„În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Adevărat vă spun vouă că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi”. (Ioan 15, 13).

Preacucernici părinţi,

Stimaţi reprezentanţi ai Ministerului de Externe,

ai Institutului Eudoxiu Hurmuzachi,

ai Societăţii Culturale Macedo-Române,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

La iniţiativa insituţiilor menţionate, în această biserică de o semnificaţie simbolică unică pentru istoria, cultura şi spiritualitatea ortodoxă românească, facem astăzi slujba de pomenire a martirilor români din Balcani şi, în mod deosebit, pomenirea Părintelui Haralambie Balamace, care a fost ucis chiar într-o zi ca aceasta de 23 martie a anului 1914, chiar în noaptea praznicului Învierii din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Este o iniţiativă care trebuie apreciată, repetată anual, şi susţinută de către toate instituţiile româneşti, de către toţi românii, ştiut fiind cât de mult au suferit românii, care din cauza vitregiilor istoriei au ajuns să locuiască în afara graniţelor ţării căreia îi aparţineau prin limbă, prin cultură, prin origine.

Numai în perioada la care ne referim acum, aceea de la începutul secolului al XX-lea, după încheierea războaielor balcanice, când pentru toate naţiunile din Balcani au răsărit zorii independenţei, ai afirmării și dezvoltării independente, românii au dat atât de multe jertfe şi au avut de îndurat atât de multe suferinţe. Numai în contextul în care a trăit și lucrat părintele Balamace, acela al promovării învăţământului românesc şi a credinţei ortodoxe în mijlocul populaţiei româneşti, oricum se numeşte ea: vlahă, aromână, macedo-română, istro-română ş.a.m.d., după statisticile realizate, în sudul Dunării, au fost uciși în anii aceştia, peste 500 de preoţi, învăţători, profesori şi elevi, însă, în aceeaşi măsură, au avut de suferit şi comercianţii, industriași, cunoscută fiind abilitatea populaţiei româneşti din Balcani pentru aceste profesii. Chiar şi populaţia simplă a avut de suferit, de aceea, unii au preferat să emigreze în România decât să continue să fie supuşi acestui teribil proces de deznaționalizare iniţiat și susținut de naţionalismele exacerbate ale popoarelor din Balcani.

Însă când pomenim și vorbim despre martirii români care au suferit pentru păstrarea conştiinţei naţionale, a credinţei ortodoxe, a limbii române, desigur că ne referim la toți martirii neamului, din toate veacurile și din toate locurile.

Astăzi, 23 martie, ziua uciderii părintelui Haralambie Balamace, facem pomenirea martirilor români din Balcani, de la începutul sec. XX. Sâmbătă, 26 martie, facem pomenirea Sfântului Mucenic daco-roman Montanus preotul şi a soţiei sale preoteasa Maxima care au suferit moartea martirică pentru credința lor creștină în 26 martie 304, deci cu 1710 de ani înaintea Părintelui Haralambie sau Papa Lambru Balamace într-un oraş tot din sudul Dunării şi anume în Sigidunum, Belgradul de astăzi.

Or, de la Sfântul Montanus preotul, la preoții din Transilvania uciși de-a lungul secolelor de prozelitism antiortodox și antiromânesc, unii dintre ei fiind trecuți la loc de cinste în calendarul sfintei noastre Biserici ca preoți mărturisitori (Ioan din Galeș, Moise Măcinic din Sibiel), la Părintele Haralambie Balamace jupuit de viu și înjunghiat în noaptea de Paști 1914, la Părintele Aurel Munteanu, protopopul  Huedinului ucis cu bestialitate de către bandele hortiste la 10 septembrie 1940 și până la sutele de preoţi ortodocși exterminați în puşcăriile comuniste româneşti, la Canal, în lagărele din Siberia sau de la Arcul Polar de Nord și care prin lucrarea lor nu au făcut altceva decât să promoveze și să cultive conștiința identității noastre naţionale, a unităţii noastre naţionale, a identităţii de limbă şi de credinţă, preoțimea românească, vreme de aproape două mii de ani a plătit adeseori cu sânge și cu propria viață .

Părintele Haralambie Balamace a fost scos din sânul familiei sale în noaptea de Paşti, înainte de a merge la slujbă, în timp ce clopotele anunţau această preaslăvită sărbătoare a creştinătăţii, batjocorit, schingiuit și ucis pentru motivul că în satul său Corcea din Albania înfiinţase şcoală şi biserică, cele două instituţii fundamentale care au lucrat de-a lungul secolelor pentru consolidarea conştiinţei noastre naţionale, pentru cultivarea unităţii de neam, de credinţă şi de limbă. Fără îndoială că ucigașii au avut în vedere întreaga lui lucrare bisericească și națională. Pentru că el a iniţiat un program mult mai amplu de întemeiere de şcoli şi de biserici românești nu numai în Albania, ci şi în alte regiuni balcanice locuite de români, iar înainte de războaiele balcanice a militat și insistat pe lângă autoritățile otomane și cele bisericești de la Constantinopol ca populaţia românească din Balcani să aibă, aşa cum avusese în perioada bizantină, o episcopie a vlahilor, o episcopie a românilor. Şi, de asemenea, a militat ca naţiunea română minoritară din Imperiul Otoman să se bucure de drepturile naţiunilor libere, să devină millet cum se numeau în terminologia diplomatică otomană minoritățile naționale sau confesionale protejate din Imperiu.

