Medici din Argeş: "Vaccinul anti-hepatită, posibil Euvax B Pediatric, cauza îmbolnăvirilor pe bandă rulantă în rândul bebeluşilor!" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Medici din Argeş: “Vaccinul anti-hepatită, posibil Euvax B Pediatric, cauza îmbolnăvirilor pe bandă rulantă în rândul bebeluşilor!”

caz bebelus argesCotidianul Argeş Plus prezintă o ipoteză şocantă privind cazurile grave din aceste zile, soldate cu un deces şi îmbolnăviri pe bandă în rândul bebeluşilor din Argeş, pentru care Ministerul Sănătăţii şi alte foruri abilitate nu au emis până acum nici o explicaţie plauzibilă. Redăm integral semnalul publicat de jurnalistul Dan Badea, însoţit de numeroasele comentarii provocate de acesta. Conform surselor acestuia este vorba de Vaccinul anti-hepatită Euvax B Pediatric. Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu” din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. Are, aşadar, o experienţă profesională care nu-i permite să se joace cu astfel de subiecte. De altfel, cititorii săi – multe mame cu copii distruşi de vaccinuri – îi confirmă supoziţiile în comentariile avizate de mai jos:

Citiţi şi: DEMENŢA cu vaccinarea forţata. Trei documentare despre mafia farmaceutică spulberă “argumentele” dentistului Bănicioiu “Mengele”. CARTE PDF: VACCINURILE – PREVENŢIE SAU BOALĂ

SURSE: Vaccinul anti-hepatită, cauza îmbolnăvirilor pe bandă rulantă în rândul bebeluşilor!

de

În timp ce oficialii Ministerului Sănătăţii şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Argeş  se întrec în supoziţii, pentru a inunda mass-media, câţiva medici argeşeni au oferit publicaţiei noastre o variantă credibilă a adevăratei cauze a îmbolnăvirilor. Până acum este clar că bebeluşii nu s-au infectat în Spitalul de Pediatrie. Nu există nici vreun focar de infecţie, copiii provenind din mai toate zonele Argeşului.

Toţi aceşti 27 de bebeluşi internaţi la Piteşti şi la Bucureşti au două lucruri în comun: sunt foarte apropiaţi ca vârstă (maxim o lună diferenţă dintre ei) şi, ATENŢIE!, au fost vaccinaţi împotriva hepatitei B în aceeaşi perioadă şi, probabil, cu acelaşi lot de vaccin, la începutul acestui an! Ca multe alte vaccinuri, este posibil ca acesta să le fi scăzut imunitatea micuţilor, de aici şi această criză sanitară fără precedent în judeţul nostru!

,,La mine acasă, a venit o asistentă să-i facă bebeluşului vaccinul împotriva hepatitei B! Se întâmpla pe data de 14 ianuarie! A doua zi, copilul începuse să se simtă rău! L-am dus la spitalul de pediatrie, loc unde s-a constatat că prezintă rotavirusul, fără să fiu sigură că l-a contactat în spital. Apoi, am ajuns cu el la Bucureşti,” a declarat o mămică.

Deocamdată, aşteptăm poziţia autorităţilor faţă de această variantă!

Comentarii:

Anny Bhraneskcu ·

Vaccinurile provoaca autism, SIDS (Sudden infant death syndrome= Sindromul morţii subite a sugarului), convulsii grand mal (epilepsie), boli autoimune, encefalopatii.

Mirela Lo ·

asa este bunicii mei si toate rudelor nu au facut nici un vaccin in viata ,precizez ca bunica s-a nascut in 1905 ,nici matusile mele nascute prin 1922 nu au facut nici un vaccin ,bunica pana la 91 de ani a muncit s-a dus la toaleta pana in ziua nefasta ,nu si-a pierdut memoria era mai buna ca a mea acum,la fel toti locuitorii din orasel ,nu dementa nu epilepsie ,pana in anul 2008 nici nu auzisem de autism habar nu aveam ce este in fine ,nu este nimic ca preventia prin alimentatie bio ,naturala fara chimicale de nici un fel si fara modificari genetice.Mai buna dovada decat am eu nici nu exista si nici nu vreau sa aud.
Îmi place · Răspunde · 21 · 13 Februarie 2016 20:42

Ana-Maria Hurezu ·

Mirela Lo ca sa nu mai spun ca eu mi-am prins in viata toti cei 4 strabunici. Ultima strabunica a murit acum 2 ani la 88 de ani….ea nu stia ce sunt alea pastile…nu stiu ce sa mai cred cu vaccinurile astea. As vrea sa le refuz,dar medicul imi spune ca sunt obligatorii…ce sa fac?
Îmi place · Răspunde · 3 · 13 Februarie 2016 21:30

Adrienne Angel ·

Mirela Lo Asistenta care habar nu are despre cum functioneaza vaccinurile si care chiar crede ca sunt cauza pentru dementa, epilepsie si autism… Am vazut-o si p-asta…. Cu asa cunostiinte medicale de cacat, nu pot decat sa ma intreb : oare cati oameni ai pe constiinta?
Îmi place · Răspunde · 2 · 13 Februarie 2016 21:39

Adrienne Angel ·

Ana-Maria Hurezu Medicul stie ce stie. Autismul este o conditie innascuta. La dementa fie te nasti predispus, fie normal.

Vaccinul este efectiv un virus neutralizat care face corpul sa produca anticorpi ca si cum ar fi combatut deja virusul in forma sa originala, si astfel previne imbolnavirea si efectele devastatoare (in unele cazuri) ale bolii impotriva carora e administrat.

Faza cu vaccinul si autismul este o bazaconie de la un tampit care nu si-a justificat deloc afirmatiile. A crede ca vaccinurile cauzeaza autism e totuna cu a crede ca iarba e albastra doar pentru asa a zis X.

Îmi place · Răspunde · 2 · 13 Februarie 2016 21:44

Mirela Lo ·

Ana-Maria Hurezu nu risca ce o sa iti faca?dosar penal?dar parlamentarii care au vandut tara asta pe comisioane de mil de euro?hai sa fim seriosi!sanatatea copilului prima orice ar fi!
Îmi place · Răspunde · 2 · 13 Februarie 2016 23:17

