UDMR-istul Demeter Andras Istvan (fost secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și președinte — director general al Societății Române de Radiodifuziune, în prezent membru în CA al SRR) a fost trimis în judecată în Dosarul lui Răzvan Ioan Dincă, infractorul de la Operă, pentru mai multe fapte penale. Cu toate acestea, infractorul de la Radio nu-şi dă demisia din Consiliul de Administraţie al SRR. Parlamentul mai are câteva zile până să-l pună pe făraş, înainte de a intra în vacanţă. Iată Comunicatul complet al Parchetului:
În completarea Comunicatului nr. 43 / VIII-3 /2015 din data de 13 mai 2015, precizăm următoarele:
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 7 inculpați, după cum urmează:
— Cinci funcționari din cadrul Operei Naționale din București, respectiv Dincă Ioan Răzvan (sub control judiciar) — director general, Moldovan Alina Ofelia — director general adjunct, Petrescu Georgeta — director economic, Iacob Mădălina Gabriela — șef birou achiziții publice, Grigore Sebastian-Eduard — coordonator echipă tehnică și administrativă, sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de abuz în serviciu, fapte prevăzută de art 297 Cod Penal, fals în declarații, fapte prevăzută de art. 28 din Legea 176/ 2010 rap. la art. 326 Cod Penal și conflict de interese, fapte prevăzută de art. 301 Cod Penal;
— Demeter Andras Istvan (fost secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și președinte — director general al Societății Române de Radiodifuziune) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese, faptă prev. de art. 253š alin.1 C.pen. din anul 1969;
— Mircea Dan (administrator al S.C. B C S.R.L. având ca obiect de activitate prestare de servicii de pază), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de desfășurare de activități de pază sau protecție, de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau a componentelor acestora fără atestat sau fără licență de funcționare prevăzută de lege prev. de art. 58 din Legea 333/ 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
I. Cu privire la inculpatul Dincă Ioan-Răzvan, s-a reținut că:
În calitate de funcționar — director general al Teatrului Național de Operetă, iar ulterior al Operei Naționale din București, ordonator terțiar de credite, cu intenție, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, constând în aceea că:
— În perioada februarie 2008 — 03.02.2011, în calitate de director general al TNO, ordonator terțiar de credite, nu a urmărit realizarea veniturilor datorate TNO de către locatarul SC B.P. SRL, cauzând astfel un prejudiciu de 321.301,60 lei;
— În perioada februarie 04.10.2013 — 01.04.2014, în calitate de director general al ONB, ordonator terțiar de credite, a efectuat plăți nelegale, nejustificate către prestatorul SC H.G.C.F.M. SRL, cauzând un prejudiciu de 152.112,18 lei;
— La data de 27.09.2012, în calitate de director general al TNO, ordonator terțiar de credite, împreună cu inculpații Petrescu Georgeta și Grigore Sebastian Eduard, au efectuat plăți nelegale către beneficiarul SC B.C. SRL, cauzând un prejudiciu de 44.800 lei;
— La data de 27.09.2012, în calitate de director general al TNO, împreună cu inculpații Petrescu Georgeta și Grigore Sebastian Eduard, au efectuat plăți nelegale către beneficiarul SC G.G.A.C. SRL, cauzând un prejudiciu de 5.870 lei;
— În perioada 20.08.2010 — 29.05.2012, a participat la luarea unui număr de 5 decizii, împreună cu contabilul șef și consilierul juridic al instituției, respectiv a îndeplinit un număr de 16 acte, prin care s-a obținut în mod direct și indirect, un folos patrimonial cu titlu de contravaloare prestații artistice, în cuantum total de 52.418,42 lei pentru inculpatul Demeter Andras Istvan, în condițiile în care inculpatul Dincă Ioan Răzvan s-a aflat în raporturi de muncă, în perioada 12.07.2010 — 03.07.2012, cu Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentată de Demeter Andras Istvan, în baza unei decizii de numire în funcția de consilier principal al acestuia în cadrul cabinetului Președinte Director general, a contractului individual de muncă și a actelor, înscrisuri semnate în calitate de Președinte Director general de către același Demeter Andras Istvan și de pe urma cărora a beneficiat de foloase patrimoniale în cuantum de 111.119 lei, cu titlu de drepturi salariale;
