DESPRE VALOARE, DESPRE VALORI

O cultură trăieşte prin iubirea valorilor, prin spiritul critic ce separă grâul de neghină, prin lecturile ce răstoarnă periodic ierarhiile artificial impuse. Fenomenul e universal, iar cine urmăreşte pe o perioadă mai îndelungată lumea muzicală internaţională ştie că nume promovate odinioară cu surle şi trâmbiţe azi nu mai există.

La noi, în schimb, fenomenul nu se produce şi mediocritatea e cultivată cu o maladivă consecvenţă, ca şi dispreţul faţă de public, aşa cum situaţia e reflectată şi în ultimul nostru articol: Quo Vadis Musica. Requiem pentru fantome. Mediocritatea rezultă pe larg din cele semnalate, iar consecvenţa e de netăgăduit dacă notăm că soprana prestaţiilor scadente (interviu şi “concert” la Ateneu), transmise de o televiziune din Bucureşti, apare la numai câteva zile după aceea pe ecranele altei televiziuni, la ora colindelor, cântând play-back în mijlocul unei catedrale pustii, acompaniată de o orchestră pe care n-o vedea nimeni. Ce sărbătoare!!!

Scripta manent

Tot televiziunea, sărmana de ea, şi tot conform principiului publicităţii bumerang, adică a sistemului unde dai şi unde crapă, de care am mai vorbit, ni l-a adus pe pianistul Dan Grigore într-un prim plan emoţional-biografic unde acesta – căruia nu i te poţi adresa decât cu “Maestre” – ne-a dat pe deplin măsura ignoranţei sale, a incompetenţei şi a lipsei sale de cultură muzicală primară, făcându-i să se strice de râs până şi pe neofiţii în muzica genială a lui Mozart. “Maestrul” Dan Grigore a povestit cum şi-a cunoscut soţia: ascultând la radio măsurile universal cunoscute: Là ci darem la mano din Flautul fermecat – ne-a spus el doct!!! Dovedind că nu cunoaşte nici această capodoperă mozartiană, nici cealaltă capodoperă mozartiană, Don Giovanni, în care seducătorul aristocrat o invită pe naiva ţărăncuţă Zerlina la el acasă, spre a o seduce, spunându-i că acolo îşi vor da mâna (Là ci darem la mano) şi că o va lua de nevastă.

Aşa stând lucrurile, cum să nu crezi ce se spunea cu un deceniu în urmă, şi anume că propunându-i-se lui Ghenadi Rojdestvenski să-l accepte pe Dan Grigore ca solist la un concert din cadrul Festivalului Enescu, marele dirijor rus ar fi întrebat dacă e vorba de vreun foarte tânăr talent de care n-a auzit încă. Nu, nu, i s-ar fi răspuns, e vorba de Maestrul Dan Grigore, care a studiat în Uniunea Sovietică! Dacă nu e deloc tânăr, dacă a studiat în Uniunea Sovietică şi n-am auzit de el niciodată – ar fi zis Rojdestvenski – atunci răspunsul meu e nu.

Să admitem că astea ar fi fost numai vorbe, şi se ştie: Verba volant. Împins însă de soţia sa, Ioana, care era monarhistă, ca şi pianistul menţionat, Sergiu Celibidache a cedat, invitându-l pe acesta să cânte cu Münchner Philkarmoniker, sub bagheta sa. Şi s-a căit amarnic. La 3 iunie 1996 presa germană scria: “Lipsă de expresie pianistică” (Landshuter Zeitung); “O dezamăgire: pianistul român Dan Grigore. Mâna stângă e greoaie, tuşeul său nu cântă, frazarea e rigidă, stângace. Mozartul său n-are mister” (Tages Zeitung) ; “Amărăciune: Concertul pentru pian în re minor de Mozart KV466, cu românul Dan Grigore, a fost foarte monoton. Dramaticitatea lucrării a fost exprimată doar de orchestră. Interpretarea pianistului ne-a dispărut repede din memorie” (Abend Zeitung) ; “Dan Grigore nu domină solistic. Nici patos la acest solist, nici impuls sonor, nici temperament, nici avânt. Lipsă de relief. Una peste alta, o platitudine nemozartiană” (Süddeutsche Zeitung).

