De catre oficialii statului roman. Este vorba despre Corneliu Vadim Tudor. A fost 16 ani senator al Romaniei. A fost votat de un sfert dintre cetateni. A fost secretar si vicepresedinte al Senatului. Si a condus un partid politic timp de un sfert de secol. Iar acum, dupa ce a trecut in nefiinta, ce aflam? Ca i se interzice trupului sau neinsufletit sa poposeasca, pentru o zi-doua, inainte de a intra definitiv in pamant, in holul Senatului Romaniei. Corneliu Vadim Tudor este condamnat, astfel, post-mortem. De catre cine si de ce?

Nimeni in aceasta tara nu m-ar putea suspecta ca as fi avut, in trecutul post-comunist, relatii de prietenie sau macar amicale sau de colaborare in vreun fel cu cel care a fost Corneliu Vadim Tudor. Pur si simplu, viata ne-a plasat in tabere total diferite. Au existat chiar intre noi si conflicte publice, destul de rasunatoare. Si cu toate astea, nu mi-ar fi trecut prin cap vreodata, daca as fi fost pus in aceasta situatie, ca dupa moartea acestuia, sa-i refuz cuvenitele onoruri ori semne de recunostinta pentru calitatile si meritele pe care acest om le-a avut.

Cum a fost posibil ca ditamai conducerea Senatului Romaniei sa astepte ca familia lui Corneliu Vadim Tudor sa faca o solicitare scrisa, prin care sa ceara ca trupul neinsufletit al acestuia sa fie expus in holul Senatului Romaniei? Cum de a fost posibil ca institutia Senatului sa nu aiba, ea insasi, aceasta initiativa? Si, mai ales, cum a fost posibil un refuz?

L-am auzit comentand acest caz, pe care nu ma feresc sa-l taxez drept scandalos, umilitor, injositor si degradant pentru Senatul Romaniei, pe cine altul decat pe domnul Ilie Sarbu. Acesta, in doua fraze simple, a reusit sa strecoare intreaga otrava de care poate fi capabila, in aceste zile, societatea romaneasca. Decedatului Corneliu Vadim Tudor i-a fost refuzat un ultim popas in institutia pe care a slujit-o timp de 16 ani, aflandu-se, in doua randuri, chiar la conducerea acestuia, pentru ca, asa cum precizeaza Ilie Sarbu, “comportamentul sau fata de unii senatori a deranjat”. Chiar asa? Las la o parte faptul ca Ilie Sarbu, fie el si ofiter DIE sub acoperire, a absolvit, de bine, de rau, studii teologice si prin grija securitatii a ajuns chiar absolvent al unor cursuri post-universitare in materie. Facute in strainatate, asa cum ii statea bine unui spion. Dar chiar si fara a fi studiat, in mod aprofundat, cartea sfanta a iubirii si tolerantei, Ilie Sarbu ar fi trebuit sa se abtina de la asemenea consideratii facute impotriva unui fost coleg de al sau. Nu numai din cauze tinand de doctrina crestina. In definitiv, Corneliu Vadim Tudor a fost, si nu de putine ori, aliat politic al partidului pe care Ilie Sarbu pretinde ca il slujeste cu cinste.

Sunt sigur ca, in viitor, acest refuz violent si de neinteles, in urma caruia unui om, care a fost atat de mult timp demnitar al statului roman si care ramane in istoria acestei tari drept un scriitor de marca, va ramane, pur si simplu, o pagina neagra. La care noi si alte generatii ne vom raporta cu rusine.

Dincolo de faptul ca Ilie Sarbu – care isi va consuma sinecura intr-o inalta functie de conducere la Curtea de Conturi, o sinecura in deplina incompatibilitate cu pozitia sa de socru al sefului unui Guvern, pe care el si subordonatii sai vor avea obligatia sa-l controleze – s-a exprimat, cum s-a exprimat, atunci cand romanii, cei care l-au iubit si cei care nu l-au iubit, dar l-au apreciat, si cei care nu l-au apreciat, dar l-au respectat, s-au despartit de Corneliu Vadim Tudor, problema pe care eu mi-o pun, acum, este urmatoarea: in cat timp, macar in acest caz, societatea romaneasca va reusi sa se vindece? In cat timp vom sti sa alegem din viata si opera acestei personalitati accentuate, extrem de controversate, care a fost Corneliu Vadim Tudor lucrurile bune? Punandu-le cu grija alaturi de alte lucruri bune, in patrimonial cultural si spiritual al romanilor. Ceasul care numara acest timp ticaie ca un veritabil instrument ce masoara constiinta noastra colectiva.

