Mariana Nicolesco - „Diva divină” şi discipolii, omagiu lui George Enescu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Mariana Nicolesco – „Diva divină” şi discipolii, omagiu lui George Enescu

Mariana Nicolesco la aniversarea zilei sale de nastere 2015 la Palatul George EnescuMarea soprană Mariana Nicolesco, celebritate mondială supranumită „Diva Divine”, un apelativ acordat de revista americană „Vanity Fair” în 1994, prin semnătura reputatului scriitor şi jurnalist Bob Colacello, este recunoscută peste tot, în aceste zile, ca promotoare a tinerelor talente aspirante la performanţă în arta cântului.

Renumitul Festival şi Concurs Internaţional „Hariclea Darclée” de la Brăila, fondat de Mariana Nicolesco, a împlinit două decenii de existenţă şi a fost onorat cu Premiul Special la recenta Gală ieşeană a Premiilor Operelor Naţionale. În organizarea Marianei Nicolesco s-a înfiinţat la Braşov Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului românesc, ce a marcat 10 ani de succese remarcabile.

În 28 noiembrie 2015, aniversarea zilei de naştere a artistei, Aula Palatului Cantacuzino a găzduit în prezenţa unui public ales, din care au făcut parte PS Timotei, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ES Diego Brasioli, ambasadorul Italiei în România, compozitoarea Carmen Petra-Basacopol, criticul şi istoricul de artă dr. Radu Varia, alte personalităţi al vieţii culturale, o serată specială desfăşurată sub genericul „Recital extraordinar consacrat liedurilor lui George Enescu”. A fost un omagiu adus compozitorului naţional în anul în care s-au împlinit 60 de ani de la trecerea sa în nefiinţă.

Scria Mariana Nicolesco în prezentarea programului: „Liedul e poate expresia cea mai profundă a intimităţii noastre celeste, cum îmi place să spun şi, în acelaşi timp, o lecţie supremă de stil. Liedurile lui George Enescu sunt exemplare în acest sens”.

Într-adevăr, recitalul a pus în valoare bijuterii enesciene, prezentate într-o remarcabilă cultură stilistică, în care s-a simţit conductul artei Marianei Nicolesco, ca îndrumătoare, călăuzitoare, inspiratoare, integratoare de interpretare.

Notam mai demult într-un volum că „am avut şansa să asist la o excepţională lecţie de canto oferită unor tineri de distinsa soprană. Disecţia făcută desenului muzical, plasarea culorii celei mai potrivite în sunet, explicarea atmosferei, rostul vorbelor, toate veneau desprinse dintr-o supremă ştiinţă a stilurilor…” Este ceea ce a fost evidenţiat şi prin acest recital extraordinar, rod al pregătirii alături de marea artistă. Sonurile enesciene au plutit în conjuncţie cu slovele cântate în limbile franceză, germană şi română, au sedus, au impresionat. Restituiri exemplare!

Repertoriul a cuprins, alături de pagini cunoscute, lieduri uitate sau pierdute, dar redescoperite prin eforturile Marianei Nicolesco. Spicuiesc aici piesele „Regret”, „Fără somn”, „Suferinţe de tinereţe”, „Timid”, „Ploaie”, „Renaştere”, „Cireşele”, „Chemare de femeie”, „Cântecul zidarului”, „Sărmana fată”, „Cântecul husarilor regelui” (limba germană), „Gând pierdut”, „Deşertul”, „Urare”, „Dac-aş fi Domnul”, „Linişte”, „Galopul”, „Cântec indian”, ca şi lieduri din renumitul ciclu pe versuri de Clément Marot (limba franceză). Nu au lipsit cele în limba română, „De ziua ta” (cu clară direcţionare către sărbătorită), precum şi „Eu mă duc, codrul rămâne”.

Au cântat, solo sau în duo, laureaţi ai Concursului Naţional al Liedului românesc, sopranele Silvia Micu şi Irina Baianţ, mezzosopranele Oana Andra şi Florentina Soare, tenorul Adrian Dumitru şi baritonul Alexandru Chiriac. La pian, Alexandru Petrovici. Voci proaspete, prezenţe scenice atractive. Ca surpriză a venit declamaţia liedului „Dedicaţie”, în limba franceză, de către Alexandru Petrovici, în dubla ipostază de bariton şi pianist, piesă repetată şi într-o tălmăcire expresivă diferită.

La final, marcând şi propriul moment aniversar în care Mariana Nicolesco a ales să ofere recitalul, toţi tinerii artişti au cântat  „a cappella”, după „Cântecul pădurii” (în limba germană), „De ziua ta” şi tradiţionalul „Mulţi ani trăiască”.

Aplauze frenetice, nesfârşite, o mare de flori au încheiat evenimentul.

Recitalul extraordinar consacrat liedurilor lui George Enescu a fost un foarte special act de cultură, care a înnobilat viaţa muzicală bucureşteană.

Costin Popa

Sursa si Foto: Adevarul via Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.