Reputatul analist Corneliu Vlad a previzionat evoluţia terorismului islamic în Europa în două materiale recente despre prezentul dramatic şi viitorul care ne paşte. Le prezentăm fără alte comentarii. Aceasta este presa care nu mai este:
Lumea-i cum este
Cine mai guvernează, de fapt, Europa?
de Corneliu Vlad
Alarmismul politic şi isteria mediatică pe care le-au întreţinut în vara-toamna acestui an valurile de năvălitori extraeuropeni pe ţărmurile şi în adâncimea continentului şi-au mai pierdut din palpit (Caragiale dixit), fie şi numai pentru simplul fapt că nu poţi trăi prea mult timp într-o stare paroxistică. Dar fenomentul migraţiei de o amploare şi un impact continental, ba chiar planetar, rămâne la fel de grav şi de preocupant, dincolo de calculele obscure ale puterilor văzute şi nevăzute ale lumii şi independent de teroarea mediatică care îi vâră în ochi mereu omului de rând al planetei alte şi alte “cestiuni arzătoare”.
Oricum, Comisia Europeană, care în ciuda impoţentei şi incompetenţei sale îşi ia tot mai în serios rolul de tată, mamă şi susţinător legal al popoarelor continentului, dă ca sigură vestea că până în 2017 în Europa se vor mai aşeza încă vreo trei milioane de refugiaţi/migranţi/năvălitori. Iar comisarul european Pierre Moscovici ne linişteşte că va fi într-adevăr un impact economic al acestui aflux, dar unul “slab şi pozitiv pe ansamblul UE”. Pe ansamblu, adică, se ştie cum – cu ponoase pentru ţările “primitoare” din estul şi sudul UE, cu foloase pentru Germania, cu spaime pentru Franţa etc. Iar în răstimp, preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, un gaffeur cinic şi bizar de tipul fostului lider al NATO, Solana, va cădelniţa imperturbabil pe moaştele “solidarităţii europene faţă de migranţi”.
Mai riguros în aprecieri, juristul american Eric Posner este ceva mai îngăduitor în sentinţe cu europenii. Refugiaţii, spune el, nu sunt o ameninţare pentru ei, ameninţată este însă Europa Unită. Frontierele naţionale se conturează din noi mai apăsat , nu numai pe hartă , ci şi pe teren. Pentru că, explică el, “europenii au imaginat un sistem politic (la nivelul UE –n.n.) incapabil să administreze mari crize”.
Dar, de fapt, cine guvernează Europa, se întreabă, simplu, sociologul francez Emmanuel Morucci: statele membre, în cadrul Consiliului European sau înalţii slujbaşi (nealesi) din Comisia Europeană? Imtrebare care, până la un răspuns, naşte ciondăneli penibile şi interminabile, iar între timp diverse tări partenere se izolează unele de altele prin sârmă ghimpată, ziduri, paza armată, aruncând în derizoriu holograma Schengen. “Cine mai ia UE în serios?”, se întreabă şi scriitorul francez Stephan A. Brunel. “Ce mai pot apăra liderii noştri în orbirea şi inconsecvenţa lor faţă de invazia care dă peste Europa?”. O invazie care până una-alta destabilizează constructul UE. Destabilizare pe care însă cineva a prevăzut-o şi a descris-o cu exactitate şi din vreme. În martie 2011, un nomina odiosa al politicii internaţionale, care a rămas cu acest stigmat chiar după ce a fost asasinat cu cruzime iar ţara să practic nu mai există ca stat, Moamar Kadhafi, avertiza într-o publicaţie europeană: “Dacă veţi destabiliza, iată ce se va întâmpla: veţi avea imigraţie, mii de oameni care vor invada Europa din Libia. Şi nimeni nu va mai putea să-i oprească. Asta vreau să vă fac să înţelegeţi, că situaţia e gravă pentru întregul Occident, pentru toată Mediterana. Cum de nu văd asta conducătorii europeni? Riscul ca teritoriul terorismul să se extindă la scară planetară este evident”.
Oricât de uluiţi s-ar arăta ipocriţii sacerdoţi ai corectitudinii politice, Kadhafi a avut dreptate.
