Mărturisitorul Nicolae Purcărea a plecat la Ceruri: “Peste jertfele, peste suferinţele noastre, o şleahtă de profitori s-a ridicat, a pus stăpânire pe ţară, iarăşi ne-a robit”

În cursul dimineţii de vineri, 25 septembrie 2015, mărturisitorul Nicolae Purcărea, fost deţinut politic timp de 20 de ani în temnițele comuniste, a plecat la Domnul, după o grea, îndelungată şi mântuitoare suferinţă. Publicăm ultimul interviu pe care Bădia ni l-a acordat, în care acesta şi-a precizat punctul de vedere faţă de legea îndreptată împotriva elitei româneşti interbelice şi în care ne îndeamnă să ne strângem în jurul Bisericii, în aceste vremuri de prigoană. Am găsit de cuviinţă să facem publică şi autobiografia lui Nicolae Purcărea, pe care ne-a lăsat-o spre păstrare. Priveghi, Duminica seară, ora 18.00, la Capela Bisericii Sfânta Treime din Scheii Braşovului. Înmormântarea va avea loc luni la ora 13.00. (F.P.)

„Mi-e dor de Piteşti”

Nu i-a împrumutat doar numele, ci şi firea Sfântului Moş Nicolae. E de o blândeţe nesfârşită, de o dărnicie greu de imaginat, de o dragoste fără limite. Şi totuşi, de o fermitate în faţa căreia dezarmezi.
Se înfăţişează lumii rar, căci smerenia ce i s-a întipărit în suflet e mare. Dar atunci când o face, din simţul acut al datoriei, ne apare asemeni Coloanei fără sfârşit a lui Brâncuşi: simplă dar măreaţă, romboidală dar verticală, tăcută dar atât de grăitoare, imaterială şi totuşi de stâncă în credinţă, ideal în mărturisire.
O soartă chinuită i-a fost hărăzită, prin temniţe şi persecuţii inimaginabile. A învins iadul Piteştiului, îngenunchindu-l pe satan prin umila ridicare a mâinii la întrebarea torţionarului: „Şi acum să vă văd, care mai crede, bă, în Dumnezeu?”. Trupul său unic, aproape imaterial, a îndurat suferinţe şi boli cumplite, despre care însă foarte rar vorbeşte.
Ba chiar…”mi-e dor de Piteşti!” ne-a mărturisit domnul Nicolae Purcărea într-o seară, la piciorul scării sculptate cu măiestrie şi dragoste chiar de dânsul. „Mi-e dor de Piteşti” îmi răsuna în urechi, şocant, de neînţeles. Cum să îţi fie dor de suferinţă, de tortură, de moartea pe care clipă de clipă o pipăi în faţa ta? „Mi-e dor de Înviere”, spuneau de fapt vorbele domnului Purcărea, „mi-e dor de Hristos, cel care dormea cu mine pe rogojină; şi mi-e dor să aleg bucata de pâine cea mai mică”.
Câtă smerenie, câtă dragoste, câtă credinţă!
Şi toate acestea în tăcere, căci doar în tăcere poate asculta glasul lemnului care-i cântă balada haiducului în timp ce se lasă dezmierdat de dalta meşterului şi prefăcut în troiţă. Şi doar în tăcere poate auzi, răzbătând din lumea drepţilor, „Balada” lui Porumbescu fluierată de glasul domol al soţiei. (Crina şi Florin Palas)

“Spunea Părintele Justin că el nu se duce la Domnul să se odihnească, ci se duce la luptă”

Integral la MĂRTURISITORII