CURICULUM VITAE al Părintelui Arsenie Boca sau o posibilă anexă pentru viitorul dosar de canonizare

de Florin Duţu

„Oamenii îţi iartă orice, dar nu şi să le-o iei cu un pas înainte” (Părintele Arsenie BOCA, în: Sfinte aduceri-aminte, P.S. Daniil STOENESCU, „Arhanghelul” de la Prislop şi alte scrieri…, p. 261)

Vedeţi şi semnaţi Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului

„Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia… Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu… Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui.”^[1] (Arhimandritul Justin PÂRVU)

Foto: Colorostariu

Nume: BOCA

Prenume: ZIAN-VĂLEAN (nume de monah: ARSENIE)

Rang monahal: PROTOSINGHEL

Data naşterii: 29 sept. 1910; botezul ortodox: 16 oct. 1910

• Locul naşterii:

Satul Vaţa de Sus, com. Vaţa de Jos, Hunedoara

• Familia – Părinţii (căsătorie mixtă):
• Tatăl: Iosif-Petru (greco-catolic, 24 feb. 1881, oraşul Brad – †19 iun. 1926; †45 de ani), pantofar.
• Mama: Creştina (ortodoxă, 30 oct. 1892 – †6 dec. 1951; născută Popa în satul Vaţa de Sus, Hunedoara; †59 de ani în satul Hălmagiu, raion Gurahonţ, regiune Arad), casnică (două clase primare).

Cununiei părinţilor: 7 nov. 1909, Vaţa de Jos (data divorţului: 22 mart. 1922)

• Fraţi: Viorela-Minca (22 mart. – 6 apr. 1913)

Bunicii materni: POPA Gligor şi Mariş Pascuţa

Bunicii paterni: BOCA Petru şi Teodora

STUDII:

• 1922-1929

Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad

• 1929-1933

Academia Teologică din Sibiu; teza de licenţă: „Încercări asupra vieţii duhovniceşti”

• 1933-1938

Academia de Arte Frumoase din Bucureşti. Specializarea: „Artă decorativă”, clasa maestrului Costin Petrescu. Absolvent diplomat, calificativ: „Foarte bine”

• 1934-1935 Premiu „Profesor Atanasiu” (1934-1935, cursul de Perspectivă, prof. Horia Teodoru)
• 1934-1938

Cursul de mistică al teologului, animatorului cultural şi scriitorului creştin-ortodox militant Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din Bucureşti

• 12 martie – 8 iunie 1939

Călătoria la Muntele Athos, să înveţe toată rânduiala duhovnicească precum şi meşteşugul artei bizantine; găzduit la chilia cu hramul „Sf. Ipatie” la M-rea Vatopedu

• Toamna anului 1939

Stagiu la Chişinău pentru deprinderea meşteşugului poleirii cu aur a icoanelor (cicanca)

• 12 ianuarie – c.12 iunie 1955

Practică pe şantierul Catedralei din Galaţi pentru obţinerea autorizaţiei de a picta biserici, eliberată de Comisia de Pictură a Patriarhiei Române

ACTIVITĂŢI:

• 1939–1948 – M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, Ţara Făgăraşului, Braşov (stareţ)
• 25 nov. 1948 – 14 mai 1959 – Mrea Prislop, Ţara Haţegului, jud. Hunedoara (duhovnic; 12 aprilie 1950 – transformarea Prislopului în mănăstire de maici; de la 1 octombrie 1951 până la 14 mai 1959 stareţa mănăstirii a fost maica Zamfira – Julieta CONSTANTINESCU tunsă în monahism la 6 august 1950)
• 7 aug. 1959 – 13 feb. 1961 – Pictor secund la Biserica „Sf. Elefterie” din Bucureşti, alături de Vasile Rudeanu, tot ucenic al maestrului Costin Petrescu.
• 9 iul.-sept. 1961 – pictor la Biserica „Sf. Parascheva” din satul Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov): fresca din absida altarului – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele (acoperită în anul 1978 când s-a realizat alt program iconografic de către pictorul Constantin Ioanid), precum şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi) în dolomită, o tehnică nepotrivită propusă de pictorul Ştefan Constantinescu (pictura s-a deteriorat din cauza reţetei greşite a acestuia)
• 1 ian. 1961 – 1 iun. 1967 – „Pictor şablonist” şi „muncitor specialist pictor” la Atelierele Patriarhiei Române de la Schitul Maicilor, Bucureşti.
• 1967–1983 – Pictor la Biserica „Sfântul Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu

