Leonid Brejnev, Nikita Hruşciov, Ion Gheorghe Maurer şi Gheorghe Gheorghiu-Dej la Moscova
Avanpremieră editorială
S-a scris mult în ultimii ani despre modul cum a fost abordată problema Basarabiei în relaţiile româno-sovietice în vremea regimului comunist, s-au publicat numeroase documente din arhive ce fuseseră inaccesibile. Lipsea o sinteză a acestei istorii. Vom beneficia în curând de o astfel de lucrare, cu titlul “Problema Basarabiei în discuţiile româno-sovietice din timpul Războiului Rece”, editată sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Prezentăm un fragment din acest volum oferit în exclusivitate portalului Ziaristi Online prin amabilitatea autorului şi a prestigioasei publicaţii Magazin Istoric.
Prima ciocnire cu sovieticii pe tema Basarabiei
de Dr Ion Constantin
- „Chinezii ne-au spus că voi ne-aţi luat Basarabia“ ● Dacă vor plebiscit, să-i readucă pe basarabeni acasă ● Tovarăşii români fac lucruri groaznice ● Tito: românii promovează o politică incorectă ● Ceauşescu este cel care determină linia antisovietică ● Moscova introduce Transilvania în ecuaţie ● Kosîghin îi cere lui Maurer să nu mai folosească numele de Basarabia
Pentru prima dată, într-o formă explicită, problema Basarabiei a apărut în discuţiile româno-sovietice, la nivelul cel mai înalt, în urma unei vizite pe care o delegaţie oficială a României, condusă de prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer (delegaţie din care făcea parte şi Nicolae Ceauşescu), a efectuat-o în R.P. Chineză şi R.P.D. Coreeană, în perioada 3-10 martie 1964.
La întoarcerea de la Beijing, delegaţia română, potrivit unui obicei mai vechi, a făcut o escală la Moscova, pentru a informa conducerea sovietică despre rezultatele vizitei în China. Întrucât prim-secretarul C.C. al P.C.U.S. Nikita Hruşciov nu se afla atunci la Kremlin, ci în Crimeea, delegaţia română s-a deplasat în regiune, pentru întâlnirea cu liderul sovietic. În ziua de 15 martie, la Piţunda, delegaţia română a avut o convorbire cu Hruşciov.
Referitor la acest moment, Hruşciov notează în Memorii: „Îmi amintesc că o delegaţie română a fost în China […] Am avut o discuţie foarte prietenească şi animată […] A fost şi ceva care ne-a speriat: «Chinezii ne-au spus că voi ne-aţi luat Basarabia – au zis românii. Noi n-am avut decât să ascultăm deşi, evident, nu mai avem nevoie de Basarabia». Astfel, românii ne-au redat doar ceea ce auziseră de la chinezi, dar ei nu exprimaseră niciun dezacord în legătură cu ceea ce au spus chinezii despre Basarabia. Această conversaţie ne-a lăsat un gust amar. Începeam să-i suspectăm pe români că ne-ar purta pică pentru retrocedarea, după război, a Basarabiei la Uniunea Sovietică“.
La patru decenii de la aceste evenimente, fostul prim-ministru al României Ion Gheorghe Maurer a evocat împrejurările în care chestiunea Basarabiei a apărut ca temă de preocupare a conducerii chineze: „La un moment dat, Hruşciov a adus vorba despre momentul în care chinezii au spus că sovieticii ne-au luat Basarabia. Eu am tăcut. «Ce le-ai răspuns?», m-a întrebat Hruşciov. «Ce puteam să răspund?», am zis eu. Ceea ce însemna: «Ne-aţi luat-o!». Hruşciov n-a mai zis nimic. Ce să mai fi zis? Amândoi ştiam de partea cui este dreptatea, dar noi nu eram sub puterea dreptăţii, ci a lor“.
În şedinţa Biroului Politic al C.C. al P.M.R., din 23 iunie 1964, când a venit vorba de sugestia lui Hruşciov de a organiza un plebiscit în Basarabia, avansată din proprie initiativă la întâlnirea de la Piţunda, Gh. Gheorghiu-Dej a făcut o serie de comentarii: „Ce fel de plebiscit vreţi să faceţi? […] Apoi dacă este aşa, trebuie să fie adusă populaţia de acolo [de dincolo de Ural, unde a fost deportată o parte considerabilă a populaţiei din Basarabia după anexarea sovietică din 1940 şi după 1944 – n.n.], dacă dv. v-aţi gândit la aceasta. Aduceţi populaţia pe care aţi izgonit-o de acolo şi să faceţi cu o comisie împărţeala şi să vedem cum o să iasă?“.
