ION ŞIUGARIU, legionar
Noi, creştinii am învăţat şi învăţăm că Domnul Dumnezeu, Creatorul nostru şi al Universului, ne-a făcut liberi, învăţându-ne ce e bine şi ce e rău şi dându-ne conştiinţă şi voinţă liberă să ne alegem singuri calea vieţii noastre, fără să ne constrângă şi mai ales fără să ne impună să mergem pe calea Lui, care este cea bună şi cea adevărată, pentru folosul nostru individual şi al societăţii. Adică Dumnezeu, Domnul şi Creatorul meu, îmi arată, îmi spune, dar îmi lasă mie libertatea de-a decide ce fac sau ce voi face eu cu viaţa mea, pe care El mi-a dăruit-o. În antiteză cu puterea Divină, vii tu, pe lângă puterea Divină, „un nime’n drum” fie că’i fi Lenin, sau Hitler, sau Stalin, sau Ceauşu’ nostru să’mi impui ce să fiu şi pe ce drum să merg cu sufletul meu! Cu ce drept? Căci dacă are cineva drept asupra deciziilor şi a vieţii mele atunci, în afară de Creator, este singura mama mea, care nu mi-a dat viaţa, ci doar mi-a transmis-o de la Dumnezeu dată.
Singură ea, care m’a vegheat şi m’a crescut, are ceva de spus privind viaţa mea, în rest doar eu singur decid asupra conştiinţei mele în faţa mea şi în faţa lui Dumnezeu, asta fie că vreau fie că nu, în rest, nimeni! Atunci cum vii tu, politician, oricine şi care ai fi, care doar pentru că şezi pe un alt scaun decât şed eu, să mă iei la răspundere, că ce politică fac, că pe cine „servesc” şi toată tărăşenia melodiei otrăvite. Cu ce drept şi mai ales de la cine comanda ca să mă iei pe mine în răspăr?
Dacă ţara asta şi poporul acesta a avut şi are un Eminescu, pe care voi, care nu vă puteţi ridica nici până la călcâiul „poetului fără pereche”, aţi avut şi aveţi neruşinarea să’l terfeliţi, am avut şi avem un Ion Şiugariu, poet, critic literar, eseist şi ziarist de o cultură enciclopedică, cum voi nu aveţi nici unul, nici în unghia cea mică, din „scriitorii” români postdecembrişti „traduşi” la Galimard. Cu ce drept îl faceţi pe Eminescu „cadavrul nostru din debara” şi cu ce drept şi de la cine putere veniţi voi să’l acuzaţi pe Şiugariu, făcându’l voi pe el ruşinea ţării că a fost legionar!? Pe acest om de litere, curat ca un crin, în conştiinţa şi viaţa lui, în opera dar mai ales în jertfa lui, veniţi voi în cârdăşie cu „Guvernul României” să’l dărâmaţi de pe soclu? Lelea Mărie ar zice: „nu vă temeţi că v’a bate Dumnezău”?! Nu, nu vă temeţi. Şi ce dacă a „fost” legionar? N’avea voie, după dreptul Divin să’şi aleagă filosofia după „gustul” său? Doar că poetul-erou Ion Şiugariu n’a fost legionar! Citiţi’i toată opera şi nu umblaţi cu vopseli, după culoarea politică mafiotă, murdară care vă plăteşte, ci după ADEVĂRUL divin, care nu moare! A simpatizat cu legionarii? Nici măcar atât. Că l-a preocupat, l-a interesat „mersul” mişcării? Nu era normal. Căci doar era om şi încă intelectual „de mare clasă” ce nu trăia în turnul de fildeş, ci în societatea de care aparţinea. Aşa că, dragi tovarăşi, nu vă dezminţiţi de termenul de cripto şi neo-comunişti după care vă ascundeţi, făcând din nou Ţara (de care mult vă doare) de ruşine internaţională, pentru că aţi fost sau sunteţi călcaţi pe bătătură, ca şi mai de mult, cu Nobelul lui Eliade sau Goncourt-ul lui Vintilă Horia. (Teresia Bolchiş TĂTARU)
Ion Şiugariu, de la erou la proscris?