TREPTE ÎN MONAHISM:

• Arhimandrit (1955, propus, nu ştim sigur dacă a fost hirotonit arhimandrit)
• Protosinghel (17 iul. 1949, M. Prislop, Episcopul Andrei Magieru: „Te-am ridicat la rangul de protosinghel”)
• Ieromonah (10 apr. 1942, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus)
• Ierodiacon (3 mai 1940, Sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, M. Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, primeşte numele de monah Arsenie)
• Diacon (11 sept. 1936, Catedrala din Sibiu)

ARESTĂRI:

• Prima arestare: 19 ian. 1951 – 17 mart. 1952

Ocnele Mari şi Canalul Dunăre-Marea Neagră.

• A doua arestare: 20 sept. 1955-8 apr. 1956

Penitenciarele Timişoara, Jilava, Oradea.

OPERA SCRISĂ (publicată postum):

• Cărarea Împărăţiei
• „Cuvinte vii” (predici)
• Manuscrise inedite ale Părintelui Arsenie Boca

OPERA ARTISTICĂ:

„Părintele şi-a depăşit maestrul [pe Costin Petrescu]”. (pictorul şi restauratorul Ion Grigorescu, în: Revista Lumea credinţei, decembrie 2014, p. 59)

• Scena intrării Domnitorului Mihai Viteazul în Alba-Iulia, Ateneul Român (c.1937), Bucureşti (sub coord. maestrului Costin Petrescu)
• Biserica „Sf. Dumitru” din Bixadul Oltului, jud. Covasna, practică (1938) cu maestrul Costin Petrescu
• Biserica „Sf. Elefterie”, Bucureşti, (fresca de pe bolta altarului „Maica Domnului cu Pruncul în zeghe”, „Jertfa lui Avraam” etc.) alături de artistul Vasile Rudeanu
• Biserica „Sf. Parascheva” din Bogata Olteană (com. Hoghiz, Braşov), fresca din absida altarului (1961) – Maica Domnului şi doi îngeri sub bolta unui cer plin de stele – (acoperită 1978) şi peretele cerdacului (scena Judecăţii de Apoi; inexistentă azi)
• Biserica „Sf. Nicolae” din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu, pictată integral
• Epitaful „Adormirea Maicii Domnului” de la M-rea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus
• Epitaful „Punerii în Mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos” de la biserica din satul Drăguş (Ţara Făgăraşului)
• Icoana „Sf. Parascheva” de la Biserica „Bunavestire – Sf. Antonie cel Mare”, Curtea Veche, Bucureşti
• Icoana „Izvorul Tămăduirii” de la Biserica „Sf. Treime” Tei, Bucureşti
• Icoana „Maica Domnului cu Pruncul”, Biserica „Sfânta Treime” din Chichiş, jud. Covasna
• Icoana „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”, Reşedinţa Mitropolitană din Timişoara, pictată după canonizarea din 1955 la „Schitul Maicilor” din Bucureşti
• Icoanele iconostasului de la Biserica M-rii Prislop: Mântuitorul Iisus Hristos (în picioare), Maica Domnului (în picioare) cu Pruncul Iisus; Bunavestire pe uşile împărăteşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti
• Icoanele din chilia de la Sinaia: Naşterea Domnului, Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Vodiţa, Tismana şi Prislop
• Icoana Mântuitorului Iisus Hristos dăruită de Părintele Arsenie academicianului Nichifor Crainic
• Coperta cărţii „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, a Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sibiu, 1943
• Coperta cărţii „Bune Vestiri” – predici ale preoţilor Spiridon Cîndea şi Zosim Oancea [ediţia 1944, Sibiu]
• Coperta „Filocaliei”, Sibiu, 1946-1948
• Coperta cărţii „Despre Viaţa în Hristos”, a Sf. Nicolae Cabasila, trad. Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sibiu, 1946
• Coperta cărţii „Istoria Mănăstitii Prislop” de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Arad, 1986
• Clopotniţa în stil athonit de la Prislop (1952)
• Oala decorativă din curtea M-rii Prislop
• Sfântul Chivot de la M-rea Prislop, proiectat de Părintele Arsenie Boca
• Casa de pe deal, ctitorită de Părintele la M-rea Prislop în anii ’50
• Saivanul dacic de la Prislop
• Schiţa casei cu coloane, în stil brâncovenesc, anii ’80 la Prislop
• Schiţa casei noi de la Sinaia
• Modelele pentru porţile în stil maramureşean de la Sinaia şi Prislop

