La Conferinta de Pace de la Paris

Recent, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului s-au lansat două cărţi de excepţie: “Problema Basarabiei”, de Ion Constantin şi “Sub lupa Moscovei”, de Vasile Buga. Lansarea, pe care puteţi să o urmăriţi aici,  s-a desfăşurat cu auditoriu până pe scările Institutului. Având în vedere importanţa analizelor şi descoperirilor profesorului Ion Constantin, cu acceptul autorului, căruia îi mulţumim în mod deosebit, publicăm în serial cele mai importante capitole din cartea sa. Pentru a afla ce veţi putea găsi în foiletonul nostru istoric vă invităm să parcurgeţi Cuprinsul lucrării la finalul Cuvântului Înainte, care îi aparţine profesorului Ioan Scurtu, cât şi Introducerea autorului. “Istoricul Ion Constantin demonstreazǎ faptul cǎ problema Basarabiei a fost una dintre cele mai importante în discuţiile româno-sovietice din anii Rǎzboiului Rece, care trebuie tratatǎ în toatǎ complexitatea sa, fǎrǎ idei preconcepute şi pe bazǎ de documente”, scrie reputatul istoric Ioan Scurtu. “Problema Basarabiei” a fost şi rămâne Problema României, adăugăm noi. Aşadar, intrăm în miezul problemei:

ABREVIERI

ADIRI – Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale

Agerpres – Agenția Română de Presă

ANIC – Arhivele Naţionale Istorice Centrale

ARA – Academia Româno-Americană de Științe și Arte

ACNSAS – Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

AMAE – Arhiva Ministerului Afacerilor Externe

ARLUS – Asociația Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică

BAR – Biblioteca Academiei Române

BIRE – Buletinul Internațional pentru Românii din Exil

CAER – Comitetul pentru Ajutor Economic Reciproc

CC – Comitetul Central

CIA – Agenția Centrală de Informații a SUA

CIE – Centrul de Informații Externe

CSCE – Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare Europeană

CSI – Comunitatea Statelor Independente

DIE – Direcția de Informații Externe

DIM – Direcția de Informații Militare

DSS – Departamentul Securității Statului

ESPLA – Editura de Stat pentru Literatură și Artă

FNP – Frontul Național-Patriotic

FPM – Frontul Popular din Moldova

GRU – Direcția Generală de Informații a armatei sovietice

Interkit – Internaţionalnîi Kitai (sistem de consultări periodice între țările membre ale Pactului de la Varșovia)

INST – Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului

KGB – Comitetul Securității de Stat al URSS

MAE – Ministerul Afacerilor Externe

MAI – Ministerul Afacerilor Interne

MApN – Ministerul Apărării Naționale

MDSR – Mișcarea Democratică pentru Susținerea Restructurării

MI – Ministerul de Interne

NATO – Organizația Atlanticului de Nord

NKVD – Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OSCE – Organizația pentru Securitate şi Cooperare Europeană

PCC – Partidul Comunist Chinez

PCM – Partidul Comunist din Moldova

PCR – Partidul Comunist Român

PCdR – Partidul Comunist din România

PCRM – Partidul Comuniștilor din Republica Moldova

PCUS – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice

PMR – Partidul Muncitoresc Român

POW – Prizonier de război

RASSM – Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească

RDG – Republica Democrată Germană

RFG – Republica Federală a Germaniei

RM – Republica Moldova

RPC – Republica Populară Chineză

RPR – Republica Populară Română

RSR – Republica Socialistă România

RSSM – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

SUA – Statele Unite ale Americii

UE – Uniunea Europeană

UNCTAD – Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare

URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste

TASS – Agenția Telegrafică a Uniunii Sovietice

TS – Tehnico-Științific

WSI – Serviciul de Informații Militare al Poloniei

CAPITOLUL I.

Conferința de Pace de la Paris consfințește Pactul Molotov-Ribbentrop în privința frontierei de Răsărit a României

 Proteste față de „complotul tăcerii în chestiunea Basarabiei”