Faţă de cele de mai sus, cine poate crede enormitatea declaraţiei pe care “Maestrul” Dan Grigore i-o atribuie prin Internet marelui dirijor care ar fi spus că el, Dan Grigore, “e al doilea Benedetti-Michelangeli”!!! Cum era să spună Celibidache o asemenea absurditate (vezi presa), când se ştie că-l diviniza pe marele pianist italian? Bunul simţ ne arată mai curând că văzând pretenţiile ridicole ale pianistului român, Sergiu Celibidache i-ar fi spus hâtru şi blând, ca în Moldova lui natală, că în loc să caute să fie “al doilea Benedetti-Michelangeli” mai bine să stea în banca lui şi să fie Dan Grigore întâi. Adică…

O vioară bântuie prin ţară

Suntem într-adevăr o lume în care poţi să auzi într-una verzi şi uscate, să vezi şi să nu crezi. Astfel, s-a trâmbiţat o mulţime despre Turneul Stradivarius, Turneul Stradivarius… Să crezi, nu alta, că vechiul lutier din Cremona, legendarul Antonio Stradivarius, a ieşit din mormânt după 278 de ani şi colindă România de colo până colo. Toată chestia asta de bâlci pentru promovarea unui violonist, Alexandru Tomescu (nu se spunea nimic despre arta sa, nedovedită sau nedovedibilă), violonist care are în administrare vioara respectivă. Forme fără fond, vorba cui a zis.

Yo-Yo Ma: «Muzica poate face lumea mai bună»

Nu tu fiţe, nu tu play-back, nu tu confuzie grosolană între capodopere, dublată de pretenţii aberante…

Yo-Yo Ma e cel mai celebru violoncelist din lume. Îl vrea publicul de pe planeta întreagă, a obţinut 18 Grammy Awards cu care, bineînţeles, nu s-ar umfla în pene niciodată. American mai mult sau mai puţin din întâmplare, născut în 1960 la Paris din părinţi chinezi, e “fascinat de diversitatea lumii şi a culturilor”.

Exemplu de discreţie, de farmec, de modestie, de smerenie, Yo-Yo Ma are un crez: «Muzica îi poate face pe oameni mai buni».

Un interviu recent pe mai multe pagini din săptămânalul parizian L’Express ne revelează, prin minunata personalitate a lui Yo-Yo Ma, ce este un adevărat artist. Un mare artist.

Yo-Yo Ma ne spune: 1. Muzica poate oferi lumii de azi o dimensiune de umanitate, de compasiune, de empatie. Cultura, crede el, trebuie să revină în centrul vieţii noastre, şi pentru asta trebuie să inventăm o nouă epocă a Luminilor – în care ştiinţa, artele şi filosofia să fie în armonie cu politica şi economia ca motor al societăţii. Şi e optimist: jumătate dintre locuitorii Planetei au sub 27 de ani; 2. Cum vede viitorul tinerilor muzicieni? Nu mai poate fi vorba de debuşeurile profesionale tradiţionale. Muzica are un rost terapeutic, aşa că întrebarea la care noile talente ar trebuie să răspundă în prezent este: «Unde e nevoie de muzică, unde e nevoie de muzicieni?». Astfel ele şi-ar găsi rostul într-o adevărată tentativă de-a face lumea mai bună. Cât despre el însuşi, ei bine cântă în cele mai ilustre săli de concert din lume, după cum poartă muzica în locuri dintre cele mai imprevizibile: spitale şi locuri de detenţie. Şi a creat o formaţie, numită Drumul mătăsii, compusă din tinere talente din 20 de ţări străbătute de marea arteră comercială de odinioară, pe care o reface acum – muzical – cu aceştia. «Am căutat întotdeauna colaborări – spune el – căci energia mea vine din întâlnirile cu oamenii şi de la fiecare individ în parte»; 3. Ce poate însemna cultura într-o societate ca aceea de azi? Marele specialist în neuroştiinţă Oliver Sachs – spune Yo-Yo Ma – a scris mult despre muzică şi despre efectele acesteia asupra creierului. Muzica nu e doar o consolare, ea aduce bucurie. Şi e în acelaşi timp un model: o orchestră de 100 de persoane e o mică democraţie. Aşa şi cu violoncelul meu: nu sunt niciodată vocea cea mai înaltă! Un violoncel trebuie mereu să găsească modul cel mai potrivit pentru a se face auzit, a se contopi cu orchestra, rămânând totodată el însuşi. Ca în viaţa de zi cu zi, trebuie să rămâi flexibil, să ştii să fii şi într-un rol şi într-altul: eşti copil, părinte, cetăţean, toate în acelaşi timp. În fapt, un muzician are întotdeauna două dimensiuni temporale: clipa prezentă şi timpul fără limite…; 4. Când v-aţi apropiat de violoncel? La 4 ani; 5. Când aţi devenit muzician? La 49 de ani; 6. Cum aşa? Am început să cânt la violoncel atât de devreme încât nu mi-a trecut prin cap niciodată să mă întreb ce aş vrea să fac în viaţă. Într-o bună zi însă mi-am pus întrebarea: ce aş face dacă n-aş fi muzician? Mi-am dat seama pe loc să destinul meu era să mă gândesc la alţii şi că muzica e unul dintre cele mai bune mijloace pentru a realiza această ambiţie; 7. Vorbiţi vreodată de tehnică? Nu. Esenţialul e dragostea pentru instrument.

Cam asta despre valoare şi despre valori. George Enescu n-ar fi vorbit altfel.

Cleopatra Pop

Sursa: Ziaristi Online