Sorin Roşca Stănescu

Sursa: CorectNews.com

George Roncea: “Hai, Moarte, sa bem o cafea”…

Este cică o vorbă din bătrâni, – de mort ori vorbeşti de bine ori nu vorbeşti nimic.
Când am aflat de moartea lui Corneliu Vadim Tudor am intenţionat să nu scriu/vorbesc absolut nimic.
Sunt singurul jurnalist din România căruia Vadim Tudor i-a cerut 10 miliarde – pe calea instanţei, plus a solicitat şi aruncarea mea în puşcărie.

Încă din iulie 1990 Vadim Tudor mă porcăia în paginile revistei sale – pentru că-l atacasem public pe Petre Roman cu privire la rolul său criminal în Mineriada din iunie 90. Am fost de-a lungul anilor înjurat divers, cu spume şi stropi de Vadim Tudor.

Nu i-am rămas dator. Am scris despre ce a făcut, cu probe, n-am inventat nimic. A turbat şi m-a bălăcărit în fel si chip.

Când a cerut (şi) despăgubiri pentru daunele de imagine pe care i le-aş fi adus, odată cu cererea intemnitzării mele am înţeles că Vadim s-a pierdut, n-a suportat să primească înapoi cam ce scria el despre alţii. A avut peste 200 de chemări în judecată, toate anulate de magistraţii Aparatului creat de Ilici. Probabil îşi imagina că-i va fi uşor să mă strivească, să mă bage la puşcărie, ca bani n-avea de unde să-mi ia. Plângerea sa penală la adresa mea era elaborată de Bolcaş. Perfect întocmită.

Citind-o mai că m-aş fi aruncat singur la Jilava, cum îşi dorea Vadim. Pe lângă ce zicea Bolcaş despre primejdia ce o reprezint pentru societate şi viaţa politică, respectiv pentru Vadim, mai erau desigur şi mii de spume în toate publicaţiile lui Vadim Tudor, la adresa mea şi a ziarului la care scriam. Justiţia nu i-a acordat lui Vadim satisfacţie, am câştigat lupta juridică, aşa cum pe parcursul anilor am mai izbândit şi în fatza altor figurine din cloaca politică, ce-mi cereau multe multe miliarde, despăgubiri pentru că le şifonasem rochiţele şi sortuletzele imaculate. Cele mai multe miliarde pretinse unui ziarist au fost cele zece pe care le vroia Vadim de la mine. Aşadar n-aş avea niciun motiv să-l pomenesc pe Vadim Tudor.

Mă enervează însă şi mă scârbesc atât de tare comentariile şi ricanările tismănenienilor, florianilor şi bozgorilor, încât o să-l vorbesc de bine. Binele – în politică nu poate fi estimat decât prin comparaţie, luând în calcul reperul Răului absolut. Referenţialul Răului în România este criminalul cu mâinile rosii de sânge până la coate – Ion Ilici Iliescu şi Gaşca sa alogenă, brucaniană, kominternistă şi antiromânească până la os, în frunte cu tismănenienii şi florianii, cei care astăzi îl servesc pe Ponta, cum l-au servit pe Ilici sau Băsescu, mereu pentru a face rău românilor, cu pârghiile politice în spate.

Vadim Tudor ca om politic a fost un instrument al unui Aparat care a făcut enorm de mult rău României. Lansarea sa în politică, în anii 90, prin revista România Mare, s-a datorat cuplului Petre Roman – Andrei Pleşu slugile abjecte ale lui Ion Iliescu şi Brucan. Şi desigur aprobarea de şi mai sus venea de la Ilici, care avea nevoie de un instrument de tocat aşa zisele partide istorice. Însă nici pe departe nu poate fi comparat răul produs de Vadim cu răul adus pe capul romanilor de şleahta mizerabilă pomenită mai sus, în frunte cu cârpa kaghebistă de Ilici, pentru a-l cita pe Vadim, care ştia bine pe cine servea. Majoritatea celor aflaţi acum în roluri politice, cei care au distrus, au jecmănit, şi au complotat împotriva românilor, făcând praf acestă ţară în doar 25 de ani, sunt recrutaţi de Brucan, Iliescu, Pleşu, Petre Roman şi Măgureanu, ce conspirau împreună de mulţi ani, pe liniile moscovite. Fără îndoială a mai existat contribuţia şi altor servicii la fel de binevoitoare. De la Baconski la MRU, de la Remus Cernea la Ponta şi Udrea, de la Severin la Meleşcanu, de la Hrebenciuc la Năstase, de la Băsescu la Oprescu, toţi ceilalţi mai în jos, până la portarii şi şoferii instituţiilor au fost selectaţi, propulsaţi, susţinuţi de Aparatul serviciilor trădătoare, ce au avut ca interfatză publică, la vedere, personaje de teapa lui lliescu, Roman, Pleşu.

Singurul dintre slinoşii ăştia dotat cu ceva carte şi gargară era/este Pleşu, devenit o slugă modestă a lui Patriciu şi Băsescu, din curtea căruia a fost dat afară în şuturi, după ce i-a lins izmenele, dar nu suficient de onctuos ca Tismăneanu, alt corifeu al Găştii kaghebiste.

