EXCLUSIV. Un cercetător se ia la trântă cu Securitatea acuzând-o de "blat" cu conspiratorii sovietici şi americani din decembrie 1989. DEZBATEREA "Trădarea Securităţii" - VIDEO

Securitatea a trădat sau a fost trădată în decembrie 1989? Istorici şi participanţi la evenimente încearcă să prezinte răspunsul.

Lansarea cărții “Trădarea Securității în decembrie 1989. Secrete ale intervenţiei străine împotriva României”, de prof. univ. dr. Corvin Lupu, cu prezentarea prof. univ. dr. gen. bg. (r) (SRI) Cristian Troncotă, a stârnit o dezbaterea publică flamboiantă chiar la locul faptei, Librăria “Mihai Eminescu” din Bucureşti. Foşti ofiţeri de Securitate, actuali responsabili ai ofiţerilor de informaţii în rezervă şi retragere reuniţi în cadrul organizaţiei ACMRR-SRI, şi un general de Armată implicat în reprimările de la Arad şi Timişoara i-au contestat la faţa locului teoriile autorului, deşi au recunoscut că nu i-au citit încă volumul. Istorici şi cercetători de la vârful CNSAS au devenit moderatori ad-hoc ai celor două tabere care se conturau extrem de distinct: cei care susţineau că Securitatea a trădat comandantul suprem cu consecinţe incalculabile care au afectat poporul român şi a celor care afirmau că, dimpotrivă, Securitatea a fost trădată, apoi decapitată, cu conducerea arestată, şi tot sistemul pus sub controlul militarilor MApN reactivaţi de Ion Iliescu şi aflaţi în conspiraţia sovietică. Autorul lucrării este intrasingent: el susţine că o parte din cadrele de la nivel înalt ale Securităţii au fost “blat” cu conspiratorii din decembrie 1989, afirmaţie pe care noi o considerăm puţin forţată. Mult mai curând a fost vorba de o concurenţă a grupului Iliescu, anihilată însă prin arestarea generalului Iulian Vlad. Nu trebuie să ignorăm şi completarea imaginii reflectate de dr. Corvin Lupu pe pânza teatrului de umbre chinezesc: dacă Securitatea, prin vârfurile ei, este marea (co)autoare a evenimentelor din decembrie 1989 atunci generalul Iulian Vlad devine automat erou naţional al Revoluţiei Române, ca principalul vector al răsturnării regimului Ceauşescu. Prezentăm înregistrari de la dezbaterile încinse, din care nu lipsesc amanunte interesante despre agentul dublu Laszlo Tokes, al Securităţii şi al Ungariei comuniste, cât şi alte date mai puţin cunoscute despre dedesubturile operaţiunilor din decembrie 1989, provenite direct de la participanţi sau de la cercetători ai istoriei recente, cum ar fi, în ordinea intervenţiilor, gen. Cristian Troncotă, autorul, dr. Corvin Lupu, Florian Bichir, Grigore Cartianu, col. Filip Teodorescu, Marian Hociung, gen. Vasile Mălureanu şi Florian Banu, de la CNSAS. Totodată publicăm şi consideraţiile prof. dr. Corvin Lupu despre intervenţiile de la lansare. Fără a fi de acord cu toate aserţiunile sale îi respectăm însă opinia, aşteptănd, desigur, argumentele şi părţii opuse, considerând că din astfel de dezbateri adevărul va ieşi la lumină, măcar dupa 25 de ani de la evenimentele tenebroase care au dus, în cele din urmă, la vânzarea României. (V.R.)