Cînd am scris, în urmă cu puţin timp, că Legea 217/2015 (Legea Antonescu) promulgată de preşedintele Iohannis este o mare încîlceală şi loveşte în cultura română am avut parte şi de reproşuri nu numai de discuţii lămuritoare. Iată că efectul ei a ajuns în Maramureş. Mai repede decît mă aşteptam. Pe 28 august Primăria din Brezno (Slovacia) dorea, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace să dea numele unui pod Ion Şiugariu. Locul unde a murit la 1 februarie 1945 poetul-erou din Băiţa Băii Mari. Aflu din presa de duminică (Cotidianul) că Ambasada României din Slovacia nu este de acord deoarece este considerat fascist. Am rămas siderat mai ales că ştiu de cîteva decenii opera dar şi biografia poetului. Reamintim că poetul s-a născut la Băiţa (Tăuţii Măgherăuş) şi a murit pe front luptînd împotriva fascismului. Primăria din Brezno s-a gîndit, în semn de recunoştinţă, podul pe care a murit să poarte numele lui Şiugariu iar în vecinătate să fie pusă o placă de aducere aminte. S-au făcut demersurile necesare. Primăria din Brezno s-a adresat Ambasadei României care se arată onorată să comemoreze sacrificiul eroului român. Care a luptat pentru eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist. La care Ambasada răspunde că îşi exprimă rezerva faţă de această iniţiativă deoarece poetul erou este asociat cu “mişcarea fascistă”, de fapt legionară, asociată cu crimele de război. Autorităţile slovace insistă. Ambasada răspunde din nou într-un chip jignitor: “Căutaţi alt soldat mort acolo şi daţi podului numele acestuia”. Un oarecare Radu Coantă, secretar doi al Ambasadei României este autorul acestui răspuns greu de închipuit. Primăria din Brezno nu se lasă. Scrie Primăriei din Tăuţii Măgherăuş cerînd informaţii care să infirme faptul că Ion Şiugariu era făcut “fascist” iar slovacii îl consideră eroul lor. Un poliţist din grupul de voluntari care pregătesc ceremonia din 28 august scrie Primăriei din Tăuţii Măgherăuş: “Vă salut. Îmi pare foarte rău de ceea ce se întîmplă. Îl voi cinsti întotdeauna pe Şiugariu şi pe toţi soldaţii români. El a luptat şi a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Prin sîngele său a demonstrat ce gîndeşte şi unde aparţine. Nu ne-a putut da mai mult decît ne-a dat. Îmi pare foarte rău, dar informaţia a venit din partea ambasadei române. Ne-a întristat foarte mult acest fapt. Toate lucrurile au fost pregătite, ne ocupăm de ultimele detalii. Sînt sigur că totul se va clarifica iar numele Şiugariu va fi curăţat.” Semnează poliţistul Lubos. (Dialogul dintre Primăria din Brezno şi Primăria din Tăuţii Măgherăuş ne-a fost confirmat de doamna Angela Micle, directoarea Casei Orăşeneşti). Să mergem mai departe. Motivul pentru care Şiugariu este considerat “fascist” de Ambasada României din Slovacia este tocmai Legea 217/2015 care condamnă, de fapt, genocidul şi crimele de război. Acolo scrie limpede că se interzice: “promovarea cultului persoanelor vinovate (în urma unor hotărîri judecătoreşti definitive date de tribunale naţionale sau internaţionale) de crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid”. Singurul argument care a stat la baza acuzaţiei suprarealiste reprezintă faptul că a fost funcţionar al Statului în timpul guvernului Antonescu. Avea simpatii legionare rezultate dintr-un articol publicat în 1940. Nu a făcut parte din partid. Cînd a fost să-şi apere ţara a ales Armata Română. Mă întreb şi eu alături de Ion Spânu: nici sacrificiul suprem pe cre l-a dat împotriva fascismului nu poate să-i aducă iertarea pentru o frîntură din gîndirea de tinereţe? Nu are nici o sentinţă! Eu am păcătuit? Am scris despre Şiugariu. Confratele Ştefan Bellu a publicat prima monografie a lui Şiugariu. Cu argumente şi documente. Şi am fost la mormîntul lui de la Zvolen. Din cimitirul ostaşilor români.
