Vintila Horia alaturi de fiica Sa, Cristina, in Paris Match. Scriitorul nu a ridicat premiul in urma unei virulente campanii in presa de stanga franceza ce i-a acuzat articolele din tinerete. [http://galerie.parismatch.com/detail.cfm?idpicture=271853467]

Vintilă Horia: „Pe mine nu m-au atacat reprezentanţii nu ştiu cărei etnii sau ai nu ştiu cărui regim politic. M-au atacat duşmanii omului.”

• Adevarul/Cristina Hermeziu: Cazul Vintilă Horia: „criminal de război“? Interviu cu Basarab Nicolescu

În timp ce Cristina Horia, fiica scriitorului de la Madrid, face demersuri juridice pentru anularea sentinţei Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintilă Horia a fost condamnat pentru „crime de război”, Institutul „Elie Wiesel”, invocînd Legea 217/2015, cere retragerea titlului de cetăţean de onoare, conferit post mortem, cu ocazia centenarului scriitorului.

La sfîrşitul lui 2015, centenarul scriitorului Vintilă Horia (1915-1992) a fost celebrat prin colocvii şi comunicări literare şi ştiinţifice la Universitatea Alcala de Henares din Madrid, la Craiova, Alba Iulia şi Deva.

Oraşul Segarcea, unde a văzut lumina zilei autorul celebrului „Dumnezeu s-a născut în exil”,  distins cu premiul Goncourt în 1960, (atribuit, dar nedecernat), i-a conferit cu această ocazie titlul de cetăţean de onoare post mortem. Invocînd legea 217/2015 şi o sentinţă a Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintilă Horia a fost condamnat pentru „crime de război”, Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” cere retragerea acestui titlu.

Vă prezentăm documentul Institutului „Elie Wiesel”

Solicitare Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”

Cristina Horia, fiica scriitorului care trăieşte la Madrid, face demersuri pentru a deschide în România o acţiune judiciară în vederea anulării sentinţei din 1946: „A fost o injustiţie şi nu doresc ca tatăl meu să rămână în istorie ca un criminal de război când, evident, nu a fost“, ne-a declarat Cristina Horia. „Vreau ca adevărul să iasă la lumina şi să se facă dreptate. Acum e o ocazie favorabilă datorită organizarii centenarului naşterii lui, care a avut loc în mai multe oraşe din România şi din străinătate şi cu acest prijej s-au publicat multe studii şi articole despre activitatea şi opera lui, la multe edituri şi reviste prestigioase, naţionale şi internationale.“

În acest sens, România literară nr. 1 din 2016 publică un dosar dedicat centenarului Vintilă Horia iar mari personalităţi ale culturii române încep să ia poziţie.

Filozoful şi fizicianul Basarab Nicolescu explică, într-un interviu, în ce mod intenţia de retragere a titlului de cetăţean de onoare acordat lui Vintilă Horia, formulată de Institutul „Elie Wiesel”, este o atingere adusă culturii române.

Cazul Vintilă Horia: „criminal de război”? Interviu cu Basarab Nicolescu, filozof şi prieten al scriitorului

În ce împrejurări s-a cerut retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat post mortem lui Vintilă Horia, de către oraşul natal?

Basarab Nicolescu: În cadrul centenarului Vintilă Horia au avut loc mai multe colocvii – la Craiova, la Alba Iulia, la Madrid –  iar eu am participat la cele de la Craiova şi la cel de la Madrid. Cu ocazia colocviului de la Craiova, o parte a manifestării a fost la Segarcea, oraşul unde s-a născut Vintilă Horia şi unde domnul primar Nicolae Popa i-a acordat titlul de cetăţean de onoare post mortem. Eu am luat această diplomă şi i-am transmis-o doamnei Cristina Horia, fiica scriitorului, la Madrid.

Între timp a fost o cerere de retragere a distincţiei. Domnul Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, aflat sub autoritatea Guvernului României, i-a scris în decembrie 2015 domnului primar o scrisoare în care cere, în virtutea Legii nr. 217 din 2015, retragerea titlului de cetăţean de onoare acordat lui Vintilă Horia, spunând că a fost criminal de război, prin sentinţa nr. 11 a Tribunalului Poporului din 21 februarie 1946 şi că ar fi fost vinovat de infracţiuni de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război. Deci domnul primar ar fi în infracţiune potrivit acestei legi, în sensul promovării cultului persoanelor vinovate de aceste crime.