— În data de 01.11.2011 a participat la luarea unei decizii, împreună cu contabilul șef și consilierul juridic al instituției, prin faptul că a semnat, atât din partea beneficiarului TNO, cât și din partea prestatorului, un contract civil de prestări servicii, având ca obiect asigurarea în cadrul etapei A3 a proiectului SCENART a funcției de expert formare — curs producător delegat de teatru, în schimbul unui onorariu plătit de beneficiar, iar în data de 27.04.2012 a îndeplinit un act, materializat în semnarea ordinului de plată emis în baza acestui contract, prin care s-a obținut în mod direct (cazul ordinului de plată) și indirect (cazul contractului) un folos patrimonial, pentru sine, cu titlu de contravaloare prestări servicii, în cuantum de 17.736 lei, înscris în ordinul de plată;
De asemenea, inculpatul Dincă Ioan-Răzvan, în calitate de funcționar — director general al Teatrului Național de Operetă, iar ulterior al Operei Naționale din București:
— A omis, cu intenție, să înscrie în declarația de interese din anul 2013 calitățile de unic asociat și administrator al unei societăți comerciale;
— A omis, cu intenție, să înscrie în declarațiile de avere din anii 2011, 2012, 2013 și 2015 calitatea sa de proprietar al unui imobil, respectiv cea de titular al unui credit bancar; totodată, acesta a înscris, cu intenție, în mod necorespunzător adevărului, date privind valoarea unor credite bancare contractate;
Cu privire la inculpatul Moldovan Alina Ofelia, s-a reținut că:
În calitate de funcționar public, Director general adjunct și ordonator terțiar de credite al Teatrului Național de Operetă Ion Dacian, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 01.04.2013 — 11.04.2013 a participat la luarea unui număr de 3 decizii, respectiv a îndeplinit un act, prin care s-a obținut în mod direct și indirect un folos patrimonial cu titlu de contravaloare prestații artisitice, în cuantum total de 2.204 lei pentru inculpatul Demeter Andras Istvan, în condițiile în care inculpata Moldovan Alina Ofelia s-a aflat în raporturi de muncă, în perioada 01.12.2010 — 16.06.2011, cu Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentată de Demeter Andras Istvan, în baza Deciziei de numire în funcția de consilier principal în cadrul cabinetului acestuia de Președinte Director general, a contractului individual de muncă și a actului adițional, înscrisuri semnate în calitate de Președinte Director general de către același Demeter Andras Istvan și de pe urma cărora a beneficiat de foloase patrimoniale în cuantum de 14.819 lei, cu titlu de drepturi salariale;
— În calitate de funcționar public — director general adjunct al Teatrului Național de Operetă, iar ulterior al Operei Naționale din București a omis, cu intenție, să înscrie în declarațiile de avere din anii 2011, 2012, 2013 și 2014 calitatea sa de proprietar al unui imobil;
Cu privire la inculpatul Iacob Mădălina Gabriela, s-a reținut că:
— În calitate de funcționar — Șef Birou Achiziții Publice în cadrul ONB, cu intenție, în perioada 29.07.2013 — 30.12.2014, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a participat la luarea unor decizii prin care s-a obținut în mod indirect un folos patrimonial pentru PFA IACOB MĂDĂLINA GABRIELA, al cărei titular era aceasta, în cuantum total de 43.300 lei;
— În calitate de funcționar public — Șef Birou Achiziții Publice în cadrul TNO, cu intenție, în data de 19.01.2012, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la luarea unei decizii, prin care s-a obținut în mod indirect un folos patrimonial pentru PFA IACOB MĂDĂLINA GABRIELA, al cărei titular era aceasta, în cuantum total de 20.400 lei;