Mă întristez. O lege confuză, cu aripi de pasăre neagră pluteşte în văzduh. Un şarpe veninos s-a insinuat în societatea românească. Parcă era prea multă linişte. Legea trebuie urgent recitită. Abrogată. Fac apel la parlamentarii maramureşeni să nu aţipească. Cum au făcut-o. Cum a făcut-o şi preşedintele Iohannis. Prima victimă a Legii 217/2015 este poetul-erou Ion Şiugariu din Maramureş. Şi noi ce facem? Îl omorîm a doua oară pe Ion Şiugariu? Mi se pare cutremurător! Ca după şapte decenii, din erou prin moarte să devină un proscris. Fac apel la luciditate! Cred că Legea nu se referă la Ion Şiugariu. Poluarea a venit din partea unor funcţionari speriaţi, lipsiţi de cultură. Mai ales de bruma de diplomaţie. Ion Şiugariu nu este un pericol pentru conştiinţa mea. Se pare că analiza istoriei nu este făcută. Realitatea prezentă trebuie să ne îndemne la spunerea răspicată a adevărului. Am mai spus, că dezaprob orice extremism. Dar Legea trebuie urgent regîndită!
Un pod prea îndepărtat
Complicată şi controversată zi. Ne-am ales cu Ardealul de Nord şi cu o dominaţie sovietică cu urme adânci în sufletul naţional. Mi-am adus aminte de poetul erou Ion Şiugariu, care în aceste zile trece printr-o nedreaptă probă de foc a memoriei. Unde se afla poetul din Băiţa în ziua de 23 august? În acea zi de răscruce, se afla antrenat în luptele de la Băneasa şi Otopeni. Până la 1 februarie 1945, participă la operaţiunile militare pentru eliberarea Ardealului, apoi pe teritoriul Ungariei şi Cehoslovaciei. Lupta împotriva fascismului. În acea zi de iarnă, în satul Polhora, este ucis de fluxul unei explozii. Mormântul lui se află în cimitirul ostaşilor români de la Zvolen. Fiul minerului aurar din Băiţa a fost un elev eminent şi un student strălucit. Poeziile, cronicile literare, teza de licenţă despree „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” (îndrumător Mihai Ralea) prefigurau o personalitate literară indiscutabilă. Ceea ce a şi fost până la vârsta morţii sale. Nu uit tristeţea din refugiu a lui Ion Şiugariu. În 1942, vine din Bucureşti cu paşaport în partea de nord a Transilvaniei, la Băiţa, unde îşi vede părinţii şi fraţii pentru ultima oară. În 1943, iulie, i se acordă o permisie, era concentrat din ianuarie, pentru a se căsători, la Râmnicu Vâlcea, cu studenta în farmacie Lucia Stroiescu. Care a rămas o superbă doamnă a memoriei poetului. O doamnă Penelopă, care, deşi ştia că Ion Şiugariu nu se mai întoarce, îl aştepta în pragul casei cu fiecare volum pe care i l-a publicat. În Germania, la Aachen, unde trăieşte doamna Lucia, dar şi în ţară.
În 1975, poetul şi jurnalistul Ştefan Belu publică la Baia Mare volumul „Ion Şiugariu, un poet căzut în război”, despre care criticul Nae Antonescu scria că este cartea cu care reîncepe activitatea literară a lui Şiugariu. Acum, după o lege nătângă, poetul din Băiţa, căzut în luptele împortiva fascismului, este învinuit de fascism. Într-o lume informată ca a noastră, o asemenea atitudine mi se pare stupidă şi periculoasă. Scandalul pus în funcţiune în ţară de legea împotriva cultului legionar a deschis cale liberă unor abuzuri greu de închipuit. Se ştie, primăria din Brezno, pe 28 august, spre cinstirea poetului erou Ion Şiugariu, dorea să dea numele lui podului pe care a căzut la datorie.
