De câtva timp, voci numeroase dar nereprezentative din societatea civilă solicită periodic și insistent introducerea în materia obligatorie de studiu în școlile publice a disciplinei „educație sexuală” . După cum știți, subiectul este de prim interes și pentru noi, ca dovadă memoriile anterioare remise ministerului Educației, indiferent dacă am reacționat cu prilejuri precum cel menționat mai sus sau dacă inițiativa dialogului cu dumneavoastră ne-a aparținut.

Nu dorim să reluăm argumentația, expusă anterior, privind eșecul „educației sexuale” acolo unde ea este practicată. Repetăm doar concluzia, anume că „educația sexuală” nu și-a atins scopurile declarate întrucât pleacă de la premise complet greșite în abordarea sexualității, considerată un simplu act „mecanic” din care trebuie eliminate conotațiile moral-etice. Ca atare, o astfel de materie nu își are locul în programa școlară.

În prezenta scrisoare dorim în schimb să accentuăm faptul că în mult discutata şi spinoasa ecuaţie a „educaţiei sexuale” în şcoli există o parte ignorată de cei care susțin această materie: părinţii.

Și nu pentru că ei nu ar fi interesaţi de problema în discuţie, ci pentru că în jurul acestui subiect nu a existat niciodată o dezbatere publică, solicitarea introducerii „educației sexuale” fiind exclusiv un subiect pus în scenă – cu crescânde accente de bâlci – de interese private, reprezentate prin ONG-uri care nu au avut și nu au cea mai mică intenție de a lua în considerare părerile sau opțiunile părinților.

În campaniile pro-educație sexuală părinţii lipsesc sau, dacă li se dă atenție este doar pentru a li se comunica, pe un ton savant, că nu sunt abilitaţi să îşi educe propriii copii cu privire la chestiunile de sexualitate, deoarece… nu au cunoştinţe experte în materie de sexualitate. Din fericire, spectacolul vulgar , cu chiloți și prezervative întinse pe sfoară, montat luni 28 septembrie 2015 în fața sediului Ministerului pe care îl conduceți de susținătorii „Coaliția pentru Egalitate de Gen”, lămurește cine sunt „experții” și în ce constă „expertiza” celor care contestă capacitățile părinților!

Ne permitem să reamintim, domnule ministru, că, legal vorbind, drepturile părinţilor în alegerea educației pentru copiii a căror răspundere le revine se numără printre drepturile fundamentale ale omului . Mult invocatele „drepturi sexuale şi reproductive”, care ar servi ca suport legal demersului pro-„educație sexuală”, în schimb, NU . De unde rezultă așadar obligația pe care statul român ar avea-o de a include în curiculă o materie predată într-un mod care promovează practici sexuale imorale, un stil de viaţă promiscuu şi plin de riscuri pentru sănătatea și viața copiilor?

Legislația drepturilor omului nu a intenționat niciodată să acorde Statului putere prin uzurparea autorității părinților. Interpretările contrare sunt forțate de cercuri ideologice care manifestă interes în pervertirea viitoarelor generații, iar acest deziderat este cel mai bine servit lipsind de putere părinții și luând controlul școlilor. Nici măcar nu este o noutate, la scara istoriei. Lenin spunea: „Dați-mi un copil de 8 ani și vă garantez că va fi bolșevic toată viața”, iar expresia „Când un oponent declară: nu voi fi de partea ta, eu îi răspund calm: Copilul tău deja ne aparține” îi este atribuită lui Hitler .

De altfel, promotorii „educației sexuale” „uită” să menționeze că există deja un opțional intitulat „educație pentru sănătate”, care cuprinde și un capitol de sexualitate și care poate fi solicitat de părinți, dacă aceștia apreciază ca potrivit.

Un alt aspect demn de semnalat este acela că, în urmă cu câțiva ani, cadrul legal privind protecția drepturilor copilului a fost ajustat cu o prevedere destinată a conferi protecție împotriva uneia din cele mai agresive și distrugătoare pericole: pornografia . Legiuitorul a identificat corect faptul că disponibilitatea fără opreliști a pornografiei online este o mare amenințare pentru copii. Din păcate însă, firavele încercări de a traduce în practică acest drept au eșuat. Două propuneri legislative  care vizau restricționarea accesului minorilor la website-urile pornografice au fost respinse de către Parlament pe motiv că ar fi inaplicabile și ineficiente. Deși este adevărat că ele erau deficitare, vă rugăm să remarcați faptul că unii dintre susținătorii vehemenți ai „educației sexuale”, care își motivează demersurile prin supra-saturarea cu informații despre sexualitate a canalelor de comunicare s-au opus, în timpul dezbaterilor, adoptării propunerilor legislative, pe motiv că deficiențele din acestea ar fi dus la limitarea libertății de expresie!  Cu alte cuvinte, ei susțin indirect răspândirea acestei adevărate „maladii a secolului XXI”, pornografia, pentru a avea apoi motive să aplice un „panaceu” otrăvit rănilor pe care maladia le provoacă.