Refugiati din Basarabia romana

Ocuparea ţării de către Armata Roşie în 1944 şi înţelegerea dintre anglo‑americani şi sovietici asupra sferelor de influenţă în Europa de Sud‑Est au fost factorii decisivi care au marcat intrarea României în zona de dominaţie a URSS şi instaurarea – prin voinţa Moscovei – a regimului comunist. Articolul 4 al Convenţiei de Armistiţiu de la Moscova, din 12 septembrie 1944, prevedea restabilirea frontierei de stat între URSS şi România, conform „acordului” sovieto‑român din 28 iunie 1940. Formularea era improprie, întrucât cedarea sau, mai precis, evacuarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, provincii istorice şi etnice româneşti, s‑a făcut sub imperiul forţei, în urma a două note ultimative, fără a se ţine cont de dreptul la autodeterminare al popoarelor. Articolul 5 al Convenţiei prevedea că toţi cetăţenii care au rămas pe teritoriul Basarabiei după 28 iunie 1940 şi în decursul celor trei zile de ocupare a Basarabiei de către trupele sovietice sunt obligaţi să se reîntoarcă în URSS, dat fiind că deveniseră cetăţeni sovietici, conform unui decret sovietic apărut la 8 martie 1941. Sovieticii considerau că toţi aceşti locuitori, basarabeni, bucovineni, rămaşi în decursul celor trei zile, optaseră pentru cetăţenia sovietică. Mai mult, sovieticii afirmau că toţi locuitorii rămaşi în Basarabia şi Bucovina, care în timpul războiului reveniseră în România în mod ilegal, spuneau ei, erau obligaţi să se repatrieze în URSS, fiind consideraţi cetăţeni sovietici, pe baza decretului Sovietului Suprem din 8 martie 1941, care le conferea ireductibil şi definitiv cetăţenia sovietică. Plecarea lor în România în timpul războiului era deci considerată ca un act ilegal, sancţionabil penal, din punctul de vedere al legislaţiei internaţionale. Pentru aplicarea Convenţiei s‑a format Comisia Aliată Sovietică de Control, cu sediul la Bucureşti, care era dominată de reprezentanţii sovietici, în timp ce reprezentanţii Marii Britanii şi ai SUA aveau doar un rol figurativ. Autorităţile sovietice au început să ridice din provincie pe toţi basarabenii şi bucovinenii, cerându‑le să facă declaraţii de reîntoarcere în URSS, indiferent dacă au fost funcţionari din vechiul Regat, care nu au avut timp să se reîntoarcă în România după 1940, fie că erau căsătoriţi cu cetăţeni români. Sovieticii au acționat pe baza unor liste pregătite din timp de NKVD, cuprinzând pe toți cei care erau considerați „dușmani ai regimului sovietic” și care aveau să populeze Gulagul după război[1].

Această situaţie dramatică era semnalată de fruntașul basarabean Pantelimon Halippa[2], într‑un memoriu adresat la începutul anului 1945 trimisului special al Guvernului SUA, Mark Etherige, în care se arăta că, în conformitate cu principiile de drept internaţional, „cetăţenii statului, care abandonează un teritoriu în favoarea altui stat, au dreptul de a opta, într‑un anumit termen, pentru una din cetăţenii. În nici un caz nici unul din state nu poate să‑i considere cetăţeni ai săi, cu sila, adică contra voinţei lor liber exprimate”[3]. Fruntaşul basarabean argumenta că „dacă pentru particulari nu se poate concepe să pierdem cetăţenia română, prin simpla decretare a guvernului sovietic, apoi pentru funcţionarii români originari din Basarabia cu atât mai mult nu se pot aplica principiile susţinute de organele sovietice, căci funcţionarii, prin ocuparea funcţiunilor şi păstrarea lor până azi, în România, nu numai că au optat pentru cetăţenia română, dar au pierdut‑o pe cea sovietică definitiv, dacă ar fi avut‑o”. După ce arăta că este de neconceput ca un guvern străin să decidă prin legile sale că cetăţenii unui stat, care se află în acel stat, pierd cetăţenia acelui stat, conferindu‑le altă cetăţenie, fruntaşul basarabean semnala că „timp de un an de zile am fost vânaţi în toate colţurile ţării de organele de poliţie române şi sovietice, ca nişte fiare sălbatice. Închişi în lagăre şi forţaţi să semnăm declaraţii că plecăm de bunăvoie în Rusia. Altora li s‑au falsificat declaraţiile de refuz, menţionându‑se cuvintele «da» în loc de «nu» sau «nu» în loc de «da». Trăim zile şi nopţi de groază, căci în fiecare clipă ne aşteptăm să fim ridicaţi de poliţia rusă şi trimişi în Rusia. Dar nu trimişi în locurile de origine, ci în fundul Siberiei, căci cei ridicaţi au fost socotiţi trădători, pentru că au plecat în România. Familiile au fost despărţite şi membrii ei trimişi în părţi diferite ale Rusiei”[4]. În final, el ruga să „cercetaţi chestiunea noastră şi raportaţi situaţia guvernului american, pentru ca să putem fi luaţi sub ocrotirea lui şi a ni se acorda dreptul ca noi înşişi să optăm pentru cetăţenia ce dorim, fără constrângerea nimănui”; făcea un apel disperat: „Scăpaţi‑ne de starea aceasta de groaznică teamă de fiecare clipă, teama de a fi ridicaţi şi trimişi în Rusia, Dumnezeu ştie unde!”[5]. Din nefericire, o rezolvare a problemei basarabenilor şi bucovinenilor nu s‑a găsit, deoarece în Comisia Aliată de Control singurii care decideau erau sovieticii. Soarta refugiaţilor basarabeni şi bucovineni s‑a înrăutăţit pe măsură ce trupele sovietice avansau în teritoriul naţional şi a devenit tragică odată cu ocuparea României. Până în iunie 1945 aveau să ia drumul Siberiei un număr de 54 576 refugiaţi din teritoriile căzute, din nou, sub ocupaţie sovietică[6]. Soarta acestor români trimişi, în marea lor majoritate, în Gulag, a fost dramatică, ei ajungând acolo după procese înscenate şi acuze că au „colaborat” cu regimul şi autorităţile politice româneşti[7].

