Părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, aviator şi veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, cu 20 de ani de temniţă pentru crezul său românesc, a plecat la Părintele Justin şi camarazii săi de Înălţarea Sfintei Cruci, în timpul Sfântei Liturghii, imediat după ce s-a rostit Tatăl nostru. Avea 95 de ani. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe Frontul de Răsărit, decorându-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015., transmite Mănăstirea Petru Vodă. Am aflat că ieri a fost deja înmormântat, în rând cu fraţii săi plecaţi la Domnul. BATALIONUL 630 PARAŞUTIŞTI „Smaranda Brăescu“ şi comandantul acestuia, colonel dr. Doru-Constantin Tocilă, au transmis Mănăstirii următorul mesaj de condoleanţe:

“Preacuvioase Părinte Stareţ,

Trecerea la cele veşnice a tuturor celor adormiţi întru Domnul, printre care schimonahul Paulin , sublocotenent în retragere Gheorghe Clapon, reprezintă pentru militarii din Batalionul 630 paraşutişti „Smaranda Brăescu“ un moment de pioşenie, rugăciune şi adâncă recunoştinţă pentru unul din Ostaşii Domnului Nostru Iisus Hristos.

Părintele Paulin va rămâne pentru totdeauna în memoria şi rugăciunile camarazilor din Batalionul 630 paraşutişti „Smaranda Brăescu“, un model al onoarei şi dragostei de ţară a paraşutiştilor militari, un simbol al decenţei şi credinţei noastre strămoşeşti.

Vă rog să primiţi, Preacuvioase Părinte Stareţ, expresia respectului nostru deosebit, pentru un camarad de arme şi slujitor al lui Hristos care şi-a iubit ţara şi credinţa străbunilor noştri până în ultima clipă a vieţii sale.

Veşnică pomenire!

Să avem parte de rugăciunile sale!”

Publicăm In Memoriam un interviu extraordinar însoţit de 20 de fotografii cu bătrânul luptător pentru România.

– Părinte Paulin, aţi făcut 20 de ani de puşcărie pentru idealurile Sfinţiei Voastre. Practic, v-aţi petrecut tinereţea în detenţie. Cu ce aţi rămas în urma acestei îndelungate suferinţe?

– Nu doresc nimănui să treacă prin închisorile prin care am trecut eu. Avem oseminte ale celor care au murit în puşcării. Care este definiţia sfântului sau a mucenicului? Sfinţii ar trebui să fie cei care au avut o viaţă frumoasă şi care au putut să păstreze până la moarte credinţa, mergând la preot să se spovedească şi să se împărtăşească. Aceştia merită să fie mântuiţi. Dar vă spun un lucru. Nici în mineiele noastre nu toţi pe care-i serbăm noi ca sfinţi astăzi au avut o astfel de viaţă. Sunt sfinţi canonizaţi pentru că s-au opus autorităţilor romane, fiind chinuiţi şi omorâţi. Eu nu zic că toţi pot fi canonizaţi ca sfinţi, dar mă întreb, în cazul celor închişi la Aiud, care au suferit nu numai bătaie fizică, ci şi foamete, persecuţii şi moarte, ce judecată putem avea? La Aiud sunt oseminte. Nu cred că aceştia nu se pot mântui! Noi, care am fost chinuiţi pentru un crez, şi mulţi au murit chinuiţi, credem că chinul ăsta contează mult pentru viaţa de dincolo. Nu pot să spun dacă ăsta e sau nu adevărul, dar asta e părerea mea. În mineie n-avem să găsim despre toţi că au fost schingiuiţi, omorâţi, bătuţi, aruncaţi în gropi cu fiare sălbatice. Cred că în nicio închisoare din lume nu s-a întâmplat ceva similar închisorii Piteşti. A fost dezbrăcat omul de tot ce avea mai sfânt în el. Trebuia să spună că tatăl său este un hoţ, că mama sa este o curvă. Oamenii ajunseseră nişte schelete care răspundeau la comandă.

La Piteşti a avut loc spălarea creierelor

– Aţi prins perioada reeducării de la închisoarea Piteşti?