Pentru „aducerea la ascultare“ a românilor, Hruşciov a încercat să obţină sprijinul mareşalului Iosip Broz Tito. Problema relaţiilor Uniunii Sovietice cu România a constituit una dintre temele principale ale convorbirilor purtate timp de patru ore la Leningrad, în ziua de 8 iunie 1964, între liderii U.R.S.S. şi cei ai Iugoslaviei. După cum rezultă din stenograma sovietică a discuţiilor, „tovarăşul Hruşciov a început discuţia despre România. Pe un ton cam agitat, el a caracterizat starea relaţiilor U.R.S.S. cu România, spunând că în România se întâmplă ceva ce el nu înţelege deloc. Tovarăşii în România s-au năpustit asupra U.R.S.S. şi a lui personal. Situaţia a luat deja o asemenea întorsătură, încât el consideră necesar s-o aducă în discuţie, ca toată lumea să-şi definească poziţia […] În România se desfăşoară o largă, monstruoasă propagandă antisovietică, fac, într-adevăr, lucruri groaznice. Ei cred că noi nu ştim, dar «noi ştim tot» […] am discutat cu Maurer. Acum ei şi-au concentrat atacul asupra noastră, a Cehoslovaciei, R.D.G. şi Ungariei. În schimb, pe voi vă proslăvesc drept un ideal“. În răspunsul său, I.B. Tito a arătat: „Nu ştiu care sunt motivele acestui lucru, dar vocabularul folosit de români în atacurile lor asupra U.R.S.S. este pur şi simplu groaznic. Probabil, ei consideră că se doreşte transformarea lor într-o ţară exclusiv de materii prime […] Din partea noastră nu am dat niciun motiv ca românii să ne preamărească. Nu suntem de acord cu ei. Într-o ocazie, am să-i spun sincer lui Dej acest lucru. Ei promovează o politică incorectă. Însă, tovarăşe Hruşciov, eu cred că este bine să se aştepte puţin şi să nu se ducă treaba până la o ruptură definitivă.“
În continuare, Hruşciov a menţionat, între altele, că „figura de bază în această campanie acum este [Nicolae] Ceauşescu, secretar al C.C. al P.M.R. El este cel care determină linia antisovietică“. A arătat apoi că românii „se poartă pur şi simplu provocator. Recent, delegaţia lor a fost la Leningrad şi tovarăşii de la uzina constructoare de agregate pentru întreprinderi chimice, care se construiesc în România, i-au întrebat cum funcţionează utilajul sovietic. Ei au răspuns în mod grosolan: prost utilaj. Cred că a răspunde astfel este pur şi simplu necuviincios“. În mod deosebit, Hruşciov era preocupat de faptul că „acum ei [românii – n.n.] ridică problema privind Basarabia, declară că va veni timpul şi noi, pasă-mi-te, o vom lua înapoi de la Uniunea Sovietică. Chinezii vor să ia înapoi de la noi o parte din teritoriu, românii, de asemenea, dar a lua înapoi acum este foarte greu. Noi nu vom permite nimănui să violeze frontierele noastre“.
- Hruşciov credea că „mai curând vom perfecta relaţiile noastre cu China, decât cu România. Chinezii acţionează mai înţelept: ei chiar acum nu ard toate punţile. Ei sunt adversari serioşi. Altceva este în cazul conducătorilor români. Socotesc că Gheorghiu-Dej este un om onest şi deschis, dar cineva i-a trăncănit ceva despre noi şi el a crezut toate astea şi a ridicat mâna asupra prietenilor lui cei mai buni“.
La întrebarea lui Tito, dacă se presupune că există vreo „influenţă din străinătate“ în legătură cu noua atitudine a românilor, Hruşciov s-a lansat într-o amplă diatribă împotriva campaniei de derusificare întreprinsă de conducerea de la Bucureşti, pe care o asociază cu pretinse persecuţii antimaghiare ale acesteia în Transilvania: „În Transilvania au lichidat şcolile în limbă maghiară, au schimbat denumirile conferite acolo în cinstea unor personalităţi remarcabile ungare.“
În perioada 7-14 iulie 1964 s-a aflat la Moscova o delegaţie din România în frunte cu Ion Gh. Maurer, care a purtat discuţii cu prim-ministrul U.R.S.S., Aleksei N. Kosîghin, şi Nikolai Viktorovici Podgornîi, membru al Prezidiului, secretar al C.C. al P.C.U.S. În şedinţa din 9 iulie, prim-ministrul român a abordat „una dintre cele mai grele probleme“ din sfera raporturilor cu U.R.S.S., problema Basarabiei. Şeful delegaţiei române se întreba cu acel prilej: „De ce în Uniunea Sovietică se crede că România are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică? De ce în Uniunea Sovietică se crede că în România se revendică Basarabia? Ce fapte, ce declaraţii, ce atitudine din partea României, a factorilor ei responsabili justifică asemenea credinţe în Uniunea Sovietică?“.