Ambasada României din Slovacia, prin funcţionarii ei, s-a dovedit slugarnică şi neinformată. Cred că lucrurile pot fi lămurite. Doamna Lucia a trimis scrisoare ministrului de Externe Bogdan Aurescu (publicată şi de ziarul nostru) în care afirmă. „Soţul meu nu a fost niciodată legionar şi nu a făcut parte dintr-un partid politic”.
La vremea respectivă, Zaharia Stancu îi scrie mamei poetului erou. Generalul, scriitorul şi prietenul Laurenţiu Fulga îi îngrijeşte opera. Va ajunge la Zvolen.
M-am pregătit pentru acest text citind o bună parte din opera lui Şiugariu: poezie, critică, eseu. Nicăieri nu am constatat zvâcniri legionare (da, articolul din 1940, noiembrie, are un iz de adulaţie. Atât.)
Vorba doamnei Lucia: „Dorim ca patriotismul să fie corect interpretat şi să nu fie nimeni pus la stâlpul infamiei pentru că lupta sa preţuieşte valorile naţiunii din care se trage”. Legea se dovedeşte controversată. Parlamentul României pare că a aţipit. Preşedintele nostru, la fel. Ministrul Bogdan Aurescu poate limpezi apele.
Maramureşul l-a cinstit corect pe Ion Şiugariu. Nu vă fie teamă de el. A fost un patriot şi prin moarte. Deocamdată, podul de la Brezno ni se pare un pod prea îndepărtat.
Gazeta de Maramureş:
Pentru eroul Ion Şiugariu, amar ca pelinul e glonţul Ambasadei
Pentru străini e erou, pentru oficialii români, fascist-legionar. Memoria poetului-martir, născut în Tăuţii Măgherăuş, e călcată în picioare din exces de zel şi inconştienţă. Pe 28 august, Primăria din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace, să dea numele podului „Ion Şiugariu”, întrucât acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou. Ambasada României nu este însă de acord, considerându-l „fascist”, deşi a murit luptând pentru eliberarea Slovaciei împotriva trupelor fasciste! Soţia poetului protestează faţă de situaţia uluitoare printr-o scrisoare deschisă.
Străinii vor să cinstească memoria eroilor noştri, dar oficialii propriului popor refuză! România s-a făcut de râs pe plan internaţional printr-o gafă diplomatică de proporţii, cu implicaţii istorice. Legea „antilegionară” face o primă victimă şi un prim abuz. O situaţie pe cât de absurdă, pe atât de penibilă, în care un erou care a luptat pe frontul anti-hitlerist e numit fascist.
Povestea a început în urmă cu mulţi ani şi a avut în spate multă muncă, întâlniri, documentări, tatonări, lobby. Rezultatul ar fi trebuit să fie pe măsură: pe 28 august, Primăria din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace, să dea numele podului „Ion Şiugariu”, întrucât acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou. Numai că, din excesul de zel al unui funcţionăraş de ambasadă totul s-a spulberat.
Primăria Brezno a terminat de curând reabilitarea podului peste râul Horn, aflat în zona Gării Brezno – locul în care a murit sublocotenentul Ion Şiugariu, născut în Tăuţii Măgherăuş. Primăria a luat decizia de a onora lupta şi moartea eroică a lui Şiugariu prin acordarea numelui său podului nou reabilitat. Mai ales că anul acesta s-au împlinit 70 de ani de la moartea poetului.
Primarul oraşului Brezno, Tomas Abel, a adresat o înştiinţare oficială către Ambasada României în care comunică decizia referitoare la denumirea podului, anunţând că festivităţile oficiale vor avea loc în data de 28 august 2015.