Pe marginea prezentării cărții

Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015

Un fost profesor al meu ne spunea că cei care spun adevărul au puțini prieteni și mulți dușmani. Este cert că evenimentul care, în ultimul sfert de secol, a suscitat cel mai mare interes, cele mai multe pasiuni și care a fost „valențat” cu cele mai monstruoase falsuri evenimențiale și de interpretare, a fost lovitura de stat din decembrie 1989. În vara anului 2015, am publicat o nouă lucrare dedicată acestui eveniment, coborând cercetarea mai adânc decât o făcusem în alte lucrări dedicate acestui moment istoric. De când i-am destăinuit colegului și, în același timp, editorului acestei cărți, prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă, că dezvolt cercetarea problematizând aspectele legate de trădarea/încălcarea legislației în vigoare, a regulamentelor militare și a ordinelor comandantului suprem de către șefii Securității, în frunte cu gl. col. Iulian Vlad, domnia sa m-a întrebat: „și vreți să ajungeți cu cercetarea în adâncuri?”. Am răspuns: „Da!” Atunci dl. profesor și general mi-a spus: „Să vă luați masca de gaze pe figură, pentru că acolo, în adâncuri, miroase îngrozitor!” Spunea aceste lucruri de pe poziția omului care a lucrat 10 ani ca șef al arhivelor Securității și ale S.R.I., cercetând marile adevăruri ale istoriei contemporane și recente și devenind deschizător de drumuri în istoriografia românească a serviciilor de informații, adevăratul pater familias al nostru, al cercetătorilor care ne ocupăm și de istoria serviciilor secrete din România contemporană și recentă.

Nu am să mă refer la conținutul cărții, rândurile de față nefiind o recenzie, ci un prilej de reflecție asupra modului în care acționează forțele interesate în ascunderea adevărului și de continuarea manipulării poporului român, manipulare care, după părerea mea, este unul din principalii factori care au catalizat neatenția poporului român, în primul rând a majorității de etnie românească, care, pe nesimțite, a fost principala perdantă a evoluțiilor din România post-comunistă, ceea ce rezultă și din paginile cărții.

Cartea a apărut în vară și nu m-am grăbit să o promovez, considerând că face parte din acele lucrări care se promovează singure. Prima prezentare a cărții am făcut-o la Rm. Vâlcea, la rugămintea unui domn general S.R.I., N.B., în cadrul Societății Culturale „Anton Pann”, condusă de poetul Nicu Cismaru. Mi s-a spus să merg și să-mi prezint singur cartea, alături de alte manifestări culturale, la orele 18.00. Am avut surpriza să constat că gazdele mi-au stabilit, fără să mă consulte, un prezentator, în persoana unui colonel de securitate în rezervă, fost șef, G.P., care venise decis, la ordin, să critice abordarea mea. Apoi, prezentarea cărții mele a fost amânată până către orele 22.00. Înaintea prezentării mele, televiziunea locală, disciplinată, s-a retras din sală. În timpul prezentării mele, prin telefonie mobilă se făceau transmisiuni în direct la București, de către foști șefi din fosta Securitate. Dl. col. G.P. și-a început alocuțiunea afirmându-și respectul și prietenia care îl leagă de mine, după care, fără nici un fel de argumente științifice, necesare când combați o lucrare de cercetare și fără studiile în domeniul istoriei, și ele strict necesare, a declarat că nu este de acord că Securitatea a trădat, că dl.general Iulian Vlad a fost un erou, care, împreună cu generalul Gușă, a salvat țara, a evitat dezastre etc. etc. După care a criticat faptul că l-am citat în lucrare pe col. dr. Gheorghe Rațiu, fostul șef al Direcției a I-a a Securității. Colonelul G.P. a declarat că, de fapt, colonelul Rațiu, cel care a condus poliția politică în România, este marele trădător al Securității în decembrie 1989, cât și după evenimente, când s-a pus în slujba unor instituții străine, motiv pentru care el nu a fost arestat și întemnițat. Deci, discursul lui G.P. s-a încheiat cu ideea că autorul cărții a greșit trădătorii: că nu a trădat Vlad, ci a trădat Rațiu?! Nivelul discuției a coborât atât de jos încât am simțit că nu mai este cazul să adaug ceva, să cer drept la replică, sau să mai comentez, în sală fiind numeroși intelectuali de cultură umanistă, care, cel puțin în mare parte, au înțeles ridicolul situației și lipsa de argumente necesare demersului de a combate o cercetare științifică. De altfel, personal am fost interesat de părerea profesorului Cristian Troncotă, specialist adevărat, istoric și cel care a declarat în două emisiuni la posturi centrale de televiziune că această carte este atât de documentată încât nu poate fi contrazisă. În rest, ca cercetător de istorie sunt obișnuit să văd că de dat cu părerea în domeniu au curaj și cei de alte profesii, ceea ce se poate accepta, dar în afara cadrului științific, când trecem la „schimbat vorbe”.

