Recunoasteti personajele?
Crin Antonescu a vrut să fie legionar. Şi nu neapărat el, cât alţii. Desigur, să nu uităm ghilimelele, în cazul patologic Crin Antonescu. Aşadar, “legionar”. Dar tot alţii l-au convins să-i condamne pe legionari, de mână cu tovarăşii miliţieni ai gândirii sub acoperire de evrei de la Institutul “Elie Wiesel”, dar şi cu un turnător dovedit al Securităţii, în prezent încă deputat. Cum se poate aşa ceva? Simplu, când ai o marionetă, prinsă în reţea, încă de dinainte de 1989, probabil prin intermediul tatălui, la fel ca în cazul lui Andrei Muraru, o manevrezi cum vrei. Am scris Andrei Muraru? Ups, aşa se pare. Dar ne-am referit la dosarele de reţea ale tatălui său. Muraru, după ce s-a fofilat prin “Miliţiile Spirituale” a promovat în altă reţea. La fel ca Crin. Numai că Crin, înainte de a ajunge la miliţiile de extremă stânga în cauză (foto), a trecut şi pe la aşa-zisa “Poliţie Legionară” de la “Puncte Cardinale” (în haos, desigur).
Este vorba de revistuţa presupus legionară înfiinţată la Sibiu (Secţia locală ştie de ce) – cu sloganul “Libertate, Egalitate, Fraternitate”, pardon “Libertate, Solidaritate, Dreptate” -, în prezent defunctată, ca să zicem aşa, condusă de un Pazvante al presei de “dreapta”, cu diverse pseudonime şi nume, ca Codrescu Răzvan sau Adolf Vasile Marian (foto Rost), care s-a visat Andrei Pleşu dar n-a reuşit să-l ajungă pe eseistul posedat de el însuşi decât la volum şi bărbi. O altă revistă “legionară”, “Gazeta de Vest”, în prezent la fel de defunctă dar la mare vogă în lumea de “dreapta” a anilor ’90, a fost devoalată ca fiind conectată direct la hub-ul Fundaţiei Soros Budapesta. În 1999, animatorul ei, Ovidiu Guleş, a închis-o şi a emigrat în… Ungaria.
Dar să nu mai lungim vorba. Iată-l mai jos, pe Crin, debutând în forţă în “Puncte Cardinale”, în 1991, în toată splendoarea lui de viitor “dreptaci”, înainte de a încerca să surpe Partidul Naţional Liberal prin înfiinţarea formaţiunii PL ’93, împreună cu Dinu Patriciu, sau de a cocheta cu Partidul Alianţa Civică al servitorilor lui Gogu Rădulescu (amănunte omise din biografia sa oficială, în care apare ca slujitor al PNL de la reînfiinţare şi până ieri).
Este vorba de aceleaşi “Puncte Cardinale” în care a debutat şi “legionarul” născut din încrucişarea dintre Mandela, Pleşu, Băsescu şi Monica Macovei, Mihaiţă “Horia” Neamţu, cel care, după un perdaf public-privat, a scuipat pe Radu Gyr ca pe un adevărat “duşman al poporului”. Şi este vorba de aceleaşi “Puncte Cardinale” în care a debutat “dreptaciul” Claudiu Târziu Lovin, care ne sfătuia la alegeri să votăm cu “dreptacia” homosexualilor şi lesbienelor, aceeaşi Monica Mandela Macovei. Asta-i pepienera – în care s-au “formatat” şi “teologul-jacuzzi” Baconschi, zis şi Imgur, demis din MAE pentru a fi reşapat pe din dos, şi neterminatul Paleologu ba chiar şi urmăritul de DNA Varujan Vosganian.
Adăugăm la textul descoperit de Mănăstirea Petru Vodă şi opiniile lui Răzvan Codrescu despre Mişcarea Pentru România, “aproape perfectul” “posibil misionar” Andrei Pleşu şi “anostul propagandist” Ilie Bădescu, însă de dinainte ca prietenul acestuia din urma, profesorul Pavel Chirilă, să devină sponsorul lui VAM, situaţie care l-a determinat, deontologic, să-i ridice câteva ode. O, “dreapta”, o mores! (V.R.)
Crin Antonescu în Puncte Cardinale: “Putem admite condamnarea din principiu a oricărui om care a avut tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz!”