Delia Pavel ·

Adrienne Angel Stimata d-na Angel, Sa nu uitam ca in momentul nasterii copilasii vin pe lume cu doua sisteme imature si anume sistemul imunitar si sistemul nervos. Sa “bombardezi” cele doua sisteme cu saruri de aluminiu, cu mercur, antibiotice, conservanti, proteine straine in special in primul an de viata al copilului este echivalentul unei crime. 28 de vaccinuri se primesc doar in primul an. Sa nu uitam ca neuronii bebelusului nu au inca invelisul gras bine format : mielina- iar sarurile de aluminiu si mercurul distrug tocmai acesti nervi prin demielinizarea neuronilor. Din start copilasii nostrii intra in viata cu probleme neurologice ce se vor manifesta mai devreme sau mai tarziu: cei mai sensibili dezvolta autism, altii AHDH, si exemplele de boli neurologice pot continua.
In privinta sistemului imun imatur – bombardarea acestuia cu toxinele din vaccin in primul an de viata poate duce din pacate la o gramada de boli auto-imune. Luam doar exemplul sclerozei multiple. SCLEROZA MULTIPLA este o boala auto-imuna in care antigenul tinta pentru autoanticorpi este mielina din creier si maduva spinarii. Vaccinurile pot introduce scleroza multipla – multe cazuri de SM au aparut dupa vaccinul hepatitic B ceea ce a dus IN FRANTA LA RENUNTAREA ADMINISTRARII ACESTUI VACCIN LA ADOLESCENTI ( vezi Martin Hirte – Impfungen Pro und Contra Die individuelle Impfentscheidung – Editura Knaur Menssana pag. 102-103). Un alt studiu efectuat IN MAREA BRITANIE A DOVEDIT LEGATURA DINTRE VACCINUL HEPATITIC B SI SCLEROZA MULTIPLA, frecventa SM triplandu-se dupa vaccin -( vezi M.A. Hernan, S.S Jick, M.J. Olek, H. Jick – Recombinant hepatitis B vaccine and the risk of multiple sclerosis : A prospective study, Neurology 2004 – 723-772.
O alta problema deosebit de grava cu care se confrunta lumea de azi sunt alergiile. In Germania in anul 2009 conform statisticilor oficiale 28,5% din populatie suferea de un tip de alergie. Copilasul meu de exemplu a avut apnee in somn dupa hexavaccinul de la 2 luni jumatate( reactie alergica confirmata la una din componentele vaccinului dar la care anume exact nici o clinica din Germania nu poate stabili: fie la o proteina straina, fie la virusiiu / toxinele bacteriene, bacteriile atenuate din poliomielita, fie la Hib Influentae, fie la Pertussis, fie la Tetanus fie la Pneumococi, fie la difterie, fie la Hepatita B !!!!!!!! ) Mi s-a spus clar ca daca reiau vaccinarea va fi ca la ruleta ruseasca – in sensul ca socul anafilactic / apneea poate fi de data aceasta mortal emoticon frown
Studiati urmatoarea literatura – pe care vi-o recomand din tot sufletul si o sa vedeti ca din pacate fenomenul vaccinarii este mult mai complex decat suntem invatati si cu repercursiuni pe termen lung pentru generatiile urmatoare
1 Neil Z. Miller Vaccinurile sunt cu adevarat sigure si eficiente?;.
2. Dr. Christa Todea Gross : Vaccinurile – preventie sau boala,
3. Moskowitz Richard MD, Immunization – The Other Side;
4. Mendelsohn Robert, How to raise a child in spite of your doctor,
5. Allen Hannah, Don´t Get Stuck : The case Against Vaccination;
6.Martin Hirte : Impfungen Pro und Contra, Das Handbuch für die individuelle Impfentscheidung
7, Dr. Friedrich P. Graf. Die Impfentscheidung. Ansichten, Überlegungen und Informationen ,
8. Bert Ehgartner, Lob der Krankheit. Warum es gesund ist ab und zu krank zu sein,
9. Simone Delarue , Impfschutz Irrtum oder Lüge,
10. Dr. med G Buchwald, Impfen. das Geschäft mit der Angst,
11. Joachim F Grätz, Sind Impfungen sinnvoll?
SANATATE ADEVARATA !
Îmi place · Răspunde · 5 · 23 de ore

Delia Pavel ·

Adrienne Angel Si inca ceva doamna scumpa – vaccinul stimuleaza in organism asa numita imunitatea umorala – despre care se cunoaste foarte putine in ziua de azi fata de IMUNITATEA CELULARA – care este imunitatea adevarata la care se ajunge dupa efectuarea bolii si care este pe viata. NU uitati ca din cauza acestei imunitati umorale – date de vaccin, trebuie efectuate rapeluri – datorita faptului ca nu se creaza destul de multi anticorpi impotriva bolilor infectioase pentru care exista vaccinuri !!!! Asa ca daca Dvs nu ati efectuat bolile copilariei si sunteti vaccinata impotriva lor sa nu uitati ca o data la 10 ani trebuie sa reluati vaccinarea – impreuna cu otravurile aferente din ea – Idem pentru DTP emoticon frown
Îmi place · Răspunde · 7 · 23 de ore · Editat

Adrienne Angel ·

Delia Pavel , ati aberat atatea tampenii ca nici nu stiu de unde sa incep sa va contrazic… Sincer, ma ia cu durere de cap sa vad cati oameni au inghitit tampeniile astea cum ca vaccinurile sunt rele. Foarte multe studii sunt efectiv nule dpv stiintific. Cand a fost lansat vaccinul HPV, rasuna internetul, si multi oameni fara cunostiinte (darmite studii) medicale isi dadeau cu parerea cum ca 2 fetite ar fi murit (in Germania si, respectiv Franta) din cauza accestui vaccin, ignorand complet faptul ca acele 2 copile aveau grave conditii de sanatate, si ca o relatie de corelatie nu implica cauzaVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 3 · 20 de ore

Niculin Crystyna

Ana-Maria Hurezu simplu …..nu le face ….nu-ti va face nimeni nimic daca nu la faci……
Îmi place · Răspunde · 1 · 14 ore

Delia Pavel ·

Adrienne Angel Aberatiile LE DEBITATI DVS: d-na scumpa si eu spre deosebire de dvs. am si cazul concret al copilasului meu ramas cu sechele dupa hexavaccinul de la 2 luni si jumatate – si am venit si cu susrse bibliografice facute pe cazuri concrete. Dar daca sunteti atat de pro-vaccin haideti sa facem un test – va injectati dvs timp de un an cele 28 de vaccinuri – pe care le primesc copilasii in primul an de viata si ne relatati dupa aceea cum va simtiti. Da in fine – Domnia dvs. si cercetarile ce le-ati efectuat dvs. se ridica dupa cum vad cu mult peste cazurile de parinti patiti si peste cercetarile medicale enumarate de mine asa ca imi cer scuze ca am indraznit sa intru in aceasta discutie TOTAL STERILA cu Maria dvs. si chiar va rog sa nu intrati pe nici unul din studiile enumarate de mine ca nu cumva sa va schimbati modul de gandire!!
Îmi place · Răspunde · 6 · 9 ore

Felicia Coman ·

Ce scriu suedezii : http://www.epochtimes.se/ny-studie-ovaccinerade-barn-ar…// Copiii nevaccinati sunt mai sanatosi / S-au facut studii pe 8095 copii NEVACCINATI din diferite tari si s-au comparat cu studiile pe 17400 de copii vaccinati , din diferite tari. Studiile au aratat ca : alergiile au fost duble ca numar la copiii vaccinati fata de cei vaccinati. De asemenea ca: posibilitatea de a dezvolta astm bronsic ca si alte boli de respiratie, inflamatii ale urechilor, hiperactivitate, scolioza epilepsie sau migrena, este de 8 ori mai mare la copiii vaccinati ecat cei nevaccinati.

Babici Florentina ·

Dacă luam 10 mere într-un cos și 20 în al 2-lea,șansele sa fi mere stricate mai multe este în cel cu mere mai multe NU???Asa și cu studiul acesta 8000 de copii nevaccinati cu 17000 copii vaccinați. …despre ce vorbim???
Îmi place · Răspunde · 16 · 12 Februarie 2016 23:00

Andra Elena ·

Lucrează la Renault
despre procente care sunt comparabile indiferent de nr de copii din fiecare categorie
Îmi place · Răspunde · 12 · 12 Februarie 2016 23:20

Roxana Panait

Babici Florentina Cred ca dumneavoastra nu stiti despre ce este vorba.
DACA ati fi citit pe link ati fi vazut ca-i vorba despre … un “survey” ( o colectare de date, un sondaj) . Ati fi vazut ca respectivele date arata ca frecventa pentru X este de y ori mai mare in grupul 1 fata de grupul 2.
DACA ati fi cautat mai departe informatii ati fi vazut ca s-au colectat date voluntar pe baza unui chestionar. Colectarea datelor continua.
DACA ati fi stiut ce inseamna asta atunci ati fi stiut si ca rezultatele ce apar ar trebui considerate si ar trebui sa fie motivul pentru care sa se organizeze un studiu amplu, cu un design ok, etc. La fel ca in cazul colectarii de date mentionate in lnk-ul dat de doamna Felicia Lungu procedeaza si oamenii de stiinta cand investigheaza diverse … de la spagi la plagiat, de la folosire placebo la recomandare de proceduri cu toate ca medicul stie ca riscurile sunt mai mari decat beneficiile. Se face la fel … se trimit chestionarele catre grupul tinta si raspunde cine vrea.
DACA ati fi gandit dupa o logica minima ( vorbim de matematica, statistica si bun simt ) ar fi trebuit sa deveniti curioasa pentru simplul motiv ca diferentele sunt uriase intre copiii nevaccinati si vaccinati. Este un soi de .. “ooops … si totusi pare ca ploua desi s-a spus ca ploaia e imposibila”. emoticon grin
DACA ati fi urmat logica mai departe, ati fi descoperit ca mai este un studiu ( tot in Germania) care a incercat si el sa compare copiii vaccinati si nevaccinati; acel studiu a fost mai amplu si mai bine organizat desi are si el bubele lui.DACA ati fi trecut pe la cursul de biostatistici medicale va era ceva mai usor … sau nu. Dupa cum spun specialsitii din “zona”, in cazul medicilor e dezastru cu intelegerea cifrelor, statisticilor. Cartile si workshop-urile dr. Gerd Gigerenzer ar fi utile. Si nu va suparati … pentru ca studiile in randul medicilor arata ca doar in jur de 20% dintre medici se descurca cu statisticile si apreciaza corect situatia unui pacient.
https://www.stat.berkeley.edu/…/Papers/health_stats.pdf
Îmi place · Răspunde · 15 · 12 Februarie 2016 23:55

