“Antroposoful” Ioan Buduca

Dragă Ioane, am primit în această viaţă multe lovituri dureroase, însă cea mai teribilă, cea mai ruşinoasă şi cea mai greu de acceptat am primit-o de la tine, prin articolul „Partizanatul jurnaliştilor”, apărut chiar aici, în Cotidianul. Să ne spui tu în faţă că Andrei Pleşu reprezintă „stilistica obiectivităţii imparţiale”, iată un gînd care ar trebui să te trimită direct în iadul gîndurilor necurate, acolo unde domnesc impostura şi lipsa de bun-simţ elementar.

Ştiu că ai scris prefaţa ultimelor cărţi ale lui Cornel Nistorescu, şeful nostru comun. Poate că din acest motiv crezi că îţi poţi permite să ne tîrăşti pe toţi în acel tip de presă mocirloasă în care te-ai scăldat în toţi aceşti ani, însă sînt sigur că nu ai găsit terenul prielnic şi, aşa cum îl cunosc eu pe Cornel Nistorescu, sînt sigur că acest articol va apărea în ziar, spre surprinderea ta şi a celor care cred că au dispărut de pe piaţa media conştiinţele adevărate.

Să spunem de la început un adevăr pe care poate îl credeai uitat: atît în 2007, cît şi în 2012, ai semnat Apelurile de susţinere ale lui Traian Băsescu, alături de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Mircea Cărtărescu, H.-R. Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu, Mihail Neamţu sau Cătălin Avramescu, oameni care şi-au folosit notorietatea pentru cele mai odioase manipulări din aceşti 25 de ani, între care bomboana pe colivă a fost aşa-zisa lovitură de stat! Ai fost între ei, cu ei, iar acum te-ai reorientat, sperînd la încă o acadea.

Mai ştim că te-ai scăldat în apele ICR-ului atît sub domnia lui Patapievici, cît şi atunci cînd s-a schimbat macazul. Ţi-ai luat, cu alte cuvinte, tainul de la toţi. Nu te pot acuza (şi nici nu o fac) pentru că ai vrut o bucată de cîrnat mai gustos, dar nu înţeleg cum de ai îndrăzneala să apari brusc la această tarabă, ştiind că aici – să vezi, drăcia dracului – nu se vînd cîrnaţi!

Ţi-a scris cîndva şi Radu Portocală (ZIUA, 3 septembrie 2007), acuzîndu-te direct că ai încercat să acoperi cheltuirea unei sume uriaşe pentru o traducere în franceză a cărţii lui Andrei Pleşu Pleşu „Pitoresc şi melancolie”, articolul său (care poate fi citit pe site-ul stirile.rol.ro) încheindu-se astfel: „nici prietenia, nici banii publici nu l-au ajutat pe dl Pleşu să parcurgă lungul şi anevoiosul drum de la Dîmboviţa la Sena – oricît s-ar chinui Ioan Buduca să creadă contrariul”.

Mai ai în spate, dragă Ioane, cel mai grav lucru pe care-l poate comite un scriitor: PLAGIATUL! Ca să nu se nască suspiciuni, cităm chiar din articolul tău din revista VIP, unde recunoşti fapta: „Un articol de-al meu (care conţinea un plagiat), articol semnat cu pseudonimul Cezar Andreescu şi publicat în revista ‘Cuvîntul’, a ajuns într-o carte de-a mea, semnată Ioan Buduca, dintr-o neglijenţă de nescuzat. Am recunoscut plagiatul şi mi-am pus cenuşă în cap. Şi azi mi-e ruşine de întîmplarea aceea!”. Pe atunci, ai tras singur concluziile în acelaşi articol: „Ce, dracu’, să le spun copiilor mei dacă, venind de la şcoală, mă întreabă: Tati, de ce ne zic colegii că suntem pui de hoţi?”.

Şi acum ce faci? Ne dai lecţii de morală? Ne pui pe toţi în oala oportuniştilor, doar pentru ca tu să ai o scuză că ai fost aşa în toţi aceşti ani? Să citim din articolul tău din cotidianul.ro. Cum adică, după ’90, în presă erau doar două tabere: „pe de o parte partizanii de stânga ai FSN-ului, pe de altă parte partizanii de dreapta ai unei opoziţii anti-FSN”? Ca unul care a lucrat la toate publicaţiile importante ale acelor ani (România liberă, Expres, Evenimentul zilei, Ziua), dar şi la posturile de radio BBC şi Europa Liberă, mă simt jignit, căci nimeni n-a îndrăznit pînă acum să ne acuze de vreun partizanat, fie el de stînga, fie de dreapta. Ce vrei tu, Ioane, să insinuezi, că Petre Mihai Băcanu, Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu sau Sorin Roşca Stănescu erau implicaţi în luptele politice dintre stînga şi dreapta? Ştii tu, oare, ce au însemnat atunci aceste publicaţii, riscurile uriaşe prin care treceau pentru a pune bazele unei prese independente? N-ai de unde să ştii, pentru că şi atunci, ca şi acum, nu-ţi urmăreai decît propriile interese, pupînd orice mînă care-ţi promitea ceva!

Cuvintele „neutralitate atitudinală” sau „obiectivitate imparţială” sună în gura ta ca o slujbă religioasă în gura unui ateu, căci totdeauna ai fost doar un biet oportunist, dispus să scrii sau să apari oriunde îţi făcea cu ochiul un cent amărît. Îţi aminteşti, de pildă, cînd ai dat buzna la OTV, prefăcîndu-te că vrei să dezbaţi cazul Elodia, doar pentru ca apoi, după cîteva săptămîni, să publici o carte pe coperta căreia apăreai ca autor alături de… Elodia Ghinescu? Şi ai uitat că, în 2012, făceai tumbe pe lîngă Dan Diaconescu pentru a te pune pe lista PPDD la alegeri?

Iar acum îndrăzneşti să scrii că „presa noastră nu cunoaşte grila comentariilor care descifrează pentru public interese politice legitime, ci numai măciuca partizanatelor care se războiesc cu partizanatele opuse”, fără să-ţi dai seama că eşti ca o prostituată care vrea să treacă drept virgină după ce i s-a desfăcut contractul de muncă de la bordel. După ce că presa a ajuns acum o pasăre rară, tocmai pentru că a fost invadată de oportunişti de talia ta, ne trezim acum că vrei să ne şi „reglementezi” conform principiilor după care ai lucrat tu!

Şi, dacă tot aspiri după „stilistica obiectivităţii imparţiale” a lui Andrei Pleşu, poţi să ne spui dacă şi pentru tine Traian Băsescu este „un concentrat de virilitate”, aşa cum scria amicul tău, cel alături de care semnai Apelurile de susţinere?

Ioane, încearcă să te dezmeticeşti, nu încerca să vîsleşti cu lingura, dorind să urneşti un vapor. Întoarce-te la cancaneriile tale, caută mai departe posterioare amatoare de pupat, căci, în toată sărăcia de azi, mai poţi găsi încă prieteni dispuşi să-ţi dea cîţiva euroi de pomană! Ne-ai spus ce te întrebau copiii cînd veneau de la şcoală după ce ia fost demascat ca plagiator; vrei acum să te întrebe: „Tati, de ce ne spun colegii că sîntem pui de diversionişti?”. În ceea ce mă priveşte, te voi citi cu mare atenţie, oriunde te-ai afla, căci simt în cuvintele tale o strategie de manipulare pe care cineva încearcă să ne-o bage pe gît cu mînuţele tale murdare.

Ion Spânu

Cotidianul via Ziaristi Online