Totodată, primarul solicita prezenţa reprezentanţilor României în timpul festivităţilor.
Ambasada României răspunde uluitor, prin domnul Radu Coantă, că mulţumeşte pentru invitaţie, dar atrage atenţia că Ion Şiugariu, deşi este un soldat şi poet apreciat, a aderat în tinereţe la Mişcarea Legionară, organizaţie de tip fascist ai cărei lideri au fost condamnaţi pentru crime de război! Din acest motiv, Ambasada României nu doreşte să fie asociată cu acest eveniment, mai ales datorită situaţiei geo-politice actuale în care se observă o creştere a mişcărilor de extremă dreaptă în diferite ţări din Europa!
Primăria din Brezno răspunde că nu avea cunoştinţă despre această situaţie şi întreabă dacă ar fi bine să renunţe la acordarea numelui lui Ion Şiugariu din aceste motive. Ambasada Română răspunde că din motivele expuse anterior consideră nepotrivită această acordare de nume aparţinând unui simpatizant fascist şi recomandă căutarea unui alt nume de soldat român care să fi căzut în bătălia de la Brezno.
Doi ani de dialog româno-slovac
Angela Miclea, directorul Casei de Cultură din Tăuţii Măgherăuş, explică: „Noi avem o relaţie cu slovacii de peste doi ani, iniţiată pe cont propriu şi în final am ajuns la oficialităţi. Iar în 2013 am scris o scrisoare către primăria Tisovec, acesta fiind ultimul oraş pentru care Şiugariu a luptat şi care a fost eliberat. Iar la intrarea în Brezno a murit în asaltul pentru eliberarea acestui oraş. De acolo a început tot. Primarul de la Tisovec a fost foarte impresionat de subiect şi chiar am fost acolo şi am reconstituit drumul lui Şiugariu. M-a prezentat în primăria Brezno şi un poliţist slovac, pasionat de istorie, cercetător pe cont propriu, care s-a alăturat ca voluntar în demersul acesta. Ideea mea iniţială a fost că vreau să-l împart pe Şiugariu cu ei, adică, este poetul şi eroul nostru, dar este şi eroul lor şi, în acest sens, să dezvoltăm comemorări şi activităţi. Dându-le şi traducându-le tot mai multe informaţii, au fost impresionaţi de personalitatea lui Şiugariu şi copleşiţi de jertfa unui asemenea om erudit, care la 31 de ani a murit pentru ei. Şi, la un moment dat, în evoluţia relaţiei noastre, au venit cu propunerea să dea numele lui fie la o şcoală, fie la o stradă, şi până la urmă s-a ajuns la cea mai bună variantă: să dea numele lui podului de peste râul Horn, exact în zona gării din Brezno, unde Şiugariu a murit. Iar istoricii slovaci au identificat exact casa din zona podului în jurul căreia au fost morţi. Aşa că s-a stabilit ca pe peretele acelei case să fie amplasată o plăcuţă comemorativă, iar ei, renovând podul, s-au gândit să-i dea numele lui Şiugariu.
Că după ce a murit Şiugariu, pe acolo a intrat armata română în Brezno. Armata nu ajunsese acolo, dar Şiugariu mergea înaintea armatei pentru că supraveghea distribuţia de muniţie şi alimente pentru soldaţi, el era înaintea frontului. Şi m-au dus anul trecut să-mi arate podul şi unde se va pune placa.
În 29 august, ei având Ziua Insurecţiei Naţionale, şi fiind manifestări comemorative, au stabilit ca în 28 să dezvelească placa şi să inaugureze podul cu acest nume. Au stabilit, cum e normal, să invite deputaţii români pentru etnia slovacă, să cheme Ambasada României din Slovacia, primarul din Tăuţii de Sus etc. Invitaţiile au fost lansate, iar noi lucram la textul pentru plăcuţă, la varianta în limba română. În timp ce noi schimbam variantele, cum să fie mai bine scris, mi-au trimis un mail să le trimit urgent documente cum că nu a fost fascist. Am ştiut că s-a întâmplat ceva şi mi-au zis că dinspre partea română au venit înştiinţări că ar fi fost fascist şi că nu le recomandă să numească podul şi să nu facă nimic în acest sens.
