Coperta nr 3 din revista Tactica si Strategia

Din situaţia din prezent, în cadrul relaţiilor de alianţă din NATO, dar şi a parteneriatului strategic româno-american, ne pare destul de greu de crezut că nu cu prea mult timp în urmă între România şi SUA a existat un război nu numai la nivel declarativ, cum ar putea crede unii, ci chiar un război total, cu mii de victime, doar cu două generaţii în urmă. Un război purtat de bunicii noştri, unii dintre ei, martori încă în viaţă.

Contextul în care am ajuns în stare de război cu americanii poate fi considerat o imensă greşeală politică a mareşalului Antonescu, urmare a unei alte greşeli fatale a lui Hitler, care declară război SUA la 11 decembrie 1941, la patru zile după atacul japonez de la Pearl Harbour (7 decembrie 1941). Antonescu declară război SUA a doua zi după germani, la 12 decembrie, Ungaria declară şi ea război. Fără îndoială, chiar în cazul în care România nu ar fi declarat război SUA, americanii ne-ar fi declarat nouă război, dar prin actul de la 12 decembrie, Antonescu le-a oferit americanilor o scuză morală pentru acţiunile lor militare viitoare. În mod sigur, cine a declarat război cui nu ar fi influenţat acţiunile militare, dar ar fi fost un atu moral, dacă nu atunci, poate în viitor. Poate în acest sens ar trebui să ne amintim povestea declaraţiei de război a Marii Britanii împotriva României. Marea Britanie, deşi în război cu Germania din septembrie 1939 şi devenită aliată cu URSS după 22 iunie 1941, nu a declarat război României şi Finlandei, aliate cu Germania şi participante la războiul contra URSS decât la 6 decembrie 1941 şi asta la presiunile lui Stalin, după cum mărturiseşte Churchill în memoriile sale. La acea dată, românii trecuseră nu numai Prutul sau Nistrul, trecuseră Bugul şi chiar Niprul, şi se luptau în Crimeea. Britanicii au înţeles că românii şi finlandezii erau îndreptăţiţi să lupte împotriva sovieticilor care le smulseră teritorii şi să lupte şi dincolo de vechile hotare pentru a-şi asigura o zonă tampon. Doar presiunea lui Stalin l-a făcut pe Churchill să le declare război. Ori, declaraţia noastră de război contra americanilor nu îşi avea rostul.

Conjunctura istorică şi situaţia geostrategică ne-a influenţat în cea mai mare măsură jocul alianţelor în istoria modernă. Afinităţile cu Franţa şi ideea apartenenţei la civilizaţia latină şi vest-europeană ne-au făcut să fim de partea Antantei în primul război mondial şi inamici cu Germania. Prin Antanta am fost aliaţi cu Rusia, deşi de acolo am fi avut de revendicat Basarabia. În al doilea război mondial agresiunea sovietică şi înfrângerea Franţei ne-a împins în alianţă cu duşmanul de acum douăzeci de ani, Germania, chiar dacă sentimentele naţiei române erau alături de occidentali. După cum observa un ofiţer superior german în 1941, adresându-se unor ofiţeri români: Voi aţi dori ca germanii să-i bată pe ruşi, iar mai apoi englezii să-i bată pe germani. Şi le-aţi da o mână de ajutor amândurora. Tocmai în această idee, starea de război cu Marea Britanie şi SUA era în contradicţie cu starea de spirit a românilor.

Efectul stării de război între noi şi americani se va simţi ceva mai târziu prin cele mai puternice bombardamente la care a fost supus teritoriul românesc. Să ne amintim faptul că România, prin resursele sale petroliere din abundenţă, era principala furnizoare de combustibil pentru Axă. Maşina de război germană, autoarea atacurilor blitzkrieg, funcţiona cu petrol românesc. Asta făcea din România, cu rafinăriile din zona Ploieştiului, o ţintă primordială pentru oricare adversar al Axei, deoarece fără petrol, tancurile germane s-ar fi oprit fără luptă.

După declanşarea războiului contra URSS, în 22 iunie 1941, România a devenit ţinta principală a bombardamentelor ruseşti de aviaţie, între iunie şi septembrie 1941 având loc 317 bombardamente sovietice împotriva a 207 localităţi de pe teritoriul României. Asta înseamnă mai mult de două bombardamente pe zi! Doar ocuparea teritoriului de la est de Nistru şi a Crimeii a scos România în afara razei de acţiune a bombardierelor sovietice, atacurile acestora încetând cu totul. Fără îndoială, cei care pun sub semnul întrebării necesitatea continuării operaţiunilor militare ale României la est de Nistru ar trebui să mediteze şi asupra acestui aspect. Participarea românilor la luptele din est a contribuit la stoparea bombardamentelor sovietice asupra României, este vorba aici de apărarea teritoriului naţional, deci românii care au luptat la est de Nistru şi-au apărat ţara la fel ca şi piloţii de vânătoare care întâmpinau bombardierele sovietice deasupra oraşelor Constanţa, Buzău, Focşani, Râmnicu Sărat, Ploieşti sau pe Valea Prahovei.