Adăugăm la acest tablou faptul că mulți dintre semnatarii apelurilor pentru introducerea „educației sexuale” obligatorii luptă obsesiv, de mulți ani, pentru îndepărtarea din școli a orei de religie, față de care a existat dintotdeauna posibilitatea opțiunii părinților. Această „contra-pondere” și opțiune disjunctivă, ea însăși, poate da de gândit.

Campaniile pro-educație sexuală sunt coordonate la nivel internațional și tot astfel se manifestă și opoziția. De la ultima noastră adresă pe această temă (martie 2015) în Canada, Italia  și Polonia  au avut loc manifestații de stradă ample ale asociațiilor de familii. În Ontario, părinții își retrag copiii din școlile publice din cauza orelor de „educație sexuală” după ce creatorul programei a fost condamnat penal pentru trei capete de acuzare legate de pornografie infantilă , ! Conform curiculei, elevii de clasa a opta trebuie să aibă un „plan sexual”, iar de la două sexe biologice programa ajunge la şase „genuri”!

Așadar, ne întrebăm ale cui interese le servesc, prin aceste „jocuri de glezne” deloc subtile, organizațiile susținătoare ale orei de „educație sexuală” din România și de aiurea?

Nu este suficientă tensiune în societate? Oare cui folosește accentuarea ei încă și mai mult? Copiilor? Familiilor? Procesului educațional? Autorităților statului? Nu: ele servesc exclusiv promotorilor „educației sexuale”, organizații a căror finanțare și ale căror acțiuni pot constitui, în opinia noastră, puncte de atenție inclusiv pentru serviciile însărcinate cu protejarea siguranței naționale.

Căsătoria şi familia sunt bunuri sociale indiscutabile, al căror declin este corelat cu stagnarea şi declinul social și economic . Cu toate acestea, viziunea promovată de promotorii „educației sexuale” tratează cu dispreţ şi retrogradează familia și căsătoria la statutul de „și altele”. Homosexualitatea este pusă la egalitate cu relațiile intime firești, căsătoria este egală cu concubinajul, iar avortul este menționat ca prima opțiune în caz de sarcină la adolescente. La rândul lor, iubirea si prietenia curată, castitatea pe perioada școlarizării, ale căror virtuți educative și preventive sunt indiscutabile, este cu nimic mai bună decât relațiile sexuale pasagere. Exemple în acest sens abundă în programul Sexul vs. Barza , văzut ca un „model” de susținătorii „educației sexuale”.

Criza refugiaților și efectele pe termen lung ale venirii acestora în Europa au pus și mai mult în lumină situația demografică dezastruoasă de pe continentul nostru – și din România în particular. Ca și Europa, România are nevoie de o cultură a familiei pentru revigorarea structurilor sociale îmbătrânite. Dezvoltarea şi egalitatea invocate de propunătorii „educației sexuale” pot fi atinse doar acolo unde autoritățile recunosc, protejează şi promovează drepturile părinţilor și ale familiei, fără a interveni inutil asupra exercitării lor.

Repetăm cererea noastră respectuoasă, făcută de altfel de fiecare dată când acest subiect a fost adus în discuție: nu permiteți încălcarea drepturilor naturale ale familiei la solicitarea unor organizații ideologice, indiferent cât de agresive în discurs și comportament ar fi ele sau cine le-ar finanța. Nu permiteți ca educaţia românească să preia, doar pentru că „așa e în Occident”, modele eșuate, care au avut și au efecte ce amplifică și așa grava criză a Europei și Americii de Nord. Nu permiteți minorității să decidă pentru majoritate!

Sexualitatea reprezintă o predispoziție naturală ce poate fi ușor instrumentalizată și ideologizată; sub controlul unor interese străine, ea devine distructivă, de natură să perturbe grav relațiile sociale firești. Unica autoritate care poate aprecia corect interesul copilului, nevoile și gradul acestuia de dezvoltare emoțională și psiho-fizică, pentru a-i furniza informații despre viața intimă și de familie, este părintele. Faptul că unii părinți nu vor sau nu pot să o facă nu este nicidecum un motiv pentru a preda, la scară națională, această responsabilitate unor persoane dubioase.

Vă rugăm așadar ca dumneavoastră, autoritățile să cooperați corespunzător cu părinții, ca împreună să găsim o soluție adecvată pentru copiii noştri.

Cu prețuire deosebită,

Sursa: ActiveNews via Ziaristi Online