Am insistat să aflu exact cine este românul care a cerut asta. Şi, cerând asta, mi-au redirecţionat corespondenţa primăriei cu Ambasada Română. Eu le-am trimis dovezi militare şi nu numai că Şiugariu nu a fost fascist. Cum să fie fascist dacă a murit luptând contra fasciştilor? Am făcut o scrisoare deschisă pe care am trimis-o, începând cu preşedintele României, inclusiv în Germania, la editura care se ocupă de editarea cărţilor lui Şiugariu. Dacă nu îl cercetezi pe Şiugariu amănunţit, ci dai aiurea căutare pe internet, apare mai întâi pe Wikipedia „poet legionar”. Dar nu sunt surse eligibile. Eu am avut dovezi de la scriitori, de la Academia Română, am invocat hotărârea de la Nuremberg etc.”.
Deja, ministrul de externe Bogdan Aurescu a primit o scrisoare deschisă în care i se cere să ia măsuri împotriva acestui secretar II al Departamentul Politic al Ambasadei României din Bratislava, Radu Coantă, care din neştiinţă sau exces de zel şi-a permis să terfelească memoria eroului şi să ia măsuri împotriva lui.
De asemenea, GAZETA de Maramureş a trimis ambasadei, în virtutea legii privind libertatea de exprimare, o solicitare prin care cerem argumentele ştiinţifice şi dovezile pe care Radu Coantă îşi bazează afirmaţiile. Am primit răspuns, prin care am fost redirecţionaţi către purtătorul de cuvând al MAE.
Proteste în van – autism la MAE
Între timp, şi soţia poetului, Lucia Soreanu Şiugariu i-a transmis o scrisoare ministrului Aurescu în care arată că: „În scrisoarea pe care v-o adresez PROTESTEZ faţă de atitudinea Ambasadei României din Slovacia, cu privire la propunerea făcută de către Primăria din Brezno, de a onora memoria soţului meu, dând numele său podului care se construia la intrarea în acel oraş. În «motivarea» Ambasadei exprimată prin secretarul doi (Radu Coantă) al Departamentului politic al Ambasadei, pe lângă faptul că mesajul acestuia către Primăria din Brezno se bazează pe un neadevăr, modul de exprimare jigneşte bunăvoinţa acelora care, cu generozitate şi deosebită apreciere, au recunoscut meritele acestui ofiţer Român-poet care şi-a jertfit viaţa apărând Slovacia. Prin acest răspuns oficial i se refuză această onoare de către propria lui ţară. Soţul meu nu a fost niciodată legionar şi nu a făcut parte din vreun partid politic!”.
Şi poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ scrie că-i pare rău de informaţia venită de la ambasadă şi că el va cinsti totdeauna memoria lui Ion Şiugariu, căci „el a luptat şi a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Nu ne-a putut da mai mult decât ne-a dat”, sperând că „numele lui va fi curăţat” de acuzaţiile aduse tocmai de concetăţenii eroului!
Ce părere au parlamentarii care au votat legea şi care ne-au asigurat că nu vor fi abuzuri? Niciuna, pentru că nimeni nu a protestat împotriva nedreptăţii. Vom reveni însă cu întrebări până când vom primi răspunsuri.
A, şi încă ceva: Gheorghe-Gheorghiu Dej era un nume potrivit pentru podul din Brezno?
