Episcopul romano-catolic Marton Aron în documentele serviciilor speciale românești și ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureș

de Prof. Nicolae BALINT, publicist

În loc de preambul

În perioada interbelică, în atenţia Direcției Poliției de Siguranță (DPS), precum și a Serviciului Secret de Informaţii (SSI)[1] din România au intrat şi anumiţi preoţi maghiari de diferite confesiuni, care au desfășurat, direct sau prin interpuși, acțiuni ostile statului român, fie prin aducerea pe căi ilegale din Ungaria și difuzarea pe teritoriul României – și în mod deosebit al Transilvaniei – a unor materiale de propagandă revizionistă şi naţionalist-șovină, fie prin implicarea lor în constituirea unor vaste rețele de culegere de informații. Un asemenea caz îl constituie și cel al episcopului Márton Áron, figură emblematică a Bisericii romano-catolice din România[2].

Márton Áron (1896 – 1980), episcop romano-catolic de Alba Iulia din februarie 1939

Acţiunile în plan diplomatic internaţional desfăşurate cu multă insistenţă și persuasiune de către diplomaţia maghiară în vederea revizuirii tratatelor[3], au fost dublate de alte acţiuni mult mai elaborate, cele desfăşurate pe frontul secret. La acel moment, Ungaria dispunea de mai multe avantaje. Avea reţelele informative constituite încă de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se găseau în “conservare” – avea cadre de informaţii pregătite chiar pe relaţia Transilvania şi mai dispunea de un imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment şovin şi iredentist. În aceste condiţii, Ungaria a putut să promoveze un spionaj activ într-o zonă de care – cel puţin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodată despărţită sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despărţită. Ungaria revizionistă a găsit cea mai mare susţinere din partea Marii Britanii. O bună parte din elita maghiară întreţinea şi cultiva relaţii apropiate cu înalta societate engleză. Trebuie menționat faptul că un sprijin important acordat politicii promovate de Ungaria, a fost din partea lordului Rothermere[4] care era proprietarul unui grup de ziare de succes şi cu mare influenţă atât în Anglia, cât şi în străinătate[5]. Această amplă campanie orchestrată cu mult profesionalism la Budapesta, era dublată de acţiunile de propagandă promovate în străinătate de “Liga Revizionistă”[6], dar și de alte organizații neguvernamentale. Din 1927, când a fost înfiinţată, şi până în 1940, Liga a publicat 228 de cărţi, reviste şi ziare cu caracter revizionist în limbile germană, italiană, franceză, engleză, spaniolă, finlandeză, portugheză şi maghiară. Din acest total, un număr de 124 de publicaţii se ocupau de așa-zisa “problemă a Transilvaniei” şi ajungeau pe diferite căi şi în Ardeal. Societăţile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizaţiile şi asociaţiile culturale contribuiau şi ele la propaganda revizionistă.

Márton Áron, portret neretușat

Personal consider că despre episcopul romano-catolic Márton Áron nu s-a scris încă totul. Există documente în arhivele româneşti (ale serviciilor speciale de dinainte de 1948, dar şi de după acest moment), documente chiar şi în arhivele mureşene, care fac referire la persoana sa, există studii publicate în reviste precum “Dosarele istoriei”, există note informative despre activitatea episcopului în “Cartea Albă a Securităţii”, dar și volume care amintesc, în anumite contexte, de persoana episcopului. Un studiu temeinic, care să valorifice într-o concepţie unitară și aceste informaţii obţinute din mai multe surse istorice este mai mult decât necesar. În prezent, atunci când vine vorba despre persoana episcopului aproape toţi interlocutorii maghiari se referă cu predilecție la momentul 18 mai 1944 când, aflat în Biserica “Sfântul Mihail” din Cluj – spre cinstea sa – episcopul a avut tăria morală, demnitatea şi curajul să condamne politica horthystă faţă de evrei. “Magyar Katolikus Lexikon”[7] , ca dealtfel majoritatea scrierilor maghiare, atunci când se referă

Mihail Moruzov (1887-1940), șef al Serviciului Secret de Informații (1924-1940)

