Păstârnac, ambasadoarea care şi-a bătut joc de victimele din #Colectiv aflate în Israel. Voluntarii pentru salvarea jurnaliştilor Cătălin Ilniţchi şi Cristian Matei îi cer preşedintelui demiterea diplomatei, acuzată de minciună. PETIŢIE - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Păstârnac, ambasadoarea care şi-a bătut joc de victimele din #Colectiv aflate în Israel. Voluntarii pentru salvarea jurnaliştilor Cătălin Ilniţchi şi Cristian Matei îi cer preşedintelui demiterea diplomatei, acuzată de minciună. PETIŢIE

Victime Colectiv Israel - Andreea PastarnacÎn Israel se află în acest moment două victime ale tragediei de la Clubul Colectiv, după moartea fotografei Teodora Maftei. Este vorba de fotograful Cătălin Ilniţchi, în vârstă de 30 de an, şi de Cristian Matei, în vârstă de 40 ani, căruia prietenii îi spun Mumu, editor al site-ului stirileprotv.ro. La cererea colegilor de presă din Israel publicăm Scrisoarea acestora adresată Preşedintelui României cât şi Petiţia trimisă Prim ministrul, şi făcută publică, ca protest spre semnare, pe site-ul PetitieOnline. Cazul este foarte grav: ambasadoarea Andreea Păstârnac (foto) este acuzată de incompetenţă şi chiar şi minciună în cazul gestionării situaţiei răniţilor transportaţi în Israel. De exemplu, într-un comunicat al Ambasadei publicat şi pe Facebook – pe care îl redăm integral mai jos -, se precizează ca ambasadoarea s-a deplasat la doi dintre răniţii “internați la spitalul Tel HaShomer din Petah Tikwa”. Comentariile nu au întârziat să apară: Dragos Nelersa: “Draga Andreea, daca ai fost atat de des la spital atunci as dori sa te informez ca ai fost in alta parte. Spitalul Tel Hashomer nu este in Petah Tikva asa cum scrii in comunicat ci la cativa km mai incolo, in orasul Ramat Gan. Acum imi explic de ce nu te-au vazut acesti cetateni pe la spital.” Shirel Levy: “Ce minciuni !!!! Sau nu si-au notat bine zilele in care au fost la Tel Hashomer. In ziua de 7 si 8 noiembrie nu a calcat nici un picior de diplomat la spital. Garantez eu sigur”.

Si copii s-au mobilizat

Pana si copii s-au mobilzat

Pe 9 noiembrie Dragos Nelersa relata: “Dragi prieteni am fost astăzi la spitalul Tel Hasomer din Ramat Gan unde sunt internati cei doi pacienti raniti în incendiul de la ‪#‎colectiv‬ Situația este următoarea: Cristian Matei este internat la secția de arși a spitalului. I s-a făcut tomografie și cu ajutorul Celui de Sus este stabil. Este “păzit” în permanență de soția lui, Oana, care nu vrea să se despartă de el și e impresionant. Cu atât mai mult cu cât niște micuți au rămas acasă în România.
Celălalt pacient, tot un băiat tânăr, Cătălin Ilnitchi a fost transferat la terapie intensivă pentru că a venit cu un virus. Medicii spun că este ceva normal din cauza intubării dar au preferat să-l transfere în unitatea respectivă care e mai potrivită pentru starea lui de acum. Este însoțit de mama lui, Tamara, care se roagă în permanență pentru fiul ei.
Vă scriu toate astea pentru că cele două însoțitoare au nevoie de ajutorul nostru. S-a anunțat la televizor că Guvernul României le va trimite bani dar deocamdată nu s-a întâmplat nicio minune. După cum știm că merge birocrația română s-ar putea să mai dureze ceva timp. Astăzi au fost la spital oameni inimoși care au adus mâncare, bani și diverse lucruri de strictă necesitate. Vă rugăm să vă implicați.
Nu luați în seamă postările diverșilor “deștepți” care știu ei de la televizor că au venit ajutoarele.
Numai cei care au fost la spital pot înțelege dimensiunea tragediei prin care trec acești oameni și câtă nevoie au ei de sprijinul nostru. Haideți ca măcar acum să fim uniți. Dumnezeu și medicii au grijă de pacienți, noi să avem grijă de însoțitorii lor.”