Într-o primă fază, Editura Elion a început difuzarea cărții prin Librăria „Mihai Eminescu” din centrul capitalei. Librăria s-a ocupat de organizarea prezentării acesteia. În dimineața prezentării, nu era afișat evenimentul, dar erau cărți în vitrină. În preajma orei de începere, s-a pus afiș cu prezentarea, dar nu mai erau cărți în vitrină. Am întrebat unde sunt cărțile și mi s-a spus că au trebuit să le vândă pe cele din vitrină. Nimic nu este întâmplător. Mă așteptam ca această carte să fie boicotată.

În rîndul publicului s-au aflat istorici, cercetători, generali, consilieri prezidențiali, ofițeri de spionaj, jurnaliști, ofițeri de informații militare, mulți fiind persoane avizate. După cuvântul prezentatorului cărții, prof. univ. dr. Cristian Troncotă (foto) și al autorului, a luat cuvântul col. F.T., personaj implicat direct și adânc în evenimentele din decembrie 1989 și de după aceea. Venise doar să combată.

Nu ne așteptam să aflăm vreun adevăr în plus, pentru că domnia sa a declarat public, explicit, iar eu l-am și citat în carte, că nu dorește să spună nimic din ceea ce s-a întămplat la Timișoara și vrea să coboare în mormânt cu adevărurile pe care le cunoaște. În acest caz, este deontologic să nu mai participi la dezbateri pe această temă. Vrei să mergi cu secretele în mormânt? E dreptul tău, dar atunci, taci, nu mai vorbești nimic! Dar, constat eu, de combătut pe cei care scot adevărul la lumină, domnul col. F.T. este dispus. De altfel, există anumiți șefi din fostul serviciu secret al țării care, după desființarea Securității, doresc să țină istoria instituției ca o prizonieră a lor și să controleze „oficial” scrierile despre Securitate, prezentându-i doar luminile, iar umbrele aruncându-le în spatele lui Ceaușescu, cel pe care puciștii din decembrie 1989 l-au urât atât de mult. După ce și-a declarat prietenia care îl leagă de persoana mea, col. F.T. a atacat „la baionetă”, fără argumente, dar invocând necunoașterea și ignorând faptul că „necunoașterea” autorului cărții, însemna, de fapt, negarea tuturor sutelor de probe oferite de carte, de documente, de martori, de memorialiști, de istoriografie și a recunoașterii explicite de către șeful Departamentului Securității Statului, generalul colonel Iulian Vlad, a faptului că a trădat, că nu a respectat legislația, regulamentele în vigoare și ordinele comandantului său suprem. Ani de zile, inclusiv în public, în multe locuri din țară, col. F.T. a evidențiat faptul că sunt un bun cunoscător al evenimentelor. Acum, brusc, s-a referit la „necunoaștere”. În dialogul pe care l-am purtat, col. F.T. nu-și mai recunoștea propriile afirmații, publicate în interviuri și propriile declarații date în fața instanței militare, unele dintre ele publicate în carte. După col. F.T., a luat cuvântul generalul V.M., fost lucrător al Securităţii cu activitate şi după 1989, care cu fermitate, dar mai multă finețe, tipică ofițerilor de la Direcția I-a, care au lucrat în viața lor cu oameni de artă și cultură, a încercat să pună la îndoială conținutul cărții și să sugereze că nu are cunoștință de nici un moment de nerespectare a ordinelor etc.

