Catastrofa umanitară care a inspirat, ca de obicei „post factum”, concluzia președintelui Klaus Iohannis, potrivit căreia „corupția poate ucide”, aduce pe agenda priorităților cetățeanului aspectele practice ale respectării Jurământului Președintelui României, de către cel mai înalt demnitar al statului chemat să vegheze la r e s p e c ta r e a  C o n s t i t u ț i e i și la a p ă r a r e a d r e p t u r i lo r și l i b e r t ă ț i l o r f u n d a m e n t a l e ale c e t ă ț e n i l o r.

Toate guvernele – de la cel condus de Petre Roman, până la cel care-l conduce pe Victor Ponta – și ai lor miniștri de interne au adoptat, cu pompa propagandistică de rigoare, strategii de ordine publică.

„Strategia națională de ordine și siguranță publică 2015-2020” , adoptată prin Hotărârea Guvernlui nr. 779/2015, are 20 de pagini, dar nu definește sfera celor două concepte directoare din titlu și nu conține nici un cuvânt despre siguranța cetățeanului, siguranța civică și siguranța publică.

În această pastișă a altor strategii, omul, climatul respectării drepturilor sale, în primul rând a dreptului la viață, climatul siguranței individului în spațiul public nu se regăsesc în conceptul de ordine publică promovat de ministrul Afacerilor Interne. Un ministru cu ranguri academice, titluri științifice și conducător de școală doctorală în materie.

Ce să înțeleagă din acestă atitudine de ignorare a nevoilor sale vitale cetățeanul din ale cărui biruri sunt plătiți slujbașii statului? Că nu contează, că viața și celelalte drepturi ale sale sunt un joc al întâmpării?!

Când Președintele României s-a angajat concis și ferm „Punct și de la capăt”, cetățeanul birnic nu a înțeles reluarea de la capăt a acelorași metehne politice. Dimpotrivă, se aștepta ca, dupa trecerea a 300 de zile din mandatul președintelui, respectiv 25.920.000 de clipe de veghe la buna funcționare a autorităților publice, administrația să fie scoasă de sub dictatura incompetenței, a iresponsabilității și a permamentului abuz de putere, generate de corupția politică endemică.

Starea de veghe a Preşedintelui României nu s-a activat și suntem nu doar dezamăgiți. În popor se coace revolta.

Guvernul, fără să-și propună eradicarea păcatului originar, mai cârpeșe o lege. Nu pentru a da o soluție rațională și definitivă cauzelor și a altor probleme dramatice de care ar mai putea fi fost surprins, nu din cauza absenței legii, ci din cauza abuzului instituțional și legislativ moștenit, creat și încurajat.

Azi se amendează legea în chestiunea cluburilor, a căror licență de funcționare este un înfloritor „business”.

Mâine s-ar putea să surprindă vreo catastrofă feroviară, din cauza neîntreținerii căilor ferate. Se va constata că și în acest domeniu, de 25 de ani, s-a tot dereglementat în numele descentralizării, flexibilizării, al subsidiarității și drenării alocațiilor bugetare de la siguranța circulației în conturile ciupercăriei de societăți ale unei clientele politice din subteranele societății. Poimâine s-a putea să cadă o rețea națională de transport și distribuție a energiei electrice, din cauză că „investitorii strategici” nu și-au onorat obligațiile contractuale de refacere a infrastructurii. Și tot așa, rând pe rând, guvernul va cârpi legi, fără niciun orizont asupra ansamblului vulnerabilităților de securitate ale infrastructurilor critice. Asta, fiindcă „aleșii” nu legiferează pentru nevoile alegătorilor, ci pentru satisfacerea intereselor clanurilor transpartinice și perpetuarea puterii. Această realitate, deşi durează de sfert de veac și doare permanent, a devenit un „modus vivendi”, din care dăm semne de trezire doar când ticăloșia puterii devine criminală și-i plătim tributul în vieți omenești.

La o primă evaluare, trei instituții, fiecare cu legea ei, Poliția locală, care are un departament al disciplinei construcțiilor, Pompierii, care ar trebui să controleze măsurile de prevenire a incendiilor, și Inspectoratul pentru Situații de Urgență , care în logica rațiunii sale nu ar trebui să se ocupe de cluburi, baruri și altele asemenea, ci efectiv cu urgențele majore, sunt la concurență pentru a ieși, cât de cât onorabil, dacă este posibil, dintr-o situație explozivă politic, de care aceste instituții sunt realmente depășite. Conceptual-juridic, structural-organizatoric și sub aspectul pregătirii și managementului resurselor umane (să ne amintim de fraudele penale de proporții în chestiunea angajărilor și concursurilor pentru promovare).

Guvernul se sforțează din răsputeri să dreagă busuiocul, dar gafează din nou. Oferă ajutoare familiilor îndoliate. Cinci mii de lei pe cap de decedat! De ce ajutoare și nu despăgubiri? De ce din bugetul public și nu din punga vinovaților? De ce nu din asigurările pentru risc de accidente pe care proprietarii de localuri de „distracții periculoase” ar trebui să fie obligați să le încheie?

Implicarea Guvernului este firească, date fiind proporțiile tragediei, dar motivată de vinovățiile acoperite într-o administrație publică falimentară, în fruntea căreia s-a aflat, până nu demult, Liviu Dragnea, nou unsul președinte al PSD, cel distins de Patriarh cu „Medalia Sfinții Martiri Brâncoveni”, când un sobor de preoţi, în frunte cu patriarhul, i-au cântat, conform cutumei bisericeşti, „Vrednic este!” Vrednic la ce?!

În ziua a cincea după tragedie, trei preoți au venit în mulțimea de la locul sinistrului incident, pentru a oficia un serviciu religios. Dar asta numai după ce Monseniorul Ioan Robu a fost acolo cu trei zile înainte, iar Prea Fericitul Patriarh Daniel a fost poftit de vocea opiniei publice să coboare din limuzină și să-i trimită pe slujitorii Domnului printre cei în grea suferință. Monseniorul a făcut ce trebuia. Patriarhul a folosit prilejul pentru dojană, reproșuri și reacții nervoase…

Cândva un clovn politic, acum primar, cel dintâi responsabil de tot ce se întâmplă în sectorul administrat încearcă să-și cumpere iertarea, promițând ridicarea unui monument în memoria victimelor.

Multe zeci de mii de tineri au ieșit în stradă și cer demisii. Vocea străzii, este numai una: „Jos!”. Sfidarea vocilor îndreptățite ale străzii nu-i este nimănui de folos.