În condiţiile în care guvernul condus de Petru Groza dădea semne că este dispus să cedeze şi să abandoneze interesele ţării în privinţa Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa, cu toate riscurile, Pantelimon Halippa atrăgea atenţia asupra gravităţii unei asemenea atitudini şi a necesităţii susţinerii dreptului istoric al României asupra lor la Conferinţa de Pace de la Paris. În ajunul acesteia, fruntaşul basarabean elabora un memoriu în care explica esenţa problemei Moldovei de Răsărit: „Cu tot complotul tăcerii în chestiunea Basarabiei, cu toate ordinele de a se scoate din librării şi biblioteci cărţile, revistele şi broşurile privitoare la Basarabia, cu toată epurarea cărţilor didactice de geografie, istorie şi chiar de literatură privind acest subiect, problema Basarabiei persistă în toate sufletele româ­neşti şi, desigur, va exista, va reînvia şi va complica raporturile între URSS şi România”[8]. După ce expunea momentele esenţiale ale contenciosului româno-rus/ sovietic privind Basarabia, Halippa aprecia că „nu pot fi relaţii normale între România şi URSS, nu va putea fi pace durabilă între ele fără să se facă dreptate Români­ei, fără să i se dea graniţa istorică la Nistru”. El considera că „având în vedere hotărârea Conferinţei de pace de la Paris din 1920, cu argumentările ei însuşite de marii aliaţi de atunci; – având în vedere actul de agresiune comis în 1940 împotriva României de către Rusia Sovietică, aliată pe atunci cu Germania hitleristă; – având în vedere că prin această agresiune s‑a călcat Pactul Kellog şi pactul de definire a agresorului; – având în vedere că URSS a justificat atunci agresiunea sa, falsificând realitatea prin argumentul etnicităţii şi tot de acest argument uzează azi, când pretinde partea răsăriteană a Polo­niei înainte de 1939, precum şi Ucraina Subcarpatică de la Cehoslovacia, şi aplicându‑se acest principiu al etnicităţii şi Rusiei, credem că Marile Puteri vor impune URSS restituirea teri­toriului Basarabiei către România. Această restituire trebuie să se facă indiferent de procedura de urmat; fie că se va produce pe baza unei decizii a Conferinţei de Pace, fie ca rezultat al unui plebiscit, organizat în anumite condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei populaţiei basarabene băştinaşe”[9]. Aceste condiţii sunt: I. Administraţia anglo‑americană pe timpul cât va dura pregătirea şi executarea plebiscitului; II. Retragerea armatei şi administraţiei ruseşti din Basarabia; III. Înapoierea deportaţilor şi refugiaţilor băştinaşi; IV. Demobilizarea basarabenilor aflaţi sub armă şi întoarcerea locuitorilor basarabeni, angajaţi la lucru în URSS; V. Retragerea celor neoriginari din Basarabia[10].

