Noul ambasador american la Bucureşti, Hans G. Klemm, a depus jurământul. România, "un exemplu pentru ţările vecine" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Noul ambasador american la Bucureşti, Hans G. Klemm, a depus jurământul. România, “un exemplu pentru ţările vecine”

Noul Ambasador al SUA in Romania Hans G. KlemmNoul ambasador al SUA în România, Hans G. Klemm, a depus jurământul, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la sediul Departamentului de Stat, în prezenţa secretarului de Stat american, John Kerry.

Potrivit unui comunicat al ambasadei României în SUA, în alocuţiunea rostită cu această ocazie, John Kerry a prezentat România drept un aliat de încredere al SUA, subliniind “relaţia excelentă” dintre cele două state şi cooperarea în promovarea stabilităţii în plan regional şi global. Kerry a evidenţiat în special colaborarea din cadrul operaţiunilor din Irak şi Afganistan.

“De asemenea, secretarul de stat a vorbit despre aprofundarea relațiilor economice și comerciale dintre SUA și România, arătând că țara noastră are unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creștere economică din Europa. Oficialul american a salutat angajamentul ferm al României pentru respectarea statului de drept și eforturile de a combate fenomenul corupției, menționând campania hotărâtă dusă în acest sens de autoritățile de la București. El a arătat că țara noastră reprezintă un exemplu, în acest sens, pentru țările vecine”, se mai arată în comunicatul citat.

La rândul său, noul ambasador american, Hans G. Klemm, “a subliniat relațiile bilaterale excelente dintre România și Statele Unite, evidențiind statutul țării noastre de aliat de încredere al SUA și partener NATO”, potrivit Ambasadei României în SUA.

“Hans G. Klemm a precizat că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relațiilor economice româno-americane. Totodată, s-a referit la combaterea corupției din România, precizând că oferirea de asistență în acest domeniu va fi una dintre prioritățile mandatului său”, se arată în comunicat. La ceremonie a participat și ambasadorul României în SUA George Maior.

Hans G. Klemm a fost nominalizat pentru funcția de ambasador al Statelor Unite în România în luna martie.

Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online

Vedeţi şi: “Propaganda Rusiei nu ţine în România” – Hans Klemm, noul Ambasador al SUA în România, un diplomat al zonelor de conflict. Ziaristi Online vă prezintă CV său în original

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.