Scandalul, mai jos:

Tel Aviv, Israel

20 noiembrie 2015

Stimate domnule președinte al României, Klaus Iohannis

Vă scriem din nou noi, cei din Israel, nemulțumiți de activitatea Ambasadei României la Tel Aviv. Nici ministrul Corlățean și nici ministrul Aurescu nu au luat în seamă plângerile diasporei din Israel. Poate acum, cu un Guvern tehnocrat cineva ne va lua în seamă. Purtarea ambasadoarei Andreea Păstârnac a revoltat întreaga comunitate, iar noi suntem gata să demonstrăm în fața sediului ambasadei, așa cum au făcut-o frații noștri din România. Trebuie să faceți curățenie și în diplomație altfel nu se va rezolva nimic,  lăsând în funcție o ambasadoare psd-istă care a făcut și face doar jocurile partidului, iar pe noi, comunitatea română din Israel, ne-a învrăjbit și batjocorit.
Lăsăm în urmă toate boacănele făcute de ambasadoarea Păstârnac și vă prezentăm ce se întâmplă astăzi la Tel Aviv.
Precum știți, mai avem aici internați doi răniți ai tragediei din Colectiv. Doi băieți tineri, care lucrează în mass media română, au fost internați împreună cu soția, respectiva mama. Încă de la început, ambasada României a arătat indiferență totală față de aceste cazuri. Răniții au intrat pe mâna medicilor israelieni, dar cele două însoțitoare
s-au trezit dintr-o dată într-o țară străină, fără să cunoască limba și trăind o mare tragedie.
Noi, comunitatea română din Israel, când am văzut că ambasadoarea Păstârnac nu are niciun gând să-i sprijine pe acești oameni, ne-am organizat într-un grup de voluntari numit „Israel ajută Colectiv”, am strâns bani pentru a le caza în hotelul spitalului, le-am adus mâncare zilnic și produse de strictă necesitate.
După o săptămână, trebuiau depuse actele pentru ca răniții să poată beneficia de banii de ajutor oferiți de Guvern. Era nevoie de o cerere tip care o pune la dispoziție Ministerul Muncii, copii după acte, etc. Când am văzut disperarea însoțitorilor că nici acum Ambasada nu îi ajută și că sunt nevoiți să stea cu mâna întinsă ca niște cerșetori, ne-am
dus la ambasadă și am protestat.
În urma reclamațiilor noastre Ambasada ne-a invitat la „dialog”. Ne-am dus, am crezut că încep să se miște lucrurile. Am fost așteptați de doamna ambasador înconjurată de un grup de susținători care nu aveau nimic în comun cu răniții de la Colectiv, nu fuseseră nici măcar o dată la spital. Ni s-au făcut poze pentru a se arăta la București că Ambasada face ceva, după care din nou Ambasada a dispărut din peisaj. Noi am continuat să mergem cu rândul la spital, am făcut un dispecerat de urgență care colectează ofertele voluntarilor și nevoile însoțitorilor, le-am plătit hotelul, două camere pentru câte o lună de zile (acum avem aproape toți banii pentru a doua lună), ne ducem la spital zilnic cu mâncare, conform unui tabel, etc. Pur și simplu am realizat nu numai că avem o ambasadoare nepăsătoare, dar și un om fără inimă căruia nu i-a păsat de suferința semenilor săi. Așa că am renunțat să mai așteptăm vreun serviciu din partea lor.
Astăzi, 20 noiembrie 2015, la o zi după ce în ziarul local a apărut un articol care dezvăluie acest comportament nedemn al ambasadoarei, s-a publicat pe pagina de Facebook a ambasadei un anunț care ne revoltă pur și simplu. Textul anunțului lasă să se înțeleagă că Ambasada ar avea o implicare intensă în acest caz. Suntem consternați de o asemenea
obrăznicie și ne întrebăm ce scuze o să mai găsească acum doamna ambasador Păstârnac, o să-și aduce din nou „prietenii” în jurul ei să o apere?
Domnule președinte, situația diplomației din Israel este o bombă cu ceas. Am văzut că sunteți un președinte al schimbării în bine, vă rugăm analizați situația prezentată.