În documentele SSI era considerat, citez: “…unul din conducătorii acţiunii iredentiste maghiare în ţara noastră.”[8] Márton Áron se dovedea, aşa cum ni-l prezintă rapoartele SSI, “un duşman neîmpăcat a tot ce este românesc”.[9] Înainte de a alege calea spirituală, Márton Áron a luptat în primul război mondial – având gradul de locotenent – în Divizia Secuiască, unitate militară care potrivit tot rapoartelor SSI: “era vestită pentru atrocităţile comise contra românilor.”[10] Fusese rănit de trei ori, în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz şi Asiago. În anii ’30, episcopul făcea dese deplasări, inclusiv la Târgu-Mureş, răspândind cuvântul Domnului – şi nu numai -, de vreme ce era urmărit îndeaproape de SSI, dar şi de organele specializate din Siguranţa Statului. Ironia sorţii este aceea că, peste ani, dosarul său informativ întocmit de SSI şi de organele specializate din Siguranţa Statului avea să fie preluat de Securitatea statului comunist şi repus în circuitul operativ.

Complot antistatal la Târgu Mureş

În 1921, DPS a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizaţia secretă revizionistă “Maghiar Fiatolok”, organizaţie ce avea legături în mai multe oraşe din Transilvania. Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleaşi organe de Siguranţă în 1923 la Cluj, complot ce avea ramificaţii la Târgu-Mureş şi Târgu-Secuiesc[11]. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 şi a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din România[12] care, aşa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengő din partea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri al Ungariei. Aceeaşi Preşedinţie a donat tot în 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. În 1939, SSI a identificat o vastă reţea de spionaj maghiar formată din 172 de persoane, care avea drept centre de bază Oradea, Târgu-Mureş şi Satu-Mare cu ramificaţii şi în alte localităţi din ţară. Percheziţiile au scos la iveală o listă cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ şi de propagandă antiromânească, precum şi un post de radio emisie-recepţie ce funcţiona clandestin la Episcopia Reformată din Satu-Mare. În deceniul patru al secolului XX, acţiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmulţit. Acest fapt a reieşit şi dintr-un raport din 1939 al SSI, care arăta că până la acel moment, au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj din care 32 erau maghiare. După cum se poate observa serviciile secrete române şi-au făcut datoria cu consecvenţă şi profesionalism, în ciuda faptului că regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat să şi le subordoneze și să le ignore munca. Rapoartele şi analizele lor n-au fost însă luate în seamă, iar rezultatele acestei ignoranţe dovedite de factorii de conducere s-au văzut în vara anului 1940 când României i-au fost impuse grave amputări teritoriale.

Episcopul Márton Áron – indicativul “P.I.S”

