Pentru a denigra sistematic marile personalităţi culturale ale României, Alexandru Florian are un salariu de 81.614 RON pe an de la Guvernul Ponta
Documentele pe care vi le prezentăm astăzi în exclusivitate sînt de-a dreptul revoltătoare. Este vorba despre Declaraţia de avere a lui Alexandru Florian, din care aflăm că doar salariul anual primit de la buget este cu mult peste 80.000 de RON ca director al Institutului „Elie Wiesel”, aflat în subordinea Guvernului României, venitul său total fiind de 170.249 RON anual!
Înainte de a vă prezenta aceste documente, se cuvine să facem cîteva necesare precizări:
1. în anul 2013, salariul lui anual a fost de 43.248 RON, iar în 2014 salariul lui aproape s-a dublat, ajungînd la 81.614 RON, fiind mult mai mare decît salariul prim-ministrului!
2. în comparaţie, directorul ICR, care are rang de ministru secretar de stat, are un salariu anual de 72.000 RON, misiunea sa fiind mult mai complexă decît cea a directorului de la „Elie Wiesel”, avînd în subordine numeroase filiale în marile capitale ale lumii, cu sarcina de a promova cultura românească în lume, nu s-o discrediteze, aşa cum face Institutul „Elie Wiesel”!
3. Alexandru Florian are 7 surse de venit, dintre care doar una se referă la închirierea unui imobil cu 6.000 lei anual, celelalte fiind:
– Universitatea „Dimitrie Cantemir”, de unde primeşte anual 29.838 RON ca profesor,
– Institutul de Economie Agrară, de unde încasează 37.851 RON pe an fiind cercetător ştiinţific II,
– Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, de unde ia încă 7.398 RON ca profesor asociat,
– Institutul de Antropologie, de unde mai ia 8.520 RON ca expert,
– Asociaţia Rom. „V. Madgearu”, de unde încasează 5.028 RON ca expert.
Adunînd aceste cifre, rezultă un venit anual total de 170.249 RON, la care se adaugă şi cele 6.000 RON din chirie! Acestea sînt veniturile declarate de Alexandru Florian la data de 8 iunie 2015 pentru anul fiscal 2014: 176.249 RON! Iată şi această Declaraţie de avere a lui Alexandru Florian, directorul general al Institutului „Elie Wiesel”, aflată în subordinea Guvernului României:
Pentru comparaţie, vă prezentăm şi anterioara Declaraţie de avere a lui Alexandru Florian, pentru anul 2013, unde se vede că avea salariul anual de 43.248 RON, iar pentru a şi-l completa, s-a trecut şi coordonatorul unui proiect, primind încă 16.500 RON:
Analizînd aceste documente oficiale, pe care le găsim chiar pe site-ul Institutului „Elie Wiesel”, observăm cîteva ciudăţenii:
– ce treabă are Alexandru Florian cu Agronomia şi Medicina Veterinară ca să fie profesor asociat la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară?
– ce competenţe l-au recomandat pe Alexandru Florian pentru a fi şi „cercetător ştiinţific” în cadrul Institutului de Economie Agrară?
– pe ce bază o fi fost recrutat în calitate de „cercetător ştiinţific” şi la Institutul de Antropologie?
– cînd are timp să desfăşoare toate aceste activităţi, căci doar nu şi-a dovedit ubicuitatea?
– cu ce-şi probează pregătirea profesională pentru a le desfăşura simultan pe toate?
Dacă ne uităm în CV-ul său, aflăm că a urmat Facultatea de Filosofie, secţia sociologie între 1973 şi 1977, fără a ne spune ce activităţi a desfăşurat între anii 1978 şi 1991! În afara preocupărilor fireşti pentru studierea comunităţii evreieşti din România, Alexandru Florian scrie cu mînuţa lui că specializările sale ar fi sociologie politică, ştiinţe politice, doctrine politice, nicidecum vreo specializare care să vizeze agricultura sau medicina veterinară!
Se cuvin, de asemenea, cîteva observaţii:
1. De ce acest Institutut Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este o instituţie de stat, a cărui finanţare este făcută din bani publici, din moment ce o asemenea activitate ar putea foarte bine să fie derulată în cadrul Facultăţii de Istorie, beneficiind astfel de o cercetare ştiinţifică unitară a evenimentelor din perioada interbelică, pe care s-o facă specialiştii în istorie?
2. Cum este posibil ca acest Institut să poarte numele unei persoane care se află încă în viaţă, situaţie nemaiîntîlnită la nici o instituţie de stat din România? Nu seamănă acest fapt cu ceea ce se combate în întreg spaţiul public, adică acel detestabil „cult al personalităţii”?