Desigur, ca autor, am avut argumente temeinice pentru a infirma contestațiile acestor vorbitori și de a le spune că nu sunt credibili și că, în calitate de reprezentanți ai fostei Securități își asumă, pe lângă trădarea din decembrie 1989, uriașa răspundere de a fi fost și de a fi în continuare cei care încearcă să apere minciuna, să ascundă adevărul și să manipuleze în continuare poporul român. Le-am amintit înalților ofițeri faptul că a fi ofițer culegător de informații nu este similar cu a fi istoric. Ofițerii de securitate nu aveau voie să știe decât ceea ce se derula în compartimentul lor. Lucrătorii dintr-un compartiment nu aveau acces la datele deținute de compartimentele vecine. Puțini șefi de la vârful Securității, cu deosebire generalul Iulian Vlad, aveau acces la ansamblul situației interne și externe a țării. De aceea, a fi culegător de informații nu este similar cu a fi deținătorul adevărului istoric, cel care presupune cercetări și cunoașteri ample, care exced cadrului serviciilor secrete, preluînd și analizând baze de date din partidul comunist, de la guvern etc. Or, adeseori, acești domni ofițeri de informații se asimilează pe sine cercetătorilor de istorie. Este absolut impresionantă determinarea, îndârjirea, cu care încearcă cei implicați în acele evenimente să mențină adevărul ascuns. Afirmația mea se referă la mai multe aspecte ale evenimentelor, fie ele doar trădări, sau și alte operațiuni speciale, în special crime, dar și alte fapte grave. Acești domni nu recunosc nimic din ceea ce nu le convine, negând adevărul cu seninătatea pe care le-o dă și astăzi fosta mare putere pe care au deținut-o în societatea socialistă de stat.

În atmosfera de răsuflare tăiată care plana în sală, a luat cuvântul un general M.Ap.N., E.B. Arătând că nu a fost invitat, ceea ce era adevărat (fusese o scăpare a mea), dorea să spună câteva cuvinte, recunoscând că nu a citit cartea, pentru că o cumpărase doar atunci. Generalul fusese implicat adânc în evenimentele de la Arad și de la Timișoara. Chiar dacă nu făcea parte din fosta Securitate, ci din M.Ap.N., se vedea clar că este deranjat de dezvăluiri, cele care îi îngrijorează pe toți cei implicați în evenimente, mai ales pe cei implicați cu sânge. Necitind cartea, dar dorind să ia cuvântul, cunoscându-l foarte bine, am știut că este raliat nemulțumiților din fosta Securitate și mă va combate. De altfel, așa au făcut și unii comandanți din M.Ap.N. și din Securitate, în decembrie 1989, când, după ce l-au omorât pe Milea și-au dat mâna și l-au terminat și pe Ceaușescu. De la înălțimea celor patru stele mari de pe umerii săi, generalul E.B. și-a început discursul declarându-și vechea prietenie și colaborare, care îl leagă de autorul cărții, dar a exprimat apăsat faptul că se îndoiește de buna credință care m-a îndemnat să încep scrierea acestei cărți. I-am răspuns că nu am cum să-i fac o transfuzie de încredere în buna mea credință, în creierul domniei sale, ceea ce a creat oarecare ilaritate. Regret că nu mi-a spus îndoielile domniei sale cu ani în urmă, când eram șeful domniei sale pe linie de învățământ superior civil. Desigur, m-am întrebat cum o fi putut să fie prieten cu mine atâția ani de zile, când nu are încredere în buna mea credință?! Punându-mi această întrebare, am fost sigur că, de fapt, eu am fost prieten cu domnia sa, nu domnia sa cu mine. După această „deschidere”, generalul E.B. a trecut la metafore, afirmând că dacă toate evenimentele istorice ar fi încărcate de atâtea neadevăruri cum sunt evenimentele din decembrie 1989, atunci istoria nu este altceva decât o culegere de mituri. Nu se referea la cartea mea, vorbea în general. După părerea mea, această atitudine este una păguboasă. Cu asemenea trimiteri în derizoriu a unei întregi istoriografii, a memorialisticii și a documentelor, atâtea câte sunt ele disponibile deocamdată, nici generalul E.B. și nici alții nu contribuie cu nimic la completarea adevărului acestui moment istoric. În loc să scrie adevărul pe care îl știu ei și să-l probeze, apără omerta și îi trec în derizoriu pe cei care au descifrat deja coloana vertebrală a evenimentelor. În ceea ce mă privește, când a ajuns la necaz, fiind destituit din senin și trebuind să părăsească armata, i-am luat apărarea public, atrăgându-mi nemulțumirile detractorilor domniei sale.