Contraspionajul român nu a putut stabili data exactă la care Márton Áron a fost recrutat de serviciile de informaţii maghiare, deşi anumite acțiuni ale sale l-au adus în atenţia organelor speciale româneşti încă de pe la jumătatea deceniului al treilea al secolului XX. În octombrie 1941, Marton Aron a intrat în legătură cu rezidentul de spionaj al legaţiei maghiare de la Timişoara. A fost momentul în care contraspionajul român nu a mai avut nici un dubiu despre activitatea sa, mai ales că anterior reuşise să procure Codul spionajului horthyst, fapt care a rămas necunoscut maghiarilor pe toată durata războiului, dar care le-a permis românilor să deconspire şi să anihileze o serie de organizaţii şi reţele de spionaj maghiare de pe teritoriul României. Una dintre cele mai importante rețele maghiare de spionaj din Transilvania – cu ramificaţii şi la Târgu-Mureş – a fost cea condusă de episcopul Márton Áron. Informaţiile culese de el personal sau sau de cei din organizaţia sa erau cifrate cu ajutorul cărţii “Piszkos Fred visszatér” (“Întoarcerea mizerabilului Fred”) şi trimise apoi la destinaţie. Indicativul cu care Márton Áron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era permanent fiind format din grupul de litere “P.I.S.” şi reprezenta iniţialele tipografiei la care a fost tipărită cartea de mai sus[13]. Indicativul cu care Márton Áron trebuia să răspundă era de fiecare dată altul. Prin intermediul Adelei Visnovitz – agentă a spionajului englez – s-a reuşit a se realiza legătura lui Márton Áron cu englezii, episcopul devenind astfel agent dublu, făcând uneori un joc foarte complicat şi încă greu de înţeles şi azi. Prin intermediul Elenei Bindasz, născută la 15 decembrie 1899 la Târgu-Mureş, maghiară de religie ortodoxă (?), Márton Áron a reuşit să afle foarte multe informaţii legate de moralul armatei române, ce vorbesc militarii între ei, ce nemulţumiri au, etc. Prin intermediul aceleiaşi Bindasz Elena, care ajunge şi ea să o cunoască pe Adela Visnovisz (agenta engleză), Márton Áron a făcut cunoştinţă cu Matei Ioan, cetăţean iugoslav de etnie română, fost aviator în armata iugoslavă şi care se refugiase în România datorită prigoanei germane. Matei îl va pune în legătură pe Márton Áron cu maiorul sârb Boşco Stanoilovici, fost ataşat militar iugoslav în URSS, un filo-englez cu relaţii atât în spionajul englez, cât şi în cel sovietic. Reţeaua lui Márton Áron va creşte foarte mult într-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabilă chiar şi de sabotaje. Elena Bindasz, care la un moment dat este arestată de autorităţile române, va indica sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibillul necesar, însă îl va deconspira cu această ocazie şi pe episcop, ca dealtfel întreaga reţea condusă de el. Reacţia autorităţilor române a fost nuanţată de la caz la caz. Dacă în unele situaţii reţelele maghiare care operau pe teritoriul României au fost anihilate rapid pronunţându-se ani grei de închisoare şi chiar condamnări la moarte, cel puţin în cazul lui Márton Áron nu s-a întâmplat acest lucru. Dacă din diverse raţiuni episcopul (spion) Márton Áron s-a bucurat în perioada interbelică, dar şi în timpul războiului de un tratament cu menajamente, nu acelaşi lucru se va întâmpla după 1948. Comuniştii, care puseseră mâna şi pe arhivele serviciilor speciale române de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeaşi înţelegere pe episcop, ba dimpotrivă, îl vor aresta şi condamna pe viaţă. Eliberat totuși de autorităţile comuniste după mai multe intervenţii excepționale la cel mai înalt nivel, episcopul Márton Áron aflat acum în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, a continuat să desfășoare – în ciuda posibilităților limitate – acțiuni atât împotriva statului român, cât și a regimului comunist. Personaj charismatic, cu o mare putere de convingere asupra mulțimilor și care se bucura de un respect deosebit în rândul conaționalilor săi, Márton Áron putea polariza oricând o mișcare de rezistență de mare amploare și impact. Aflându-se sub filaj operativ, deplasările și acțiunile sale în Transilvania erau însă strict monitorizate, astfel încât acțiunile sale erau predictibile și drept urmare, au putut fi contracarate. Într-o notă-raport a serviciilor de contraspionaj române din 1947, el era indicat ca făcând parte din agentura Serviciului Maghiar de Informații care opera în România[14].