Cu stimă
Dragoș Nelersa
voluntar în grupul „Israel ajută Colectiv”

Anexa 1: Copii ale postărilor pe Facebook ale cetățenilor nemulțumiți de anunțul doamnei Păstârnac. Dacă până ajunge la dumneavoastră această scrisoare, va dispărea contul de Facebook al Ambasadei României la Tel Aviv, să știți că nu este prima dată când se întâmplă așa ceva. Și acum un an de zile, au mai fost câteva zeci de reclamații care, pentru a fi acoperite, s-a șters pentru o anumită perioadă (până s-au mai calmat spiritele) contul de pe Facebook al Ambasadei.

DOCUMENTUL AICI: Petitie si Anexe catre Presedinte in cazul Colectiv – Israel

Ambasadoarea României în Statul Israel nu ne mai reprezintă

Stimate Domnule Prim ministru Dacian Ciolos,

suntem extrem de nemulțumiți de activitatea Ambasadei României la Tel Aviv. Nu este prima dată când ne plângem fără să fim luați în seamă de aparatul politic de la București. Activitatea ambasadoarei Andreea Păstârnac nu ne mai mulțumește iar de când a arătat indiferență față de victimele tragediei de la #Colectiv, care au fost aduse la tratament în Israel, vă spunem cu regret că Andreea Păstârnac nu ne mai reprezintă.

Noi iubim România, urmărim cu interes știrile din țara noastră natală și am primit cu bucurie schimbările din ultima perioadă. Un Guvern de tehnocrați care să asigure transparență totală este ceea ce are nevoie acum România. De aceea, dorim să se facă curățenie de elementele politice și în diplomație, noi „am gustat” în Israel din beneficiile unei țări democratice. Am învățat că funcționarul este în slujba cetățeanului și nu invers. Am văzut că există sisteme care funcționează și că se pot da și servicii „normale” oamenilor.

• Gestionarea defectuoasă a cazului celor doi răniți #Colectiv care au fost trimiși în Israel la tratament a revoltat întreaga comunitate. Doi băieți tineri, care lucrează în mass media română, au fost internați împreună cu soția, respectiva mama. Încă de la început, Ambasada României a arătat indiferență totală față de aceste cazuri. Răniții au intrat pe mâna medicilor israelieni, dar cele două însoțitoare s-au trezit dintr-o dată într-o țară străină, fără să cunoască limba și trăind o mare tragedie. Noi, comunitatea română din Israel, când am văzut că ambasadoarea Păstârnac nu are niciun gând să-i sprijine pe acești oameni, ne-am organizat într-un grup de voluntari numit „Israel ajută Colectiv”, am strâns bani pentru a le caza în hotelul spitalului, le-am adus mâncare zilnic și produse de strictă necesitate. După o săptămână, trebuiau depuse actele pentru ca răniții să poată beneficia de banii de ajutor oferiți de Guvern. Era nevoie de o cerere tip care o pune la dispoziție Ministerul Muncii, copii după acte, etc. Când am văzut disperarea însoțitorilor că nici acum Ambasada nu îi ajută și că sunt nevoiți să stea cu mâna întinsă ca niște cerșetori, ne-am dus la ambasadă și am protestat. În urma reclamațiilor noastre Ambasada ne-a invitat la „dialog”. Ne-am dus, am crezut că încep să se miște lucrurile. Am fost așteptați de doamna ambasador înconjurată de un grup de susținători care nu aveau nimic în comun cu răniții de la Colectiv, nu fuseseră nici măcar o dată la spital. Ni s-au făcut poze pentru a se arăta la București că Ambasada face ceva, după care din nou Ambasada a dispărut din peisaj. Noi am continuat să mergem cu rândul la spital, am făcut un dispecerat de urgență care colectează ofertele voluntarilor și nevoile însoțitorilor, le-am plătit hotelul, două camere pentru câte o lună de zile (acum avem aproape toți banii pentru a doua lună), ne ducem la spital zilnic cu mâncare, conform unui tabel organizat pe zile și pe ore, etc. Pur și simplu am realizat nu numai că avem o ambasadoare nepăsătoare, dar și un om fără inimă căruia nu i-a păsat de suferința semenilor săi. Așa că am renunțat să mai așteptăm vreun serviciu din partea lor.

