Radu Duda nu e găgăuz ci găgăuţ: l-a găgăuzat pe Mareşalul Alexandru Averescu la Comrat. Gafe groteşti ale “Casei Regale” a României la vizita din Găgăuzia

Lazurca si Radu Duda la Comrat Gagauzia Sept 2015

Doi interpreti in rolul de reprezentanti ai Romaniei: Marius Lazarca si Radu Duda la Comrat

Potrivit unei ştiri de pe blogul său, FamilaRegala.Ro, citată de ActiveNews, Radu Duda aka Prince Dude, aflat în Găgăuzia (foto/video mai jos) – în ciuda criticilor concrete ale analistului Radu Tudor (“O gafă uriașă a Casei Regale Române !“) -, ar fi făcut o declaraţie fulminantă. Şi anume că, după cum scrie ActiveNews în ştirea “Principele Radu Duda afirmă că are origini GĂGĂUZE“, “Principele Radu a susținut un detaliu necunoscut până acum: faptul că este pe jumătate găgăuz, datorită bunicilor din partea mamei sale”.

Printul Radu Duda a trecut zilele trecute si pe la statuia lui Lenin din Comrat (video mai jos)

Ei bine, ştirea e “ţeapă”. Conform cititorilor mai atenţi chiar decât noi, care am luat-o drept bună, relatarea nesemnată nu i-ar aparţine lui Radu Duda ci aghiotontului său, un anume Ioan-Luca Vlad, care înţelegem că a transformat site-ul Casei Regale, într-un fel de blog personal, un “oracol” rozaliu de licean întârziat, plasat sub blazonul regal.

Fraza atribuită lui Radu Duda, care adeseori scrie la persoana a treia despre propria sa “Alteţă”, spunea: “Pentru autor, vizita de astăzi este un moment simbolic, având în vedere rădăcinile găgăuze pe linie maternă, rădăcini care nu au putut fi cercetate şi aprofundate prin experienţe proprii în trecut, din motive politice şi logistice. Iată că, după aproape 30 de ani de viaţă, calc pragul poporului bunicilor mei şi al locurilor de unde aceştia s-au refugiat în România din calea armatelor roşii”.

Nu e deloc foarte clar de ce “autorul” nesemnat nu a putut călca în Găgăuzia timp de 30 de ani “din motive politice şi logistice“. Găgăuzia nu este (încă) Transnistria. Este pur şi simplu o provincie oarecare a Republicii Moldova. Graniţele s-au deschis larg după 1989. Distanţa de la Bucureşti la Comrat este de 377 de km şi se parcurge lejer în 5 ore şi 22 de minute, cu tot cu vama de la Galaţi, conform unui site găgăuz. Care ar fi fost problema “logistică”? N-a avut maşină “regală” până acum? Dar care ar fi fost problema “politică” care a stat în calea reîntregirii etnico-spirituale a “autorului”, care înţelegem că este un fel de fak-totum pe la Casa Regală?

“După aproape 30 de ani de viaţă, calc pragul poporului bunicilor mei“, mai spune aghiotontul Prinţului Duda, autodescris pe diverse site-uri drept consilier privat în toate domeniile pământului. Adică consilierul Regelui Mihai & Coop ne vorbeşte, pe site-ul Casei Regale, despre “poporul” (?) găgăuz. Wikipedia zice aşa despre această micro-minoritate: “Se presupune că găgăuzii fac parte din grupul turcilor oguzi, deoarece denumirea lor provine din numele turcesc de Gök-Oğuz”. Trebuie să subliniem pentru cei mai puţin cunoscători ai misterelor de la Est de Prut că “poporul” găgăuz a fost inventat de tovarăşii de la KGB nu mai departe de anul 1988 pentru a se opune încercărilor românilor basarabeni de descătuşare faţă de sovietism, în perioada în care Frontul Popular lupta pentru reintroducerea grafiei latine şi recunoaşterea limbii române. Ulterior, “poporul” găgăuz a fost folosit de KGB şi GRU pentru a se autodeclara independent şi a transforma Găgăuzia într-o a doua Transnistrie, situaţia explozivă ameliorându-se de abia în 1994, când au devenit “unitate autonomă” a Republicii Moldova. Chestiunea e ţinută şi azi la foc-mărunt. A spune despre minoritatea găgăuză că este un “popor” nu înseamnă altceva decât a consfiţi planurile de lucru ale KGB pe “aproape 30 de ani”. Pe scurt: o tâmpenie şi o trădare a celui care-ţi plăteşte salariile, respectiv statul român.

Dar prostia incomensurabilă nu se opreşte aici. Din acelaşi reportaj rozaliu despre aventurile Prinţului Duda în Găgăuzia, aflăm că Patapieviciul Casei Regale a lăudat “realizările găgăuzilor în România” la întâlnirea oficială cu “paraşutista KGB” Irina Vlah (apud Radu Tudor), “başkana” Găgăuziei, şi preşedintele sovietului, respectiv Adunarea Populară a Găgăuziei, Halk Topluşu. Comiţând probabil cea mai mare gafă istorică a “Casei Regale”: găgăuzarea Mareşalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, membru al Academiei Române, prim ministru al României în mai multe rânduri, cât şi ministru al Afacerilor Externe şi al Apărării. Minister din care cică face parte şi “Alteţa sa”.

Iată citatul pus sub stema Casei Regale: “La final, Principele Radu a mai arătat respectul şi admiraţia Familiei Regale faţă de găgăuzi care, în ciuda numărului lor mic, cu un curaj extraordinar, şi-au păstrat cu dârzenie limba şi rădăcinile identitare, precum şi loialitatea faţă de pământul adoptiv. Astfel, cât au fost în România, găgăuzii au putut să ocupe funcţii deosebit de importante, precum au fost Mareşalul Alexandru Averescu şi ministrul Lascăr Catargiu”.