Szentmartoni Valentin și Szocs Ignatiu[15]. În cadrul anchetei desfăşurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia că grupul era cu mult mai numeros şi se aflase într-o permanentă legătură cu episcopul romano-catolic Márton Áron, proaspăt eliberat din închisoare – fusese condamnat pe viaţă în 1951, dar i se întrerupsese încarcerarea la intervenţia Prezidiului Marii Adunări Naţionale – iar la momentul respectiv, 1958, episcopul se afla în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia. Deşi am studiat mai multe documente – şi presupunând că ancheta a fost făcută cu un minim de profesionalism – pentru mine rămâne totuși întrebarea, cine a fost adevăratul inspirator al respectivului grup, Fodor Pavel sau Márton Áron?[16] ”Grupul Fodor”, cum era denumit în documentele de anchetă, se afla în în filaj operativ încă din 1955 fiind arestat în 1957, la Târgu-Mureș, și fusese pus imediat în relaţie cu persoana episcopului Márton Áron, un lucru relativ simplu, deoarece Fodor Pavel se întâlnise de mai multe ori cu episcopul în acest interval de timp. La momentul arestării grupului, 1957 – episcopul aflat în domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia, așa cum spuneam anterior – era și el în filajul operativ al securității. Referitor la Fodor Pavel, în cuprinsul referatului se arăta: “În luna august 1955 a făcut o vizită episcopului Márton Áron cu care ocazie a dus discuţii duşmănoase la adresa regimului de democraţie populară… Márton Áron îi aduce la cunoştinţă că arestarea lui s-a datorat faptului că în mai multe ocazii s-a manifestat public că teritoriul Ardealului după 1944 nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”[17]. Iniţial s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, în final – 1956 – căzându-se de acord doar asupra uneia dintre ele: “…învinuitul Fodor Pavel rămânând la concluzia că rezolvarea problemei cedării teritoriului Ardealului să se facă la împărţirea în două părţi egale, între România şi Ungaria, propunere cu care este de acord în întregime şi episcopul Márton Áron…”[18]. Acțiunile grupului Fodor au fost puse în relaţie – cel puţin aşa rezultă din anchetă – cu evenimentele revoluţionare anticomuniste din octombrie 1956 din Ungaria[19]. “În luna octombrie 1956, se menţiona în referat, învinuitul Fodor Pavel a crezut că a sosit momentul de a acţiona… şi a întocmit mai multe schiţe cu împărţirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schiţe a întocmit o hartă a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localităţile, bogăţiile – sol, subsol – cu linii de demarcaţie a frontierei plănuite de el între România şi Ungaria…”[20]. În continuare, în cuprinsul referatului se mai arătau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiară pe care ar fi încercat să le recruteze. În ceea ce-l priveşte pe Csiha Coloman, se menţiona: “În interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arată că l-a cunoscut pe învinuitul Fodor Pavel, prin părinţii săi încă de mult timp… învinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele făcute episcopului Márton Áron şi relaţiile pe care le are cu acesta…”[21]. Dincolo de schiţe (hărţi), planuri mai mult sau mai puţin elaborate şi recrutarea de membri, grupul Fodor s-a dovedit însă incapabil să acţioneze eficient dintr-un motiv cât se poate de simplu: condiţiile anului 1956 erau cu totul altele faţă de cele – să spunem – ale anului 1945 sau 1946. Episcopul Márton Áron mai este indicat și după 1965 într-un dosar operativ al Securității, dosare cu referire la acțiunile întreprinse de dr. Dobai Ștefan și profesorul Komaromi Iosif, dar fără ca episcopului să-i fie evidențiată o implicare directă, activă[22]. 

Sursa: Ziaristi Online

BIBLIOGRAFIE

– Balint, N., Ecouri mureșene ale revoluţiei din Ungaria din octombrie 1956, în Anuarul Arhivelor Mureşene, Editura Cromatic Tipo SRL Târgu-Mureş, nr. IV/2005;

– Balint, N., Zece ani de teroare. Procuratura Militară Principală Târgu-Mureș, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2008;

– Chiriac, Fl., Revizionism maghiar sub semnul crucii, în Dosarele istoriei, an. VII, nr. 11 (75), 2002;

– Dios, I., Magyar Katolikus Lexicon, Budapesta, 2003;

– Pascu, Șt., și Ștefănescu Șt., Jocul periculos al falsificării istoriei – culegere de studii și articole, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986.

– Pelin, M. și colectiv, Cartea Albă a Securității, vol. I, Editura Romacartexim, Bucureşti, 1997;

– Rogojan, A., Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale, Editura Compania, București, 2011;

– Rogojan, A., și Poncea, T.V., Spionajul și extremismul ungar în România, Editura Proema, Baia Mare, 2010;

– Spânu, A., Istoria serviciilor de informații / contrainformații românești în perioada 1919-1945, Casa editorială Demiurg, Iași, 2010;

– Spânu, A., Serviciul de informații al României în războiul de întregire națională (1916-1920), Editura Militară, 2012.

– Vințeler, O., și Tetean, D., Problema transilvană (….), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014;

– DJMAN, fond Procuratura Militară Principală Târgu-Mureș, dosar 295/1957, dosar 355/1957, dosar 437/1958.