„Când voi muri, să veniţi la mormântul meu. Cu cât mai des cu atât mai bine. Şi toate câte le aveţi pe suflet, tot ce vi se va întâmpla, să veniţi ca şi cum aş fi viu şi, îngenunchind la mormântul meu, să spuneţi asupra lui toată amărăciunea voastră. Să-mi spuneţi toate! Vă voi auzi, şi atunci va fugi toată amărăciunea voastră. Şi să vorbiţi cu mine ca şi cum aş fi viu, şi să faceţi acelaşi lucru ca şi acum. Fiindcă voi fi împreună cu voi mereu.” [Sf. Serafim de Sarov (1759-1833) către ucenicii săi]

„Autobiografie

Subsemnatul m’am născut în 1910, Sept. 29, în Vaţa de Sus, jud. Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. De pe atunci mi se remarca o anumită înclinaţie spre singurătate şi spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Aşa spre pildă am o carte a lui Immanuel Kant: «Religia în limitele raţiunii», iscălită: «Boca Zian cl. IV. lic.».

La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie şi foarte bun pedagog cu fii-său. Ştiu până astăzi că m’a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul – ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi şi n’am uitat până acum, şi de multe ori mi-a folosit în viaţă.

În cursul liceului mi’au plăcut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul şi muzica. Terminând liceul şi luând bacalaureatul la prima prezentare, înclinam spre ştiinţele pozitive, dar dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviaţie la Cotroceni, – ceea ce n’a fost, împiedicându-mă sărăcia. Drept aceea a biruit înclinaţia contemplativă, sau speculativă, şi în 1929 m-am înscris la Academia Teologică din Sibiu.

În cursul teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile. Eram şi bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor şi nici nu mă înduram, întrucât era divorţată de tata iar eu eram dat tatii prin sentinţa de divorţ, ca fiind, pe baza meseriei, mai sigur că mă va da la şcoală. În timpul teologiei mi se lămurea frumuseţea chipului vieţuirii călugăreşti şi doream să mă instruiesc, pe cât puteam, mai temeinic, cu deosebire în latura mistică a vieţii. Cu prilejul acela aveam următoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cât mai fără mine şi cât mai fără corespondenţă, ca oarecum să mă uite şi să nu-i vie greu când va afla că m’am călugărit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumită disciplină austeră, care avea mai multe amănunte greu de crezut. Aşa de pildă mi-am propus ca toată vremea teologiei să nu fac nici o cunoştinţă cu fete. Ceea ce n’am reuşit, întrucât tocmai în anul acela 1929 Ministerul îngăduie şi fetelor să studieze teologia, şi m’am pomenit cu câteva colege. Dar cunoştinţe în oraş am izbutit să n’am. Asta am reuşit toată vremea teologiei, deşi făceam parte şi din «Reuniunea de muzică Gh. Dima» din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, şi care era mixtă. Aveam problema voinţei în stăpânirea simţurilor. Mai mult chiar, mă preocupa, studiind mistica comparată a diferitelor religii superioare, ca să văd prin proprie experienţă, cât se întinde sfera voinţei în domeniul vieţii sufleteşti şi biologice. Mă interesa să văd dacă e adevărat ce afirmă cărţile asupra actelor reflexe, şi asupra instinctelor, că anume sunt independente de voinţă şi controlul conştiinţii. Experienţa mea personală însă mi-a dovedit că acţiunea voinţii şi a conştiinţii se poate întinde şi peste instincte şi actele reflexe după o oarecare variabilă. Mă ajutau la aceste adânciri şi studiile ce le făcea pe vremea aceea Mircea Eliade la Calcutta, trimis de Universitatea din Bucureşti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tipărea în Revista de filosofie din Bucureşti, şi-mi parveneau pe această cale.