Nu ne intersează Lascăr Catargiu, dar să-l găgăuzezi pe Mareşalul Averescu este nu numai o uriaşă ofensă adusă memoriei marelui militar şi om politic ci şi o jenantă dovadă de incultura crasă la nivel de “Casă Regală”, de habarnagism cronic şi de cretinism cu ifose. Toate cu aere de “doctor” în “Ştiinţe Militare”.

Singurul loc pe pământ unde apare aberaţia aceasta este un blog din Moldova, care citează “lucrarea” unui inginer de pe platforma Energomontaj, cu velităţi de “literat”, Anatol Măcriş, originar din comuna Beşalma, jud. Cahul, găgăuz de fel, pasionat de “originea cumană” a românilor şi de altfel amic cu alt cumanofil (puţin senil), Neagu Djuvara. Acest Măcriş, autorul al unui volumaş despre Găgăuzia, care-şi semnează cu “dr.” textele de “istoriografie”, uitând să menţioneze că doctoratul este în “management”, este şi co-autorul unei alte lucrări de aceeaşi rezonanţă “istorică”: “Instalaţii de ridicat şi de transportat : Manual pentru licee industriale cu profil de mecanică (specializarea mecanic pentru utilaje şi instalaţii termoenergetice) anii IV-V şi şcoli de maiştrii “. În broşura “Găgăuzii”, inginerul găgăuz pripăşit pe la noi face următoarea afirmaţie nefondată, preluată pe nemestecate de blogul “moldovenesc” în cauză, devenit sursă de inspiraţie “istorică” pentru “Alteţa Sa Regală”: “Maresalul Alexandru Averescu, nascut in comuna Babele, jud. Ismail, in 1859, avand si ascendenta gagauza (Babele fiind o comuna cu o populatie mixta).”

O propoziţie, două minciuni. Localitatea Babele, din Bugeac, sudul Basarabiei, provincie românească aflată în prezent sub ocupaţie ucraineană, a fost şi este şi astăzi sută la sută românescă. Nu am găsit exact date despre structura etnică a localităţii Babele (azi “Ozornoe”, fostă “Alexandru Averescu” după Unire) la data de 9 martie 1859, când s-a născut viitorul Mareşal dar recensămintele din Ismail, oraşul care dă numele “raionului” de azi, de la 1800 încoace (disponibile aici) nu arată nici un găgăuz, până la cel din 1941, când au apărut primii… 17 găgăuzi. Românitatea ne este atestată şi de faptul că la 1856 este înfiinţată la Ismail eparhia Dunării de Jos, precum şi un liceu românesc la Bolgrad, un gimnaziu la Ismail, şapte şcoli urbane şi 124 rurale – inclusiv în satul natal al Mareşalului -, în total 145 de şcoli pentru cele trei judeţ din sud revenite la patria mamă, aşa cum arată marele istoric Ion Nistor, citat de Mircea Rusnac în “Basarabia sub stăpânirea rusească (1812-1914)“. Recensămintele de azi arată că în raionul Ismail care cuprinde şi satul lui Averescu sunt 0,4 găgăuzi. Nici unul în satul Babele, cu o singură excepţia: preotul de acum nişte ani, Ioan Capaclî, care fusese trimis în localitate în 1981, venind de pe lângă Comrat. Recensământul din 1930, pe când Averescu era încă în mare formă, arată că Babele este un sat pur românesc (grafic de aici). Dar acestea sunt doar informaţii complementare.

Adevărul este unul simplu, care nu poate fi falsificat decât de o minte bolnavă, din ticăloşie (cazul găgăuzului Măcriş) sau din prostie (cazul găgăuţului Duda): şi anume că bietul Mareşal Alexandru Averescu, care nici azi nu are o statuie în Capitala ţării pe care a condus-o – deşi zac două în subsolul Guvernului României -, a fost român. Şi punctum.

Tatăl, Constantin Averescu, era originar din Bălţi. Face studiile la Iaşi. Este pentru o perioadă ofiţer în armata rusă, de unde demisionează şi revine în Moldova unde deţine mai multe funcţii publice. Mama, Casuca, era moaşă şi foarte religioasă, conform cronicarilor vremii. Era atât de româncă încât ea este cea care îl împinge pe tânărul Alexandru să plece voluntar în Războiul de Independenţă al României, la numai 18 ani, în escadronul de jandarmi călări din Ismail. Război în care viitorul Mareşal al României se distinge exemplar, fiind şi decorat cu “Crucea Trecerii Dunării”. De aici încolo începe ascensiunea lui. Aşa “găgauz”, mai rar. Ne oprim aici.

Să ne mai mire analfabetismul, aromânismul şi acreştinismul celor care ne conduc? Acelaşi Duda ne-a făcut de râsul lumii, după ce The Guardian a relatat că şi-a falsificat grosolan CV-ul şi, mai mult, că “a scris o carte după un turneu în Israel în care a povestit cum s-a plimbat prin locurile unde s-a născut Iisus, la… Nazaret”, şi nu în ieslea din Bethleem.

Duda, eşti dudă, Dude!

Victor Roncea

PS: Recomand blogărului Nr 1 al Casei Regale să studieze măcar Revista aniversară a Fundaţiei “Mareşal Alexandru Averescu”, fundaţie condusă de General-locotenent dr. Florian Pinţă, preşedinte de onoare General-locotenent dr. Teodor Frunzeti. Aşa, ca colonel.