Sunt împotriva extremismului de orice fel. Pentru că, conform legilor fizicii, orice măsură extremă provoacă o ripostă pe măsură. Şi mai cred că, cel mai important dar pe care l-am primit de la Dumnezeu e libertatea, nu viaţa.

Numai că, în numele ei, România alunecă tot mai mult spre extreme. Zilele acestea se apropie de promulgare o lege care modifică Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, prin menţionarea explicită a legionarismului. Oficial, legea ar trebui să interzică negarea Holocaustului în orice fel şi să interzică orice mişcare, acţiune, ideologie de tip extremist, fascist, rasist sau xenofob. Ceea ce ar fi lăudabil.

Numai că, aşa cum spunea Radu Preda, preşedintele IICCMER, legea are mai degrabă un conţinut ideologic decât juridic şi condamnă „in corpore” persoane nevinovate, doar pentru apartenenţa la o doctrină. E ca şi cum, i-am lipi, legal, eticheta de „fascist” lui Valeriu Gafencu, care a salvat de la moarte un evreu, e ca şi cum ai acuza de extremist pe Mircea Vulcănescu care a murit rostind „Să nu ne răzbunaţi!” şi e ca şi cum i-ai interzice pe Noica, Eliade, Steinhardt, Radu Gyr, Petre Ţuţea şi mulţi alţii. Dacă proiectul va deveni lege, a-l promova public pe Aurel State, de exemplu, „cavalerul fără frică şi fără prihană” va însemna să faci cultul unui criminal de război şi să fii pasibil de închisoare. Povestea legionarismului e lungă şi probabil va putea fi scrisă fără patos doar peste ani buni.

Culmea, Parlamentul României e astăzi mai dur decât Tribunalul de la Nurenberg, care n-a condamnat Mişcarea Legionară. Şi-apoi, niciodată într-un regim democratic, istoria nu a fost legiferată. Şi, ciudat, dacă vorbim de extreme, la 25 de ani de la Revoluţie, România nu are o lege a lustraţiei. Cealaltă extremă, de stânga, a beneficiat de amnistie generală şi, bonus, foştii securişti primesc în continuare pensii grase.

Apoi, o bună parte a literaturii memorialistice provine de la autori care au fost simpatizanţi sau au fost afiliaţi Mişcării legionare. O astfel de lege va arunca practic la coş, toată memoria lor şi, mai grav, toată lupta lor.

Oricine ştie că „legionarismul” era probabil cea mai facilă acuzaţie pentru a condamna pe cineva în comunism. Niciodată, nici atunci, nici azi, acele acuze n-au fost probate. Acum, nu va mai fi nevoie. În închisorile comuniste, deţinuţii au ştiut să treacă peste orice fel de diferenţe politice, etnice, religioase. Fără niciun fel de legi scrise. Lor le era suficientă onoarea.

În întreaga lume civilizată, se ştie că, interdicţiile de orice fel n-au dus niciodată la asanarea morală a societăţii. Dimpotrivă. În România, neputinţa ne permite să facem un singur lucru: legi.

Până la urmă fiecare e liber să poarte ce stindard doreşte. Dacă îşi asumă responsabilitatea lui. Şi parlamentul României poate purta stindardul neo-comunismului şi tricouri cu secera şi ciocanul dacă doreşte. Dacă îşi asumă şi cele 100 de milioane de victime făcute de comunism.

Ioana Lucăcel / Gazeta de Maramureş

Preluare: Ziaristi Online