A fost Vintilă Horia criminal de război? Potrivit căror criterii?

Sunt criteriile Trbunalului poporului, potrivit Legii nr. 312 din 1945, în care în categoria criminalilor de război au fost trecuţi şi ziarişti, care nu erau neapărat fascişti, legionari, nazişti sau militanţi politici, dar care au scris în principal, în acea perioadă, despre „ura de clasă”. Această lege îi viza pe anticomunişti, sub argumentul unor articole cu caracter antisemit sau de sprijin al ideologiei fasciste sau legionare.

Există documente care dovedesc că Vintilă Horia a fost legionar?

Este dovedit prin documente că nu a fost un legionar, dimpotrivă, a fost un adversar al legionarilor. PCR a lansat o campanie împotriva sa, în 1960, în momentul în care Vintilă Horia a primit în Franţa, premiul Goncourt, pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil”, publicat în franceză. El a fost invitat de Ambasadorul României la Paris de atunci, Mircea Bălănescu, ilegalist,  pe numele său adevărat Eugen Bender, să se fotografieze împreună la Ambasadă, ca să celebreze premiul Goncourt. Deci trebuie să ne închipuim că domnul Ambasador din 1960 se adresa unui „criminal de război” ca să-i ceară să se fotografieze cu el şi să celebreze un mare premiu. Bineînţeles, Vintilă Horia a refuzat, a spus „eu sunt un anticomunist, n-o să-mi trădez convingerile mergînd la Ambasadă.”

Două zile mai tîrziu, autorităţile l-au trimis la Paris pe Mihai Ralea cu un dosar foarte consistent în care era strecurată şi această acuzaţie de a fi fost legionar. De acolo provine povestea, din acest dosar contrafăcut, cum erau documentele de atunci ale Securităţii, unele documente erau desigur reale, erau citate din articolele lui Horia, dar erau şi lucruri cu totul false. Spre exemplu, faptul că s-ar fi înscris în 1933 la legionari şi că ar fi coordonat activităţile legionarilor din Germania cu a celor din România. Lucruri aberante, fundamentate pe o confuzie de nume, pe care Securitatea o cunoştea şi a folosit-o anume: a fost confundat cu Gheorghe Caftangioglu, vărul său, care într-adevăr era legionar, şi de altfel era în închisoare! Vintilă Horia nu a fost legionar, dimpotrivă, sunt ziare de dinainte de 1940, din perioada tulbure, în care el lua poziţie contra legionarilor şi, mai mult, a fost persecutat de legionari, fiind dat afară din post de către legionari. A fost repus în funcţie, sub regimul Antonescu, la intervenţiile lui Nichifor Crainic. În volumul inedit, care se numeşte „Memoriile unui fost săgetător”, descoperit prin miracol în arhiva de la Madrid a Cristinei Horia, şi publicat la editura Vremea în preajma colocviului de la Craiova, el spune lucruri de o precizie impecabilă împotriva lui Codreanu. Spune, între altele, că misticismul nu se împacă cu violenţa.

Argumentele dvs. merg în sensul disculpării lui Vintilă Horia, acuzat de Tribunalul Poporului în 1946 de crime de război, de genocid, de legionarism etc. Ce i se poate reproşa lui Vintilă Horia astăzi? Dvs. l-aţi cunosct personal…