La o zi după ce în ziarul local a apărut un articol care dezvăluie acest comportament nedemn al ambasadoarei, s-a publicat pe pagina de Facebook a ambasadei un anunț care ne revoltă pur și simplu. Textul anunțului lasă să se înțeleagă că Ambasada ar avea o implicare intensă în acest caz. Suntem consternați de o asemenea obrăznicie și ne întrebăm ce scuze o să mai găsească acum doamna ambasador Păstârnac, o să-și aduce din nou „prietenii” în jurul ei să o apere? Vă dăm un singur exemplu din care veți înțelege că suntem mințiți prin comunicate oficiale. În anunț doamna ambasador spune că: „Doi dintre aceştia au fost internați la spitalul Tel HaShomer din Petah Tikwa”. Dânsa nici măcar nu știe unde se află spitalul! Tel HaShomer Sheva este un complex medical aflat în orașul Ramat Gan, aflat la niște kilometri depărtare de unde crede doamna ambasador că se află. În Ramat Gan sunt răniții noștri, domnule prim ministru. Aruncați o privire la cele peste 120 de comentarii (dacă nu au fost șterse între timp că se obișnuiește) de pe pagina de Facebook a Ambasadei, o să găsiți acolo mult mai multe nemulțumiri decât am punctat noi aici.

• În doi ani de zile, de când s-a instalat la post ambasadoarea Păstârnac a nenorocit sistemul consular. Astăzi, trebuie să mergi la Consulat chiar dacă locuiești la sute de km distanță pentru a obține o simplă programare pentru că la telefoane nu răspunde nimeni. Surpriza cea mai mare vine atunci când obții rândul peste 7-8 luni. Noi credem că nici pe vremea „împușcatului” nu era o astfel de situație. Am asistat acum aproximativ o lună și la o „reprogramare”. Cetățeni care aveau rând din ianuarie au sosit să-și depună actele la consulat dar funcționarul lipsea pentru că doamna ambasador îl trimisese într-o altă misiune. Bineînțeles că oamenii au fost reprogramați după alte 7 luni.

Stimate domnule prim ministru, acest haos creat în cadrul consulatului duce la corupție. Știați că în clădirea în care funcționează consulatul s-au deschis numeroase birouri de avocați care rezolva dosare de cetățenii? Sunt birouri de avocați chiar pe același palier cu sediul consulatului român. Iar unii dintre ei întotdeauna rezolva actele cetățenilor foarte repede.

• În doi ani de zile, de când s-a instalat la post ambasadoarea Păstârnac a reușit să dezbine diaspora în două grupuri rivale. Prietenia exagerată cu un anumit grup a semănat discordie între prieteni de o viață. Aceia care nu împărtășesc părerile doamnei ambasador sunt și “pedepsiți”: nu sunt chemați la întâlnirile românilor de la ambasadă și nici la recepții sau alte evenimente culturale. Grupul de voluntari care îi ajută pe însoțitori au devenit niște “paria” pentru că au avut îndrăzneala să ceară ambasadoarei să-i susțină pe acești oameni.