Mai atroce decât în universul lui Orwell
de Corneliu Vlad
Peste cincizeci de ani, mondializarea va aduce islamismul la putere – prezice scriitorul algerian Boualem Sansal, autorul cărţii “2084”, vădit inspirată din celebrul roman al lui George Orwell “1984”. Sansal apreciază că scriitorul britanic “a făcut o bună predicţie, mereu valabilă”, întrucât “cele trei totalitarisme imaginate de el (Oceania, Eurasia şi Estasia) se contopesc astăzi într-un sistem totalitar pe care îl putem numi mondializare” Boualem Sansal este necruţător, într-un interviu pentru agenţia France Presse, când îşi explicitează mesajul cărţii: “Suntem cu toţi guvernaţi de Wall Street.”. Dar “acest sistem totalitar care a zdrobit în calea sa toate culturile, a întâlnit la un moment dat ceva cu totul neaşteptat: resurecţia islamului.(…) În analiza mea, totalitarismul islamic va învinge, pentru că se sprijină pe o divinitate şi o tinereţe care n-are teamă de moarte, în timp ce mondializarea se sprijină pe bani, confort, lucruri inutile şi perisabile”. Autorul romanului (de ficţiune, în care pandantul lui Big Brother este profetul Abi) constată că “dinamica mondializării musulmane“ este în plină acţiune, căci “după lumea arabă ai Africa, islamul se propagă şi în Occident, cu o prezenţă fizică tot mai vizibilă a bărboşilor, femeilor cu voal şi a comerţului halal”. În treacăt fie spus, cam în acelaşi fel vede Franţa anului 2022 şi scriitorul francez de succes Michel Huellebeque în cartea sa de răsunet “Supunerea”. Şi nu doar el. Oricum, europenii “se înşeală în privinţa islamului aşa cum s-au înşelat şi asupra comunismului” şi de aceea subestimează ameninţarea, avertizează scriitorul algerian.
În tărâmul imaginar Abistan, unde se concentrează toate totalitarismele inventate vreodată de oameni pentru a distruge inteligenţa, se vorbeşte doar abilang, căci toate limbile pământului sunt interzise, nu se pun niciodată întrebări şi se scandează neîntrerupt incantaţii sacre. Există, totuşi, un singur om care cutează să sfideze sistemul, neînfricatul Ati, care caută ieşirea din coşmar şi reintrarea în normalitate. Dar până la sperata normalitate, romanul compune o “realitate utopică” pe cât de cumplită, pe atât de rezonantă cu actualitatea clipei internaţionale. Căci, mărturiseşte scriitorul, “cartea mea depăşeşte actualitatea şi mai ales problema statului islamic, întrucât islamul se răspândeşte în lume altfel decât pe calea acestei organizaţii, care, ca şi în evoluţia specilor, este o ramură condamnată. Acest aşa-zis stat islamic seamănă teroare şi haos, dar e sortit să dispară. În schimb islamismul în versiunea sa totalitară şi cuceritoare se înscrie într-un proces lent şi complex. Puterea lui se extinde nu doar prin violenţă. Ea se face şi prin îmbogăţirea statelor musulmane, crearea unei finanţe islamice, investiţia în învăţământ, media sau activităţi caritabile. Abistanul este rezultatul acestei strategii pe termen lung” – atrage atenţia scriitorul algerian asupra unei paradigme de resurecţie a islamului totalitarist mult mai subtilă, dar practic (încă) ignorată de mentalul colectiv, dar şi de puternicii zilei de pretutindeni.
Într-un roman atât de sumbru, pe care unii îl apreciază a fi mai atroce decât cartea celebră a lui Orwell, autorul strecoară totuşi o nuanţă de speranţă. El afirmă că “toate sistemele totalitare se prăbuşesc. După domnia islamismului va veni o nouă mondializare, dar nu ştiu sub ce formă”, susţine cu candoare scriitorul Boualem Sansual, retras acum la pensie după o carieră de funcţionar, într-o mică localitate pierdută undeva în Algeria profundă.
Sursa: Curentul via Ziaristi Online