Ani Cretu ·

Caaata ignoranta …comparam studii medicale cu coșuri cu mere …. Exista un adevăr .
Sunteti plătită Pt asta ? Pt a nega existența reacțiilor post vaccinale ??? Hai , ca poate încep eu …cu ceea ce a patit copilul meu si chiar eu …
Îmi place · Răspunde · 10 · 13 Februarie 2016 00:02

Roxana Dumitru ·

Corect . Si eu m-am gandit la vaccinuri si chiar un lot contaminat,nu doar ca a slabit imunitatea
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 01:10

Delia Pavel ·

Babici Florentina – D-na Babici – vorbim de cazuri reale din pacate aici nu de mere si pere ci de copii omorati / schiloditi pe viata dupa vaccinuri. Asa este si cazul meu – baietelul meu de 2 luni jumatate a facut apnee in somn in noaptea dupa vaccinul Infanrix Hexa + Prevnar si ca exact la 33 de ore dupa vaccin s-a ales cu o neurodermatita groaznica!!! – asa cum exista si alte mii de parinti ce au ajuns sa isi blesteme zilele pentru alegerea facuta – vaccinarea!!!
CITITI din urmatorii medici si veti intelege ca nu sunt romanse SF precum se doreste a crede ci sunt medici ce au luat atitudine la miile de cazuri de efecte secundare aparute dupa vaccinuri !!
1. Dr. Nancy Banks – http://bit.ly/1Ip0aIm
2. Dr. Russell Blaylock – http://bit.ly/1BXxQZL
3. Dr. Shiv Chopra – http://bit.ly/1gdgh1s
4. Dr. Sherri Tenpenny – http://bit.ly/1MPVbjx
5. Dr. Suzanne Humphries – http://bit.ly/17sKDbf
6. Dr. Larry Palevsky – http://bit.ly/1LLEjf6
7. Dr. Toni Bark – http://bit.ly/1CYM9RB
8. Dr. Andrew Wakefield – http://bit.ly/1MuyNzo
9. Dr. Meryl Nass – http://bit.ly/1DGzJsc
10. Dr. Raymond Obomsawin – http://bit.ly/1G9ZXYl
11. Dr. Ghislaine Lanctot – http://bit.ly/1MrVeUL
12. Dr. Robert Rowen – http://bit.ly/1SIELeF
13. Dr. David Ayoub – http://bit.ly/1SIELve
14. Dr. Boyd Haley PhD – http://bit.ly/1KsdVby
15. Dr. Rashid Buttar – http://bit.ly/1gWOkL6
16. Dr. Roby Mitchell – http://bit.ly/1gdgEZU
17. Dr. Ken Stoller – http://bit.ly/1MPVqLI
18. Dr. Mayer Eisenstein – http://bit.ly/1LLEqHH
19. Dr. Frank Engley, PhD – http://bit.ly/1OHbLDI
20. Dr. David Davis – http://bit.ly/1gdgJwo
21. Dr Tetyana Obukhanych – http://bit.ly/16Z7k6J
22. Dr. Harold E Buttram – http://bit.ly/1Kru6Df
23. Dr. Kelly Brogan – http://bit.ly/1D31pfQ
24. Dr. RC Tent – http://bit.ly/1MPVwmu
25. Dr. Rebecca Carley – http://bit.ly/K49F4d
26. Dr. Andrew Moulden – http://bit.ly/1fwzKJu
27. Dr. Jack Wolfson – http://bit.ly/1wtPHRA
28. Dr. Michael Elice – http://bit.ly/1KsdpKA
29. Dr. Terry Wahls – http://bit.ly/1gWOBhd
30. Dr. Stephanie Seneff – http://bit.ly/1OtWxAY
31. Dr. Paul Thomas – http://bit.ly/1DpeXPf
32. Many doctors talking at once – http://bit.ly/1MPVHOv
33. Dr. Richard Moskowitz – http://bit.ly/1OtWG7D
34. Dr. Jane Orient – http://bit.ly/1MXX7pb
35. Dr. Richard Deth – http://bit.ly/1GQDL10
36. Dr. Lucija Tomljenovic – http://bit.ly/1eqiPr5
37. Dr Chris Shaw – http://bit.ly/1IlGiBp
38. Dr. Susan McCreadie – http://bit.ly/1CqqN83
39. Dr. Mary Ann Block – http://bit.ly/1OHcyUX
40. Dr. David Brownstein – http://bit.ly/1EaHl9A
41. Dr. Jayne Donegan – http://bit.ly/1wOk4Zz
42. Dr. Troy Ross – http://bit.ly/1IlGlNH
43. Dr. Philip Incao – http://bit.ly/1ghE7sS
44. Dr. Joseph Mercola – http://bit.ly/18dE38I
45. Dr. Jeff Bradstreet – http://bit.ly/1MaX0cC
46. Dr. Robert Mendelson – http://bit.ly/1JpAEQr
47. Dr. Garth Nicolson – http://bit.ly/1OQVJsF
48. Dr. Marc Girard – http://bit.ly/1iw0smT
49. Dr. Charles Richet – http://bit.ly/1G5GG7j
50. Dr. Zac Bush – http://bit.ly/1LS19OZ
51. Dr. Judy Mikovits – http://bit.ly/1IseF05
Many more doctors testifying that vaccines aren’t safe or effective, in these documentaries….
1. Vaccination – The Silent Epidemic – http://bit.ly/1vvQJ2W
2. The Greater Good – http://bit.ly/1icxh8j
3. Shots In The Dark – http://bit.ly/1ObtC8h
4. Vaccination The Hidden Truth – http://bit.ly/KEYDUh
5. Vaccine Nation – http://bit.ly/1iKNvpU
6. Vaccination – The Truth About Vaccines – http://bit.ly/1vlpwvU
7. Lethal Injection – http://bit.ly/1URN7BJ
8. Bought – http://bit.ly/1M7YSlr
9. Deadly Immunity – http://bit.ly/1KUg64Z
10. Autism – Made in the USA – http://bit.ly/1J8WQN5
11. Beyond Treason – http://bit.ly/1B7kmvt
12. Trace Amounts – http://bit.ly/1vAH3Hv
13. Why We Don’t Vaccinate – http://bit.ly/1KbXhuf
14. Autism Yesterday – http://bit.ly/1URU2A7*Vaccine Related Videos, Documentaries, & Audio Clips (https://www.scribd.com/…/Vaccine-Related-Videos-Documentari…)*Why Do Parents Refuse to Vaccinate Their Children?
Dr. Sam Eggertsen, MD – http://bit.ly/1O13BUe*Why Do Doctors Push Vaccines?
Dr. Janet Levatin, MD
http://tenpennyimc.com/…/12/24/why-do-doctors-push-vaccines/

*One Nurse’s Story – I have seen the cover up
https://www.facebook.com/OccupyProhibition/photos/a.751344764969797.1073742541.317596638344614/751345011636439/?type=3&theater

*Former Sergeant of Police Chris Savage explains how police and doctors who are brainwashed to blame parents for vaccine injury and death
https://www.youtube.com/watch?v=GnVkJmoXDqc

*Scientists Against Vaccines – Hear From Those Who Have Done The Research
http://www.organiclifestylemagazine.com/scientists-against-…

*Money Talks – Conflicting Interests Between Healthcare Establishment, Pharmaceutical Corporations, & the Push to Vaccinate
https://www.facebook.com/OccupyProhibition/photos/pb.317596638344614.-2207520000.1448286801./752259758211631/?type=3&theater
Sau si mai usor – INCEPETI CU CARTEA DOAMNEI DOCTOR CHRISTA TODEA GROSS – VACCINURILE PREVENTIE SAU BOALA !!!

