La 121 de ani de la naşterea marelui ziarist şi patriot român Pamfil Şeicaru, publicăm o scrisoare cu valoare istorică a acestuia, adresata medicului scriitor Ovidiu Vuia, şi semnalăm o recentă apariţie la Editura Militară: “Pamfil Şeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date: 23 august 1944–23 august 1976“, lucrare a cercetătorului şi membrului Colegiului CNSAS Florian Bichir. „Aşa cum autorul a făcut deja public, Pamfil Şeicaru are în Arhiva Consi­liului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) mai multe dosare, inclusiv cel deschis de Siguranţă şi cel penal. Cel mai interesant ni se pare dosarul său personal, provenit de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE), o lectură pasionantă care se întinde pe nu mai puţin de şase volume. Prin lucrarea de faţă, Florian Bichir lămureşte câteva aspecte rămase până acum învăluite în mister: graţierea lui Şeicaru la solicitarea lui Nicolae Ceauşescu şi vizita incognito pe care acesta o efectuează la invitaţia şi sub protecţia Departamentului de In­formaţii Externe (DIE) Ia Bucureşti, în august 1976”, scrie comandorul dr. Marian Moşneanu, în prefaţa cărţii. Dacă în ceea ce priveşte vizita la Bucureşti, Florin Bichir consideră că Pamfil Şeicaru a urmărit în mod cert un interes naţional, şi anume independenţa României faţă de Rusia sovietică, în ce priveşte graţierea sa, noi observăm că Nicolae Ceauşescu a făcut ceea ce nu au întreprins personajele care i s-au succedat în aceeaşi funcţie cu ceilalţi mari români din “Lotul ziariştilor” (Radu Gyr, Nichifor Crainic, ş.a), condamnaţi la moarte sau închisoare grea de regimul de ocupaţie sovietic. “Totul s-a desfăşurat „normal”, întrucât astăzi – în epoca globalizării şi a impunerii scandaloase a falsului principiu al „curectitudinii politice” – graţierea unui fost condamnat în urma celui de-al doilea război mondial ar fi totalmente exclusă”, avea să scrie marele şi regretatul istoric Gheorghe Buzatu. Iată si un fragment important din impresionanta corespondenţă purtată de Ovidiu Vuia cu Pamfil Şeicaru, celebrul ziarist anti-sovietic pur sânge:

Scrisoarea (6) din 20 Decembrie 1976, de la Pamfil Şeicaru

Va răspund scrisorii dv. lămurind chestia francmasoneriei în România, făcând un scurt istoric spre a înţelege mai bine unele atitudini de acum 60 de ani.

Toată generaţia de la 1848 în grade deosebite de raliere a aparţinut mişcării lui Mazzini. N. Bălcescu a fost membru al organizării carbonarilor. Francmasoneria ducea lupta împotriva absolutismului şi afirmarea principiului de libertate a naţiunilor. Prusia absolutistă, Austria catolică domina Italia, Rusia ţaristă salva pe Habsburgi în 1848. Pentru generaţia de la 1848, francmasoneria era un loc de unde puteau avea relaţii internaţionale care înţelegeau să sprijine aspiraţiile poporului român de a beneficia de dreptul de autodeterminare. Prima lojă francmasonă în România s’a format la Galaţi şi se numea „Steaua României”, exact titlul publicaţiei lui Kogălniceanu. Vei rămâne uimit când îţi voi scrie că maestrul suprem, gradul 33 al lojei francmasonice de la Galaţi a fost Cuza, domnitorul de mai târziu. Ai explicaţia operaţiei alegerii la Iaşi ca şi la Bucureşti. Nu uita că viitorul împărat al Franţei, Napoleon al III-lea, a fost carbonar. Dar francmasoneria a fost şi este incă puternică în ţarile catolice şi prea puţin importantă în ţările ortodoxe, în care Biserica nu reprezintă o forţă politică. Nu am aparţinut francmasoneriei care pentru spiritul meu de libertate însemna că accept directive de la centru care nu se identificau cu comandamentele naţionale. Ion C. Brătianu după 1866 s’a desprins de masonerie, de aici situaţia grea a lui Ionel Brătianu la conferinţa păcii. Clemenceau nu-i iertă refuzul de a se retrage cu familia regală, parlament şi armată în Rusia în iarna 1917 sau de a nu fi acceptat triunghiul morţii, o rezistenţă sinucigaşă în regiunea Vaslui, Bacău, nordul Tutovei. El a demisionat lăsând generalului Averescu conducerea şi negocierile de armistiţiu cu puterile centrale. La Conferinţa păcii, el a avut ţinuta dârză a ţării care fusese victima puterilor aliate. Atunci Al. Vaida Voevod care era secundul în reprezentarea ţării la Conferinţa păcii, a acceptat să intre într’o loja masonică, cred britanică. Rezultatul s’a văzut: succesul avut la Londra. Fidelitatea masonică a lui Al. Vaida Voevod: el a sprijinit Garda de fer şi a mărturisit-o la procesul Gărzii de fer, după asasinarea lui I.G. Duca. Îţi voi cita un caz menit să-ţi lămurească ce înseamnă francmasoneria română. C. Argetoianu urma să plece în Germania, prin 1926, spre a lua contact cu Stresemann, marele om, de Stat al Germaniei, din acea epocă. Ştia că era gradul 33 în masoneria germană, deci avea nevoie să se prezinte ca francmason. Între partizanii lui era şi Jean Pangal care era şeful masoneriei române, cerându-i să-l căftănească mason gradul 33. Pangal a răspuns că nu se poate, este nevoie de a avea trecute o serie de grade etc. Argetoianu enervat i-a replicat: tu crezi că îţi cer aceasta împins de o convingere? Nu, am nevoie de a fi mason cu gradul 33 ca să-l văd în condiţii de egalitate pe Stresemann. Atât şi nimic mai mult. Argetoianu, sceptic, zeflemist, să accepte disciplina masonică?

