IDOL ŞI SCRUM

Ma incumet sa afirm cu tarie: Ne ajunge! Am fost mintiti ”frumos”, am fost luati martori si parteneri intr-un proces macabru in care fosta politie (care ne-a urmarit, schingiuit, arestat si ucis sub Carol, Antonescu si care pentru un timp a fost un ”tovaras de drum” care s-a pus la dispozitia bolsevicilor, excecutandu-le ordinele cu exces de zel), acest odios instrument de opresiune, a PATRONAT inaugurarea Manastirii si a Centrului de Martiraj de la Aiud, servindu-se fara scrupule de varsta inaintata si de naivitatea unor batrani, care au zacut in gulagurile rosii pentru ca au indraznit sa-si apere credinta si patria, punandu-i in fata faptului implinit si luandu-i prin surprindere, fara drept de replica.

Adica calaii au inaugurat centrul de martiraj al victimelor gulagurilor ucise de ei si de securitate!

Fostul detinut politic Vasile Jacques Iamandi, in varsta de 88 de ani

Un comisar de politie a deschis festivitatea in timp ce elevi ai scolii de politie fraternizau cu noi, chipurile, facand ordine. Singura si cea mai normala reactie ar fi fost plecarea imediata. N-am facut-o (si regret), din respect pentru domnul doctor Pavel Chirila, o victima ca si noi, si pentru a nu starni rumoare. Regret, mea culpa, cu atat mai mult cu cat pe Facebook intr-un mesaj mi-am exprimat dezamagirea si scarba fara sa dau explicatii, anuntandu-mi retragerea. Acum cateva zile am auzit un protestatar pomenind numele lui Calin Georgescu, ilustra personalitate a masoneriei, care de nenumarate ori a cochetat prin diversii sai agenti, mercenari din elita intelectuala, cu intentia de a obtine functia suprema. Si nu m-am mirat vazandu-l pe Dan Puric ferm, aparand pe sticla, nu stiu in ce calitate, aducand elogii, sustinand si recomandandu-l elogios pe acest Calin Georgescu. Sunt comentarii pe care le-a facut in repetate randuri incercand sa incite si alte personalitati cu greutate.

Din fericire, domnul Dan Puric azi nu ii mai poate reprezenta pe cei cu care a reusit sa se urce pe soclul patriotismului, caci azi soclul pe care il asezase iubirea noastra s-a prefacut in scrum.

Nu mai esti un guru al Romaniei! Acum esti un fante de mahala care la 58 de ani si-a pierdut mintile, abandonandu-si familia. Pentru cine? Pentru ce? Bineinteles, sunt probleme personale pentru un om anodin, dar pot fi ele tot atat de personale pentru un „apostol” al neamului, al Bisericii, al onoarei pe care o reprezenta si o preamarea in trecut? Deci, soclul si l-a calcat in picioare.

Adio sali neincapatoare! Adio public in extaz pe care sa-l imbrobodesti. Urmeaza sali goale, spectacole anulate. Susanele in Moldova si chiar peste granita sau peste ocean in tari precum Canada, unde mai pot fi exploatate sentimentele unor oameni aflati departe de tara si te mai poti alege si cu ceva verzisori care sa-ti sustina avantul tomnatic. Si, bineinteles, din cand in cand la Moscova, pentru instructiuni.

Azi mai adaug un fapt divers edificator. Ideologul lui Putin, care ne-a vizitat in cadrul comunitatii euroasiatice de mai multe ori ca sa stranga in Romania un grup de ”prieteni ai Rusiei”, Alexandru Dughin, s-a aflat in Romania in iunie 2014 intr-o vizita-fulger. El a fost fotografiat in restaurantul ”Diesel” din Floreasca alaturi de un grup de pescuitori in ape tulburi si personaje dubioase printre care colonelul Dulgheru sau dl Pavel Abraham. Se pare ca Dughin a avut convorbiri si cu cateva sus-puse fete bisericesti la care au venit special si au participat si domnul Calin Georgescu cu locotenentul sau, domnul Dan Puric. De altfel, ideologul Kremlinului declara prin Vocea Rusiei ca integrarea Romaniei in spatiul euroasiatic poate avea loc sub zodia identitatii culturale ortodoxe. Mentionarea domnului Dan Puric pe lista de potentiali agenti ai Moscovei i s-a parut hilara atunci domnului Dan Puric, dar ni se lamuresc toate lacunele dupa aparitia pe sticla la B1 TV, cand, cu insistenta, si nu stiu in ce calitate, ni-l recomanda pe masonul Calin Georgescu drept salvatorul tarii, lucru care m-a scarbit si m-a determinat sa rup tacerea cu riscul de a supara.