– Da! La Piteşti a avut loc spălarea creierelor. Aceasta s-a făcut prin bătaie, prin schingiuiri. Fapta cea mai infamantă a fost contra bisericii. Ce s-a întâmplat la Piteşti de-un Crăciun? L-au pus pe unul cu fundul în sus şi ne cereau să mergem să sărutăm icoana Mântuitorului, adică să-l pupăm în fund pe ăla. Cred că mai mare degradare ca asta nu există. Ca să-l bagi pe unu’ cu capul în tineta cu rahat, şi să-l pui să mănânce rahatul altuia, zicând că-i bun… S-au dezbrăcat oamenii de tot ce a fost mai sfânt şi mai omenesc în ei, au devenit nişte lepădături, nu datorită lor, ci din cauza aplicări sistemului de-acolo. E adevărat că 95% dintre ei şi-au revenit la ieşirea din puşcărie. Unii dintre ei şi-au revenit chiar în puşcărie.

Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa la Aiud

Aiudul a fost cu-adevărat temniţa neamului românesc. Aproape toţi intelectualii români de vârf şi-au pierdut viaţa acolo. În primul rând, pentru că Aiudul a fost considerată puşcăria legionarilor.

În 1948 a fost foamete. Erau patru ţigani, cu un car cu bivoli, care tăiau urzicile, le malaxau, aduceau un sac de mălai, un sac de făină de soia şi făceau mâncare pentru 3500-4000 de oameni. Asta pentru două zile!

O altă crimă pe care a făcut-o regimul comunist a fost cu generalii care au condus Armata Română şi au murit la Aiud. Criminalii de război, cum i-au numit comuniştii. Practic erau ca nişte schelete. Asta a făcut regimul comunist. Şi poate e prea puţin acest lucru, pentru că, dacă am suferit în puşcărie, sunt sigur că au suferit şi cei de afară. Poate chiar mai mult!

La Aiud a fost închisă toată elita neamului românesc. Domnule, de unde or fi adus călăii ăia de gardieni, ce lapte or fi supt de la mamele lor? Nişte criminali ordinari. Deşi erau poate special înrăiţi, pentru că dimineaţa când veneau la serviciu, îi dezbrăcau la pielea goală să vadă dacă n-au scrisori pe care să le aducă deţinuţilor.

N-am vrut să le spun gardienilor „Să trăiţi!”

De la Piteşti, am fost dus la mina de la Baia Sprie, vreun an şi jumătate. N-am vrut să mai lucrez. M-au băgat la izolare, mi-au pus lanţuri la mâini. La Aiud am fost nouă luni băgat la nebuni pentru că am fost „rău”. Am fost respectuos, dar n-am vrut să le spun „Să trăiţi!”. M-au băgat la izolare, la Zarcă. Ştiu ce se vorbea la reeducare, pentru că tâlharii ne-au pus difuzoare ca să auzim ce se vorbeşte acolo.

Puşcăriile au fost mai uşor suportate de cei ce nu au avut familie. Celor care aveau familie le era mai greu, se gândeau la soţie, la copii. Mie nu mi-a fost frică decât de două persoane: de tatăl meu şi de Dumnezeu. Tatăl meu a murit, mi-e frică doar de Dumnezeu. N-am permis nimănui să mă insulte cu nimic. Aici, la Mănăstirea Petru Vodă, eu mă ocup cu îngrijirea cimitirului. Am schimbat crucea, l-am închis, am făcut scările care coboară spre cimitir.

Nici în catacombele romane nu cred că s-a întâmplat vreodată ce s-a făcut la mina Baia Sprie!

În catacombele romane nu cred că s-a întâmplat vreodată ce s-a făcut la mina Baia Sprie. În 1950, de Sfintele Paşti, Învierea a fost făcută la 700 de metri adâncime. Parcă îl văd pe Părintele Antal, care fusese consilier la Patriarhie, un bărbat înalt de vreo doi metri, cu un şervet în faţă în loc de epitrahil. În rest, am avut de toate. Am avut şi vin, şi Sfântul Antimis. Un preot dintre noi avea o cunoştinţă prin partea locului şi i-a adus de toate. Eram împărţiţi în mai multe orizonturi, lucram pe mai multe etaje. La ora anunţată am coborât cu toţii. Gardienii au anunţat că nu mai vrem să muncim. Dimineaţa au început bătăile, am fost trimişi la izolare. Dar tot am câştigat ceva. Începând de atunci, nu am mai lucrat duminica. Vedeţi, asta înseamnă „unirea face puterea”. Dacă ar şti bietul român acele cuvinte ale ţăranului cu două clase, Moş Ion Roată! Nu ştiu azi ce se întâmplă. Toţi borfaşii au ajuns la conducerea ţării!

Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!

– Cum a fost regimul din închisoarea Aiud?

– Ca să-ţi spun chinurile de la Aiud trebuie să pornim de la izolări. Să dormi pe ciment, iarna, vă daţi seama! În 1957 eram în celulă cu un preot, Părintele Iov din judeţul Arad, şi cu un contabil din Vrancea. Ne-au prins gardienii la rugăciune. Şi ne-au făcut raport în urma căruia am fost pedepsiţi cu 10 zile de izolare. Şi acolo, ce se întâmpla? În ajunul Sărbătorilor, te băgau la izolare. Pe cei mai recalcitranţi. Îmi aduc aminte că atunci am fost băgaţi la izolare vreo 60 de inşi. Şi au venit doi procurori să viziteze celulele unde eram izolaţi. Eu am raportat condiţile în care stăteam. Ei mi-au răspuns că pereţii sunt curaţi şi că avem calorifere. De parcă ar fi funcţionat vreodată… În timpul ăsta au murit doi din cei băgaţi la izolare. În ziua a opta. Atunci ne-au dus la celulele noastre. N-am să uit cuvintele Părintelui Iov, care s-a aşezat în genunchi lângă patul lui şi a spus: „Mulţumescu-Ţi, Ţie, Doamne, că am suferit puţin pentru tine!”.

În 19 ani şi şapte luni cât am stat în închisoarea Aiud n-am ştiut nici de mama, nici de tata, nici de scrisoare, nici de vorbitor, nici de cămaşă, nici de izmană, nimic. Am lucrat zi-lumină şi am primit o pastă de dinţi şi-o batistă. La Piteşti, casierul şi contabilul de acolo mi-au spus cât am câştigat lucrând în mină: 45 de bani.

– Ce personalităţi aţi cunoscut la Aiud?

– Cam pe toţi pe care îi ştiţi şi dumneavoastră, eu i-am cunoscut acolo.

– L-aţi cunoscut pe Traian Trifan?

– Cum să nu! Trifan era în închisoare din 1941. L-am cunoscut şi pe Părintele Arsenie Papacioc, şi pe mulţi alţii.

Părintele Justin nu este de acord cu proiectul dirijat de Dan Puric

– Vi se pare moral să se ridice ceva la Aiud fără avizul foştilor deţinuţi politic?

– Acolo sunt osemintele celor care au fost în puşcărie. Monumentul de la Aiud este al foştilor deţinuţi politic. Episcopul poate face ce vrea, dar osuarul a fost sfinţit de IPS Bartolomeu Anania. La sfinţirea mesei din Sfântul Altar am participat şi eu.

– Ce se întâmplă cu plănuita mănăstire de la Aiud?

– Sunt două planuri. Unul din ele este dirijat de un om al masoneriei, Dan Puric. P.S. Andrei al Alba-Iuliei e de acord cu planul lui Puric. Părintele Justin nu a fost de acord cu acest proiect şi-acum totul a rămas baltă. Eu cred că Părintele Justin ar face biserica. Ce vedeţi aici, la Petru Vodă, e făcut de el. Dacă nu e făcut cu mâna lui, atunci cu banul văduvei pe care l-a primit de la credincioşi.

Mai avem armată? Unde e Biserica? Cine l-a ales pe Patriarh?

– Cum vedeţi situaţia ţării, a instituţiilor noastre fundamentale?

– Azi e mai rău decât pe vremea comuniştilor. Am trimis femeile noastre să culeagă căpşuni în Spania. Câte se întorc înapoi cinstite? Eu citesc pomelnice. A plecat Maria de 7 ani, n-a mai scris, a plecat Ana de 5 ani, n-a mai scris… Cui i-au rămas sutele de mii de copii, care umplu străzile, fără carte? Ce ajung ăştia mâine? Tâlhari la drumul mare? Hoţi de buzunare?

Plus de asta, se plâng oamenii din Roşia Montană. Cine răspunde de asta? I-a întrebat cineva pe politicieni câţi bani au luat pe acest lucru? Trebuie să ne ia aurul. Cui să te plângi? Doar lui Dumnezeu, atât. Şi Dumnezeu îţi dă, dar în traistă nu-ţi bagă. Trebuie să-ţi bagi tu.