Cred că eşti lămurit şi de adeziunea oportunistă a lui Al. Vaida Voevod. Întrebarea este: actul oportunist al lui Al. Vaida Voevod a avut un efect favorabil intereselor României într’un moment decisiv pentru totalitatea neamului nostru? Categoric afirmativ. În activitatea politică rezultatele o valorifică. Intenţiile nu pot acoperi consecinţele dezastruoase. Citind „La Roumanie dans la grande guerre” veţi cunoaşte tragicul destin al Neamului românesc care încă nu a luat sfârşit. Prăbuşirea imperiului otoman a înlesnit independenţa României în 1877, prăbuşirea perfidei monarhii a Habsburgilor în Decembrie 1918 a înlesnit să dispară vechile hotare, cum prăbuşirea ţarismului ne-a redat Basarabia. Acum trebuie să aşteptăm prăbuşirea Rusiei sovietice ca să ne putem relua elanul. Şi va veni această explozie a naţionalităţilor din imperiul sovietic. Atunci România va fi de la Viena până la Athena, Statul cel mai puternic din Bazinul Dunării şi Balcani. Nu visez, ci îţi expun concluziile la care am ajuns studiind fără întrerupere evoluţia politicei internaţionale. Fireşte, România de mâine va fi alta decât aceea de azi şi cu atât mai mult ca aceea de ieri. Te felicit că te ţii în curent cu ceea ce se publică în România de azi. Pe mine mă interesează lucrările tinerilor istorici. Ei îmi indică orizontul şi sensibilitatea lor politică. Literatura? Fac rezerve totale. Este o gravă eroare a emigraţiei – fiindcă nu este exact termenul de exilat – de a-şi imagina că pot lua conducerea ţării mâine, cu bagajul ideologic de acum 40 de ani. Sunt aşa de mari mutaţii social-economice că este greu, dacă nu imposibil, unui emigrant din 1941 sau 1945, să poată intui mutaţiile psihologice, în continuare. Îţi mulţumesc pentru atenţiile medicale. Îmi recomanzi să consult medici români, existenţi în Bavaria. Unul singur dr. Tricoanu (?) care are cea mai modernă instalaţie de radiology, l-am cunoscut prin mijlocirea părintelui Zăpârţan, care avea inima în cel mai desăvârşit acord cu cele patru evanghelii. A fost cea mai mare pierdere. Ştiu că este un medic Apostolescu dar ştiu eu, dacă n’aş fi întâmpinat cu reticenţe ideologice. De acea caut să evit unele dureroase verificări. Peste patru luni voi avea 83 de ani. Am împlinit la 15 Noiembrie 1976 doi ani de când sunt în Munchen. Mi se cunoştea vârsta ca şi situaţia dar nici un medic nu s’a interesat de existenţa mea. Sper să pot consulta un laringolog german. Voi feri astfel pe medicii români de a avea probleme de conştiinţă ideologică. Sunt din firea mea deschis relaţiilor dar caut să evit unele verificări care m’ar mâhni. Experienţa emigraţiei mă face prudent, conform vârstei înaintate pe care o am. Ţin să-ţi mulţumesc pentru toate atenţiile dtale şi să-ţi urez de sărbători sănătate şi succes în cariera dtale

Cu o caldă strângere de mână şi urări de Sărbători,

Pamfil Şeicaru

Sursa: Ovidiu Vuia în corespondenţă cu Pamfil Şeicaru via Ziaristi Online

Vedeţi şi : Basarabia-Bucovina.Info publica o fotografie cu marele ziarist Pamfil Seicaru decorat pe front de Regele Ferdinand si Maresalul Averescu