Pr. Francisc Doboş: Turnul Babel reloaded. Colonizare ideologică, LGBT & Co. - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Pr. Francisc Doboş: Turnul Babel reloaded. Colonizare ideologică, LGBT & Co.

Turnul Babel al homosexualilor in viziune catolicaTurnul Babel reloaded.
Colonizare ideologică, LGBT & Co.

Pr Francisc Dobos„Asistăm în ultimii ani în Occident, dar și la noi, la edificarea unui nou turn Babel, un turn care nu provoacă confuzia limbilor, ci răstălmăcirea și manipularea sensului cuvintelor – de exemplu, mamă, tată, familie, persoană etc. – și a adevărului pe care îl reprezintă. Se încearcă redefinirea centrului”.

Pr. Francisc Doboş (foto): În contextul discuțiilor iscate de cele 3 (4) milioane de semnături vă re-propun spre lectură un text pe care l-am scris acum două luni.
_______________________

Turnul Babel reloaded

„Este motiv de îngrijorare actuala limitare a drepturilor creștinilor, ba chiar discriminarea lor, atunci când forțe politice, călăuzite de ideologia unui secularism de multe ori destul de agresiv, caută să-i împingă la marginile vieții publice”.*

ATENȚIE LA:

1. Toleranța intolerantă

Dacă în multe zone ale lumii creștinii sunt persecutați fizic și martirizați, în Occident și în zonele lui limitrofe creștinii sunt exilați din viața publică și politică în catacombele sufletului, ale privatului.

Statul este laic, da; dar societatea nu, nu este laică și nici neutră. Statul laic este deranjat de o societate creștină care nu poate accepta și practica „dogmele” laicității, precum avortul, eutanasia, egalizarea familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie cu alte parteneriate (de exemplu, cu parteneriatele dintre persoane de același sex), ideologia Gender, colonizarea ideologică LGBT (mai nou LGBTTIQ**), îndoctrinarea sexuală a pudorii și a bunului simț. Toate aceste teme nu țin doar de creștinism, ci de natura umană.

Azi nu trăim în vremurile unei laicități pozitive, ci ale unei laicități militante, agresive și de opoziție vădită față de religie, în mod special față de religia creștină. Acest tip de laicitate își umple gura cu un cuvânt magic: toleranța; și atât de mult ne constrânge la toleranță încât sfârșește prin a deveni intolerantă.

Eliminarea religiei și a lui Dumnezeu din sfera publică și din viața morală slăbește orice națiune. Să ne uităm cum arată multe țări occidentale astăzi. Democrația pare că nu se mai ocupă de polis, adică de binele comun, pentru toți, ci asistă, aparent neutră și echidistantă, la invenția și revendicarea de noi așa-zise drepturi pentru grupuri restrânse în detrimentul legilor naturii. Noile legi ale statelor nu pot ignora natura umană.

2. Dictatura relativismului

Totul se dorește să pară relativ în afară de revendicările incluse în unele activităţi de lobby; ba mai mult, ni se impune relativismul și toleranța prin prisma „religiei” politically correct. Nu mai există alb și negru, ci nuanțe de gri, ori multe, multe culori… un curcubeu. Astfel, de când natura umană a început să devină o modă antropologică, orice poate fi schimbat prin lobby agresiv pentru a obține consens în vederea colonizării ideologice a naturii umane.

Asistăm în ultimii ani în Occident, dar și la noi, la edificarea unui nou turn Babel, un turn care nu provoacă confuzia limbilor, ci răstălmăcirea și manipularea sensului cuvintelor – de exemplu, mamă, tată, familie, persoană etc. – și a adevărului pe care îl reprezintă. Se încearcă redefinirea centrului.

Este bine să deschidem ochii și să rămânem ancorați în Adevăr și Iubire, chiar dacă societatea secularizată de azi ne constrânge să nu mai avem adevăruri, ci păreri, să nu mai cultivăm Iubirea, ci plăcerea hedonistă. Iar dacă va trebui să fim persecutați pentru asta, să ne pregătim sufletește.

* (Declarația comună a Papei Francisc și a Patriarhului Chiril, Havana, 12 februarie 2016, nr. 15).
** Lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali, transgenderi, intersexuali, queeri.

Pr. Francisc Doboş

Sursa: FB via Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.