Vă întrebăm domnule prim ministru, acesta este rolul unui ambasador al Statului Român? Noi nu am avut niciodată un astfel de șef al diplomației în Israel.

Domnule prim ministru, glasul străzii din România v-a investit în această funcție. Vă rugăm să ascultați și glasul străzii românești din Israel. Sistemul diplomatic din Israel este „gripat”. Ați spus că „nu putem schimba lucrurile decât împreună”. Noi suntem aici, la dispoziția dumneavoastră.

Tel Aviv, Israel – 22 noiembrie 2015

Semnaturi si comentarii AICI

Mesajul Ambasadei, care a provocat din nou revolta volunatarilor, aici (de observat stilul in care este redactat textul si lipsa de empatie cu victimele de la Colectiv, numele lor nefiind nici macar mentionat):

Ambasada României În Israel
Tel Aviv, Israel ·
Ambasada Romaniei in Israel Cazul Colectiv

Precizam urmatoarele:
I. În ceea ce priveşte demersurile ambasadei pentru a sprijini asigurarea de asistenţă medicală de specialitate pentru victimele accidentului, ambasada României la Tel Aviv a contactat autorităţile israeliene încă de la producerea accidentului. În dimineața zilei de 31 octombrie, Ambasada României la Tel Aviv a contactat spitalele din Israel cu cea mai mare capacitate de tratare a arsurilor, luând în considerare expertiza ridicată şi dotarea instituțiilor medicale din Israel.
În aceeaşi zi, care urmare a demersurilor ambasadei, MAE israelian a comunicat ambasadorului României că Centrul Medical Tel HaShomer analizează acordarea de asistenţă medicală victimelor. Directorul general al centrului şi directorul adjunct, originar din România, au transmis șefului misiunii diplomatice că experții în arsuri ai spitalului israelian sunt pregătiţi să primească răniți din România sau să acorde orice fel de expertiză şi suport de tehnică medicală.
În aceeaşi seară o echipă de chirurgi israelieni de la Tel HaShomer a sosit în România, iar la 1 noiembrie a început să opereze, alături de medici români, pacienți de la Spitalul Bagdasar Arseni şi Spitalul Universitar de Urgență Bucureşti. La 3 noiembrie a sosit în România o echipă de medici de la Soroka Medical Center, al doilea cel mai mare spital din Israel.
Ulterior, în discuţii repetate purtate de ambasadorul României în Israel, conducerile mai multor centre medicale israeliene au exprimat disponibilitatea de a continua şi extinde asistenţa medicală pentru tratarea victimelor incendiului de la Clubul Colectiv.