L-am cunoscut foarte bine, eram buni prieteni. Nicio nuanţă de antisemitism sau de legionarism. Era anticomunist. Dar, din cîte ştiu, anticomunismul nu este considerat o crimă în România. Dacă i-am pedepsi pe toţi anticomuniştii din România de astăzi am rămâne cu foarte puţini responsabili acum la cîrma României. Este vorba aproape de o glumă proastă, fondată pe ambiguităţi. Ambiguităţi care reies din această scrisoare adresată de domnul Alexandru Florian către primarul oraşului Segarcea, şi în posesia căreia sunt pentru că mi-a fost transmisă, din moment ce în mod indirect, am fost şi eu implicat, fiind acolo cînd i s-a decernat titlul. În adresă se menţionează că Vintilă Horia a fost criminal de război şi, ca argumente, se dau citate din publicaţiile timpului, „Gîndirea” şi „Sfarmă piatră”, unde e adevărat că era o tonalitate antisemită şi o exaltare juvenilă a lui Vintilă Horia în acel moment, cînd i se părea că Mossolini reprezintă ceva. În citatul antisemit luat din „Sfarmă piatră”, dintr-un articol publicat pe 25 Iunie  1941, Vintilă Horia vorbeşte despre evreii care au asasinat ofiţeri români, la intrarea în Basarabia. Dar acest lucru este un fapt. În schimb tonalitatea – da, Vintilă Horia a regretat-o mai apoi. Dar asta nu poate fi considerată o crimă de război. Dar domnul Alexandru Florian merge mai departe, în sensul că îi atribuie lui Vintilă Horia ceva ce nu îi aparţine. Dă un citat dintr-un aticol din „Gîndirea” nr. 8/ 1937, în care Vintilă Horia ar spune că „ordinea fascistă înseamnă înainte de toate ordine spirituală”. Ori nu Vintilă Horia a spus acest lucru, ci René Benjamin, într-o carte pe care a scris-o despre Mussolini. Vintilă Horia acţiona ca un cronicar literar, cita din autori, el îl citează pe René Benjamin şi citatul i se atribuie acum lui Vintilă:  e o gafă monumentală.

Toată lumea greşeşte, şi domnul Florian ar putea recunoaşte că a greşit. Nu ştiu care sunt motivările sale, am auzit că se ocupă de dărîmat de statui, cu scoaterea de plăci memoriale, de exemplu cea a lui Nichifor Crainic, ca şi cum nu ştia domnul Alexandru Florian că Nichifor Crainic este membru al Academiei Române şi ca şi cum sentinţa care îl privea pe Nichifor Crainic şi care îl acuza că a fost şi el criminal de război a fost abrogată în urma unei acţiuni judiciare… Se ajunge deci la situaţii foarte ciudate prin interpretări ale legii 217 din 2015 – care într-adevăr este foarte ambiguă – şi care plasează România, iertare să o spun, în cadrul ţărilor necivilizate, care se ocupă cu dărîmări de statui, scoatere de plăci etc.

Dar esenţial este faptul că bineînţeles o acţiune antisemită trebuie indiscutabil condamnată; dar şi o acţiune antiromânească ar trebui la fel condamnată. Puţini sunt cei care, precum Vintilă Horia, Eliade, Cioran, Ionescu, au ajuns la universalitate şi au plasat cultura română în universalitate. Este deci o atingere la imaginea României.

Spuneţi că i se atribuie lui Vintilă Horia un citat „compromiţător” dar de fapt vorbele aparţin lui René Benjamin, pe care Vintilă Horia îl citează într-un articol din Gândirea. Când Vintilă Horia îl citează pe René Benjamin, el aderă la ideile acestui citat sau le respinge?

În modul în care citează această idee a lui René Benjamin şi anume „ordinea fascistă înseamnă înainte de toate ordine spirituală”, Vintilă Horia aderă la ea. Dar aici este un lucru foarte interesant. Bineînţeles că Vintilă Horia a greşit în tinereţe, aşa cum au greşit şi Eliade, şi Cioran, şi Noica. Toţi au greşit în acelaşi punct: au crezut că poate exista o revoluţie socială de ordin spiritual. O mare greşeală, pe care şi Eliade a făcut-o. Ideea că pe plan social se poate avea o ordine spirituală. Ei bine, acum ştim, după toate studiile care s-au făcut, inclusiv studiile lui Eliade, că spiritualitatea nu este decît de ordin individual. Adică o revoluţie spirituală nu poate fi decît individuală, nu socială. Şi comuniştii au făcut aceeaşi greşeală, au crezut la începuturile revoluţiei bolşevice, că vor aduce omul nou. Omul nou asta înseamnă, o revoluţie socială de ordin „spiritual”. Deci este o eroare.

S-a dezis Vintilă Horia de această greşeală?