Ce au făcut ai noştri, cu democraţia adusă în ’90? Au vândut ţara străinilor. Unde e armata noastră? În Irak sau Afganistan. Armata păzeşte graniţele ţării, este scutul ţării. Mai avem armată astăzi? Mai avem industrie? Ca să nu mai vorbim de dezmăţ şi de desfrâu. Am auzit undeva de un preot care are două discoteci. Preot! Unde e Biserica? Unde e conducerea ei? De către cine a fost ales patriarhul? Vă spun eu, de masonerie. V-aţi pus întrebarea cine putea să plece în străinătate la studii pe vremea comuniştilor? Patriarhul a stat 12 ani de zile, a studiat şi a predat la mai multe facultăţi sectare din Europa. Majoritatea celor care pleacă se întorc cu barbă de mason.

Mântuitorul nu vine până nu se împlineşte Apocalipsa!

Când a fost întrebat preotul Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, de apartenenţa la masonerie a Patriarhului, a infirmat, iar cu cipurile se oferea să fie primul, să dea exemplu credincioşilor! Mai merită să-i acorzi respect? Poate pe acest pământ nu are cine să-i tragă la răspundere, dar Dumnezeu o să-i tragă! Nu le urez decât să se îndrepte! Eu am curajul să spun, mie nu-mi mai pot face nimic, dar mă gândesc la cei care rămân. Ce se întâmplă cu cei care au familii, copii la şcoală, cum o să-i crească? La început o să zică „care vrea să-şi pună cip”, după care o să-i oblige. Trebuie să se întâmple toate. Aţi citit Apocalipsa! Până nu se împlineşte tot ce scrie în Apocalipsă, Mântuitorul nu vine, sau dacă nu, a scris minciuni Sfântul Ioan.

– Asta nu se poate!

– Tocmai asta e. Vin timpuri grele. În Apus Biserica nu-i mai interesează. Care aveţi copii, încercaţi să-i creşteţi în dragostea de Dumnezeu!

Crezul: Dragostea de neam, Ţară şi Dumnezeu

– Care a fost crezul pentru care aţi luptat şi suferit, Părinte?

– Dragostea de neam, Ţară şi Dumnezeu. Singurul om politic pe care l-a avut România şi a vrut să facă ceva în cadrul neamului, fără să împrumute nimic din Apus sau Răsărit, a fost Corneliu Zelea Codreanu. În afară de el am mai avut un singur om politic: Ion I.C. Brătianu. Restul n-au nimic comun nici cu Dumnezeu, nici cu neamul.

Eminescu trebuie citit integral. Este mai mult decât un martir!

– Ne-aţi spus că aveţi o apreciere deosebită pentru Eminescu. Cum ar trebui receptat astăzi Eminescu?

– Eminescu trebuie citit integral. Bietul de el, a fost omorât. La moartea lui n-au fost decât cinci persoane. A fost înmormântat ca un câine. Eminescu a fost cel mai mare om politic al neamului românesc şi pentru asta l-au redus la tăcere!

– Putem afirma că Eminescu a fost martir?

– Poate mai mult ca un martir! În primul rând, numai suferinţele pe care le-a îndurat din cauza bolii pe care ei i-au creat-o cu medicamentele pe care i le-au administrat. Asta trebuie să ştie românii!

Cea mai mare poezie a neamului românesc, Doina, Eminescu a scris-o. Nu-l poate înlocui nimeni pe Eminescu. Există o conspiraţie împotriva lui Eminescu. Presa noastră a fost străină şi este străină şi azi, fiind condusă de masonerie.

Pentru execuţia lui Eminescu a intervenit Apusul, prin acest sistem satanic, care cerea „să-l mai potolească pe Eminescu”.

Eminescu a fost creştin. Hai să citim Rugăciunea lui către Maica Domnului!

– Sunt unii care afirmă că Eminescu nu ar fi fost un credincios creştin. Cum priviţi aserţiunile lor?

– Susţin contrariul celor afirmate de ei. Hai să citim Rugăciunea lui Eminescu! Sau Oda (în metru antic)!

Eu cred că din moment ce Eminescu s-a spovedit şi împărtăşit, a avut ceva bun în el. Aşa cred! Ca să nu mai spun de suferinţele pe care le-a îndurat!

– Păstraţi resentimente celor care v-au chinuit în închisoare?

– Eu i-am iertat pe toţi securiştii care m-au bătut. N-am cu niciunul nimic.

– Dar v-a cerut vreunul iertare?