Toate aceste mă interesau să le aflu şi să le probez în vederea călugăriei. Mă abţineam de la «voia în oraş», ci stam în curtea şcolii cu poarta deschisă. Cu colegii nu ieşeam în oraş decât dacă trebuia în interesul şcoalei, a vreunui profesor, sau însoţiţi de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzică. N’am dansat şi n’am învăţat lucrul acesta. Îmi dase tata grija asta – şi mai cu deosebire când eram teolog nu-mi puteam închipui să fac aşa ceva.

De viaţa altora în afara zidurilor teologiei am fost în cea mai perfectă indiferenţă şi necunoştinţă. Toate preocupările mele erau şi sunt până astăzi interioare nu exterioare. Vorbirea mi-a fost urâtă de când mă ştiu. Chiar numele călugăresc l-am ales pentru că Avva Arsenie îşi alesese nevoinţa tăcerii, prin care s’a desăvârşit interior.

Teza de licenţă în Academia Teologică rezuma strădaniile mele spre acea desăvârşire interioară a omului, şi purta titlul: «Încercări asupra vieţii duhovniceşti». Terminam teologia prin 1933.

În vacanţă mă ocupam cu pictura.

Pictura mi-a lungit şcoala. Căci aflând Mitropolitul Nicolae Bălan că am talentul acesta, m-a trimis anul următor 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucureşti, care am terminat-o în cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Şirato, Costin Petrescu şi Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicină. La medicină de multe ori nu puteam merge din cauza frământărilor şi grevelor studenţeşti, care mă supărau pentru motivul că pierdeam vremea şi cunoştinţele de anatomie şi antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus în imposibilitatea să-şi ţină cursul. Abia aci m’am lovit de mişcările politice studenţeşti, care mi-au produs o impresie neplăcută. În mişcări studenţeşti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, întrucât Academia de Arte frumoase nu era considerată în cadrul Universităţii, ci ca o şcoală aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind înafară de studenţii ce să se poată înscrie în centrul studenţesc Bucureşti. Am fost complet în afară de orice mişcare studenţească sau înscriere în vreo mişcare politică.

Vremea în Bucureşti

Am petrecut-o nelipsind de la şcoală niciodată. Bolnav încă n’am fost, ca să lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primăvara mergeam de la 5 dimineaţa şi mă întorceam la internatul Radu Vodă unde locuiam, seara la cină. Trei ani am stat la internat, ca să fie o garanţie pentru mine că nu mă ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau şi studenţi legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodată. Şcoala mă absorbea total şi n-aveam vreme de pierdut. (Bătaia din copilărie pentru a nu pierde vremea mă urmărea ca un înger păzitor.)

Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai rămânea liber acasă îl foloseam citind şi discutând teologie cu încă un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Aşa s’a întâmplat că odată, plăcându-mi foarte mult scrierea mistică a sfântului Ioan Scărarul, am tradus-o în româneşte, în vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la încheierea convingerii mele de-a intra în călugărie.

În vremea aceea, mişcarea legionară era în toi şi se discuta de ea în toate părţile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am găsit înclinaţie către mişcare. Apoi s’a întâmplat că nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: când se întorceau din Spania, morţi, Moţa şi Marin, am ieşit cu colegi întâmplători prin curte până la trotuarul străzii «Calea Griviţei», pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Căci Academia noastră era pe Calea Griviţei. Deci am privit o parte din convoi şi pe cei doi morţi. Atâta tot.

Colegi la şcoală am avut de toate soiurile şi neamurile. Aveam, la alţi profesori, pe unul Vulpescu; ăsta era comunist, purta cravată roşie, însă discuţii n’am avut împreună niciodată. Aveam coleg de clasă pe un evreu Iţhoc Steinberg – eram prieteni. Îi spuneam câteodată: Măi Steinberg, tu eşti evreu şi eu creştin, deci ar fi să fim unul împotriva altuia. Eu însă am să fiu mai bun ca tine şi tu n’ai să te poţi supăra pe mine, dacă în felul acesta te voi concura în viaţă.

Mai pe urmă, când am citit Biblia, am văzut că ultima misiune mondială e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.

Am terminat Belleartele cu bine, am făcut anul de practică la o Biserică din Bicsadul Oltului, care era de zugrăvit în frescă, împreună cu profesorul meu Costin Petrescu.