Trebuie musai sa adaug, pentru a fi corect, ca la asa-zisa gala a premiilor care a avut loc cu public la teatrul din Lipscani mi-a fost decernat trofeul Aiud, insotit de un plic cu 1000 euro. Nu consider ca a fost o mita, totul s-a desfasurat in fata unei sali pline, dar avand in vedere faptul ca astazi contest personajul care mi l-a decernat, atat trofeul cat si suma sunt la dispozitia celor care mi l-au decernat.

Mai adaug faptul ca in decursul acestei colaborari nefericite, de multe ori, in diverse ocazii, eroul nostru nu a precupetit scaparea unor aluzii, intotdeauna mirifice, la adresa binefacatorului sau Calin Georgescu. De altfel, pentru a-si merita solda, a comis si o carticica de elogii.

Foto: Atitudini

De asemenea, am obligatia sa pomenesc aici si nu in treacat marea blasfemie comisa prin discreditarea acelui mare ctitor, apostol si duhovnic consacrat de martirajul de 12 ani in care a slujit datinile si traditiile ortodoxe, preamarindu-l pe Dumnezeu cu devotament si abnegatie in lanturile robiei comuniste. El este Sfantul pe care diavolul nu a reusit sa il ispiteasca, fiind demascat de fiecare data. In disperare, dupa nereusita incercarilor sale zadarnice, el l-a catalogat drept ramolit. Pentru ca multi dintre noi i-au dat crezare diavolului. Pe parintele Iustin, acest sfant martir care de acolo de sus se roaga pentru noi il rugam sa ne ierte si avem obligatia sa nu uitam ca el a numit simulacrul de la Aiud o moschee care aduce mai mult a templu decat a biserica traditionala romaneasca. Pentru mine, si ar trebui sa fie cuvant de ordine pentru toti ultimii supravietuitori ai luptei anticomuniste, calvarul Aiudului isi gaseste expresia fireasca in mausoleul lui Brahonschi, deci numai acolo trebuie sa ne regasim si reculege.

VJ Iamandi, fost detinut politic

Vineri, 13 Noiembrie, 2015

Sursa: Facebook via Ziaristi Online

Cine este Vasile Jacques Iamandi:

Vasile Jacques Iamandi la Jilava. Foto: RFI

Cazul Iamandi – persecuţia politică începe la 15 ani

Jaques Iamandi înaintează sigur pe el şi ne prezintă celulele, odată cu întâmplările de altădată. După un tur destul de lung, se aşează pe o bancă veche dintr-o celulă şi îşi aminteşte cum a început drama familiei. Tatăl lui a fost avocat al Poliţiei şi Siguranţei Statului, până la 23 august 1944:

„Trei oameni importanţi ai regimului l-au invitat la cină şi i-au spus aşa: domnule Iamandi, dumneata eşti foarte iubit în Poliţie, ştim ce ai făcut dumneata pentru Poliţie, dar noi vrem toate informaţiile din sistem. Noi îţi facem cadou trei caiete – şi i-au dat trei caiete de câte 200 de pagini fiecare – iar dumneata le umpli. Când ai umplut unul cu informaţii despre colegii dumitale, tot ce se întâmplă şi ce se vorbeşte, ne dai un telefon şi ni-l predai. Şi fă-o cât mai repede, că altfel s-ar putea să fii dus în Uniunea Sovietică şi acolo se comportă alfel oamenii. Asta a fost tot. Tata a acceptat, a luat caietele, a venit la Bran – unde eram eu cu mama, apoi s-a întors la Bucureşti şi s-a sinucis.“ 

Sportiv de performantă, Iamandi fiul a intrat imediat în vizorul comisiei de epurare în sport. Avea 15 ani şi era campion la box, având rezultate remarcabile şi la scrimă şi hipism. Cariera lui s-a încheiat brusc odată cu începutul persecuţiei. Într-un final, a reuşit să fugă în Franţa. Fără multe opţiuni în afară de sinucidere, s-a înrolat în Legiunea străină:

„Aşa am ajuns în Indochina. Am luptat, am căzut prizonier, apoi am fost anchetat de chinezi şi de ruşi. Cei din urmă au dispus ca ăştia din democraţiile europene să fie returnaţi în ţările lor. Deci  am pornit pe jos spre Moscova, sub escortă. Am străbătut sute de kilometri, în zdrenţe, cu foarte puţină mâncare.“

Din 800 de prizonieri, doar 14 au supravietuit. Între ei, Jaques Iamandi. O şansă care s-a transformat în blestem, pentru că l-a adus înapoi în închisorile României. Astăzi, după cei nouă ani de puşcărie, urmaţi de un exil de peste 30 de ani în Canada, Jacques Iamandi crede că regimul comunist a fost răul absolut al secolului XX. E de părere că reeducarea prin igoranţă şi ascunderea adevărului e cel puţin la fel de periculoasă ca reeducarea anilor ’50.

Integral la: RFI

MARTURIE DE CREDINTA