– Tocmai asta mă interesează. Nu a venit niciunul să zică: măi, Ioane, mă numesc Stan Păpuşă, te-am bătut la Securitate, îmi cer iertare! Nu-i niciunul!

Eu nu am nimic cu ei. M-au bătut, m-au chinuit. Păcatele sunt ale lor. Dar mă doare că au vândut ţara. Constantinescu a vândut Bucovina Ucrainei, Iliescu a vândut Basarabia. Şi-a cerut vreunul scuze? Niciunul!

Tăriceanu, când autorităţile internaţionale ne-au dat o parte din platoul de la Insula Şerpilor, a zis că nu ştie ce a semnat când a venit vorba de înstrăinarea lui pe mai nimic. E vreunul tras la socoteală?

Câţi ani credeţi că o să ne mai numim români?

Neamul românesc va avea de suferit. Aş vrea să vă mai întreb: câţi ani credeţi că o să ne mai numim români? Când sunt atâţia străini în ţară! Cum au venit, au primit imediat cetăţenie. Cetăţenia se vinde ca la piaţă. Plus de asta, Ministerul de Externe din Israel a cerut Ambasadei României ca toţi evreii care au plecat din România în timpul comuniştilor şi în timpul lui Antonescu să-şi reprimească cetăţenia: ei, copiii şi nepoţii lor! Să-şi ia cetăţenie română, să vină în ţară şi să cumpere tot ce se găseşte. Pământ, case, ape, munţi! Ăsta e Noul Ierusalim, România?

– Consideraţi că România e o ţară ocupată?

– Noi am fost la cheremul altor state mai tot timpul. De ce? Pentru că n-am avut oameni politici. Cum de Ungaria a ajuns unde e? Acum vor Ardealul. Şi o să-l ia, o să vezi!

– Ferească Dumnezeu!

– Domnule, suntem în Uniunea Europeană. Ce sunt tratativele cu autonomia? Acesta este primul pas.

Eminescu a protestat împotriva Imperiului Austro-Ungar. Clasa noastră politică nu zice nimic!

– Există vreo şansă de a răsturna dictatura biometrică?

– Serbia a refuzat din capul locului cipurile! Noi n-avem conducere! Mai avem câteva state, aşa-zis ortodoxe: Georgia, Ucraina, Rusia. Să vedem ce vor face: vor accepta sau nu cipurile? Dar să ştiţi că şi în Rusia e ceva putred. Cum a murit la noi Patriarhul Teoctist, cu cântec, aşa a murit şi Pariarhul ruşilor.

Plâng sălciile pentru neamul românesc…

Mi-amintesc de prinţul Ghika. A fost scos într-o maşină, cu un securist la volan şi cu însoţitori, la o plimbare prin ţară ca să vadă realizările regimului comunist. La Aiud era o grădină modernă, făcută de deţinuţi. Şi l-au dus şi pe Ghika acolo, care lucrase şi el la grădină. Lucrase prin ’42-’43. Crăciun, care era comandantul puşcăriei, zice: „puneţi-i domnului Ghika o ladă cu roşii şi castraveţi”. Şi-l duc pe Ghika în faţa deţinuţilor, cărora le spune: „Am fost prin ţară şi, uite, v-am adus nişte roşii”. „Ei, dar ce aţi mai văzut altceva?”. „Măi băieţi, plâng sălciile, măi! Jos e apă, sub sălcii, de plânsul neamului românesc”.

Nu există poet în închisoare de talia lui Radu Gyr!

– Pe Petre Ţuţea l-aţi cunoscut la Aiud?

– El a fost socialist în tinereţe. S-a întâlnit cu Petre Pandrea, care era cumnatul lui Pătrăşcanu. Ţuţea a avut o întorsătură de 180^o. A fost un om onorabil. Prea puţin s-a scris despre el. Nu prea a avut cine să scrie pentru el. A avut o viaţă demnă, fără compromisuri.

– De Radu Gyr cum vă aduceţi aminte?

– Nu există poet în închisoare de talia lui Radu Gyr. Un talent, un condei de excepţie. „Bădie Radu, fă-mi şi mie nişte versuri!”. „Bine, da’ dă-mi un subiect”. Îi dădeai subiectul, a doua zi aveai versurile. El le făcea, el le reţinea. A mai fost un poet talentat în închisoare, Nichifor Crainic. Are poezii excepţionale, cum ar fi Cântecul Potirului.