După destrămarea Imperiului Otoman, noile autorităţi politice din Balcani, dar şi autorităţile bisericeşti, din păcate, n-au văzut cu ochi buni activitatea națională a clerului românesc care prin lucrarea sa statornică și curajoasă zădărnicea politica de deznaționalizare a minorității românești din Balcani.

Constatăm cu tristețe că și în zilele noastre, activitatea nou-înfiinţatei Episcopii a românilor sud-dunăreni, Episcopia Daciei Felix – şi vorbesc despre o reînființare, renaştere sau refacere a Episcopiei pentru că ea este moştenitoarea Episcopiilor daco-romane din sudul Dunării care au funcționat aici din timpurile apostolice și până la prăbuşirea romanităţii dunărene în timpul marilor invazii avaro-slave de la începutul secolului al VII-lea – întâmpină o mulțime de dificultăți și necazuri, până la dărâmarea noilor locașuri de cult.

Din nefericire, constatăm cu stupoare că și la noi acasă, campania antiortodoxă care îmbracă uneori formele și dimensiunile unei adevărate persecuții, are ca justificare, până la urmă, aceleaşi motive care au adus moartea Părintelui Haralambie Balamace și a altor preoți români din Balcani, aceleaşi motive care au adus moartea preoţilor români din Transilvania, nu numai în timpul ocupaţiei hortiste, ci şi în timpul stăpânirii austro-ungare, aceleași motive care au trimis în mormânt sau în Siberia sute de preoți din Basarabia şi Bucovina în timpul stăpânirii ţariste sau sovietice: consolidarea ortodoxiei strămoșești prin construirea de biserici și susținerea învățământului românesc prin construirea de școli, iar în vremea noastră prin susținerea orei de religie. Toată această campanie, cum aţi văzut, este justificată sau explicată prin două acuze aduse la adresa Bisericii: construcţia de prea multe biserici şi lobby-ul prea puternic pe care l-a făcut Biserica pentru menţinerea orei de Religie în învăţământul de stat. Iată, aceleaşi acuzaţii după 102 ani de la moartea Părintelui Haralambie Balamace.

În numele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, felicităm din toată inima pe reprezentanţii Ministerului de Externe, pe conducătorii Institutului Eudoxiu Hurmuzachi şi ne bucurăm să subliniem faptul că vice-preşedintele acestui Institut este un teolog, un preot, un profesor de teologie, pe ostenitorii Departamentului pentru românii de pretutindeni, pe membrii Societăţii culturale macedo-române şi pe toţi cei care lucrează în favoarea românilor din afara granițelor țării.

Doresc să subliniez contribuția importantă a unor istorici și oameni de cultură prezenți la această slujbă de pomenire, care în ultimii ani, în ultimele două decenii, au publicat mai multe volume de documente și lucrări de istorie foarte importante privind romanitatea balcanică, rolul Bisericii și al Școlii în păstrarea  identității românești sud-dunărene precum și suferințele îndurate sau ororile și cruzimile populaţiei greceşti, albaneze, sârbeşti sau bulgăreşti împotriva populaţiei româneşti balcanice, cu precădere împotriva liderilor acestor comunităţi, care au fost învăţătorii şi preoţii.

Ne bucurăm că ați ales pentru ceremonie această frumoasă ctitorie domnească în care se odihnesc sfintele moaşte ale Domnitorului Martir Constantin Brâncoveanu, care în Vinerea Mare a anului 1714, cu două zile înainte Sărbătoarea Paştelui, a fost smuls din capitala Ţării Româneşti, din sânul familiei, şi dus la Istanbul pentru a ispăşi aceeaşi vină de a fi susţinut dezvoltarea Bisericii prin construirea de biserici și mânăstiri, a culturii româneşti prin dezvoltarea artelor, tiparului și învățământului, într-o perioadă în care cruciadele şi războaiele nu mai puteau fi purtate, iar aceste instituţii deveniseră adevărate cetăţi de apărare a identităţii româneşti şi ortodoxe.

Vă felicităm din toată inima cu convingerea că, în anii care vor urma, această zi va deveni o zi tradiţională de pomenire a martirilor români din Balcani, iar pe cei pomeniţi astăzi Dumnezeu să-i aşeze în lumina cea netrecătoare a Împărăţiei Sale. Amin”.

Sursa: Basilica via Ziaristi Online

Documentare: Hăcuit cu baionetele de greci. Părintele martir Haralambie Balamace: «Loveşte şi pe partea aceasta, căci nu cred să fiu chinuit mai mult decât Iisus Hristos. Ştiu că mor pentru dreptate şi pentru naţiune!»

Sfinţi armâni fără calendar. In Memoriam Părintele Haralambie Balamaci şi martirii aromani – emisiune filatelică la Chişinău şi slujbă de pomenire la Bucureşti. VIDEO/FOTO