Sarcina distrugerii rezervelor de petrol româneşti a fost preluată ulterior de către aviaţia engleză şi americană, devenite principalele puteri aviatice ale momentului. Şi în momentul în care atacarea României a devenit posibilă, americanii vor aloca resurse enorme pentru a stopa fluxul de petrol al Axei. Pragmatici, ei vor judeca prin prisma faptului că tăierea petrolului ar scurta războiul şi vieţi americane vor fi cruţate, pentru acest scop nu conta câte alte vieţi din cealaltă tabără sunt sacrificate. Pentru atingerea acestui deziderat, ei vor acoperi cu covoare de bombe nu numai rafinăriile de la Ploieşti, ci şi oraşele, inclusiv Bucureştiul. Vor aloca resurse enorme, vorbim de valuri de sute de bombardiere însoţite de sute de avioane de vânătoare, împotriva cărora se puteau ridica doar câteva zeci de avioane române şi germane, care vor lupta în inferioritate numerică şi tehnică, unul contra douăzeci, de multe ori, dar făcându-şi datoria de multe ori cu preţul vieţii.

Premierul britanic, Winston Churchill, spunea referindu-se la Bătălia Angliei din 1940 că niciodată în istorie, un număr atât de mare de oameni nu a datorat atât de mult unui număr atât de mic de oameni, cu referire la piloţii britanici care au salvat Anglia. Dar în cazul nostru, al românilor, ce am putea spune despre piloţii români care se luptau unul contra douăzeci împotriva celei mai mari puteri aviatice ale momentului dotată cu cele mai performante avioane?

O spune ca un testament asul român Alexandru Şerbănescu, cu 48 de victorii la activ, care decolează la 18 august 1944 nesocotind ordinul mareşalului Antonescu, în fruntea a douăsprezece avioane de vânătoare, împotriva câtorva sute de bombardiere inamice însoţite de tot atâtea avioane de vânătoare: Nu înţeleg ca un inamic, oricât e mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiască. Nu se va putea spune că în România nu a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia. A fost testamentul său, el fiind doborât şi ucis în această luptă.

Această epopee uitată, necunoscută de mulţi, este subiectul principal al numărului 3 din revista Tactica şi Strategia. Jumătate din cele 100 de pagini full color, cu numeroase imagini, fotografii rare de epocă din arhive, hărţi şi foto aeriene, sunt dedicate eroilor mulţi şi necunoscuţi care au apărat România împotriva uraganului din cer dezlănţuit de cele mai mari puteri aviatice ale omenirii. Eroi uitaţi, care au realizat imposibilul, producând pierderi importante atacatorilor mult superiori numeric şi tehnic.

Cuprinsul Nr 3 al revistei Tactica și Strategia

Din articolele pe această temă:

Operaţiunea Tidal Wave, numită de istoricii americani Duminica Neagră a aviaţiei americane din cauza pierderilor suferite, cea mai costisitoare operaţiune americană în Europa, cu cele mai mari pierderi într-o singură misiune, doar 88 de aparate (din acestea multe grav avariate) din 178 revenind la bază, 310 morţi, 108 capturaţi şi 78 internaţi în Turcia neutră, 5 Medalii de Onoare ale Congresului (3 din ele postmortem), cel mai mare număr din istorie pentru o singură misiune. Bonus, o listă completă a avioanelor americane doborâte deasupra României în această zi, cu fotografii, echipaj, circumstanţele în care fiecare aparat a fost doborât, numărul de decedaţi şi supravieţuitori din fiecare avion etc. Apoi un articol despre diferenţa de dotare, tacticile oponenţilor, caracteristici tehnice ale aparatelor de luptă, modul în care se ducea bătălia pentru supremaţie pe cerul României.

Lt av Bârlădeanu lângă victima sa, epava unui B-24 (colecția Dan Melinte)

Un interviu în exclusivitate cu asul român Ioan di Cesare, 19 victorii aeriene şi decorat cu Ordinul Mihai Viteazu, pilot de vânătoare pe Frontul de Est şi în apărarea teritoriului românesc împotriva aviaţiei anglo-americane.  De asemenea, un articol deosebit despre cea mai mare tragedie ce a lovit Bucureştiul în secolul XX, bombardamentul american de la 4 aprilie 1944. De asemenea, exemplificăm modul în care se desfăşurau duelurile aeriene între piloţii români şi americani cu un caz concret, al cărui protagonişti se vor întâlni după 66 de ani. Umanitatea românilor faţă de prizonierii de război anglo-americani şi modul în care românii au reuşit să-i evacueze pe cei peste o mie de prizonieri înainte de a ajunge în mâinile ruşilor după 23 august 1944, de unde poate soarta lor ar fi fost decisă altfel, ei putând fi folosiţi ca şi monedă de schimb pentru alte concesii la sfârşitul războiului. Un gest umanitar românesc pentru care americanii ar trebui să ne fie recunoscători. Nu în ultimul rând, portretul asului Alexandru Şerbănescu, devenit din vânător de munte exponentul aviaţiei de vânătoare române, la momentul dispariţiei sale (18 august 1944) având cel mai mare număr de avioane doborâte dintre toţi piloţii români, fiind depăşit până la sfârşitul războiului doar de prinţul aşilor, Constantin (Bâzu) Cantacuzino.

Ioan di Cesare arătând urmele de gloanțe din fuselajul avionului său

Dar numărul 3 din revista de istorie militară românească şi internaţională Tactica şi Strategia mai are şi alte subiecte de interes, partea dedicată aviatorilor români de excepţie ocupând numai jumătate din paginile sale. Restul se concentrează pe alte aspecte importante, cum ar fi subiectul fierbinte de la graniţa noastră, războiul din Ucraina. Pot spune că eu, personal, am prevăzut izbucnirea acestui conflict încă din articolele mele din 2011, disponibile pe acest blog. Dar în această revistă, cei interesaţi pot găsi o descriere amănunţită, unică în media românească, a conflictului din estul Ucrainei între aprilie 2014 şi mai 2015, un an de război. Veţi putea găsi aici desfăşurările de trupe, operaţiunile militare, cum ucrainenii erau pe cale să securizeze întreaga regiune în iulie 2014 şi cum ofensiva rusă din august a zădărnicit planul ucrainean şi iniţiativa a trecut de partea cealaltă. Nu în ultimul rând, o analiză a modului în care situaţia ar putea evolua în viitor.

Un alt subiect de interes îl constituie descrierea detaliată a uneia din cele mai mari înfrângeri a Imperiului Otoman din perioada medievală, bătălia de la Vaslui din 1475. Cunoscută şi ca şi bătălia de la Racova sau de la Podul Înalt, această bătălie este analizată prin prisma surselor primare, cronicile momentului, inclusiv cele otomane, care ne dau dimensiunea dezastrului suferit de oastea otomană în faţa lui Ştefan cel Mare.

Centenarul primului război mondial nu putea lipsi din paginile acestei reviste, aici vorbim de momentul în care Germania a pierdut practic primul război mondial, prin eşecul ofensivei sale împotriva Franţei în septembrie 1914, cei patru ani de război sângeros ce au urmat doar au amânat epilogul. Bătălia de la Marna a constituit eşecul planului Schlieffen, aplicat greşit de Moltke cel Tânăr. După descrierea bătăliei, o analiză detaliată a planurilor şi a motivului eşecului german realizată de un contemporan, un general român, comandant de front şi de stat major în primul război mondial, comandant de divizie în campania contra Ungariei din 1919, după război unul dintre cei mai apreciaţi analişti militari şi autori pe această temă, decorat pe front de Regele Ferdinand, e vorba de generalul Gheorghe Dabija (1872-1943).

Printre alte multe teme şi subiecte abordate în acest număr al revistei Tactica şi Strategia, câţi ştiu că poate cel mai mare scriitor al exilului românesc, Constantin Virgil Gheorghiu, autor al romanului Ora 25 ecranizat la Hollywood cu Anthony Quinn (celebru pentru rolul său Zorba grecul) în rolul principala fost corespondent român de război pe frontul de est? Iar din experienţele sale pe front au ieşit nu mai puţin de trei cărţi: Ard malurile Nistrului, Cu submarinul Delfinul la asediul Sevastopolului şi Am luptat în Crimeea.

Editorialul

Şi multe alte surprize vă aşteaptă în paginile numărului 3 din revista Tactica şi Strategia, o revistă despre istoria luptelor şi bătăliilor tuturor românilor!

Disponibilă în rețeaua Inmedio, în holurile Metro Cash&Carry, chioșcurile de presă de laAroportul Otopeni, plus alte rețele și chioșcuri din țară!

Vezi și www.tacticasistrategia.ro

Semnal: Ziaristi Online