Peste 3500 de persoane la Marşul pentru Familie de la Iaşi
Duminică, 7 iunie 2015, Iaşul a fost, preţ de câteva ore, capitala valorilor tradiţionale ale familiei. Aproximativ 3500 de persoane (conform estimărilor Jandarmeriei) – copii, tineri, părinţi şi bunici – au participat la Marşul pentru Familie, organizat cu scopul de a sublinia faptul că familia este cel mai important grup social, că părinții sunt datori să se implice activ în educarea copiilor, dar şi că familia influențează în mod esențial formarea omului și, implicit, procesul de dezvoltare al societății.
Peste 3500 de persoane au mărşăluit duminică după-amiază pe străzile Iaşului, în semn de susţinere faţă de valorile tradiţionale ale familiei. Participanţii au pornit din Parcul Copou spre Universitatea „Al. I. Cuza“, Fundaţie, Piaţa Unirii, Primărie şi s-au oprit în Capătul Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ei au purtat bannere cu mesaje de genul: „Mami, tati, am nevoie de voi, nu de lucruri!”, „Visele copilului sunt realitățile lui”, „Copilul tău vrea să vorbească cu tine, tu vrei?”, „Mami, tati, am nevoie de iubirea voastră!”, „Copilul iubit pentru ceea ce este va fi un copil fericit.”, „Fiecare copil poate face lumea mai bună”, „Mami, tati, îmi dați o îmbrățișare?”.
Participanți de toate vârstele și-au manifestat dorința de a trăi într-o familie tradițională, o familie care are la bază valori morale:
„Noi susținem viitorul copiilor noștri. (…) Pentru mine familia înseamnă totul; căminul, liniștea, trecutul, viitorul. Totul e legat de familie. Nimic nu se poate fără familie” – Silviu Hrițcu, 41 de ani.
„Am venit la acest marș pentru că dorim să ne exprimăm profundele sentimente de atașament față de familia pe care noi o considerăm normală, ortodoxă, familia dintotdeauna, familia care reprezintă de fapt nucleul societății și pentru faptul că dorim ca și tinerii, mai ales copiii, să trăiască normalitatea. Nu înseamnă că suntem împotriva altcuiva” – Rodica Dorobanțu Ichim.
„Am venit aici pentru că familia este o valoare, este un simbol pentru care merită să luptăm cu tot ce avem, în special cu sufletul și cu iubirea. Pentru că o țară fără valori nu este o țară; este pur și simplu o masă de oameni care se dizolvă în necunoscut. Civilizațiile care au persistat au fost cele care au avut o cultură a vieții, care au avut valori de transmis, tradiții” – Teodor, 24 ani.
„Am venit cu mare plăcere pentru susținerea familiei creștine, familiei morale, cu principii sănătoase, pentru copiii noștri, pentru a le oferi o educație în acest sens” – Mihaela Ilie, 42 de ani
„Familia pentru mine înseamnă o mamă și un tată care să-mi fie alături, să mă susțină, să fie un exemplu pentru mine” – Alexandra H., 14 ani.
Marşul pentru Familie a fost organizat de Asociaţia Familia Tradiţională, cu sprijinul altor instituții locale.
Info şi Foto: MarsulPentruFamilie.Ro via Ziaristi Online
Vedeţi şi: CulturaVietii.Ro