Într‑un alt memoriu adresat primului‑ministru din acea vreme, în anul 1946, fruntaşul basarabean sugera că, în vederea pregătirii susţinerii de către România a revendicărilor sale la Conferinţa Păcii, „s‑ar impune o inten­sificare a propagandei pentru Basarabia Românească în ţările neutre, sau în centre mai importante internaţionale. Aceste centre ar fi: Ankara, Elveţia, poate Lisabona, chiar Stockholm, reprezentanţii noştri căutând să pătrundă cât mai departe, iar în cazul imposibilităţii de a ajunge acolo: Parisul şi Atena, unde ei ar fi trebuit să aştepte desfăşurarea eveni­mentelor”[11]. În aceste centre urmau să acţioneze „delegaţii puternice, autoritare şi erudite”, astfel încât, „cercetând din timp situaţia la faţa locului, să poată închega relaţii trainice, intime şi necesare”[12], pentru a apăra interesele ţării în circumstanţele actuale. Aceste delegaţii trebuiau alcătuite din cât mai puţine persoane, cât mai sigure, autoritare prin trecutul lor şi opera realizată, erudite în probleme basarabene şi cunoscătoare, între altele, a limbii ruse. Delegaţiile ar fi urmat să se completeze în „grupuri de vreo 3 persoane: 2 fruntaşi mai reprezentativi şi un secretar, mai tânăr, ca să execute demersurile care cei dintâi n‑ar fi putut încerca”[13]. Asupra modalităţii de lucru, Halippa recomanda că, „la început, stând în diferite centre, aceşti delegaţi vor duce o activitate particulară (în contact direct cu reprezentanţii diplomatici), de studiere a situaţiei şi pătrundere, sub orice formă, în societatea ţării corespunzătoare, pentru câştigarea simpatiilor, pentru cauza noastră. Ar fi o activitate similară celei a românilor, în apusul Europei, în ajunul Unirii Principatelor. Paralel cu aceasta (ca vechile organizaţii polone, sau ale revoluţionarilor ruşi, de peste hotar), delegaţiile vor menţine contact între ele, rămânând în ţările corespunzătoare chiar dacă diplomaţii noştri oficiali le‑ar părăsi. Astfel ar fi format o organizaţie – «Pentru Basarabia Românească» – peste hotare care ar putea reacţiona la orice ocazie şi posibilitate, împotriva tuturor călcărilor şi abuzurilor adversarilor. La Conferinţa Păcii toate delegaţiile s‑ar fi strâns împreună ca, la faţa locului, să dea lupta comună, cu mijloacele câştigate şi sprijinind acţiunea reprezentanţilor guvernului, la conferinţă”[14]. Delegaţiile urmau să fie formate din cât mai puţine persoane, cât mai sigure, autoritare prin trecutul lor şi opera realizată, erudite în probleme basarabene, iar plecarea lor „trebuie să se facă neîntârziat, neoficial, fără discuţii zadarnice, persoanele în cauză instalându‑se în centrele arătate pentru a începe imediat – cel puţin – sondarea terenului, pregătindu‑se pentru activitatea posterioară. Delegaţiile trebuie înzestrate cu literatura necesară şi alcătuite în aşa fel ca fiecare grup să aibă în sânul său cel puţin un specialist în probleme basarabene şi un mânuitor de condei, care să concretizeze ideile celorlalţi”[15]. Perfect justificate prin conţinutul lor, asemenea demersuri nu au putut avea un impact pozitiv notabil asupra rezolvării în spiritul dreptăţii a problemei teritoriilor româneşti intrate sub ocupaţia sovietică.

Din păcate, problema graniţei româno‑sovietice şi a clarificării statutului Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa nu a mai fost abordată în dezbaterile forumului păcii, chiar dacă chestiunea va fi prezentată în lucrări şi memorii înaintate Conferinţei de Pace de foşti diplomaţi şi oameni de stat români animați de un profund atașament la problemele țării, care aleseseră calea exilului[16].

Dr. Ion Constantin

[2] Vezi Schițe biografice.

[3] ANIC, Fond Pantelimon Halippa (2126), dosar 565/F.D., f. 58; Lidia Brânceanu, Adina Berciu‑Drăghicescu, Basarabenii şi bucovinenii între drept internaţional şi dictat. Documente 1944-1945, Casa de Editură şi Presă „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1995, pp. 214-215; Ion Constantin, op. cit., p. 44.

[4] Ibidem, f. 59; Lidia Brânceanu, Adina Berciu‑Drăghicescu, op. cit., p. 216; Ion Constantin, op. cit., p. 44.

[5] Ibidem, f. 60; Lidia Brânceanu, Adina Berciu‑Drăghicescu, op. cit., p. 217; Ion Constantin, op. cit., pp. 44-45.

[6] Ioan Scurtu, Constantin Hlihor, Complot împotriva României. 1939-1947, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1994, p. 157; Ion Constantin, op. cit., p. 45.

[7] Vezi Ion Constantin, Basarabia sub ocupaţie sovietică de la Stalin la Gorbaciov, p. 45.

[8] ANIC, Fond Pantelimon Halippa (2126), dosar 565/f.a., f. 49.

[9] Ibidem, ff. 54-55; Ion Constantin, Pantelimon Halippa neînfricat pentru Basarabia, pp. 45-46.

[10] Ibidem, f. 55; Ion Constantin, op. cit., p. 46.

[11] Ibidem, dosar 108/f.a., f. 1; Ion Constantin, op. cit., p. 46.

[12] Ibidem, f. 2; Ion Constantin, op. cit., p. 46.

[13] Ibidem, f. 3; Ion Constantin, op. cit., p. 46.

[14] Ibidem, f. 2; Ion Constantin, op. cit., pp. 46-47.

[15] Ibidem; Ion Constantin, op. cit., p. 47.

[16] Vezi Ion Constantin, România, marile puteri şi problema Basarabiei, pp. 228-235.