Îmi place · Răspunde · 6 · 13 Februarie 2016 01:45

Carla Grabovschi ·

Lucrează la Full Time Mommy
Daca erau asa convinsi ca vaccinarea copiilor nu este ok, nu mai era schema de vaccinare obligatorie, totusi vb de suedezi despre care se stie ca la ei pe primul loc sunt copiii. Daca ei spun ca nu e ok vaccinarea, de ce sunt obligata sa’mi vaccinez copilul si optional am dreptul sa decid doar asupra vaccinului contra rotavirus numit Rotateq? Cine sa mai inteleaga pana la urma?
Îmi place · Răspunde · 2 · 13 Februarie 2016 06:58

Felicia Coman ·

Sub titlul: “Ce scriu suedezii…” eu am postat un link si am tradus un text. Nimic altceva. Daca am facut vreo greseala in traducere, va rog sa o sanctionati. Opinia mea cu privire la subiect nu cred ca o cunoasteti din moment ce nu am exprimat-o.
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 12:05

Roxana Muntean

Carla Grabovschi Pt ca in Suedia nu exista nivelul de saracie din Romania? Pt ca in Suedia nivelul de igiena nu se compara cu cel din Romania?
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 13:01

Campeanu Adela ·

Roxana Panait Eu nu am întâlnit nici un coleg care să poată ţine cont de statistici în diagnostic sau în conduita terapeutică !!! ~ adică 20 % exprimă ei _ nu rezultatul atitudiniilor lor !!! Dacă 99 % din colegi copiau la examenele orale (nu am dat decât virusologia scris) – motivaţia lor era doar o notă de trecere cât mai mare _ pentru a fi 20 % consevenţi cu adevărul = statistica ! ar fi trebuit doar 1% să fi copiat ! şi 10% să aibă d i s c o r d a n ţ e de diagnostic !!!
___
deci este vorba de un microb ___ în afecţiunea respectivă
care e legătura cu virusul Hepatititei din vaccin …?
DOAR DACĂ A FOST INTENŢIONAT CONTAMINAT SERUL DIN FIOLĂ !!!
ca şi în cazul HIV_____
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 14:48 · Editat

Campeanu Adela ·

Ani Cretu infestarea _NU POATE REPREZENTA O REACŢIE VACCINALĂ
deci este vorba de un microb ___ în afecţiunea respectivă
care e legătura cu virusul Hepatititei din vaccin ?
DOAR DACĂ A FOST INTENŢIONAT CONTAMINAT SERUL DIN FIOLĂ !!!
ca şi în cazul HIV
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 14:48 · Editat

Campeanu Adela ·

Delia Pavel FELECITĂRI PENTRU R E V O L U Ţ I A antivaccin !!!
Îmi place · Răspunde · 2 · 13 Februarie 2016 14:40

Ani Cretu ·

Campeanu Adela , in care comment al meu regăsești cuvântul” infestare “?!? Ca am un singur comment care nu are leg cu ce scrii tu -(((
Aici nu e vorba despre pro sau anti CI despre COPII MORȚI ! Daca ti s-ar întâmpla ai mai scrie ceea ce scrii ?!? Bieții copilași ….bietele mame …esti femeie , din acest motiv , indiferent de opțiune pro sau anti vaccin , ar trebui sa empatizezi cu durerea , suferința , jalea lor !
Eu nu sunt Anti nu sunt pro , sunt anti obligativitate ! Cine alege sa se / sa vaccineze sa își asume . Eu am vaccinat/ m-am vaccinat – imi asum prostia si lupsa de informare , încrederea in dr.
Vrei otrava-n sânge stimata doamna? N-ai decat ! Dar de aici si pana la a scrie atat de virulent la o știre dramatica ….e cruzime !
Punct !
Îmi place · Răspunde · 4 · 13 Februarie 2016 14:58

Eliza Mursa

Andra Elena. Eu am comparat proprii copii vaccinat si nevaccinat, nu mere si pere. Imi pare extrem de rau ca nu am avut informatiile astea la primul. Scuteam nopti nedormite si vizite la urgenta. Daca reactiile adverse ar fi una la un milion, ar fi doar 3 sau 4 copii vatamati de vaccinuri in toata tara. De ce se minte asa mult ?
Îmi place · Răspunde · 3 · 13 Februarie 2016 19:44

Mirela Lo ·

Babici Florentina Doamna compari merele cu copiii te faci de rasul lumii mai bine taceai
Îmi place · Răspunde · 4 · 13 Februarie 2016 20:47

Mirela Lo ·

Ani Cretu aia cu merele ca nu pot sa ii spun altfel este o tampita tradatoare ,doar la comisionul din vanzari se gandeste si la frica de a nu pierde dreptul de practica ,cu asa oameni vrem noi un popor sanatos?sau sa avem de dat de lucru la straini sa ne ingrijeasca ei cum facem si noi prin alte parti!
Îmi place · Răspunde · 3 · 13 Februarie 2016 22:08

Babici Florentina ·

Nu am făcut o comparație, vroiam sa se înțeleagă bine ce prezintă acel studiu!Nu știu de unde trageți concluzia ca eu neg reacțiile adverse..citiți cu atenție! De plătită. ..nu sunt plătită nici pt.ceea ce fac,darămite pt.ce nu fac!
Îmi place · Răspunde · 4 ore

Cacovean Adrian ·

Ceva comun cu siguranta exista in cazul copiilor afectati de aceeasi boala!
Vaccinul este o explicatie. O alta, va mai amintiti cazurile de infectii cu coli de la castravetii din Spania? SRI se interpune intre Sanepid si Igiena alimentatiei si public si musamalizeaza totul.

Anny Bhraneskcu ·

Cele mai toxice ingrediente ale vaccinurilor şi efectele lor secundare
– Au trecut 70 de ani de la al doilea război mondial, dar oamenii de ştiintă de la companii precum IG Farben, BASF, Hoechst, Dow and Bayer, care au conceput camerele de gazare şi au testat vaccinuri periculoase pe evrei nevinovaţi, nu au dispărut pur şi simplu. De fapt, aceştia au ajuns să lucreze pentru companiile farmaceutice din SUA, care coordonează azi industria vaccinurilor, scrie Natural News.
Cel puţin o duzină de aceşti ucigaşi cu sânge rece au fost angajaţi direct la ieşirea din închisoare, după doar 4 până la 7 ani de la procesul de la Nürnberg, unde au fost găsiţi vinovaţi de genocid şi sclavie.

Nitu Angelica Petruta ·

O alta minciuna. Ce vaccin i s a administrat in luna ianuarie? Dsp-ul nu a distribuit in ianuarie vacc.Hexacima catre medicii de familie. Nici in farmacii nu mai exista si asistenta nu are voie sa vacc.fara medic. Deci??? Se spun doar minciuni in presa asta

Dan Badea ·

Pentru a nu risca un proces cu companiile farmaceutice, nu am dat denumirea comerciala a vaccinului. Este vorba de Euvax B Pediatric! Presa asta, cat ar fi de mincinoasa, are, in primul rand, misiunea de a pune intrebari! Nu sunt interesat nici in a pune intr-o lumina proasta DSP Arges, nici sistemul medical in ansamblu! Pana la urma, muncim in slujba cetateanului, nu va cerem bani pentru a ne citi, dar aflati ca toti acesti copii au un numitor comun, anume acest vaccin facut saptamanile trecute!
Îmi place · Răspunde · 57 · 12 Februarie 2016 21:57