Ministerul Afacerilor Externe al României afirmă, într-un răspuns solicitat de Expres Magazin, că „a dispus de urgenţă efectuarea verificărilor cu privire la modalităţile de acţiune a Ambasadei României la Bratislava în cazul de faţă, inclusiv în ce priveşte respectarea procedurilor de lucru privind relaţia cu autorităţile locale de către reprezentanţii misiunii diplomatice de la Bratislava. În urma verificărilor a rezultat că Ambasada a acţionat fără a avea o documentare adecvată şi fără a consulta şi a avea acordul Centralei MAE cu privire la corespondenţa purtată. Precizăm că o fundamentare a unei decizii pe teme precum cea menţionată poate fi realizată numai de instituţiile care au competenţe pe acest domeniu, MAE având doar rolul de a comunica către parteneri externi, dacă este cazul, opinia instituţiilor de specialitate din ţară. Ca urmare, precizăm că subiectul la care faceţi referire a fost transmis de urgenţă spre competentă analiză la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR). După ce MAE va primi o opinie fundamentată pe această temă, va face comunicările adecvate”.
Practic, în opinia MAE, Institutul Elie Wiesel are competenţa de a decide cine e legionar şi memoria cui avem dreptul să o cinstim?
De ce nu a fost întrebată Academia Română, de exemplu?
Ion Soreanu Şiugariu s-a născut în 1914 la Băiţa, Maramureş. Urmează Şcoala primară în Valea Borcutului, apoi liceul la Oradea. În timpul liceului a fost bursier şi mai mult decât atât, a obţinut prin concurs o bursă de studii la Universitatea „Oxford” din Anglia, pe care o refuză, preferând să rămână în ţară. Sub îndrumarea profesorului său, Octav Şuluţiu, Ion Şiugariu începe să scrie în diverse reviste literare. Din 1937 studiază la Bucureşti în cadrul Facultăţii de Litere şi Filozofie, specialitatea Filologia Modernă. Din 1939 se alătură colectivului revistei „Meşterul Manole”, condusă de Vintilă Horia şi scrie, de asemenea, în paginile mai multor reviste naţionaliste din epocă.
În noiembrie 1941 este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. În Februarie 1942 susţine teza de licenţă cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” şi obţine calificativul „magna cum laude”. În 1943 se căsătoreşte cu aleasa inimii şi în acelaşi an pleacă pe front. Cade la datorie la 1 februarie 1945, în bătălia pentru eliberarea oraşului Brezno din Cehoslovacia, aflat sub stăpânirea hitleristă şi hortystă.
În 1946 a primit post-mortem din partea statului român „Coroana României cu spade în gradul de Cavaler şi cu panglică de Virtute Militară“. În 1956, osemintele i-au fost reînhumate în cimitirul militar român de la Zvolen, lângă Banská Bystrica, Cehoslovacia. În 1983, prin implicarea soţiei sale, doamna Lucia Soreanu (care trăieşte în Aachen, Germania şi are 96 ani), statul român înfiinţează, la Băiţa, Casa Memorială a poetului Ion Şiugariu.
Care e argumentul ştiinţific al încadrării lui Şiugariu ca fascist şi legionar, în condiţiile în care a luptat şi a murit în lupta contra fasciştilor, nu a fost condamnat de nicio instanţă, nici măcar cea comunistă? Singurul argument care a stat la baza acestei acuzaţii absurde îl reprezintă faptul că, înainte de a pleca pe front, a fost funcţionar de nevoie al Statului în timpul guvernului Antonescu, ca şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici.
