a alerga doresc: pre românii transilvăneni din adîncul lor somn să-i deştept şi în voe către tot ce-i adevărat, plăcut şi bun să-i trag”. El şi-a urmărit scopul propus cu luciditate, perseverenţă şi pricepere deosebită. Activitatea sa în istoria Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria e una de temelie.
Sursa: Ziaristi Online
