CORRIERE DELLA SERA

Milano, august 2015

CONSTANTIN BRÂNCUŞI, GEORGE ENESCU, MARIANA NICOLESCO SAU CULTUL UNEI ŢĂRI PENTRU GLORIILE SALE

Soprana Hariclea Darclée, prima Tosca * 184 de concurenţi la Concursul de Canto de la Brăila care-i poartă numele

Marele cotidian milanez Corriere della Sera a publicat în luna august un articol extraordinar închinat culturii româneşti, semnat de cel mai respectat critic muzical şi eseist italian, Paolo Isotta. Articolul e prilejuit de Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila. Autorul, om de vastă cultură, evocă tărâmurile noastre începând cu versurile lui Ovidiu din Tristia, compuse la Tomis, unde-l exilase Împăratul Augustus.

“România lui Ovidiu – scrie Paolo Isotta – îşi caută originile poetice şi culturale: unul dintre marii romancieri ai secolului trecut, Vintilă Horia, publica în 1960 în limba franceză minunata naraţiune Dumnezeu s-a născut în exil, dedicată poetului.

Un port, însă fluvial de data aceasta, e şi Brăila, mai recent decât Tomis – Constanţa de azi. Acolo s-a născut în 1860 Hariclea Haricli, cunoscută în artă cu numele Hariclea Darclée, retrasă de pe scenă în 1918 şi trecută la cele veşnice în Bucureşti, în 1939. Studiase canto în ţara natală, apoi la Paris cu Fauré; iar calităţile sale atât de remarcabile o făceau să debuteze nu într-o sală oarecare, ci de-a dreptul la Opera din Paris, în rolul Marguerite din Faust de Gounod. În 1890 apărea deja la Teatrul alla Scala în Le Cid de Massenet; şi în acelaşi teatru era protagonistă în premiera absolută a operei La Wally de Alfredo Catalani, cea mai izbutită creaţie a acestui compozitor admirat de Toscanini şi de Mahler. Iar la Teatrul Costanzi de la Roma (azi Teatro dell’ Opera) Hariclea avea să fie protagonista a două premiere absolute de o cu totul altă importanţă, Iris de Mascagni în 1898 şi Tosca de Puccini în 1900.

Soprană drammatico di agilità, Darclée avea să abordeze şi un repertoriu lejer, în special rolul Adinei din L’Elisir d’amore, sau Norina în Don Pasquale de Donizetti. Capitolele care-i sunt dedicate în enciclopedii uită să menţioneze faptul că pentru un turneu cu această din urmă operă Darclée făcuse apel la un tânăr de 23 de ani, care avea să devină – dacă nu era deja – cel mai mare dirijor al secolului 20. Citim, într-o scrisoare a lui Gino Marinuzzi către părintele său, trimisă în 15 iunie 1905: « Am repetat azi cu Darclée, o doamnă simpatică, care se bucură de o reputaţie uluitoare. Este o excelentă artistă, care are însă şi ea defectele divelor… E o prezenţă atrăgătoare, plăcută. Are o voce frumoasă, fenomenală ca extensie, de la sol grav de contralto la sol acutissim de flaut. Te asigur că vom avea un splendid Don Pasquale ». Iar pe 18 iunie: «Darclée, după premieră, s-a revelat a fi o colegă perfectă. Repetase atât cât am considerat că era necesar, lăsând la o parte orice atitudine de divă. Te asigur, e atât de bună». Dincolo de bunătate, de generozitate, ea este şi de o mare forţă de caracter. Compania se afla la Modena, unde orchestra locală se dovedea de cel mai slab nivel. La prima reprezentaţie, când şi-a dat seama că uvertura fusese “asasinată în mod barbar”, Marinuzzi s-a retras în loja sa, plângând. Hariclea s-a dus imediat după el: «Prinţesa m-a îmbrăţişat, pur şi simplu. A pus să mi se aducă flori de portocal şi suc de portocale, apă minerală şi şampanie».

România are cultul gloriilor sale. Mă gândeam la acest lucru nu de mult scriind în aceste pagini (ale ziarului Corriere della Sera, n.n.) un articol la împlinirea a 60 de ani de la dispariţia lui George Enescu, unul dintre compozitorii supremi ai secolului 20. Tot aşa, la Brăila, din 1995 încoace se desfăşoară Concursul Internaţional de Canto dedicat memoriei lui Darclée, unul dintre cele mai importante din lume, la care concurează în acest an, între 28 iulie şi 9 august, nu mai puţin de 184 de tineri artişti.

Totul e datorat unei alte stele a cântului, de o inteligenţă şi o generozitate demne de Hariclea, Mariana Nicolesco, soprana româncă de şcoală italiană, inegalabilă interpretă (care s-a dedicat şi muzicii contemporane, de avangardă) a unor roluri ca Elettra în Idomeneo de Mozart, Beatrice în Beatrice di Tenda de Bellini, Maria în Maria di Rohan de Donizetti sau Violetta în La Traviata de Verdi: performanţa ei în această operă la Maggio Musicale Fiorentino în 1976, minunat dirijată de Thomas Schippers, e nemuritoare prin puritatea vocală, omogenitatea timbrală, tehnica de canto, delicateţea psihologică şi interpretativă.

Preşedintă a Concursului, ea e între altele Ambasador Onorific UNESCO, iar soţul său, marele istoric de artă Radu Varia, a scris cartea fundamentală despre o altă glorie a ţării, Constantin Brâncuşi, gigantul sculpturii moderne, trecut la cele veşnice la Paris în 1957.

Paolo Isotta

Sursa: Corriere della Sera via Ziaristi Online