[1] Înființarea, evoluția, încadrarea cu personal și competențele celor două servicii menționate, pot fi foarte bine urmărite în volumul Istoria serviciilor de informații/contrainformații românești în perioada 1919-1940, de Spânu, A., Casa de Editură Demiurg, Iași, 2010. Același autor a acordat un spațiu amplu și structurilor de informații românești din timpul Primului Război Mondial, în volumul Serviciul de informații al României în războiul de întregire națională (1916-1920), Editura Militară, București, 2012.

[2] O fișă foarte edificatoare cu referire la viața și activitatea lui Márton Áron (până în anul 1939), fișă întocmită de serviciile speciale românești, o găsim în volumului lui Pelin, M. și colectiv, Cartea Albă a Securității, vol. I, Editura Romacartexim, Bucureşti, 1997, pp. 420-423.

[3] A se vedea în acest sens Pascu, Șt., și Ștefănescu Șt., Jocul periculos al falsificării istoriei – culegere de studii și articole, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, precum și Vințeler, O., și Tetean, D., Problema transilvană (….), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, o culegere de documente din arhivele rusești care atestă intensitatea și dimenseiunea preocupărilor maghiare, din perioada 1940-1946, pentru anexarea Transilvaniei la Ungaria.

[4] A rămas în conștiința istorică românească cu articolul său ”Hungary’s place under the sun” (”Locul Ungariei sub soare”), publicat în 1927 în ”London Daily Mail”, articol în care pleda deschis pentru cauza maghiară.

[5] Din gupul de presă al lordului Rothermere făceau parte 71 de ziare şi reviste din Anglia, Statele Unite şi Canada, în frunte cu bine cunoscutul “Daily Mail” care, la momentul respectiv, avea un tiraj de 2 milioane de exemplare.

[6] Era condusă de Ferencz Herczog (1863-1954), scriitor, ziarist și dramaturg maghiar.

[7] Dios, I., Magyar Katolikus Lexicon, Budapesta, 2003, pp. 765-768.

[8] Chiriac, Fl., ”Revizionismul maghiar sub semnul crucii”, în ”Dosarele istoriei”, an VII, nr. 11 (75), 2002, p. 34.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] A se vedea pe larg acest caz în volumul elaborat de Rogojan, A., și Poncea, T.V., ”Spionajul și extremismul maghiar în România”, Editura Proema, Baia Mare, 2010, pp. 172-173.

[12] Potrivit lui Rogojan, A., ”Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, Editura Compania, București, 2011, p. 526, în acest caz a fost implicat și episcopul Márton Áron care a fost tratat – în mod surprinzător! – cu foarte multe menajamente.

[13] Cazul este tratat pe larg de Rogojan, A., în op. cit., p.526.

[14] Rogojan, A., și Poncea, T.V., op. cit., poziția 73, p. 396.

[15] Acest caz este tratat în volumul lui Balint, N., ”Zece ani de teroare. Procuratura Militară Principală Mureș, 1954-1964”, Editura Nico, Târgu-Mureș, 2008, volum bazat pe studierea documentelor din fondul Procuratura Militară Principală Mureș și care se află în custodia DJMAN.

[16] DJMAN, fond Procuratura Militară Principală Mureș, dosar 295/1957, dosar 355/1957, ff. 162-167, dosar 437/1958, ff. 4-6, f. 6, f. 9, ff. 11-12.

[17] DJMAN, fond citat, dosar 437/1958, f. 5.

[18] DJMAN, fond citat, dosar 437/1958, f. 6.

[19] A se vedea în acest sens și Balint, N., Ecouri mureșene ale revoluţiei din Ungaria din octombrie 1956, în Anuarul Arhivelor Mureşene, Editura Cromatic Tipo SRL Târgu-Mureş, nr. IV/2005;

[20] DJMAN, fond citat, dosar 437/1958, f. 7.

[21] DJMAN, fond citat, dosar 437/1958, f. 11-12.

[22] A se vedea Rogojan, A., și Poncea, T.V, op. cit., pp. 259-260.