II. În ceea ce priveşte sprijinul concret oferit de ambasada României pacienţilor transferaţi în Israel:
Medicii români şi cei israelieni aflați în România au selectat 3 răniți pentru tratarea în Israel. Doi dintre aceştia au fost internați la spitalul Tel HaShomer din Petah Tikwa, iar unul la spitalul Hadassa din Ierusalim.
În seara zilei de 4 noiembrie a fost transportată în Israel şi internată la Hadassah Medical Center din Ierusalim prima persoană de cetăţenie română.
Imediat, la 5 noiembrie, ambasadorul României în Israel a vizitat secția de terapie intensivă a Spitalului Hadassah – acolo unde a fost tratată persoana respectivă– şi a avut discuţii cu directorului Spitalului şi cu şeful secţiei de terapie intensivă, precum şi cu însoţitoarea pacientei şi cu voluntarii veniți din orașele Ierusalim şi Natania.
În dimineața zilei de 9 noiembrie a survenit decesul cetăţenei românce, la Spitalul Hadassah. Ambasadorul României şi membrii Misiunii diplomatice s-au aflat alături de mama şi rudele acesteia pe întreg parcursul zilelor de 9 şi 10 noiembrie.
De asemenea, ambasadorul României la Tel Aviv a coordonat întreaga procedură de repatriere a corpului neînsuflețit, fiind alături de familie şi însoțitori şi oferindu-le sprijin atât pentru transportul intern, cât şi pentru facilitarea procedurile aeroportuare şi de frontieră pentru ieșirea din Israel. Toate demersurile au fost realizate în regim de urgenţă, procedura repatrierii fiind finalizată în după-amiaza zilei de 10 noiembrie. Șeful misiunii şi reprezentanți ai Ambasadei au asistat la încărcarea sicriului în aeronavă şi au depus o coroană de flori.
În noaptea de 6 spre 7 noiembrie a fost transferat în Israel un alt cetăţean român la Spitalul Tel Hashomer. În ziua următoare, Ambasadorul României împreună cu reprezentați ai Ambasadei s-au deplasat la spital pentru a discuta starea acestuia. Ambasadorul României la Tel Aviv a avut o întâlnire cu reprezentanţii conducerii spitalului Tel HaShomer, a vizitat personal pacientul şi a stat de vorba cu însoţitoarea acestuia.
În noaptea dinspre 8 spre 9 noiembrie a fost transferat la acelaşi spital un alt pacient român. Personalul misiunii diplomatice s-a deplasat de urgenţă la spitalul Tel HaShomer pentru a discuta starea pacientului şi pentru a-i fi alături mamei acestuia.
Ulterior, ambasadorul României a revenit la spital, în repetate rânduri, şi a discutat cu aparţinătorii celor doi răniți.
În tot acest interval ambasada a asigurat eliberarea actelor consulare solicitate de către familii, precum şi facilitarea comunicării (inclusiv traducere ebraică-română) cu personalul medical. De asemenea, ambasada şi-a îndeplinit obligaţiile privind transmiterea către autorităţile competente din România a formularelor pentru acordarea ajutorului financiar aparţinătorilor, prevăzut de legislaţia în materie.
De la transferul pacienților în Israel până în prezent, în fiecare zi, un reprezentant al Ambasadei s-a deplasat la cele două spitale pentru acordare de sprijin şi comunicare, atât cu familiile răniţilor, cât şi cu conducerea unităţilor medicale.
Situația celor doi români internați în prezent la Tel HaShomer a fost şi este constant monitorizată de reprezentanți ai Ambasadei României la Tel Aviv, care au menținut un dialog cu reprezentanți ai comunității evreilor originari din România ce au manifestat dorința de sprijinire a celor doi pacienţi şi a însoțitorilor acestora. În acest sens, la 12 noiembrie, Ambasada României în Statul Israel a organizat o întrevedere cu reprezentanții principalelor organizații ale originarilor din România, cu scopul de a identifica cele mai bune mijloace de sprijin a celor două persoane internate şi a aparţinătorilor acestora[1]. Ambasada României la Tel Aviv mulțumește tuturor voluntarilor care zilnic sunt alături de cei doi pacienţi români şi de familiile acestora.
Sprijinul acordat de Ambasada României la Tel Aviv atât pacienţilor, cât şi aparţinătorilor acestora a fost şi continuă să fie unul direct şi constant încă de la transferul lor în spitalele din Israel. În acest sens, menţionăm că familiile acestora solicită permanent discreție referitor la aceste detalii.

Facebook-Ambasada României În Israel

Sursa: Gazeta Romaneasca din Israel (PDF AICI) via Ziaristi Online

6 comments

  1. Pingback: FILMUL GROAZEI: A apărut prima filmare cu incendiul din #Colectiv. Cristian Matei, rănitul aflat în Israel, a oferit-o colegilor din ProTv. VIDEO. AZI: Demonstraţie la Tel Aviv împotriva ambasadoarei Păstârnac - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  2. Pingback: Cu ce probleme pleacă la drum Cabinetul Grindeanu. Scandalurile în care au fost implicaţi miniştrii Coaliţiei PSD-ALDE | Best News

  3. Pingback: Cronica Romana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.