I-am cunoscut cam pe toţi aceşti bandidos în diverse împrejurări, în afara mediului oficial. Pot acum, la moartea lui Vadim, să spun ce aş fi spus şi dacă ar fi fost în viaţă – dintre toate aceste lepre, Vadim Tudor era în privat şapte clase peste ei toţi la grămadă – ştia să joace un rol excepţional, prin erudiţie, vervă, talent retoric, umor, gargară cu schepsis, cunoaştere aprofundată a istoriei, a sociologiei, a limbii române şi a culturii universale, servit de o memorie prodigioasă şi o educaţie enciclopedică. Ştia şi ce-i golăneala, ştia şi ce-i cartea veche ştia şi ce-i băutura.

Dacă n-ar fi fost (şi el) un angrenaj al Aparatului, tras din spate de fire nevăzute, ce duceau probabil până la anii săi de tinereţe, fără îndoială că Vadim Tudor ar fi putut fi un personaj politic benefic, repet, comparativ cu restul Haitei. N-a fost aşa, iar răul produs de mişcarea browniană, de la Ţebea la Capatos, s-a accentuat în timp, prin transformarea sa în clovn şi măscărici ce maimutzărea naţionalismul, un fel de Nati Meir fără cipilică, deşi a purtat şi din asta, în pauzele de aşa zis naţionalism.

Moartea lui Brucan, crăpat pe veceu scremându-se să buchisească Dilema lui Pleşu, copilutzu său de suflet, mi s-a părut o veste bună, am scăpat în felul ăsta şi de prestaţia greţoasă a lui Mândruţă, jalnicul limbist al criminalului bolşevic. Chiar îmi pare rău că s-a dus Vadim Tudor înaintea lui Iliescu, probabil că Răul absolut este slujit de un drac foarte mare sau poate Moscova are foarte mare grijă de Ilici, de vreme ce periodic i se asigură tratament medical special şi e îngrijit mai ceva ca mumia lui Lenin.

Vadim Tudor n-a avut parte de tratament medical special, a murit devreme, marcat de griji financiare se pare. (Redacţia Ziaristi Online confirmă, fiind contactată recent de Corneliu Vadim Tudor, după ce editorii noştri şi-au exprimat interesul în cumpărarea volumului omagial publicat într-un singur exemplar pentru Nicolae Ceauşescu, “Floarea Darurilor”, cu poeme olografe, între care se regăseşte şi mâna cunoscutului “anticomunist” şi fripturist Mircea Dinescu (foto)– Nota red)

Ceea ce puţină lume ştie, dar este un fapt cunoscut atât în mediile de presă cât şi în cele ale serviciilor, Vadim Tudor a câştigat de facto alegerile din 2000, predicţiile americanilor au fost foarte precise – o astfel de analiză s-a aflat în faţa ochilor mei, marca Dick Morris, un insider al puterii americane, consilier de vârf al Casei Albe, cândva, adus de Măgureanu în România, să dea in bobi. Structurile s-au mobilizat, au rezolvat sacii de voturi nepotrivite si l-au aşezat din nou pe Iliescu în scaun iar Măgureanu s-a orientat tot atunci spre Băsescu pe care l-a instalat ulterior la Cotroceni, după ce i-a absorbit partidul. Vadim Tudor s-a tot dus în cap de atunci, de când a îndrăznit să-l concureze pe Ilici. I s-a aplicat o pedeapsă de pe vremuri, surghiunul – a fost izgonit din cercurile puterii şi împins spre moarte civilă până acolo încât a ajuns să-şi vândă cărţile din casă. A ajuns sărac şi părăsit de toţi ai săi, proiectat probabil şi de boală, pe făgaşul unei circoteci penibile.

Premonitoriu, a scris un poem teribil de trist despre moarte, simţind probabil că vine: “Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua, dacă eu am să mor, ce cîştigi?”

…o grămadă de lepre îşi freacă mâinile acum, calculându-şi câştigul electoral ce ar putea rezulta din bazinul său electoral, dacă o mai exista aşa ceva. Bazinul naţionalist de la noi, stabilizat de mulţi ani în jurul unui procent de 33 la sută, vreo 3 milioane şi ceva milioane de români, este fărâmat în zeci de bucătzele şi un rol important l-a avut şi Vadim Tudor în această lucrare. Poate dacă se retrăgea undeva la munte să scrie poezii şi să crească câinii care-i plăceau atât de mult ar fi avut o altfel de viaţă şi n-ar mai fi fost aşa de înjurat acum, chiar şi după moarte.
Odihnească-se în pace, cu bune şi cu rele, Dumnezeu le vede pe toate…

Sursa: FB George Roncea

Preluare: Ziaristi Online