Săptămîna trecută cetăţeanul Vasile Văcaru, fesenist ceva mai răsărit din (Fe)Senatul României, a răspuns unei intervenţii a d-lui Sabin Ivan, senator liberal de Constanţa, intervenţie ce aducea în discuţie evenimentele de la 13-15 iunie 1990. Nu mă voi referi la impertinenţa cu care numitul Văcaru a eludat fondul chestiunii, ci doar la un anume pasaj din discursul fesenistului.
Tam-nesam, politicanul de la Gorj pomeneşte de profesorul Gh. Calciu şi apoi se întreabă (hîtru, chipurile) dacă e vorba de una şi aceeaşi persoană cu preotul Calciu-Dumitreasa, “verde încă”, spre a cita exact, “Verde, încă”, zice, şmechereşte, tovarăşul Văcaru de la Senatul P.C.R. Adică, să tălmăcim noi: legionar.
Nu ştiu dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar ori simpatizant al mişcării legionare. Tot ce se poate. Deşi denigrarea şi minciuna sînt, demult, singurele argumente feseniste, să admitem, totuşi, ipotetic, că da, a fost legionar. Putem reduce, oare, o personalitate de talia părintelui Calciu la acest fapt? Şi putem admite desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz, cel puţin atîta vreme cît am căzut cu toţii de acord că nu e o vină în sine aceea de a fi fost membru al P.C.R. – şi asta după 45 ani de nelegiuiri. În nici un caz, atîta vreme cît în capul statului îmi şade un comunist din tată-n fiu şi fără altă ocupaţie toată toată viaţa, cît în fruntea Senatului îmi şade un fruntaş comunist dresat în U.R.S.S. şi cît în fruntea Adunării Deputaţilor îmi şade un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de “socialism ştiinţific”.
Nu ştiu, repet, dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar. Ceea ce ştiu e că a cunoscut faţa cea mai cumplită a închisorilor comuniste (arestat prima oară în 1948, cînd era student), că a străbătut un cutremurător traseu de suferinţă şi de conştiinţă, şi mai ştiu că prin ’77, cînd nu se mai afla nimeni în puşcărie politică în România, şi cînd pomenitul Văcaru bătea din palme şi defila la zile fixe, ca un căţeluş isteţ şi devotat, preotul Calciu era din nou în temniţă. Tot pe vremea aceea, tov. Iliescu îşi primea lefuşoara de la C.C. al P.C.R. şi stătea sluj la teleconferinţe cu “şefu”, tot. (pe atunci) Petre Roman lupta pe la Toulouse, iar tov. Dumitraşcu, de la judeţeana P.C.R. Constanţa, mergea pe teren să explice “genialele concepţii”.
Una este, aşadar (şi sînt întrutotul de acord), să condamnăm definitiv orice practică politică extremistă şi orice sistem politic totalitar, şi cu totul alta ca un oarecare Văcaru, comunist toată viaţa şi fesenist la spartul tîrgului, să se refere la părintele Calciu ca la un infractor. Căci diferenţa dintre ei nu este una de eventuală culoare (“verde încă” sau roşu încă), ci una de calitate a individului. Adică diferenţa dintre un trepăduş şi un luptător.
Crin Antonescu (însuşi iniţiatorul legii anti-româneşti 217/2015)
PS: Dintr-o notă a VAM-ului mai aflăm şi despre “controversatul” Ilie Bădescu:
[1] Este vorba de polemica mai generală pe care am purtat-o în acea perioadă cu revista Mişcarea, nu cu Dan Dungaciu personal (despre care mi-am exprimat buna părere chiar şi atunci cînd am polemizat, iar astăzi sîntem prieteni). Pentru cei mai tineri, precizez că Mişcarea era organul de presă al Mişcării Pentru România (MPR), formaţiunea politică a lui Marian Munteanu, fostul lider al Ligii Studenţilor şi al Pieţei Universităţii. Lăsîndu-i la o parte pe mai vîrstnicii şi controversaţii Ilie Bădescu şi Ion Coja, cei mai apropiaţi de Marian Munteanu şi mai activi în cadrele respective erau pe atunci George Roncea (Victor Roncea făcuse ochi, dar încă nu şi gură), Mugur Vasiliu, Dan Dungaciu, Florin Stuparu (Dumnezeu să-l odihnească) şi alţi cîţiva. [Nota Blog]
Sursa: Ziaristi Online
Pingback: Unde eşti tu, Puric doamne? De la "Bătălia demnității românești" lipsesc cei mai gurişti naţionalişti - Ziaristi Online | Ziaristi Online