— În calitate de funcționar public — Șef Birou Achiziții Publice în cadrul TNO, a omis, cu intenție, să înscrie în declarațiile de avere din anii 2010-2012, calitatea sa de proprietar al unui imobil;
Cu privire la inculpata Petrescu Georgeta, s-a reținut că:
— La data de 27.09.2012, în calitate de contabil șef al TNO, ordonator terțiar de credite, împreună cu inculpații Dincă Ioan Răzvan și Grigore Sebastian Eduard, au efectuat plăți nelegale către beneficiarul SC B.C. SRL, cauzând un prejudiciu de 44.800 lei;
— La data de 27.09.2012, în calitate de contabil șef al TNO, împreună cu inculpații Dincă Ioan Răzvan și Grigore Sebastian Eduard, au efectuat plăți nelegale către beneficiarul SC G.G.A.C. SRL, cauzând un prejudiciu de 5.870 lei;
Cu privire la inculpatul Grigore Sebastian Eduard, s-a reținut că:
— La data de 27.09.2012, în calitate de coordonator echipă tehnică și administrativă în cadrul TNO, ordonator terțiar de credite, împreună cu inculpații Dincă Ioan Răzvan și Petrescu Georgeta, au efectuat plăți nelegale către beneficiarul SC B.C. SRL, cauzând un prejudiciu de 44.800 lei;
— La data de 27.09.2012, în calitate de coordonator echipă tehnică și administrativă în cadrul TNO, împreună cu inculpații Dincă Ioan Răzvan și Petrescu Georgeta, au efectuat plăți nelegale către beneficiarul SC G.G.A.C. SRL, cauzând un prejudiciu de 5.870 lei;
Cu privire la inculpatul Mircea Dan s-a reținut că:
— În calitate de administrator al S.C. B C S.R.L., în perioada 10.01.2011—12.07.2013, a desfășurat, în calitate de prestator, activități de pază în beneficiul achizitorului TNO, în baza unui nr. de 14 contracte de servicii, la locațiile, respectiv cu ocazia desfășurării evenimentelor indicate în contracte, fără ca societate pe care o administra să dețină licență de funcționare eliberată de I.G.P.R.;
Cu privire la inculpatul Demeter Andras Istvan s-a reținut că:
— În calitate de funcționar public, Președinte Director general al Societății Române de Radiodifuziune, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu intenție, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 12.07.2010 — 01.01.2012, a îndeplinit un număr de 3 acte, prin care s-a obținut, în mod indirect, un folos patrimonial cu titlu de drepturi salariale, în cuantum de 111.119 lei pentru inculpatul Dincă Ioan Răzvan, în condițiile în care Demeter Andras Istvan, atât înainte, cât și ulterior perioadei de referință 12.07.2010 — 01.01.2012, s-a aflat, în calitate de titular al PFA Demeter Andras Istvan, în raporturi comerciale cu Teatrul Național de Operetă Ion Dacian, reprezentat în cadrul acestor raporturi de inculpatul Dincă Ioan Răzvan, de pe urma cărora a beneficiat, în mod direct, de foloase patrimoniale în cuantum total de 104.258,53 lei, în baza ordinelor de plată semnate de inculpatul Dincă Ioan Răzvan, respectiv în mod indirect, în baza contractelor de prestații artistice semnate de același inculpat din partea beneficiarului TNO;
Totodată, prin rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și formarea unui nou dosar în care să se efectueze cercetări cu privire la săvârșirea unor alte posibile infracțiuni de abuz în serviciu, fapte prev. de art. 297 alin. 1 C.pen.
Activitățile de urmărire penală vizând probarea participației penale a inculpaților s-au desfășurat cu sprijinul ofițerilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Sectorului 1 București.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Sectorului 1 București.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Ziaristi Online via Agerpres
Citiţi de la Dan Tanasă: EXCLUSIV. ȘEFUL SRR ȘI DIRECTORUL TEATRULUI DE OPERETĂ ”Ion Dacian” actori într-o găinărie financiară pe bani publici prin care își rotunjesc veniturile!
UDMR-istul Demeter Andras acuzat de ANI că a câștigat ILEGAL 190.000 de lei
Pingback: KOBBORG, BUBOIUL DE LA OPERĂ. Putea fi spart de un anZiaristi Online