Avea simpatii legionare, însă totul s-a redus la credinţa că România avea o şansă de renaştere prin Mişcarea Legionară. A scris un singur articol, „Destin catedralic”, pe care l-a publicat în 14 noiembrie 1940:
„Generaţia mea a cunoscut prigoana, temniţa şi moartea, dar n-a încetat niciun moment să creadă cu tot sufletul ei curat în biruinţă. În mijlocul unei istorii oarbe, alături de nişte conducători legaţi la ochi, această generaţie entuziastă şi martiră a ars ca o nouă Ioana d’Arc pe rugul celor mai pure, celor mai definitive şi mai eroice hotărâri. O Românie nesigură, rătăcitoare şi bolnavă, o Românie înstrăinată între propriile ei hotare, îşi aştepta mântuirea, tânjea după o înviere care întârzia să se arate…
În timp ce profesorii improvizaţi ai acestei generaţii se căzneau să ridice mici bisericuţe personale, umbroase şi străine, alţii visau o Românie superbă, înaltă şi puternică, o Românie nemuritoare, ca o catedrală. În timp ce aceşti impostori se gândeau numai la fericirea lor proprie, această generaţie propovăduia o spiritualitate românească largă, cuprinzătoare, o bogată revărsare de suflet şi de faptă naţională în universalitate. Nu restrângere şi resemnare minoră într-o istorie imperfectă şi găunoasă, ci rivalizare directă cu fruntea încununată a marilor destine epocale…
Cât de frumos şi cât de bine rezumă această legendă istoria biruinţei şi marşului legionar, la baza cărora este aşezată cea mai dezinteresată şi mai totală jertfă din câte cunoaşte istoria noastră politică şi spirituală! Mişcarea legionară n-a fost niciodată o mişcare politică oarecare, ci ea a pornit dintr-o teribilă ardere interioară, dintr-o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri şi de aceea ea a trebuit să accepte si să propovăduiască jertfa ca o primă şi admirabilă necesitate.
De aceea, ea n-a precupeţit nimic, a îndurat totul cu bucurie, a suferit răstignirea fără şovăire, ştiind cu siguranţă că după trei zile va veni învierea… Noua Românie, puternică şi legionară, se înalţă sub ochii noştri. Am acceptat şi am îndurat jertfa; opera trebuie să fie cu atât mai măreaţă, mai nemuritoare. Este ceea ce se face, ceea ce a început să se facă de câteva luni încoace. Când mănăstirea va fi gata, destinul catedralic al acestei generaţii va fi împlinit şi atunci, poate, ne vom putea face şi noi aripi de şindrilă pentru a intra în moarte”.
Pentru funcţionarul ambasadei, acest articol scris la 27 de ani de poet a contat mai mult decât viaţa, lupta şi moartea sa. Penibil!
„Nu vi se pare jenant că după ce tot oraşul Brezno (foto) a ştiut că va fi podul „Ion Şiugariu”, tot oraşul Brezno să afle din presă ce pretinde ambasadorul român? Noi nu doar am demonstrat, dar aşteptăm să recunoască alţii că este aşa cum spunem noi. Dar acum este tardiv să mai mergem să le mai spunem acelor oameni că autorităţile noastre au greşit, că au crezut… Dacă ai noştri sunt cum sunt, asta este. Ideea este că noi am pierdut această cauză. În schimb, mai sper să dezmintă şi să se clarifice alţii pe acest subiect. Îmi pare rău că am putut avea cinstea asta şi am ratat şansa. Că se uitau la Şiugariu ca la un zeu, erau atât de impresionaţi de jertfa unui poet român, în condiţiile în care au fost 11 mii de victime, cărora ei oricum le aduc sincer enorm de multă recunoştinţă şi omagii (nu le fac ca şi la noi, unde unii doar bifează în agendă că am trecut şi peste asta).
Ei chiar apreciază sincer asta. De exemplu, vorbeam româneşte în Slovacia şi a venit un bătrân, care a fost în război şi a zis „au venit fraţii noştri români!” şi a plâns. Aşa că după 5 ani de relaţii cu Slovacia pe acest subiect, când se putea materializa ceva care chiar să ne facă cinste, totul s-a dus de râpă. Sunt foarte dezamăgită!”
Angela Miclea, directorul Casei de Cultură Tăuţii Măgherăuş
Pingback: Destin Catedralic – de Ion Şiugariu: “Ne vom putea face şi noi aripi de şindrilă pentru a intra în moarte” | MĂRTURISITORII
Pingback: Se ridică Maramureşu’ pentru Ion Şiugariu: Bătu-v-ar Dumnezeu să vă bată! Articolul pentru care a fost condamnat la moarte civilă poetul erou-martir: „Destin catedralic” | Dan Tanasa Blog