Interesantă mi se pare discuția pe care am purtat-o cu colonelul de securitate I.B., amic mai vechi. Eu îl consider o victimă a evoluției evenimentelor, urmare a trădărilor din Armată și din Securitate și a ralierii acestor instituții la forțele externe care au agresat România, cu scopul vădit de a o acapara, de a-i îndepărta pe Ceaușești de la putere și de a pune țara sub conducerea unor minoritari etnici, loiali stăpânirii străine. Col. I.B. nu făcuse parte din grupul implicat în complot. A fost condamnat la 19 ani de închisoare. Mi-a spus că vrea să-mi spună părerea lui despre carte. Nu avea nici un argument, dar susținea că eu am pornit cercetarea de la normele de drept, or, Dreptul reprezintă doar voința conducerii societății dintr-un moment istoric sau altul, iar respectarea neabătută a legislației ar conduce la situația în care în societate nu s-ar mai produce schimbări, totul ar rămâne încremenit. Deci, propunea col. I.B., nu respectarea legii este criteriul absolut de analiză. Această concepție eu am prezentat-o în carte, explicând existența acestei mentalități în rândul trădătorilor, respectiv că unii militari au avut mentalitatea de a face analiza ordinelor care le primeau și a decide apoi pe care dintre ele le execută și pe care nu le execută. Această mentalitate distrugătoare a existat, a avut urmări dintre cele mai grave, conducând la înfrângerea României și ea trebuie lichidată cu desăvârșire. De aceea, în toată lumea, în toate regimurile politice, în toate timpurile istorice, acești militari care trădează legea au fost și sunt pedepsiți cu toată asprimea, inclusiv cu moartea. Militarii nu sunt factorii deliberativi în societate!!! Ei trebuie să fie doar executanții ordinelor decidentului politic și atât. Prin inversarea valorilor în societatea românească post-comunistă, trădătorii au ajuns la putere și au făcut un cult al trădării și au oprimat, sau asasinat pe cei care și-au făcut datoria în conformitate cu legislația în vigoare (V. Milea, C. Nuță, V. Mihalea, P. Moraru, Gh. Trosca ș.a.). În general, militarii trădători își argumentează gesturile contrafactual: ce nenorocire ar fi fost, dacă nu ar fi trădat ei. Am întâlnit această poziție și la gl. Iulian Vlad și la alți comandanți, inclusiv în scrieri. Dar nu! Asta nu este istorie. Istoria nu judecă ce ar fi fost dacă ar fi fost altfel decât a fost. Noi facem analiza pe situațiile reale din fiecare moment istoric și analizăm pe fiecare participant la evenimente după ceea ce a făcut și după ceea ce ar fi trebuit să facă, în conformitate cu legile, cu regulamentele militare și cu ordinele date de comandanții aflați legal în poziție de comandă. Ca urmare, iată că și după 25 de ani această mentalitate de acceptare a încălcării legilor, a trădării, există încă la nivelul militarilor și a ofițerilor de informații. Este deosebit de grav. După părerea mea, aceasta reprezintă un factor important de risc pentru securitatea națională, în cazul oricărui conflict mai important, care nu este exclus în nici un moment istoric. Cred că această problemă trebuie să stea în atenția instituțiilor de învățământ militar, informativ și de poliție. Tinerii ofițeri români de mâine nu ar trebui să moștenească mentalitatea acestor înaintași ai lor. În ceea ce mă privește, din acest punct de vedere, am sentimentul datoriei împlinit. Ani de zile, am școlarizat sute de ofițeri din toate structurile militare ale statului român și am militat pentru combaterea trădării ca pe cel mai grav flagel din sistemul de Apărare, Siguranță Națională și Ordine Publică, din toate timpurile.