Îndată după terminarea acelui an de practică, ce însă a fost mai scurt, am plecat, trimis de Mitropolitul Nicolae Bălan, în Sfântul Munte, ca să deprind călugăria de acolo. La plecare erau cele mai aspre cercetări ca nimeni din cei ce-au fost legionari vreodată să nu poată ieşi din ţară. Eu neavând absolut nimic la activ, am obţinut paşaport de călătorie: în Europa «sans Russie», de la Prefectura poliţiei din Sibiu.

Iar întrucât eram diacon, am obţinut şi încuviinţările speciale de la cele trei Patriarhii: a României, a Constantinopolului şi a Atenei, precum şi a celor două guverne: român şi grec, precum că n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare către desăvârşirea interioară prin meşteşugul călugăriei.

M-am întors în ţară la 8 iunie 1938. Ţin minte data pe aceea, că intrând în ţară pe la Moraviţa am văzut drapelele româneşti, de acel 8 Iunie de odată.

De la data aceasta până la Paştile anului viitor când am intrat în călugărie, mi-am adunat unelte de pictură, materiale, am mai învăţat la Chişinău cu nişte meşteri ruşi poleitura cu aur «cicanca», şi alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictură.

În Vinerea Izvorului după Paştile anului 1939, am fost tuns în călugărie primind numele Arsenie.

Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, jud. Făgăraş. De pictură nu-mi mai rămânea vreme. Al doilea an la fel. Până când m’am luat de grijă că am învăţat pictura degeaba. Se întâmplă în vremea asta că ne veneau oameni cu durerile lor şi evlavie la Mănăstire şi călugări. Mai intrase în călugărie unul: Părintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el să primească preoţia, – eu simţindu-mă nevrednic. A primit-o. Aşa au început slujbele la Mănăstire după puteri.

Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanşă de oameni de toate vârstele şi treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aci m’am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deşi nu eram preot. Ştiam că tot ce păţesc oamenii, li se trage de pe urma greşelilor sau păcatelor. Aşa m’am văzut silit să primesc preoţia şi misiunea majoră a propovăduirii lui Hristos-Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, precum şi a sfinţirii omului, ca să aibă pacea lui Dumnezeu în sine, absolut în orice împrejurări s’ar afla în viaţă. I-am învăţat să fie curaţi faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu; să dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetăţenească, dajdie etc.) şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat şi trup curăţit de patimi).

Despre această învăţătură, martori îmi sunt toţi cei ce-au ascultat poveţele cele după Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toţi oamenii, fără deosebire, şi viaţa curată, care fac cu putinţă reîntoarcerea noastră, a împlinitorilor, iarăşi în Împărăţia de obârşie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurtă cercare a cuminţeniei şi a iubirii noastre, pe pământ, în stadia şi arena vieţii.

Asta îmi este toată misiunea şi rostul pe pământ, pentru care m’a înzestrat cu daruri – deşi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat în toate părţile, ca să propovăduiesc iubirea lui Dumnezeu şi sfinţirea oamenilor prin iubire.

De alte gânduri şi rosturi sunt străin.

17. Vâlcii. 17. Iulie. 1945 Ieromonahul Arsenie.”[2]

REFERINŢE:

Îndrumător şi Părinte duhovnicesc:

Academician Nichifor CRAINIC (1889-1972): „Arsenie BOCA este un călugăr de reală valoare spirituală, care s-a făcut foarte cunoscut în părţile ardelene, prin viaţa lui personală riguros morală, prin predicile lui de o mare putere de influenţă asupra sufletelor şi printr-o pătrunzătoare artă de a lămuri stările de psihologie religioasă şi de a da sfaturi duhovniceşti. Ca pregătire intelectuală este absolvent al Academiei Teologice din Sibiu şi diplomat al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti. În vremea cât a studiat la Academia de Arte Frumoase a frecventat şi cursurile mele de la Facultatea de Teologie. Cu această ocazie l-am cunoscut personal. El pretindea că, audierea cursurilor mele, i-a deschis calea spre desăvârşirea spirituală şi ca urmare, a plecat în Grecia la Atena şi mai ales la Muntele Athos, unde şi-a însuşit tehnica vieţii spirituale”.

