Minorităţile naţionale din Ungaria nu vor autonomie teritorială. Nu de alta, dar nu au ce să facă cu ea. Existenţa câtorva localităţi din ţară, unde naţionalităţile formează majoritatea, nu înseamnă pericolul că acestea ar avea vreodată pretenţii teritoriale. Toate cele 13 minorităţi naţionale recunoscute prin lege au fost deja „îmblânzite” (să nu zicem asimilate), până într-acolo că nici nu-şi pot imagina o dorinţă mai mare decât să fie lăsate în pace să-şi înfiinţeze aşa-numitele autoguvernări de naţionalitate, prin care să se joace de-a… autonomia culturală. Ce-ar mai fi şi asta? Deoarece la Budapesta s-au prins destul de repede că degeaba li s-a făcut o lege în 1993, naţionalităţile habar nu au cum să-şi exercite drepturile legale, majoritatea lor nu mai vor nici măcar să vorbească limba străbunilor, atunci s-au gândit nişte deştepţi să-i înveţe pe nenorociţii de ne-maghiari cum se face autonomia culturală. Nu de alta, dar pentru a avea pretenţii în ţările din vecini, trebuie să arate frumos „vitrina minoritară” din ţară.

În cazul românilor, autonomia culturală înseamnă înglobarea tuturor instituţiilor româneşti (cultură, presă şi, mai nou, şcoli) în cadrul Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria. După ce a funcţionat ani de zile ca o formă fără fond, AŢRU a primit recent o greutate prin instituţiile preluate, în primul rând prin şcolile în care se predă limba română. Deoarece între autoguvernările minoritare, fie ele de nivel local, judeţean sau naţional, nu există o relaţie de subordonare, conducerea comunei Micherechi s-a gândit înainte de alegerile din toamna anului trecut să-şi demonstreze statutul de „cea mai românească localitate din ţară” şi să convingă localnicii să se înscrie cât mai mulţi în registrul naţionalităţii române, iar la alegeri toţi candidaţii pentru consiliul local să se declare români. Aşa s-a şi întâmplat. Micherechiul a devenit singura localitate din ţară cu „consiliu local românesc”, ceea ce în mod normal ar trebui să însemne mai multe drepturi minoritare. Numai că legislatorii, care au reintrodus în Legea Naţionalităţilor dreptul de a înfiinţa „consilii locale transformate” (átalakult önkormányzat), au uitat să armonizeze şi celelalte legi cu această nouă realitate. Micherechenii şi-au dorit un Consiliu local românesc nu doar de a se mândri cu el, ci dintr-un motiv foarte practic: pentru a-şi prelua de la stat şcoala generală, în care ei văd un zălog al viitorului lor românesc. Această dorinţă, pe care s-a bazat şi campania electorală a fostei/actualei conduceri a satului, a fost distrusă de recenta decizie a ministrului resurselor umane, responsabil şi pentru educaţie, cum că nu dă înapoi şcoala pentru Primăria din Micherechi până aceasta nu obţine şi declaraţia de susţinere a AŢRU. Şi aici încep încurcăturile. După ce cu două luni înainte, preşedintele AŢRU a trimis ministrului de resort o scrisoare prin care susţine preluarea şcolii din Micherechi de către primăria locală, la începutul lunii mai, dintr-odată s-a răzgândit (sau l-au răzgândit) şi acum crede că şcoala din Micherechi la ei, la AŢRU, ar fi în cel mai bun loc.

Nu dorim să dezbatem aici ideea de unitate în concepţia AŢRU, cum că de aceea trebuie să aparţină toate şcolile la AŢRU ca să fim toţi ca o mare familie. Ni se pare tare forţată această gândire. Nimeni nu i-a împiedicat nici până acum pe directorii instituţiilor noastre de învăţământ sau pe pedagogi să fie uniţi şi să meargă cu toţii în aceeaşi direcţie înspre binele învăţământului românesc. Acum miroase totul a dirijat de sus. Poate voi nu vreţi autonomie culturală, dar noi vă vrem… „Creatura” Budapestei, AŢRU, ştie ce e mai bine pentru noi, românii din Ungaria. Vreţi autonomie culturală sau nu, noi oricum v-o introducem. Nu de alta, dar ca să fie vitrina mai frumoasă.

Eva Şimon

Sursa: Foaia Românească via Ziaristi Online