Mirela Varga ·

Uite ca eu va contrazic….si fetita mea a fost vaccinata acasa in 2003,chiar foarte dimineata,ne-am trezit cu asistenta la poarta care era foarte grabita.Am luat copilul repede sa ii faca vaccinul,nu am reusit sa ii verific febra….asta a fost la 6luni.Dupa cateva ore 3-4ore copilul era tot mai agitat,incerea sa fie tot rosu in obraji si era numai un tipat. A doua zi am fugit in Tm.la spital mi-au spus ca ii racit si sa raman cu un sirop aproape de spital si daca nu se linisteste sa merg inapoi la urgenta…Am asteptat toata noaptea sa treaca,dar copilul plangea in continu . Si l-au internat de urgenta si pus pe antibiotic injectabil direct in jugulara de la gat;ca pe motiv ca doar acolo avea vene……..Astazi ii o fetita cu Sindrom Rett….Nu spun ca vaccinul a adus boala,doar ca a fost ca o accelerstie pe care apesi cu piciorul.
Îmi place · Răspunde · 17 · 12 Februarie 2016 22:50

Nitu Angelica Petruta ·

Dan Badea engerixul se face doar in maternitate la nastere. Aici vorbim de copii cu varste peste 8 luni
Îmi place · Răspunde · 5 · 12 Februarie 2016 23:26

Dan Badea ·

Nitu Angelica Petruta se pare ca vorbim de lucruri diferite sau mi se pare mie? Repet, medici (adica din aia cu licenta in medicina, rezidentiat) ne-au informat ca un lot de vaccin antihepatita b, marca euvax, posibil ,,fara caracteristicile stabilite si descrise de producator” se afla la baza dezastrului imunologic al copiilor! Sunt economist de meserie, jurnalist de 12 ani! Ma pricep sa pun intrebari, cred, sa redau raspunsuri, nu sunt epidemiolog sau imunolog! Deocamdata, nimeni din sistemul sanitar nu a infirmat ipoteza publicata de argesplus.ro.
Îmi place · Răspunde · 28 · 12 Februarie 2016 23:54

Roxana Panait

Dan Badea Felicitari pentru curajul de a publica ceea ce au spus medicii. Pacat este ca nu au cum sa spuna singuri fara sa suporte repercursiuni. Banuiesc ca pana maine va fi infirmata varianta asta pentru simplul motiv ca nu e e voie de la “imparatie” sa existe vreo legatura intre vaccinari si efectele adverse serioase pe care le provoaca, desi s-au scris carti pe tema asta, carti scrise de oameni de stiinta, medici etc.
Îmi place · Răspunde · 16 · 13 Februarie 2016 00:06

Laura Popazan

eu i-am facut vaccinul de 2 luni fetei mele la inc lui februarie si i l-am cumparat din farmacie . deci inca se mai gasesc si in farmacii ..
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 00:14

Mihaela Tabita Caltea

Eu nu am fost de acord cu acest tip de vaccin la copii mei. Acum ma felicit ca nu am acceptat, desi nu a fost usor sa rezist presiunilor care mi s-au facut in spital de catre medici si asistente. Dupa ce au venit pe rand sa imi explice care sunt beneficiile le-am spus care sunt riscurile si le-am spus ca nu vreau sa imi asum aceste riscuri. Va mai aduceti aminte de cazul de la Iasi de acum 3 ani de cand vreo 20 bebelusi de numai cateva zile s-au imbolnavit de TBC dupa ce au fost vaccinati contra acelei boli? Asa ca toti care sunteti indoctrinati cu vaccinarea obligatorie mai scutiti-ne ca nu toti suntem prosti, unii mai si citim si in plus e democratie, trebuie sa am dreptul sa aleg. Mai mult de atat, cine zica ca nu pot sa le fac vaccinul cand sunt mai mari si riscurile mai mici? Si Dumnezeu ne-a dat dreptul ca aici pe pamant sa alegem intre iad si rai, unde vrem noi sa mergem in viata vesnica. Instructiunile pt a merge in rai sunt in Biblie.
Îmi place · Răspunde · 15 · 13 Februarie 2016 01:01

Delia Pavel ·

D-na Nitu, O fi minciuna si faptul ca baietelul meu de 2 luni jumatate a facut apnee in somn in noaptea dupa vaccinul Infanrix Hexa + Prevnar ? si ca exact la 33 de ore dupa vaccin s-a ales cu o neurodermatita groaznica ???? Sau o fi oare minciuna ca 30% din copiii din Germania sufera de alergii??? Sau o fi minciuna ca unul din 50 din copiii din SUA sufera de autism??? Sau o fi minciuna ca Romania – e cea mai vaccinata tara contra TBC si cu toate acestea inregistreaza inca multe cazuri de TBC ( iar in germania cu toate ca nu se mai vaccineaza contra TBC de mai bine de 30 de ani nu mai au niciVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 24 · 13 Februarie 2016 01:38

Mari Mar ·

Pai cand s-a mai spus adevarul ?!? Never !!
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 05:51

Dan Badea ·

Nitu Angelica Petruta nu stiu daca ati primit mesajul pe privat, referitor la jignirile pe care le-ati adus numindu-ne ,,nesimtiti”, pe noi cei de la argesplus. Nu am jignit niciun medic in articol, dimpotriva, informatiile le avem de la medici. Nu am dat vina, ca alti jurnalisti, in cazul celor 30 de copii, pe medici, ci pe un medicament! Paradoxal, in timp ce sute de oameni ne dau dreptate, inclusiv medici, doar cativa oameni din sistemul medical din Arges (cum sunteti si dvs) v-ati enervat la culme! Adica, cand va injurau aia de curierul si de la profit ca sunteti incompetenti ati tacut, acum pe noi ne injurati. Pana la urma cred si varianta aia ca unii medici isi iau comision din vaccinurile facute, comision dat de firmele producatoare/distributie, asa e? Nu mai iese banutul gros dupa cele publicate de noi, asa ca ne injurati? frumos…
Îmi place · Răspunde · 20 · 13 Februarie 2016 10:24

Muresan Dorina ·

Dan Badea Este cumva vb de vaccinul care se face la 4 luni?!!!!Intreb pt ca nepotelul meu urmeaza sa-l faca si as vrea sa stiu care pot fi consecintele daca NU il face(poate sa-l refuze?)
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 11:24

Diana Elena ·

Delia Pavel multumesc pt link uri
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 12:19

Stefan Buliga ·

Dan Badea Pentru ca teoria sa fie valida, ar trebui sa explice si situatiile de ne-imbolnaviri – de ce din totalul bebelusilor vaccinati doar cei 27 au probleme, iar restul nu. Ar fi util sa aflati cati au fost vaccinati.
Îmi place · Răspunde · 2 · 13 Februarie 2016 14:37

El-Khatib Pașcovski Alexandra ·

Muresan Dorina, da, îl poate refuza!!!!
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 18:27

Mirela Lo ·

Mirela Varga de la vaccin nici o indoiala
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 20:49

Adrienne Angel ·

Delia Pavel Orice credibilitate ai fi putut avea in acea lista, s-a dus pe apa sambetei cand ai facut greseala (grava) de a da crezare ipotezei cum ca ar fi o legatura intre autism si vaccinuri.

Persoana care a facut acele afirmatii nu s-a bazat pe niciun argument stiintific. Autismul este o conditie cu care oamenii se nasc. Nefiind o conditie care afecteaza sanatatea fizica a oamenilor, nu a fost ceva ce a primit multa atentie de la lumea medicala pana recent. Sa nu uitam, tratamentul si cercetarea bolilor mentale s-au dezvoltat extrem de mult in ultimii 20-30 de ani.

Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 21:54

Mirela Lo ·

Stefan Buliga poti verifica ce contine fiecare vaccin?fiecare fiola?
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 23:43

Mirela Lo ·

Muresan Dorina nici nu va ganditi sa il faceti !nu ati citit destule informatii?
Îmi place · Răspunde · 14 Februarie 2016 00:04

Delia Pavel ·

Adrienne Angel MA bucur ca aveti dvs. credibilitate in fata tuturor medicilor din lista de mai sus care sustin legatura dintre autism si vaccinuri !!!! In SUA probabil ca stiati deja ca unul din 50 de copii are autism – da din pdv-ul dvs americanii or fi un neam de degenerati cu autism – dam vina pe gene – tipic !!!! INCA O DATA NU E VORBA DE O SINGURA PERSOANA CE SUSTINE IPOTEZA CA VACCINURILE CREAZA AUTISM SI ANUME MEDICUL Andrew Wakefield ci e vorba de cel putin medicii din lista pe care dvs. o combateti cu ARGUMENTE ?????? nu stiu exact ce argumente – da in fine !!… MEDICINA ASTA CE S-AVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 4 · 14 Februarie 2016 00:10

Adrienne Angel ·

Delia Pavel Daca dvs chiar credeti ca autismul se vindeca, poate dati crezare si nebunilor care cred ca vindeca cancerul cu ierburi si ciuperci… Poate va duceti la acei vraci miraculosi care zic ca vindeca oamenii de HIV punandu-i sa faca sex cu virgine? Dvs chiar nu va dati seama ca astia sunt sarlatani care jupoaie oamenii de bani?

Autismul ESTE o conditie mentala. Ca unii oameni cu conditii mentale isi cauzeaza rani, asta e alta problema. Conditia in sine nu afecteaza corpul, ci mintea, iar in cele mai multe cazuri, efectele nu sunt grave. Multi au ceea ce se numeste ‘highly functional aVezi mai mult

Îmi place · Răspunde · 20 de ore

Mihail Balas ·

Nitu Angelica Petruta ce interese va mana sa aparati cu atata vehementa vaccinurile obligatorii, care s-au dovedit de-alungul timpului ca fac prea putin bine. Sunt studii facute de medici epidemiologi renumiti, atat din tara cat si de afara, deci neimplicati in interesele materiale de grup, care sustin cu dovezi de necontestat, scaderea imunitatii copiilor trecuti prin campaniile obligatorii de vaccinare si totodata declansarea unor afectiuni pentru care aveau o predispozitie genetica.
Îmi place · Răspunde · 1 · 12 ore

Delia Pavel ·

Adrienne Angel D-na draga – eu chiar am citit aceste studii si nu dau doar copy-paste cum ma acuzati dvs cu cea mai mare nerusinare – si aici nu e vorba in propozitie decat de vaccinuri si nu de vraci ce vindeca canceruri cu ierburi si ciuperci !!!! Mentalitatea dvs e complet bolnava d-na draga mai ales ca sunteti in stare sa batjocoriti mame ce au ramas cu copiii morti sau cu sechele dupa vaccinuri. Copilul meu a avut apnee in somn in noaptea de dupa administrarea hexavaccinului de la 2 luni jumatate si exact la 33 de ore dupa vaccin s-a ales cu o neurodermatita groaznica. DA STIU CA VA LASVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 4 · 10 ore

George Stoian ·

Dan Badea Domnule Badea, in primul rand va multumesc pentru tot ceea ce faceti. Va rog sa depuneti si dvs (impreuna cu ceilalti asemenea dvs) toate demersurile posibile si imposibile pentru a determina Ministerul Sanatatii sa analizeze, prin sondaj, compozitia mai multor hexavaccinuri care fac parte din loturile de vaccin care le-au fost administrate de curand acestor bebelusi nevinovati.

Eu am intreprins deja un asemenea demers catre DSP Arges, Spitalul Marie Curie si Primul Ministru, rugandu-i de asemenea pe cei de la TVR, ProTV, HotNews, Europa FM, Curierul Zilei si Arges Plus (ziarul la care lucrati si dvs) sa ceara Ministerului Sanatatii sa analizeze aceste hexavaccinuri si sa comunice public, pe baza rezultatelor de laborator, daca au gasit cel putin un hexavaccin contaminat care sa faca parte din loturile de vaccin administrate acestor bebelusi. Eu, individual, nu am nici o putere, insa impreuna putem sa devenim o forta de care trebuie sa se tina cont.

Va rog, de asemenea, sa incercati sa luati legatura cu parintii acestor bebelusi imbolnaviti si sa-i rugati sa va comunice cu cate zile inainte de imbolnavire le-a fost injectat copiilor lor hexavaccinul (6 vaccinuri injectate simultan, printre acestea numarandu-se vaccinul antipoliomielita si vaccinul impotriva hepatitei B) si, daca nu-i deranjeaza, sa va ofere o copie dupa carnetul de vaccinare (pt a vedea datele de identificare ale lotului din care a facut parte si hexavaccinul injectat copiilor lor).

De asemenea, daca mai este posibila comunicarea cu ei, va rog sa discutati si cu parintii fetitei de 11 luni care si-a pierdut viata si sa-i intrebati cu cate zile inainte de debutul bolii a fost vaccinata fetita lor cu hexavaccinul care se administreaza de 3 ori bebelusilor inainte de a implini varsta de 1 an.

Va multumesc si va rog pe toti sa depunem toate eforturile necesare pentru ca adevarul sa fie facut public.

Nu stiu daca acesti copii au ajuns sa sufere de cumplitul sindrom hemolitic-uremic din cauza hexavaccinului care le-a fost inoculat, dar stiu un lucru : Ministerul Sanatatii trebuie sa analizeze (unde si cu cine, din moment ce Institutul Cantacuzino este practic distrus?) compozitia hexavaccinurilor care fac parte din aceleasi loturi din care fac parte si hexavaccinurile injectate copiilor si, in cazul in care se va descoperi ca aceste hexavaccinuri sunt contaminate, sa emita o alerta la nivel national pentru a retrage toate loturile de hexavaccin contaminate si sa le distruga inainte de a mai nenoroci si alti bebelusi a caror singura “vina” este ca parintii lor au o incredere oarba in “siguranta” actualelor vaccinuri. Va multumesc!

Îmi place · Răspunde · 1 oră

Gabriela Pana ·

Lucrează la Romstal
Niciun vaccin nu e ok , la vaccinul de doua luni am ajuns la urgenta dupa cateva ore de la administrare si diagnosticul a fost :rotavirus si apoi enterocolita .Complicatii au fost multe , nimeni nu a recunoscut sau abordat subiectul ca ar putea fi reactie la vaccin !!!Rusine medicilor , rusine !!!!

Roxana Dumitru ·

O mamica spunea ca pe prospectul de anti poliomielita este trecut ca efect advers chiar sindromul hemolitic-uremic . Si daca e asa ….nu vor recunoaste pt ca tocmai vor sa oblige !!!! prin lege vaccinarea
Îmi place · Răspunde · 7 · 13 Februarie 2016 01:13

Diana Costandache ·

As vrea sa stiu si eu Gabriela Pana si Roxana Dumitru, voua cand va si/sau familia dvs cand nu va simtiti bine mergeti la vraci? Sau probabil la baba satului…. Nu? Cand a dat apendicita (exemplu aleator) peste dvs sau familia dvs v ati pus niste comprese cu musetel? Cand a facut copilul rotavirus si enterocolita i ati dat de deochi? Sunt convinsa ca nu, ci ati fost la spital sa va ajute aceste fiinte nerusinate.. De ce? Atunci erau bune(fiintele nerusinate) Erau cumva speranta dvs de a va reda calmitatea in familie? Cand v ati nascut copilul strigati pe holurile spitalului “sa va fie rusine medicilor” ?(sau poate ati nascut cu moasa acasa) Sunt convinsa ca nu. Mamica contemporana este un creator de opinie foarte PERICULOS pt societate si chiar pt propriul copil din pacate. Va urez multa sanatate ca nu care cumva sa fie nevoie sa apelati SMERITE la medicii fara rusine atunci cand va va ajunge cutitul la os.
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 08:50

Mirela Lo ·

vina pe compania ce produce vaccinuri nu se va da niciodata ca sunt protejati de lege sau de mai stiu eu ce,eu am explicat pe pagina asta dovada mea si nu ma mai repet
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 20:50

Gabriela Pana ·

Lucrează la Romstal
Am postat articolul in mii de grupuri si rog toti parintii ai caror copii au avut de suferit sa-si spuna povestea pe scurt aici sa vada si criminalii din conducere ce lege vor sa adopte, traumatizarea copiilor si uciderea lor !!!Felicitari ptr.articol.