Bineînţeles că s-a dezis în mod foarte explicit. El chiar a mers mai departe şi decît Noica, şi decît Cioran sau Eliade. În mod constitutiv, Vintilă Horia era un antiviolent, un om care  se preocupa de mişcarea iniţiatică care vizează ceva înlăuntrul oamenilor ca posibilitate de evoluţie. Spre maturitate el s-a orientat spre René Guénon. E un articol fabulos scris de el, „De la Dante la Guénon”, unde se vede foarte clar că această ordine spirituală nu poate veni decît pe cale individuală. Atingem aici un lucru filozofic, metafizic, foarte important, o iluzie, la care au aderat şi Noica şi Cioran şi Eliade. Era o iluzie că o mişcare, care în România are substrat religios, poate da naştere la un om nou! Nu, ea poate da naştere la crime şi la cîmpuri de concentrare, o ştim azi foarte bine. Aceste lucruri Vintilă Horia le-a spus, le-a văzut şi le-a negat.

Există argumente potrivit cărora Vintila Horia să  poată fi „reabilitat” în mod public, aşa cum s-a întîmplat în cazul lui Nichifor Crainic? Ce este de făcut în acest sens?

Cred că este o acţiune foarte necesară şi doar membrii familiei lui Vintilă Horia pot începe o acţiune judiciară pentru anularea acestei faimoase sentinţe a Tribunalului Poporului nr. 11 din 21 februarie 1946. Doamna Cristina Horia, fiica scriitorului, mi-a comunicat că este în curs de a stabili această acţiune judiciară cu un avocat din România şi atunci vom termina cu această poveste în care un Tribunal al Poporului îi consideră criminali de război, în fond, pe anticomunişti şi pe antisovietici. Mai mult decît atît, dar suntem în faţa unei situaţii în care e o violare a legii 217/2015. Această alunecare semantică de la articole ale lui Vintilă Horia, scrise în tinereţe (avea 25 de ani), spre acuzaţia de a fi „criminal de război” sau „vinovat de genocid” este în fond o violare a legii, pentru că nu este permis să se interpreteze în acest fel o lege care vizează totuşi acţiuni clare de crime de război. Se spune că este interzis cultul acestor persoane. Ce înseamnă asta? Că nu mai avem voie să vorbim despre Eliade, despre Cioran, despre Noica, sau mîine despre Eminescu, care a fost, cum spun unii, antisemit? De aceea, cum această organizaţie este sub autoritatea guvernului României, îmi permit să fac un apel direct către prim-ministrul, domnul Dacian Cioloş, rugându-l să-i ceară domnului Alexandru Florian, în virtutea argumentelor pe care le-am oferit, să retragă scrisoarea de anulare a titlului de cetăţean de onoare, acordat  lui Vintilă Horia post mortem de către oraşul Segarcea, şi să precizeze „cu scuzele de rigoare”. Toate lumea poate greşi… Titlul de cetăţean de onoare i s-a acordat nu pentru a celebra cultul personalităţii lui Vintilă Horia, ci pentru a recunoaşte valoarea operei sale.

De ce v-aţi implicat în acest caz? În ce sens v-aţi simţit vizat?

Sunt fizician, filozof, am preocupările mele universale, cărţile mele. Dar una dintre pasiunile mele a fost exilul şi a fost cultura română. Cred că am dovedit asta prin multe acţiuni, scrieri, evenimente pe care le-am provocat. Dar felul în care mă simt vizat este dat de faptul că se aduce atingere culturii române în dimensiunea sa universală şi în mod particular în Franţa, şi că are loc o deformare a imaginii României. Faptul că am fost prieten cu Vintilă Horia nu face decît să adauge motivării mele, dar nu este motivarea esenţială.

Sursa: Cuvântul Ortodox

Preluare: Ziaristi Online

Referinţe

Vintilă Horia, memoriile unui fost săgetător, ediţie îngrijită de Cristian Bădiliţă şi Silvia Colfescu, editura Vremea, 2015.

Marilena Rotaru, Întoarcerea lui Vintilă Horia, editura Ideea, 2002 şi documentarele de televiziune Întoarcerea lui Vintilă Horia

Documentar: 100 de ani de la naşterea scriitorului Vintilă Horia

Centenar Vintilă Horia în România literară nr 1/2016

Constantin Cubleşan, „Vintilă Horia în Dosarele Securităţii” în Convorbiri literare

Legea 217/2015 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii