Peste 200 de lideri ai organizațiilor românești din întreaga lume se vor reuni la Palatul Parlamentului, în cadrul Conferinței Românilor de Pretutindeni.
În total vor participa peste 300 de delegați ai românilor din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, R. Moldova, Israel, Serbia și Ucraina.
În calitate de deputat pentru românii de pretutindeni, am organizat acest eveniment în parteneriat cu Federația Asociațiilor Românești din Europa cu sediul la Madrid – FADERE, Consiliul Româno-American din SUA, Asociația Românilor din Italia cu sediul la Roma și Fundația Națională a Românilor de Pretutindeni din București.
Acest eveniment desfășurat cu prilejul celebrării Zilei Naționale a Unirii Principatelor este cea mai mare reuniune a românilor din întreaga lume. Aceasta nu este singura noutate. Statul român nu a contribuit cu nimic în organizarea acestei conferințe, singurul finanțator fiind Consiliul Româno-American. Participanții și-au suportat singuri toate cheltuielile.
La lucrările conferinței, au fost invitați reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, ai Parlamentului, ai Guvernului României, ai Guvernului R. Moldova și lideri ai tuturor partidelor politice din România.
Acțiunea va începe la ora 10.00 în sala N. Iorga a Palatului Parlamentului și vor participa doar persoanele invitate de peste hotare și din țară, precum și reprezentanți ai mass-media.
Pingback: Băsescu: Ţinta protestelor filo-ruse de la Chişinău, “o ameninţare la adresa securităţii naţionale a României”. VIDEO RONCEA RO. Băsescu: “I-am propus lui Voronin Unirea Republicii Moldova cu România. A început să arunce cu pietre…”
Pingback: Cum i-a propus Băsescu lui Voronin Unirea, unul preşedinte altul vicepreşedinte al României Mari. VIDEO Victor Roncea Blog - Ziaristi OnlineZiaristi Online