Din când în când, anumite structuri străine îşi bat joc de români la modul cel mai abject. Anul trecut, de exemplu, circula în mediile şi pe site-urile “naţionaliste” “ştirea bombă” că “Ungaria şi-a cerut scuze la ONU pentru holocaustul antiromânesc din Transilvania“. Rostogolită ca un bulgăre de zăpadă care se transformă în avalanşă, “bomba” se topea pe loc, la o simplă cercetare mai de vară. O altă gogoriţă similară, care a făcut valuri în urmă cu vreo doi ani, a fost aşa zisa “Scrisoare deschisă către români a Părintelui Justin Pârvu” despre diverse probleme amalgamate, în realitate un articol publicat pe Ziua Veche de către Marin Neacşu prin 2011. Degeaba s-a demonstrat falsitatea atribuirii mesajelor dacomanice Părintelui Justin; administratori de site-uri “naţionaliste” sau nu au decis să o lase aşa pentru că “aduce accesări”. Dar acum şi aici nu este vorba numai de accesări, ci de un program de deznădăjduire a românilor cu pretinse ştiri apocaliptice din care să reiasă că nu suntem buni de nimic, că suntem vânduţi bubulilor, nasoilor de masoni şi neterminaţilor de unguri şi, gata, nu mai avem ce face, trebuie să ne împuşcăm cu gloanţele noastre ca să facem o economie în tabăra vrăjmaşilor. Şi aici îşi aduc aportul exact acele site-uri “naţionaliste” menţionate, de fapt un barometru de testare a românilor, după cum bine le-a identificat chiar Părintele Justin Pârvu. În acelaşi timp, ca în povestea clasică cu “Petrică şi lupul” atunci când chiar va exista o problemă naţională acută – cum este, de exemplu, situaţia Moştenirii Gojdu -, prin relativizare totală, nimeni nu va mai avea nici o reacţie. După cum atrăgea atenţia tot Părintele Justin (“Cuviosul Justin Pârvu în propriile sale cuvinte“, Mănăstirea Petru Vodă, 2015), “românii sunt aruncaţi în mizerie morală, nu mai ştiu să deosebească binele de rău, adevărul de minciună, “lucrul de preţ de cel fără de preţ” (Ier. 15:19)”. În cazul de faţă, aşa zisa “ştire bombă” cu pierderea manuscrisului Codex Aureus de către România în favoarea Ungariei se înscrie în programul numit. Noi am avut “informaţia” cu pricina cu câteva luni în urmă. Am verificat. Nu se confirma. Nu am publicat. Au făcut-o alţii, cu misiune. Biblioteca Naţională a fost nevoită să intervină cu un Comunicat oficial. Şi bine a făcut. Îl preluăm mai jos împreună cu un film despre Codex Aureus şi trimiterea spre vizionarea integrală a superbului manuscris, pentru cei pasionaţi de frumos. În concluzie: Este adevărat că s-au întreprins şi se întreprind demersuri pentru ca statul român să fie deposedat de acest bun, dar România nu a pierdut, încă, acest manuscris inestimabil iar organele de stat abilitate trebuie să-şi facă datoria pentru a menţine această comoară în ţară. Dacă riscăm sa pierdem Codex Aureus e necesară o mobilizare pentru apararea lui nu o debusolare totală. Rolul presei este în bună măsură de avertizor public nu de bocitoare naţională. (V.R.)

Comunicat de presă privind situația Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia și a manuscrisului Codex Aureus

Întrucât în ultimele săptămâni au fost lansate în presă o serie de informații inexacte sau complet eronate privitoare la situaţia Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia și în special la manuscrisul Codex Aureus, considerăm necesare următoarele precizări.

Biblioteca Națională a României apreciază implicarea presei şi a opiniei publice în dezbaterea privind acest obiectiv cultural de importanţă naţională, dar consideră regretabile afirmaţiile făcute de unele publicaţii şi posturi de televiziune potrivit cărora Codex Aureus se află în posesia Ungariei. Aceste afirmaţii sunt complet eronate, manuscrisul fiind păstrat în continuare, în condiţii de prezervare şi securitate, în colecţiile Bibliotecii Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naționale a României.

Donate Provinciei Transilvania şi Bisericii Catolice de episcopul Ignatius Batthyany, în 1798, împreună cu clădirea şi terenul aferente, Biblioteca şi Institutul astronomic Batthyaneum au fost gândite de donator ca structuri cu un caracter public (acces la colecţii deschis oricui era interesat). După Marea Unire din 1918, Institutul astronomic si Biblioteca au rămas până la naţionalizarea din 1949, în administrarea Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, fiind scutite de impozite și de alte obligații financiare de către Statul Român. Din 1961, Batthyaneum a devenit filială a Bibliotecii Centrale de Stat (actuala Bibliotecă Naţională a României). Biblioteca Batthyaneum deţine colecţii de o inestimabilă valoare documentar-ştiinţifică şi bibliofilă:

• 80% din totalul de cărţi manuscrise medievale occidentale aflate în colecţiile din România (1.778 de cărţi manuscrise), între care şi Codex Aureus, cel mai vechi manuscris occidental aflat în colecţiile din țară, realizat în jurul anului 810, la comanda lui Carol cel Mare;

• 70% din totalul de incunabule aflate în România (609 incunabule);

• din cele 63.037 de cărţi înregistrate, peste 45.000 sunt cărţi vechi şi rare tipărite în Europa în secolele XVI-XVIII (parte dintre acestea se referă la istoria Transilvaniei);

• 4.598 de periodice vechi;

• un valoros fond arhivistic format din Arhiva Capitlului Romano-Catolic din Alba-Iulia şi Arhiva Conventului din Cluj-Mănăştur – aproximativ 17.163 de izvoare diplomatice privind istoria medievală a Transilvaniei;

• peste 43.000 de documente ale unor personalităţi transilvănene, ale fostului Institut şi ale Bibliotecii Battyaneum, din secolele XVIII-XX; colecţii muzeale – istorie naturală (mineralogie, botanică etc.), piese arheologice din spaţiul transilvan si european (de la Neolitic la Perioada medievală), sigilii, medalii, instrumente astronomice, obiecte de cult, tablouri, ex-librisuri etc.

Toate acestea recomandă Biblioteca Batthyaneum ca una dintre cele mai importante instituţii culturale şi documentare din Europa şi din lume, fiind frecventată de numeroşi cercetători, doctoranzi şi studenţi din ţară şi din străinătate, veniţi în stagii de cercetare. Biblioteca organizează periodic manifestări culturale şi ştiinţifice cu participare naţională şi internaţională de înaltă ţinută şi are aproximativ 4.500 de vizitatori anual, între care personalităţi culturale şi politice din România şi din străinătate. Din 2012, vizitatorii se pot bucura şi de accesul la colecţiile muzeale ale Bibliotecii Batthyaneum, printr-o expoziţie permanentă.

Instituţie cu atribuţii în păstrarea şi promovarea patrimoniului documentar şi cultural românesc, conferite prin lege, Biblioteca Naţională a României face toate demersurile necesare pentru prezervarea pe mai departe a acestor surse documentare, de o valoare uriaşă, privind identitatea, istoria şi cultura românească şi europeană, precum și istoria cărţii manuscrise şi tipărite europene, de la începutul secolului al IX-lea şi până în prezent.

În spiritul şi în acord cu voinţa testamentară a fondatorului, funcţionarea Bibliotecii Batthyaneum ca filială a Bibliotecii Naționale protejează tocmai statutul de instituţie cultural-documentară de drept public, accesibilă publicului larg, asigură continuitate, caracter sistematic şi unitar activităţilor de conservare, cercetare, valorificare şi promovare a colecţiilor sale inestimabile, prin integrarea în programul aplicat tuturor documentelor din categoria colecţii speciale, prin aplicarea unor politici naţionale şi europene de digitizare şi accesibilizare prin intermediul unor cataloage şi baze de date internaţionale de prestigiu (bibliotecile digitale Manuscriptorium, Europeana etc.), asigură înscrierea într-un circuit documentar şi ştiinţific european.

Drept consecinţă, Biblioteca Națională a României mizează pe implicarea raţională, responsabilă şi activă a statului român, prin structurile sale competente şi abilitate, în găsirea unei soluţii pozitive în ceea ce priveşte statutul viitor al Bibliotecii Batthyaneum, în acord cu cele expuse mai sus.

Citiţi mai jos despre piesa de Tezaur Naţional Codex Aureus şi vizionaţi AICI întregul manuscris. O ilustrare a actualei funcţionări a Bibliotecii Batthyaneum este oferită de filmul documentar Biblioteca Batthyaneum – sub semnul credinței, sub semnul științei. Alba Iulia – 2014 (consultant științific și prezentator: dr. Doina Hendre Biro; imagine: Gabriela Marian; montaj: Emanuel Drăgușin), accesibil pentru vizionare aici:

Cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat din colecţia bibliotecii şi totodată din România este un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810. (MS II.1). Din punct de vedere paleografic şi stilistic, manuscrisul integral, un tetraevangheliar, aparţine seriei de şapte evangheliare ale Şcolii de Curte / Schola Palatina / de la Aachen, realizate la comanda lui Carol cel Mare (768-814). Manuscrisul este pe drept cuvânt celebru atât prin calitatea excepţională a ilustraţiei, cât şi prin faptul, nu mai puţin celebru, că a fost scris integral cu cerneală de aur.

În literatura de specialitate din Occident, manuscrisul este recunosccut sub numele Das Lorcher Evangeliar, pentru că, după moartea împăratului, manuscrisul a ajuns în proprietatea mănăstirii benedictine Sfântul Nazar din Lorsch. Cu puţin timp înaintea desfiinţării mănăstirii (1556), biblioteca încă bogată a benedictinilor din Lorsch este adusă la Heidelberg şi integrată Bibliotecii de Curte /Bibliotheca Palatina/. În 1623, întreg patrimoniul Palatinei va lua, la rândul său, drumul Romei spre a fi încorporată Bibliotecii Apostolice Vaticane.

Manuscrisul împărtăşeşte aceeaşi soartă dar ajunge parţial la Roma (partea a 2a, Pal. Lat. 50). Vreme de doua sute de ani, nu se cunoaşte nimic despre locul de păstrare a primei parţi. La începutul secolului al XVIII-lea, deşi ambele părţi se aflau la Roma, numai a doua parte, la Vatican. Este cert însă faptul că la mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi (1714-1803) şi că din în 1782 , prin achiziţie, devine proprietatea episcopul Transilvaniei, Batthyány Ignác.

Legătura originală, este sculptată în fildeş şi aur şi se păstrează la Victoria and Albert Museum din Londra (coperta 1, Solttikoff-Webb Collection, inv. 138-1866, ca achiziţie din anul 1866) şi la Museo Sacro la Vatican. (coperta 2, 1623). Au fost realizate din iniţiativă germană, doua facsimile ale manuscrisului integral, la München în 1967 şi la Lucerne în 2000.

În literatura de specialitate maghiară şi română, fragmentul de la Alba Iulia este cunoscut şi sub numele Codex aureus. Fragmentul de la Alba Iulia numără 111 file [= 222 pagini] în folio, forma regalis, de 365×265 mm. Textul este scris cu cerneală de aur pe două coloane cu 31 de linii în caractere unciale (uncialis). Începuturile capitolelor sunt scrise cu unciale de culoare roşie. S-a folosit scrierea capitală (capitala elegans pentru formulele de început şi de sfârşit ale capitolelor introductive şi ale textelor introductive ale evangheliilor.

Partea conservată la Alba Iulia este surprinzător de bogat ilustrată: cele 101 file de text (202 pagini) sunt decorate cu chenare policrome. Deasemenea sunt anluminate şi cele 12 pagini ale canoanelor, ca şi cele patru tablouri reprezentând portretul evanghelistului Matei (p. 26), al evanghelistului Marcu (p. 148) portretul Mântuitorului (Majestas Domini, p. 36) şi un frontispiciu reprezentând Genealogia lui Iisus (p. 27). Se adaugă paginile cu scriere ornamentală de la începutul evangheliilor, în special, Cornucopiae (p. 37), de la începutul Evangheliei după Matei.

În acest manuscris, ca şi în toată producţia Şcolii de Curte se împletesc motivele stilistice ale artei anglo-irlandeze cu cele franco-germane şi bizantine, demonstrând că arta carolingiană a marcat trecerea de la arta abstract-ornamentală tradiţională a popoarelor nordice către arta cu exprimare mai liberă, mai umanizată a artei bizantine şi mediteraneene; influienţele se explică şi prin reînodarea relaţiilor cu Bizanţul ce a avut loc în timpul lui Carol cel Mare.

Sursa: Ziaristi Online via Biblioteca Naţională