Emil Bodnăraş a amintit o cuvântare a lui Nikita Hruşciov rostită la 7 martie 1959, la cea de-a IX-a Conferinţă muncitorească pan-germană de la Leipzig, în care acesta a abordat problemele teritoriale existente între ţările socialiste. Printre altele, liderul sovietic precizase că „o parte din actualul teritoriu al R.S.S. Moldoveneşti a fost cotropită de regele român şi la un anumit moment a fost din nou realipită la teritoriul sovietic. Între Uniunea Sovietică şi Republica Populară Română nu se iveşte însă niciun litigiu de frontieră, deoarece cele două ţări ale noastre sunt socialiste şi sunt călăuzite de interese comune, merg spre acelaşi ţel – comunismul. Dar aceasta nu înseamnă că în rândurile unei anumite părţi a populaţiei României nu există oameni care să considere că Moldova este o parte a României“.
Făcând o aluzie directă la „jocul la două capete“ pe care îl practicau liderii sovietici, conducerea română întreba „ce nevoie a fost ca în contextul cuvântului tov. Hruşciov de la Leipzig, Transilvania să apară ca o problemă“, care a fost rezolvată de istorie prin tratatele existente? Drept probe pentru poziţia duplicitară sovietică, liderii români au evocat faptul că, în anii 1963 şi în 1964, turiştii din U.R.S.S. care vizitau România au răspândit nişte hărţi pe care teritoriul românesc era ciuntit. Aceste hărţi au fost puse pe masă în faţa delegaţiei sovietice.
În ziua următoare a discuţiilor de la Moscova, la 10 iulie 1964, problema Basarabiei a fost reluată, după ce N. Podgornîi, referindu-se la „zvonurile“ despre afirmaţiile unor studenţi sovietici pe chestiunea în speţă, care fuseseră aduse drept exemplu de delegaţia română, a declarat că în România s-ar admite ideea că un stat socialist poate merge înainte şi fără Tratatul de la Varşovia. În răspunsul său, Ion Gheorghe Maurer a arătat că partea română a invocat cazuri concrete când cetăţenii sovietici întrebau direct dacă România revendică Basarabia. Faţă de menţionarea numelui de Basarabia, prim-ministrul U.R.S.S., Aleksei N. Kosîghin, a reacţionat într-o manieră dură, imputând părţii române că nu foloseşte „denumirea oficială“ de R.S.S. Moldovenească. Kosîghin i-a cerut, practic, lui Maurer să nu mai pronunţe numele Basarabia şi să folosească, în mod exclusiv, termenii consacraţi în U.R.S.S. despre R.S.S. Moldovenească, ca o republică aparte, cu un „popor moldovenesc, cu un Comitet Central şi un guvern“. A urmat o discuţie tensionată, încheiată cu precizarea lui I. Gh. Maurer că, din toată această polemică, nu trebuie să rezulte că România ar avea „probleme teritoriale cu Uniunea Sovietică“. Kosîghin s-a arătat mulţumit de abordare, discuţia părând că se încheie în această notă.
Simţind nevoia să-l lămurească pe Maurer în privinţa necesităţii utilizării denumirii de R.S.S.M., Podgornîi a ţinut să precizeze: în România trebuie să se ştie şi, implicit, să se ţină cont că „nu există un astfel de teritoriu – Basarabia“, iar la tratativele oficiale să fie folosit „termenul potrivit“, cel de R.S.S. Moldovenească. Faţă de observaţia lui Maurer că R.S.S.M. cuprindea şi o fâşie de teritoriu din stânga Nistrului şi că denumirea de Moldova Sovietică nu permitea delimitarea părţii basarabene, care făcea subiectul discuţiei, Podgornîi a cerut expres să fie folosită denumirea „oficială“ de „Republică Moldovenească“. În cele din urmă, Maurer a căzut de acord cu această cerinţă, spre satisfacţia părţii sovietice.
Desfăşurate timp de o săptămână într-o atmosferă tensionată, aceste discuţii au avut ca obiect, din punctul de vedere sovietic, potrivit expresiei lui A.N. Kosîghin, ca „boala să nu pătrundă în interior“. La 13 iulie 1964, a avut loc o întâlnire cu prim-secretarul C.C. al P.C.U.S., N. Hruşciov. În cursul discuţiilor chestiunea teritorială nu a mai fost abordată. Hruşciov a ţinut să le spună însă reprezentanţilor României: „Dacă nu vreţi să întreţineţi prietenie, nu trebuie, se poate şi fără asta, dar să nu se facă scandal“.
Sursa: Magazin Istoric via Ziaristi Online