Părintele Acad. Prof. Univ. Dr. Dumitru STĂNILOAE (1903-1993): „Despre viaţa părintelui Arsenie nu este necesar să vorbim, căci asprimea ei este cunoscută şi nu vrem să-l supărăm lăudându-l. Cuvântul său porneşte din neclintirea de stâncă a celui ce nu se târguieşte şi nu se clatină ca trestia bătută de vânt, ci este întreg cum îi este vorba: curat, opus oricărei patimi şi oricărui gând de mândrie […]. Prin ceea ce a făcut din sine şi prin ceea ce propovăduieşte este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox […]. Părintele Arsenie arată cât de mult se poate înflăcăra prin trăire tot tezaurul dogmaticii şi al disciplinei răsăritene” (Lucrara de la M. Brâncoveanu, Telegraful Român).

„Ajutorul hotărâtor la tipărirea acestui volum [Filocalia vol. II] l-a dat însă iarăşi bunul meu fost student, Părintele Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu. Datorită abonamentelor masive ce le-a procurat P.C. Sa, am putut face faţă unor greutăţi ce se ridicau ca munţii în calea tipăririi acestui volum. P.C. Sa poate fi numit pe drept cuvânt ctitor de frunte al Filocaliei româneşti. După imboldul ce mi l-a dat necontenit la traducerea acestei opere, acum susţine cu putere neslăbită lucrarea de tipărire. Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga operă în româneşte, acest act va rămâne legat într-o mare măsură de numele P.C. Sale şi de mişcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiţiei ortodoxe şi cu mijloacele celei mai curate duhovnicii, ale învăţăturii stăruitoare şi ale dragostei de suflete (Bucureşti, Înălţarea Domnului, 1947)”.

Principesa Ileana a României (viitoarea Maica Alexandra): „Când ea a plecat din România mi-a lăsat o scrisoare în care îmi scria că îmi mulţumeşte, întrucât am fost o lumină în viaţa ei (s.n.)”.

MISIONAR:

Louis BARRAL (preot catolic asumpţionist francez, 17 noiembrie 1948): „Arsenie Boca ar face mai multă treabă pe teren decât toţi episcopii ortodocşi”.

Comisarul Filip NICOLAE (Raport informativ, iulie 1945, Mănăstirea Bistriţa): „Ieromonahul Arsenie Boca este un om de o vastă cultură, un predicator religios de o extraordinară putere de convingere, fiind în acelaşi timp un mistic”.

Paul MADINCEA (Împuternicitul Cultelor, 23 septembrie 1950): „Azi mănăstirea Prislopului este cea mai căutată şi cercetată din Ardeal şi Banat şi aceasta se datoreşte numai faptului că la această mănăstire este stareţ părintele Arsenie de la Sâmbăta, a cărui faimă de sfânt începe să fie peste tot cunoscută”.

MIT:

Lucian BLAGA (Cluj, sfârşitul anilor ’40):

„Lucian Blaga: – Fericit eşti Părinte Arsenie, că ai ajuns un mit!

Arsenie Boca: – Pentru ce, Maestre?

Lucian Blaga: – Pentru că crezi ceea ce spui!

Arsenie Boca: – Maestre, «căciula» aceasta eu nu vreau s-o port.

Lucian Blaga: – Ba, ai s-o porţi, pentru că neamul românesc are nevoie!”

PERICOL pentru regimul ateu:

Un agent al Securităţii comuniste: „[Arsenie Boca] este rafinat, inteligent […], astfel că este un element opus regimului”.

POSTUM. REFERINŢE DESPRE SFINŢENIA SA:

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Timotei SEVICIU, Arhiepiscopul Aradului: „Personalitatea Părintelui Arsenie Boca, între multiplele-i însuşiri o are într-un grad elevat pe aceea de a insufla un simţământ tainic al evlaviei acelora care se apropie de ea. Aşa se şi explică numărul crescând pe zi ce trece al celor ce urmându-i pilda şi îndemnul, ei înşişi sporesc în viaţa cea îmbunătăţită. Tuturor a împărtăşit cuvânt de zidire, fie împreună, fie în parte, după trebuinţă, multora scriind pentru o mai temeinică povăţuire. Şi aşa cum se întâmplă în cele duhovniceşti el însuşi se îmbogăţea pe măsura în care dădea altora”.

Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Serafim JOANTĂ, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord: „Părintele Arsenie Boca este un caz unic în toată istoria Bisericii noastre, care n-a mai cunoscut preoţi sau călugări cu o atât de mare influenţă asupra poporului credincios ca Sfinţia Sa. Nici chiar sfinţii canonizaţi mai recent nu se bucură atât de mult de cinstirea credincioşilor, ca Părintele Arsenie. Acesta este semnul cel mai evident al sfinţeniei cu care l-a încununat Dumnezeu. Cinstindu-l ca sfânt şi chemându-l în rugăciune, credincioşii se bucură de ajutorul lui […] aştept şi eu cu nerăbdare, împreună cu nenumăraţii credincioşi care-l cinstesc, ziua canonizării Părintelui Arsenie, care poate fi o zi a schimbării la faţă a României”.

Preasfinţitul Părinte Dr. Daniil STOENESCU, Episcop-Locţiitor al Daciei Felix: „Fiecare sfânt, biruitor în războiul nevăzut sau în «lupta cea bună» (I Timotei 6, 12; II Timotei 4, 7) prin Iisus Hristos «fără de care nu putem face nimic» (Ioan 15, 5), este cu adevărat un «stâlp» în templul cel ceresc al lui Dumnezeu, în templul Bisericii Ortodoxe a lui Iisus Hristos, în templul Neamului – sau în nevăzuta «Catedrală a Mîntuirii Neamului» – şi în templul teologiei apostolice, patristice, postpatristice şi neopatristice. Un astfel de «stîlp» a fost, este şi va fi în templul ortodoxiei şi spiritualităţii româneşti şi Prea Cuviosul Părintele nostru Arsenie Boca (1910-1989)”.

Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie MELEACĂ, Episcopul Giurgiului: „Cine a fost acest Părinte insuflat de Dumnezeu, acest părinte binecuvântat cu care Biserica noastră a fost binecuvântată, într-o perioadă extrem de dificilă, extrem de critică pentru viaţa ei, pentru istoria ei? Era un spirit enciclopedic, un om cu alese virtuţi teologice, cu preocupări spirituale, un om de mare, mare sobrietate. În tot ceea ce făcea, în cuvintele pe care le rostea, în îndemnurile şi poveţele pe care le dădea teologilor de la Institutul de la Sibiu, mulţi dintre ei deveniţi mai târziu păstori de suflete, le vorbea ca unor viitori preoţi, vedea în duh că vor fi mai târziu preoţi şi vorbea cu mare responsabilitate şi cu conştiinţa că Dumnezeu este totdeauna de faţă, Dumnezeu Cel Care toate le ştie […]. Este foarte multă lume care-l denigrează, din păcate, pe Părintele Arsenie Boca, fără să-l cunoască, din nefericire”.

Părintele Arhimandrit Justin PÂRVU: „Socotim că frumuseţea artei scrise şi pictate de Părintele Arsenie Boca este de toată vrednicia […]. Rolul mare pe care l-a avut Părintele Arsenie Boca, ca trimis al lui Dumnezeu, este tocmai această mare lucrare de o deosebită adâncime duhovnicească pe care el a lăsat-o, iar noi, ca urmaşi ai lui, trebuie să ne hrănim dintr-însa şi să ne ostenim cu toată râvna să o ducem mai departe ca binecuvântare pentru nepoţii şi strănepoţii noştri. Aceasta a fost şi este misiunea Părintelui Arsenie Boca, şi el nu e mic înaintea lui Dumnezeu […]. Vrăjmaşul urlă la mormântul Părintelui”^[3].

Extras din lucrările cercetătorului Florin Duţu, apărute la Editura Floare Albă de Colţ

Sursa: MĂRTURISITORII

[1] Arhim. Justin PÂRVU (10 feb. 1919 – 16 iun. 2013), în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.

[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 17-21. [Autobiografie, 17 iulie 1945, Ieromonahul Arsenie; Autobiografia poartă stampila „Biroul Siguranței. Poliția Orașului R. Vâlcea”, precum și însemnarea „23-7-945, vizat de noi spre neschimbare, Comisar ss/neidentificată”].

[3] Arhimandritul Iustin PÂRVU (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013), Cuvânt al Părintelui Iustin Pîrvu despre Părintele Arsenie Boca, în: Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre îndumnezeirea omului prin har, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, Petru Vodă – Neamţ, 2005, p. 10-11.

Preluare: Ziaristi Online

Foto/Video via Roncea.Ro: FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca