de MAKE
Să-i numeşti “puturoşi” pe greci, este cum marinarii sovietici naufragiaţi pe insulă o violau toată noaptea pe bucătăreasă, iar dimineaţa o puneau la gazeta de perete că-i curvă.
Astăzi, ceasul datoriilor indică, în dreptul Greciei, suma de 338 de miliarde de euro, (dar “cifra de lucru” pentru presă este de 330 de miliarde); la sfârşitul lui 2011, înainte de “programul de salvare”, datoria guvernamentală era de 162% din PIB, iar acum se ridică la 180%; economia Greciei este cu 20% mai măruntă decât estimările FMI din 2010, când a început “procesul de solidarizare europeană”.
De atunci, FMI, UE şi BCE i-au dat cu împrumut guvernului Greciei 252 de miliarde euro (restul creditelor au fost acordate de “diverşi”, sau de speculatori foarte calculaţi), suma care a fost folosită după cum urmează:
– 34,5 miliarde, ca să “înmoaie” sectorul privat, să accepte restructurarea datoriei, în 2012;
– 48,2 miliarde, ca să sprijine băncile din Grecia;
– 149,2 miliarde, ca să plătească datoriile iniţiale.
Dar băncile din Grecia nu sunt greceşti.
Asta înseamnă că doar 20 de miliarde (eventual) vor fi ajuns pentru sprijinirea efectivă a economiei Greciei, adică puţin mai mult de 9% din banii împrumutaţi de la “Troica”.
Până la câştigarea alegerilor de către Syriza, a existat o crevasă între poporul grec şi guvernul său – este o ţară canibalizată de corupţie (cam cum e şi la noi), disciplina fiscală a fost percepută drept încurajarea hoţiei de stat.
În plus, ce rost mai are să munceşti, când datoria creşte?!
Daca hărnicia grecească nu mai contează, atunci ce înţeles mai are să-i faci “puturoşi” pe greci?!
Băncile din Grecia sunt deţinute majoritar de investitori străini (daca socotim drept “investitor străin de stat” pe “Hellenic Financial Stability Fund”, întemeiat de EFSF, în 2010, cu 50 de miliarde de euro, ca să recapitalizeze băncile din Grecia).
Între aceştia, se distinge grupul celor mai mari fonduri de investiţii din lume, (despre care nu se poate zice, ca despre creditaţii noştri în franci elveţieni, că n-ar fi fost atenţi atunci când au cumpărat acţiuni ale băncilor greceşti).
De pildă, la Alpha Bank, în poziţia a doua, figurează şi Paulson & Co., Inc., al lui John Alfred Paulson, o legendă vie, faimos pentru averea de miliarde de dolari, facută în 2007, prin specularea CDS-urilor (poliţe de asigurări contra falimentului, care îl pot face pe deţinător să-şi dorească falimentul societăţii la care deţine acţiuni, ca să se înavuţească cu profituri uriaşe).
Din 2012 şi până astăzi, băncile şi entităţile financiare străine şi greceşti care împrumutaseră statul grec şi-au recuperat investiţiile şi au dispărut dintre potenţialii păgubaşi; fuseseră francezi, nemţi, italieni şi greci.
Programul european de emisiune monetară a urmărit să-i salveze pe aceştia.
El nu reprezintă decât confiscare de avuţie de la popoarele europene.
Pe organismele bancare şi financiare centrale europene nu le-a costat nimic să emită euro.
Sau aproape nimic: banii nu au fost nici măcar tipăriţi, ca să socoteşti hârtia, electricitatea şi salariile muncitorilor tipografi; nu, a fost doar o oră de salariu pentru un contabil şi electricitatea pentru computerul lui.
În astfel de condiţii, nu văd de ce Uniunea Europeană nu i-ar da Greciei, un trilion de euro, gratis.
Şi-ar putea să ne dea, aşijderea şi nouă.
Eventual, fiecăruia.
Oricum, ţinta pare ca euro să nu mai aibă nici o valoare…
Sursa: BURSA
Europa ca o monedă falsă
Petru Romoşan
Ce a mai rămas din marea civilizaţie europeană ? Cândva, Grecia şi Europa îi dădeau pe Homer, pe Aristotel şi pe Platon, pe Eschil, Sofocle şi Euripide. Azi, urmaşii europenilor de altădată, răspândiţi pe tot continentul, cu minţi de contabili şi suflete de cămătari, încearcă să reinventeze Viţelul de Aur, Moneda Euro. Şi, iată, Viţelul lor fără suflet e pe cale să plesnească.
De cinci luni, miniştrii de Finanţe din ţările bogate din nordul Europei încearcă să le bage pe gât grecilor un plan de salvare care să-i transforme în sclavi până în 2050. În numele civilizaţiei. În numele democraţiei. În numele misticului Euro. De câţiva ani, grecii s-au trezit însă. Au angajat experţi – istorici, economişti, avocaţi – care sunt pe cale să probeze că partea cea mai mare a faraonicei lor datorii e datorie odioasă, datorie ilegală. Jaf şi furt. De fapt, datorie privată, iar nu datorie publică. Făcută cu ajutorul celor două partide istorice care au dominat Grecia alternativ, conservatorii şi socialiştii. Averile familiilor care au condus Grecia în ultimii 50 de ani sunt, de altfel, direct proporţionale cu enormitatea datoriei statului elen.
Timp de cinci luni, miniştrii de Finanţe din Zona Euro, plus şefa FMI şi şeful BCE nu au fost capabili să propună un plan cât de cât realist de reintegrare a Greciei în economia europeană. Preocuparea lor a fost doar aceea de a-şi salva băncile proprii şi, eventual, de a da de pământ cu guvernul democratic ales de poporul grec. Au ratat. Dacă între statele Europei nu există solidaritate, la ce mai e bună Europa ? Nu e mai bine să ne întoarcem definitiv la statele noastre naţionale, fără monedă euro, fără Spaţiu Schengen şi fără MCV în cazul României şi Bulgariei ?
Moneda euro a fost una dintre cele mai mari şi mai teribile prostii inventate de nişte europeni împotriva altor europeni, cei mai săraci, din Sud şi din Est. Noul Viţel de Aur a crăpat, va crăpa. Istoria merge totuşi mai departe. De când ne ştim, de când ne scriem istoria, în Europa nu am avut lideri mai mărunţi, mai detestabili, mai vânduţi, mai fantoşe. E foarte probabil ca istoria mare să se mute în altă parte, în Asia, în America de Sud, în Africa. Cu asemenea lideri, o vom duce din faliment în faliment, până la dezastrul final.
În orice caz, visul lui Petru cel Mare şi, odată cu el, al Rusiei pare mai aproape de realizare ca niciodată. Dacă europenii nu se dezmeticesc acum, imediat, din visul lor grotesc de îmbogăţire, Rusia lui Vladimir Putin se va putea instala foarte curând ca stăpân al Mediteranei. Chinezii vor fi şi ei pe aproape. Imperiul European, gândit în secret de Germania pentru Germania, e pe cale să eşueze lamentabil a treia oară.
Oare ce-ar spune Socrate despre europenii de azi ? Arogantul ministru de Finanţe olandez, preşedinte al Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, aminteşte în chip nefericit de Hippias, care voia să creadă că ştie totul
Sursa: Ziaristi Online via Compania
Pingback: MAKE în BURSA: Băncile din Grecia nu sunt greceşti. Petru Romoşan: Europa ca o monedă falsă | MARIA BOTNARU BLOG
Pingback: MAKE in BURSA: Bancile din Grecia nu sunt grecesti. Petru Romosan: Europa ca o moneda falsa | Asigurari