3. În cazul în care acest Institut „Elie Wiesel” ar aduce atingere intereselor României sau ar denigra prin publicaţiile sale cultura României, care este instituţia statului român care verifică şi sancţionează eventualele derapaje sau abuzuri?
Toate aceste probleme şi încă multe altele trebuie să fie analizate de Parlamentul României, căci, măcar în ultima vreme, prin contribuţia lui Alexandru Florian, Institutul „Elie Wiesel” pare a-şi focusa activitatea doar în vederea scoaterii din spaţiul public a unor mari cărturari români doar pe baza simpatiilor lor politice dintr-o anumită perioadă, lucru care nu se întîmplă nicăieri în lume! În acelaşi timp se urmăreşte chiar pedepsirea cu închisoarea a cercetătorilor care ar îndrăzni să scrie despre operele acestora, altfel decît o fac cei de la „Elie Wiesel”!
Au fost totdeauna în istorie regimuri criminale, din antichititate şi pînă în ziua de azi, însă nimeni nu l-a scos pe Aristotel din istoria filosofiei doar pentru că a fost mentorul lui Alexandru Macedon, cel care, cu armata sa, a cucerit Orientul Apropiat! Şi nici măcar pe Nero, împăratul Romei, care i-a persecutat pe creştini! Istoria are nenumărate perioade tragice, detestabile, însă studiul istoriei nu a dus niciodată la un fals prin excluderea unor personalităţi din cadrul ei!
Or, ce observăm acum la Institutul „Elie Wiesel” este tocmai intenţia de a şterge din patrimoniul cultural al României nume uriaşe, precum Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Constantin Noica, Petre Ţuţea doar pentru simpatiile lor politice de la un moment dat, fiind interzise chiar şi plăcuţele care amintesc de locul unde s-au născut, ca şi cum cărţile lor ar fi produs crimele din perioada interbelică! De ce să fie cineva pedepsit pentru că ar face apologia „Devenirii întru fiinţă”?
În acelaşi timp, marilor ideologi comunişti, între care este şi tatăl lui Alexandru Florian, să le ridicăm statui şi să le fim recunoscători, mulţumindu-ne să-l condamnăm doar pe nefericitul gardian Vişinescu? N-am auzit ca Institutul „Elie Wiesel” să scrie undeva un singur cuvînt împotriva Anei Pauker, Silviu Brucan, Nilolski sau Radu Florian, criminali ideologici mult mai periculoşi decît cele cîteva articole ale lui Mircea Eliade sau Emil Cioran.
Şi pentru asta, statul român plăteşte anual cîteva miliarde de lei pentru a finanţa această campanie de denigrare a valorilor culturale româneşti. Era cîndva o vorbă: nimeni nu-şi plăteşte trădătorii sau denigratorii. Uite că există cineva: Guvernul României!
Am văzut zeci de filme realizate în lagărele de concentrare ale naziştilor şi m-am cutremurat tot de atâtea ori de ororile făcute de nişte oameni care trăiau, totuşi, în ţara lui Goethe, Beethoven sau Kant! N-am putut niciodată să-mi stăpînesc lacrimile în faţa grămezilor de cadavre care urmau să fie aruncate într-o groapă comună.
Toţi cei care au participat la astfel de monstruozităţi şi-au anulat calitatea de oameni raţionali, căci astfel de acţiuni demente nu au legătură decît cu instinctele animalice, arătînd cît de periculoasă este cultivarea urii faţă de oricine este altfel decît tine, avînd altă religie, altă culoare a pielii, altă naţionalitate. Am auzit că unii dintre comandanţii lagărelor se duceau seara la concerte, ascultînd emoţionaţi muzica lui Bach sau Mozart, iar dimineaţa deschideau cu seninătate uşa camerelor de gazare! Sînt lucruri despre care credeam că nu pot exista în acelaşi om, că fiecare lucru ce ţine de latura estetică a vieţii produce modificări semnificative asupra psihicului omului, făcîndu-l nu neapărat mai bun, dar măcar mai sensibil în faţa durerii şi suferinţei, chiar dacă este vorba de trăirile altora.
Tot ce s-a întîmplat în lagărele de concentrare naziste reprezintă, fără îndoială, o ruşine a întregii omeniri, nu numai a nemţilor care au legitimat prin vot un guvern capabil să genereze un asemenea genocid, argumentat prin aberaţia apartenenţei victimelor la o anumită naţionalitate. Nimic din ceea ce s-a întîmplat în aceste lagăre nu poate avea o justificare, căci uciderea acestor oameni nu s-a făcut nici ca la animale, pentru a potoli foamea, nici din instinctul firesc de apărare, nici din reflexul hoţesc de-i lua victimei ceva ce-şi dorea criminalul. Toate aceste aberaţii criminale din lagărele naziste au venit dintr-un spirit exacerbat al unei puteri iluzorii, din sentimentul că, dacă ai puşca în mînă, poţi să faci orice, întrucît nimeni nu-ţi cere socoteală; lucruri care s-au dovedit, toate, a fi deşertăciune.