Anny Bhraneskcu ·

Eu am pățit-o cu fiică-mea !! Era tot cu masivul înfundat si cam agitata cand trebuia sa faca vaccinul si am sărit peste vreo 3 din ele !!! Apoi este revaccinarea ,,, fata era tot cu nășicul înfundat si nu prea bn /// medicul a insistat ca trebuie evaluat de cadre medicale nu de mine si ca neaparat sa merg sa fie consultată /// in urma consultației a spus ca e OK // eu am protestat ptr fa știam bn ca toată noaptea abia respira , însă degeaba !!! Asa ca ia dat vaccinul ” picături ” unul in mânuță si celălat in picior /// iar după 2 zile 3 a inceput calvarul // pana la 1 an // într-un final am cVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 21:31

Dana Antonia ·

Foarte posibil sa fie de la vaccin.Fetita mea in 2012 la nastere i s- a facut vaccinul Tbc si i- au iesit ganglioni la subrat si am avut mult de tras prin spital semnele inca ramanand pe corpul ei.Si au fost fff multi copii in aceeasi situatie dar a fost un subiect tabu si musamalizat pr cat de mult s- a putut

Anny Bhraneskcu ·

Vaccinurile sunt toxice // căutați informații si veți descoperii realitatea ://
Iată ce am citit eu chiar acum ;; —////
emoticon frown
Aproape toate vaccinurile destinate maselor sunt formulate cu substante neurotoxice care nu au absolut nimic de-a face cu stiinta vaccinarii, dar au absolut totul de-a face cu autismul, Alzheimer, dementa prematura, suprimarea imunitatii, prostirea la scara larga a functiilor creierului. (…)

Mirela Lo ·

exact ,bravo bine ca mai sunt si persoane cinstitte,medicii de azi sunt fortati sa le promoveze altfel li se ia dreptul de a practica deci nu avem timp sa ne uitam in gura lor ,trebuie sa luptam pana la capat,apoi nu mai imi dati exemple ca te-a luat apendicita ,aia sunt chirurgi ,tot respectul .
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 20:54

Laura Elena Olaru ·

Euvaxul nu se face in prima zi de viata ? Hexavalentul se face la 2,4,11 luni si contine si tulpina pentru hepatita B.

Ana-Maria Hurezu ·

Nimic concret…sa spuna odata despre ce e vorba sa stim sa ne ferim copiii….dracu de tampiti….ne mor copiii in brate si nu faceti nimic. Mi-e scarba de “voi”…cei de sus si de “voi” asa numitii medici….de atat sunteti buni….spaga si fofileala….nu cred…iti moare coplilul si nu se spune concret de la ce e…dar daca Doamne fereste era un copil de politician,in secunda 2 se stia tot…nu mai am cuvinte….incepe sa imi fie rusine ca m-am nascut si am nascut aici in RO! emoticon frown

Mirela Lo ·

mai usurel cu nascutul in Romania ,in Anglia este plin de epilepsie a dat si la Tv ca unul din 3 persoane va face dementa ca aici se vaccineaza lumea pe banda rulanta.
Îmi place · Răspunde · 2 · 13 Februarie 2016 20:56

Adela Mihaela Horhoianu

Daca se dovedeste a fi adevarat sa mai dea o lege sa oblige parintii la toate vaccinurile care fac din ce in ce mai multe probleme.

Mihaela Runceanu

din pacate nici daca e asa (si eu cred ca e) nu vei vedea pe nimeni recunoscand public acest lucru. ca doar e in lucru o lege, doar nu crezi ca vor renunta la ea.
Îmi place · Răspunde · 23 · 12 Februarie 2016 16:40

Rusu Iuliana ·

Mihaela Runceanu
Si ce facem stam sa vaccinam copiii si apoi sa ii vedem bolnavi? Si eu am fata vaccinata in afara de ROR si cel de 4 luni care nu s-a gasit i le-am facut. Dar la urmatorul nu as vrea sa ii mai fac vreun vaccin. Ma pot obliga?
Îmi place · Răspunde · 3 · 12 Februarie 2016 21:36

Paunescu Mari ·

Rusu Iuliana nu te obliga nimeni
Îmi place · Răspunde · 3 · 12 Februarie 2016 22:03

Salih M. Aslan

nici nu ma mira o astfel de concluzie.in timp ce tot mai multi parinti refuza vaccinarea,tocmai din aceste motive foarte grave cu copii care mor sau se imbolnavesc foarte grav,statul ne obliga sa-i vaccinam si mai rau,ne ameninta ca acei copii nu vor fi primiti in colectivitate:gradinita,scoalaetc….si atunci cum facem???????????

Mirela Lo ·

decat cu autism sau epilepsie sau de amandoua mai bine fara scoala ii invatam noi acasa sa scrie sa citeasca pana se vor inmulti autistii si vor fi transferati la scoli speciale si apoi o sa ii primeasca si pe cei nevaccinati ca doar nu s-o desfiinta sistemul de invatamant ,nu asta e problema ,lasa sa nu-l primeasca,munca pe care o fac eu acum nu trebuia decat sa stiu sa ma iscalesc ,asa ca…
Îmi place · Răspunde · 4 · 13 Februarie 2016 22:13

Kluve Cazacu Catalina ·

O experienta proasta am avut si eu cu fetita care are 4 ani acum la vaccinul De 1 an a doua zi dupa ce l.am facut mi- a facut diaree si voma intr.una am fost inernata 7 zile la IOMC pte asta dar nu i.a gasit nici rotavirus nimic….concluzia reactie adversa la vaccin

Oana Malageac

Buna ziua. Dumneavoastra afirmati ca ar fi vorba de Euvax B Pediatric. Nu inteleg din articol de ce li s-a facut tuturor acestor copii un vaccin care nu este in schema nationala de vaccinare? Vaccinul anti hepatita B se face doar in maternitate, in primele zile de viata, in nici un caz dupa 9 luni. Presupun ca ati pus aceasta intrebare, lamuriti-ne si pe noi.

Diana Boariu ·

dezinformare :
-sunt 16 bebelusi , nu 27
-nu sunt apropiati ca varsta(au intre 6 luni si 2 ani
articolul isi cam pierde credibilitatea

Delia Pavel ·

D-na Boariu, pentru persoane ca dvs. astfel de informatii vor reprezenta mereu o dezinformare si nu vor avea credibilitate!!! Oarecum inteleg : trebuie sa va faceti meseria de medic si sa credeti cu tarie in ce ati invatat sau invatati pe bancile facultatii! Banuiesc ca nici mamica nu sunteti caci pareti tanara, la inceputul carierei medicale. Pacat ca nu mai vedeti padurea de copaci si va legati de detalii total nesemnificative – si nu aveti nici cea mai mica compasiune pentru acei copilasi. Of – un detaliu are totusi importanta – din ceea ce spuneati bebelusii au intre 6-2 ani – este exact pVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 5 · 13 Februarie 2016 19:17

Diana Boariu ·

Eu nu incerc sa schimb opinii.Nu am mentionat absolut nimic despre vaccin in comentariul meu. Daca nu sunteti deacord cu medicina traditionala aveti oricand optiunea de a recurge la homeopatie. Ceea ce ma deranjeaza sunt persoanele fara specialitate care isi dau cu parerea despre ceva ce nu e de competenta lor. La orice problema, imediat vaccinul e de vina. Ideea e ca, neavand studii de specialitate, sau studii de specialitate prea superficiale, nu se vede problema in ansamblu. Repercursiunile nevaccinarii copiilor o sa apara mult mai tarziu, si din pacate afectati o sa avem semnificativ mai multi.
Si sa stiti ca am copil, tocmai de aceea am comentat la acest articol. Fiind mama, cazurile pe care le aud despre copii ma afecteaza.
Fiecare parinte decide pentru copilul sau. Eu imi vaccinez copilul. Dar aceasta e strict optiunea mea
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 23:40