Ştiam pe dinafară Noul Testament

– Ce a însemnat poezia în detenţie?

– E singura armă pe care am avut-o în închisoare! Am ştiut atâtea poezii, pe care nu le mai ştiu. Ştiam pe dinafară Noul Testament. De dimineaţă până seara nu reuşeam să le spun pe toate!

– Din punct de vedere spiritual aţi transformat închisoarea în mănăstire…

– Da, da. Pentru aceşti oameni care au scris am un respect deosebit. Au fost sute de poeţi care, dacă ar fi fost în libertate, nu ar fi scris un vers. E una când scrii pe hârtie şi alta când scrii pe talpa pantofului, după ce dai cu săpun, cu un beţişor, versuri! Sau să asculţi versurile primite prin Morse, bătute la ţeavă.

Părintele Justin e un om deosebit!

– Cum priviţi lucrarea Părintelui Justin Pârvu?

– Părintele Justin e un om deosebit. În primul rând, a avut o viaţă frumoasă. Petru Vodă este lupta lui. A stat doi ani într-o colibă. Şi copiii de cinci ani l-au ajutat la construcţia bisericii. Plus de asta, l-au iubit oamenii de aici din sat şi au avut pentru ce să-l iubească. E ceva deosebit la el!

Ştiţi cum s-a întâmplat cu încercarea de schimbare a lui de-aici? Când au venit să-l schimbe pe Părintele Justin, veniseră doi arhimandriţi, unul de la Bucureşti şi altul de la Iaşi. Eu eram în dreapta bisericii, acolo stau tot timpul. Şi am văzut lume multă. S-au aşezat cei doi arhimandriţi în faţa uşii împărăteşti şi au început să citească că Părintele Justin îşi dă demisia. M-am dus repede, le-am luat hârtia şi am rupt-o. Şi am început să strig: „bandiţilor, masonilor ce sunteţi!”. Lumea, să dărâme catapeteasma, nu alta! S-a pus gardă călugărilor.

Preotul care urma să ia locul Părintelui Justin, Părintele Lavrentie, şi-a chemat şi familia în acea zi. I-a bătut lumea! Lumea protesta, n-a mai fost nici masă, nici nimic! Au adus 20 de jandarmi, a aruncat lumea cu pietroaie, cu sticle, le-au spart geamurile! Văzând că nu reuşesc, i-a chemat actualul Patriarh la Mitropolie pe amândoi, şi pe Părintele Justin şi pe Părintele Lavrentie. „Rămâne Părintele Justin până la moarte, iar tu rămâi ca ajutorul lui!”. Până la urmă, Părintele Lavrentie a plecat de-aici.

Eu i-am spus, înainte să se întâmple asta: „Părinte, nu-ţi dai seama că Mitropolitul vrea să-şi bată joc de Sfinţia Voastră, să vă compromită? Cum puteţi să luaţi locul Părintelui Justin? Toţi cei care vin la Mănăstirea Petru Vodă vin pentru Părintele Justin”. Părintele Justin Pârvu e deosebit, cum este şi Părintele Arsenie Papacioc, şi cum au fost Părintele Ilie Cleopa sau Părintele Arsenie Boca.

Sfinţii închisorilor nu sunt canonizaţi din motive politice

– Credeţi că vor fi canonizaţi sfinţii închisorilor?

– Noi, Biserica Ortodoxă Română, serbăm mii de sfinţi care nu-s ai noştri. Nici nu ştiu de ce neam sunt. Şi bine facem, din moment ce Biserica i-a canonizat. Dar pe-ai noştri de ce nu-i canonizăm? Părintele Ilie Lăcătuşu, scos de 20 de ani afară, nu a putrezit. De ce nu-l canonizăm? Nu-l putem canoniza din cauză că a fost legionar, mi-a spus un ierarh. Dar dacă ar fi fost comunist, îl canonizaţi?, l-am întrebat.

– Părinte, vă rugăm să ne adresaţi un cuvânt nouă şi cititorilor noştri.

– În primul rând vă doresc sănătate. Să faceţi în aşa fel încât să mergeţi pe drumul de onoare, indiferent ce s-ar întâmpla! Chiar dacă ar fi să pierdeţi ceva material. Dar să nu vă arate nimeni cu degetul.

– Sărut mâna, Părinte!

A consemnat: Florin PALAS

Foto: Victor RONCEA

Sursa: România, Uneşte-te! via Ziaristi Online