Pentru toate victimele din aceste lagăre, nu putem decît să vărsăm neîncetat lacrimi, iar pentru familiile distruse de aceste oribile crime să manifestăm toată compasiunea şi frăţietatea pentru a se putea depăşi, cît de cît, ceva care nu mai poate fi recuperat: viaţa.
Din păcate, în toţi aceşti ani de cînd lagărele s-au închis, iar vinovaţii au fost condamnaţi la moarte, oameni care n-au avut nici o legătură cu victimele holocaustului, au văzut în soarta acestor nefericiţi calea pentru a dobîndi ceea ce pregătirea sau competenţele nu puteau să le ofere.
Zeci de mii de asociaţii, de institute sau de organizaţii s-au născut peste noapte şi au preluat durerea celor dispăruţi în lagărele naziste ca pe un capital bun de stors. Nu ne referim aici la acele organizaţii care chiar au contribuit la depistarea unor criminali fugari şi la aducerea acestora în faţa completelor de judecată, ci la acea puzderie de asociaţii care aveau în comun cu victimele doar apartenenţa etnică, şi care invocă holocaustul doar pentru a justifica nişte fonduri uriaşe care, de cele mai multe ori, nu ajung la familiile celor dispăruţi, ci în conturile unor profitori care, practic, batjocoresc memoria victimelor holocaustului!
Ana Robinsohn Pauker, de pildă, era evreică. În timp ce conaţionalii săi erau gazaţi în lagărele naziste, ea a venit în România şi nu a făcut altceva decît să deschidă gulagul comunist, care n-a fost decît o altă formă de lagăr de concentrare! Putem noi să spunem astăzi că, în memoria evreilor ucişi în lagărele germane, Ana Pauker ar merita vreo compasiune, din moment ce ştim că, în acelaşi timp cu holocaustul, ea punea bazele unui sistem criminal la fel de criminal ca şi cel nazist?
La fel şi toţi ceilalţi evrei aduşi din Rusia sau din ţările satelite pentru a instaura în România un regim care a ucis în închisori cîteva sute de mii de oameni şi care a practicat tortura sistematică, avînd aceleaşi efecte ca metodele fasciste.
Aşa cum au existat ideologi ai crimelor naziste, la fel de vinovaţi ca acei comandanţi care deschideau robinetele pentru ca gazul ucigaş să pătrundă în încăperile în care erau evrei nevinovaţi, tot aşa au existat ideologii comunişti evrei care au pus bazele întregului sistem criminal de după 1948, ale cărui efecte continuă şi astăzi să fie resimţite.
Lista acestora este lungă: Walter Neulander (Roman), Alexandru Nicolschi (Grumberg Boris Nicolschi), Silviu Brucan (Samuil Brukner), Leon Tismeniţki, Paul Cornea, Radu Florian, Mihai Roller, care a condus secţia de istorie şi care a fost făcut academician deşi nu avea studiile terminate, Filipovici, Onesacu Marcu, Marusohn, Krakauer Charlota, Langfelder Paul, Aronovici, Iosif Chişinevschi, care împreună cu Miron Costantinescu l-au ucis pe Lucreţiu Pătrăşcanu cu ranga, Teodor Rudenco, care ni i-a băgat pe gît pe poeţii A. Toma, Eugen Frunză sau Marcel Breslaşu, Ghizela Vass, Eduard Mezincescu (Mezingher), Mircea Bălănescu, Clara Ardeleanu, Gheorghe Stoica, Mircea Bălănescu, Mihai Florescu, Emil Bodnarebko (Botnăraş), Leontin Silaghi (Sălăjan), Luka Laszlo (Vasile Luca), Ana Toma, Alexandru Moghioroş, Teohari Georgescu (Burach Tescovici), Serghei Niconov, Bodnarenco, Pantelei Pantiuşa, Vladimir Mazuru, Cacica Sasa, Oprescu Dorel, Slechinger Paul, Chioreanu Magdalena, Blaukenstein Magdalena, Roza Adalbert, Bichel Ivan, Mişa Protopopov, Bercovici, Ijak Adalbert, Szabo Eugen, Maximenco Feodor, Hollinger Isidor, Teişanu Eugen, Hirch Tiberiu, Friedlander Eugen, Herişan Alina, Ebner Silvia, Kovaks Pius, Demeter Şandor, Hirch-Haiducu, Fux Beria, Herscovici, Schmerler, Hary Bogadan, Mihai Pacepa, Dulgheru Mişu (Dulbergher), care a condus Direcţia de cercetări penale alături de Aritonovici Samy, Matusevici Nathan, Ficher Simon, Zigler Simon, Davidovici Leon, Segal Luiza, Demeter Şandor, şef de cadre la Ministerul de interne, Ludovik Weiss, care a lucrat în Siguranţă în 1946-1948, iar ulterior la Securitate (1948-1960), fiind cel care s-a ocupat de loturile Canal şi Lucreţiu Pătrăşcanu (în 1949 a împuşcat patru ţărani din Odorhei, Satu-Mare: Andrei Pop, Chira Gheza, Biro Andrei, Gyla Alexandru), Ştefan Koller, locotenent colonel de Securitate care între 1954 şi1957 afost comandantul închisorilor din Aiud şi apoi a Văcăreştilor, Avram Bunaciu, care a fost Preşedintele Tribunalului Poporului, Alexandru Voitinovici, Alexandra Sidorovici (soţia lui Silviu Brucan), care a fost acuzator public în procesele lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Gheorghe Brăteanu, Constantin Titel Petrescu.