Delia Pavel ·

Diana Boariu Stimata doamna, Aveti dreptate – pentru a trata neurodermatita cu care s-a ales copilasul meu exact la 33 de ore de dupa hexavaccinul de la 2 luni jumatate am recurs a un tratament naturopat sub stricta supraveghere a unui medic nutritionist. NU SUNT MEDIC – d-na scumpa dar asta nu inseamna ca nu am doi ochi in cap si neuroni destui pentru a ma documenta strict la subiectul vaccinurilor. Baietelui meu era sa moara in noaptea de dupa vaccinul de mai sus – facand apnee in somn. Nici un medic la care am umblat in Germania timp de 2 ani nu a fost in stare sa imi spuna exact la care dVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 3 · 23 de ore

Diana Boariu ·

Draga doamna ,imi pare nespus de rau pentru copilul dumneavoastra. Nu doresc la nimeni sa se intample asta. Dar alergii, din pacate, pot aparea de la o gramada de chestii. Cu siguranta ati auzit de persoane alergice la alune. Nu stiu ce aveti impotriva hemixuccinatului.la ora actuală , este singurul medicament care salviaza vieti in caz de soc anafilactic.
In privinta tuberculozei ,da suntem tara cu cel mai mare procentaj la incidenta tuberculozei in europa. De aceea tara noastra spre deosebire de alte tari are obligatoriu acest vaccin. Si rata nu scade, dar poate ca nu vaccinul e de vVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 17 ore

Laura Elena Olaru ·

13 bebelusi internati la Bucuresti + 14 la Pitesti = 27
Nu-mi mai place · Răspunde · 1 · 13 ore

Delia Pavel ·

Diana Boariu Asa este d-na scumpa alergiile pot aparea la o gramada de chestii dar in prezent avem de a face din pacate cu o epidemie de alergii ce depaseste cu mult bolile infectioase de care ne teme atata de tare si NIMENI nu doreste sa acorde atentia cuvenita acestor tip de boli groaznice , NIMENI nu investeste in cautatea unor tratamente care sa le vindece nu doar sa acopere simptomele lor. Cazul poliomielitei este asa cum l-am descris mai sus clar dovedit si nu o poveste e groaza – in privinta tuberculozei chiar dvs. ne-ati acordat un raspuns clar – ca fiind boala infectioasa generata dVezi mai mult
Îmi place · Răspunde · 3 · 9 ore

Cornelia Plavicheanu ·

vaccinul acesta se face doar in ages? nu si in celelalte zone ale tarii? ca doar in Arges sunt cazurile…

Dan Badea ·

am scris ceva mai sus ca ar fi vorba de un anumit lot de vaccinuri! celelalte cica ar fi in regula!
Îmi place · Răspunde · 3 · 13 Februarie 2016 10:12

Laura Elena Olaru ·

Argesul are traditie in loturi contaminate. O fi si acum tot o reactie emotionala la acesti micuti sau ramane mister cum a ramas si acel de anul trecut. http://stirileprotv.ro/…/mai-multi-elevi-din-arges-si…
Îmi place · Răspunde · 1 · 13 Februarie 2016 17:45

Campeanu Adela ·

__este o complicatie a infectiei cu h.i.v. (virusul cauzator al sida). ?!?

http://www.sfatulmedicului.ro/…/sindrom-hemolitic-si…

Alina Alina ·

La ce varsta se face acest vacc multumesc anticipat

Elena Matei

La ce vârstă se face acest vaccin?Cumva la 6 luni?Eu am avut o nepotica.care dupa vaccinul de la 6 luni a facut diaree si ne.am prezentat cu ea la spitalul din Pitești de unde am luat-o în sicriu Nimeni atunci nu a știut ce a avut!!Asta fiind acum exact 23 de ani !!!Tot in această lună!!

Roxana Dumitru ·

In toate rapelurile sunt aceleasi tulpini,in afara de ror. Da,multe cazuri nemediatizate ,iar lumea nu putea asocia vaccinul cu ce se intampla dupa
Îmi place · Răspunde · 13 Februarie 2016 01:23

Dan Badea ·

Roxana Dumitru O parte a presei nu se jeneaza sa prezinte aceste cazuri sau ipoteze. Ne referim aici la presa de provincie si site-urile detinute de jurnalisti independenti. marile trusturi nu prezinta ce am descoperit noi nici macar la nivel de posibilitate, stiti de ce? pentru ca 40% din banii de pe publicitate vin de la ,,cel mai bun medicament contra racelii”, ,,farmacia inimii” si multe alte companii farmaceutice. Sunt prosti sa isi taie vaca de le da lapte? Aceste companii au o campanie atat de agresiva in spitale, puncte farmaceutice si cabinete de medicina de familie, detinand chiar monopolul pe anumite grupe de medicamente, incat nu ar avea nevoie de publicitate foarte costisitoare la TV (mii de euro minutul de pub), insa baga bani tocmai pentru a nu se trezi eroi la stirile de la 19.00 emoticon tongue
Nu-mi mai place · Răspunde · 11 · 13 Februarie 2016 10:18

Ionel Morosan ·

Dan Badea Din pacate aveti dreptate. Ce bine ar fi sa fie macar 100 ca dvs. Sunt curios cati dintre parintii care au vaccinat copii au citit prospectul la vaccin. Eu l-am citit cand am vaccinat la 2 luni si dupa am renuntat la vaccin.scria 3 randuri despre beneficii si vreo 5 pagini doar efecte adverse.Am prieteni care au copii de aceeasi varsta cu al meu si tot timpul au copii raciti, bolnavi, fel de fel de probleme, stau in spital cu ei. La mine slava Domnului nici macar febra cand au iesit dintii. Sora mea a stat 1 saptamana in spital dupa vaccinul de 6 luni la fetita, a intrat in convulsii si acuma are reactii alergice la multe chestii si nimeni nu ii da de capat de ce sau la ce e alergica si totul dupa vaccin. Ma indoiesc ca o fi coincidenta. Chestia e ca nici vaccinul nu e 100%, adica te poti imbolnavi de boala impotriva careia ai fost vaccinat, sau ca nu te vor primi la scoala nevaccinat ca poti imbolnavii copii vaccinati, care-i logica???
Îmi place · Răspunde · 7 · 13 Februarie 2016 13:14

Eliza Mursa

Vreau sa adaug doar cele constatate din experienta mea de mama. Copilul de 8 ani (vaccinat) a fost mult mai bolnavicios si sensibil decat cel de 1 an si 3 luni nevaccinat. Aviz amatorilor! La vaccinul de la scoala am dat declaratie ca refuz (rapel antipolio) si nu s-a intamplat nimic. Vacciinurile nu sunt obligatorii! Sper sa nu intre in vigoare legea asta neconstitutionala si fascista.Sa avem dreptul sa alegem pentru copiii nostri.

Preluare: Ziaristi Online

Foto: Facebook

facebook-vaccinuri-euvax-reactiiDan Badea Vaccin Anti Hepatita

16 comments

  1. Pingback: La Mulţi Ani Profesorului Dinu C. Giurescu, la 89 de ani! Mulţi înainte! | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  2. Pingback: Mor bebelușii, iar guvernul „nu știe de ce”.. | Lumea după Eufrosin

  3. Pingback: Un nou #Colectiv: 54 de bebeluşi internaţi, 3 morţi. Până acum. Nici o cauză, nici un vinovat, nici o demisie, nici o pistă a vaccinurilor. Doar mame care plâng - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  4. Pingback: STUDIU: Sindromul hemolitic-uremic este asociat VACCINULUI ANTI-HEPATITĂ. Surse: Societatea Turcă de Hematologie, medici de la Spitalele de Copii şi Hematologie din Ankara, Centrul Naţional al Statelor Unite de Informaţii Biotehnologice, Biblioteca N

  5. Pingback: Adevăruri ascunse de autorităţi: Vaccinul Euvax B a ucis trei bebeluşi în Vietnam. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a blocat distribuirea lui. UPDATE: APC România intervine pentru bebeluşii din Argeş - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  6. Pingback: Care au fost cele mai viralizate subiecte în presa online și pe bloguri? (W8 2016) | refresh.ro

  7. Pingback: Cenzură la România Liberă: Articol despre vaccinuri, bebeluşii din Argeş şi invenţiile autorităţilor cu E-coli de la Brădet ras complet de pe site. Istoricul criminal al vaccinului anti-hepatită Euvax – B asociat sindromului hemolitic-ure

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.