Poate să-l acuze cineva de antisemitism pe cel care, după modelul Legii 217/2015, dată împotriva legionarilor, i-ar pune pe o listă a proscrişilor pentru că, sub diferite forme, au participat la crimele din anii ’50, în care au dispărut cîteva sute de mii de români, de la ţărani simpli, la intelectuali de mare valoare, ucişi sau torturaţi prin închisori?
Fără îndoială, în faţa memoriei evreilor ucişi în lagărele de concentrare naziste trebuie să plecăm capul şi să lăsăm lacrimile să curgă neîncetat, pe de o parte ca semn de compasiune îndurerată, iar pe de altă parte ca dorinţă ca astfel de crime să nu mai aibă loc niciodată! Dar absolut aceleaşi sentimente cerem omenirii întregi şi faţă de sutele de mii de români exterminaţi în închisorile comuniste, care nu aveau altă vină decît că şi-au iubit ţara! Între aceste suferinţe nu poate exista decît semnul de egalitate, căci moartea nu alege pe nimeni după naţionalitate, culoarea pielii sau religie!
Cînd, ca reacţie la această absurdă Lege 217/2015, mulţi cer să fie incriminat şi comunismul pentru crimele sale, să nu creadă cineva că lista începe şi se termină cu Nicolae Ceauşescu! Nu, lista începe cu cei enumeraţi mai sus, pe care nici măcar copiii sau nepoţii lor, unii ajunşi acum lideri de opinie, nu-i pot spăla de păcate, din moment ce românii, în baza acestei absurde Legi 217/2015, pot intra în puşcărie doar pentru că ar citi cărţile unor mari intelectuali cu simpatii legionare!
Aici nu e vorba de vreun spirit revanşard, căci autorii unor crime nu merită răzbunarea, ci pedeapsa potrivită. Vrea cineva să fie condamnaţi oamenii pentru simpatiile politice cu acei reprezentanţi ai regimurilor criminale, atunci aşa să fie! Dar fără excluderi pe criteriul „doar unii”, pentru că astfel reacţiile ce se pot naşte sînt devastatoare, necontrolabile şi pot duce la repetarea unor experienţe pe care nimeni nu mai vrea să le trezească, aşa cum au fost Nazismul şi Comunismul.
Marii şefi de stat din ultimele decenii au făcut gesturi istorice de împăcare între Germania, Italia, Anglia, Franţa, dînd un semnal pentru întreaga omenire: nimic nu trebuie uitat, dar nimic din răul acela imens nu trebuie păstrat ca motiv de răzbunare! Legea aceasta 217/2015, coaptă de minţi înfierbîntate, trebuie abrogată imediat, pînă nu generează efectul acela îngrozitor care separă oamenii după criterii etnice: noi şi ei, ai noştri şi ai lor. Abrogaţi legea aceasta dacă vreţi să rămînem toţi împreună!
Nimeni nu are dreptul să se joace cu astfel de jucării periculoase, căci ne-am trezi cu toţii în situaţia unuia care, după ce trage cuiul de siguranţă al unei grenade, ar pune-o liniştit sub pernă, crezînd că astfel se apără de hoţi!
Pingback: Alexandru Florian şi venitul anual imens de 170.249 RON ! ‘Elie Wiesel’, institutul nedreptăţii ! | misucroitor
Pingback: României, Alexandru Florian are un salariu de 81.614 RON (183,905 €)pe an de la Guvernul
Pingback: „E curios că nici organismele specializate nu protestează împotriva unei manifestări actuale de antisemitism” | Blog ideologic Titus Filipas