Publicăm azi ultima parte din selecţia realizată de Ziaristi Online din lucrarea profesorului Traian Valentin Poncea, “Istorie, geopolitică şi spionaj la Dunărea de jos.” – “Serviciile de spionaj din Bulgaria şi problema Cadrilaterului. Istoric, evoluţie şi acţiuni în spaţiul românesc” (Editura Gutinul, Baia Mare, 2014). 

III.4. Acţiuni desfăşurate în România de către serviciile de informaţii bulgare în perioada 1940 –1989

La sfârşitul anului 1940, activitatea cadrelor de informaţii din Legaţia bulgară din Bucureşti era condusă de Theodor Dabrev, care îi utiliza ca agenţi informatori pe: Marin Tomsev, profesor la Şcoala bulgară din Calea Călăraşilor; Cristu Nedev, fiul generalului Nedev din cadrul Statului Major al Armatei bulgare; Dobre Makarov, despre care S.S.I.-ul a stabilit că a absolvit o şcoală de spionaj la Berlin; Gheorghe Ancev, domiciliat în Bucureşti, B-dul Ion Ghica nr.84; Ivan Cîrstev din Bucureşti, Calea Dudeşti nr.119 şi Eugenia Palikarpova din aceeaşi localitate, str. Ştirbei Vodă nr.65.

În anul 1941, în cadrul Legaţiei bulgare de la Bucureşti s-a creat o aşa-zisă secţie militară cu două compartimente, unul condus de ataşatul militar acreditat în România, iar celălalt, direct de Centrala din Sofia, ambele fiind angrenate în acţiuni de spionaj.

În 1943 funcţiona în cadrul Legaţiei, ca ataşat de presă, Alexandru Catanev care era permanent în contact cu doctorul Vicev, fost conducător al misiunii dobrogene. Fratele său, Vladimir Catanev era subdirector al Biroului de informaţii de pe lângă Siguranţa generală din Sofia şi utiliza (cu precădere), în misiuni informative ce le executa în exterior, femei. Una dintre acestea era Angelica Dalkalaşcova, aflată în contactul secretarului Legaţiei, Hristu Boiadgev.

În această formă organizatorică s-a acţionat până la 9 septembrie 1944, când Bulgaria a fost ocupată de Armata Sovietică „eliberatoare“.

După o perioadă de diminuare a activităţii, spionajul bulgar în România a înregistrat, începând cu toamna anului 1944, o nouă etapă de creştere a acţiunilor antiromâneşti. Astfel, în anul 1947 organele contrainformative româneşti au depistat o reţea de spionaj aflată sub coordonarea ataşatului militar bulgar la Bucureşti.

În perioada regimului comunist, acţiunile serviciilor bulgare de spionaj în România s-au diminuat considerabil, ele înregistrând un veritabil reviriment începând cu 1964 şi îndeosebi după 1968. Într-adevăr, după „defecţiunea“ lui Gheorghe-Gheorghiu Dej faţă de Moscova şi îndeosebi după evenimentele de la Praga din vara anului 1968, guvernul comunist de la Sofia a iniţiat, cu sprijinul serviciilor secrete (şi cu consimţământul tacit al Moscovei), acţiuni cu caracter neorevizionist care vizau întreaga Dobroge, în care a angrenat o serie de istorici bulgari.

Din punct de vedere statistic, în perioada comunistă, spionajul bulgar a trimis sau a recrutat pe teritoriul statului român circa 203 cadre şi informatori, dar situaţia lor ulterioară a rămas, în cea mai mare parte, neclarificată. Printre cazurile identificate pe parcurs este şi cel al lui Athanase Constantinov, fost informator al Legaţiei bulgare din Bucureşti şi plecat în Australia în 1944, care în luna iunie 1970 ne-a vizitat ţara ca turist.

Între 1948-1976 a acţionat pentru culegerea de informaţii din ţara noastră o reţea de spionaj care a fost destrămată prin arestarea şi condamnarea a trei persoane. Şeful reţelei, generalul M.Ap.N. de origine bulgară Nedelciu[1], infiltrat de spionajul bulgar în cele mai înalte cercuri politice şi militare româneşti, s-a sinucis în momentul în care urma să fie arestat[2]. Trei dintre legăturile sale (un ziarist, un medic şi o asistentă medicală) au fost condamnate pentru trădare.

În 1979 au fost documentate şi finalizate alte reţele de spionaj conduse de două cadre, primul lucrând sub acoperire de preot la biserica bulgară din Bucureşti, iar al doilea, sub acoperire diplomatică.

„Preotul“ bulgar a angrenat în acţiunile sale un fost colonel de securitate, un funcţionar de la Arhivele Statului şi altul de la Ministerul Agriculturii, precum şi un inginer de la fabrica de cinescoape, asupra cărora, la vremea respectivă, s-au întreprins măsuri diversificate de documentare şi finalizare[3].

Originar din România, diplomatul angrenat în acţiuni de spionaj pe teritoriul României îndeplinea funcţia de consilier politic al Ambasadei Bulgariei în ţara noastră, cu legături de natură informativă atât în Ministerul Comerţului Exterior, cât şi în fostul AGERPRES, dar şi în raporturi de „colaborare“ cu un specialist din domeniul metalurgiei care, pentru furnizarea de date secrete, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Ceilalţi doi (economistul din cadrul Ministerului Comerţului Exterior şi ziaristul de la AGERPRES) au fost avertizaţi şi îndepărtaţi din posturile pe care le ocupau. Diplomatul bulgar a fost „compromis“ (în mod legendat) de organele noastre de specialitate, acţiune ce a determinat Ministerul de Externe bulgar să-l retragă de la post.

În 1988 au fost documentate şi finalizate alte două rezidenturi ale structurilor de spionaj bulgare conduse de doi diplomaţi-spioni (primul cu studii în România, celălalt, ataşat cultural) care vizau obţinerea de informaţii din domeniul politic, economic, tehnico-ştiinţific, mass-media şi chiar despre organele de specialitate româneşti. Cei doi diplomaţi-spioni au fost declaraţi persona non grata de către Ministerul Român de Externe, fiind retraşi de la post de factorii decizionali de la Sofia.

Precizăm că în perioada comunistă s-a evidenţiat colaborarea deosebită bulgaro-sovietică nu numai în plan politico-ideologic, militar sau economic, ci şi informativ, serviciile de profil bulgare fiind angrenate în acţiuni de spionaj ce serveau intereselor Kremlinului.

Dirijarea de către organele K.G.B. şi, în parte, G.R.U., a unor cadre şi agenţi bulgari a fost evidenţiată şi în relaţia cu România, fiind axată mai ales pe cunoaşterea acelor acţiuni politico-diplomatice sau de altă natură, receptate la Moscova ca „tendinţe de insubordonare“ faţă de Kremlin, precum şi a datelor necesare „menţinerii ori readucerii Bucureştiului în sfera strict controlată de Uniunea Sovietică“. În acest sens, diplomaţii-spioni bulgari au fost direcţionaţi pentru culegerea de date confidenţiale privind: raporturile ţării noastre cu statele occidentale, în special S.U.A., R.F.G., Franţa şi Marea Britanie, dar şi cu China şi Iugoslavia; poziţia României în cadrul Tratatului de la Varşovia (având în vedere neparticiparea sa cu trupe la manevrele militare comune[4] şi neacceptarea folosirii teritoriului naţional pentru desfăşurarea acestor acţiuni) şi în sistemul C.A.E.R.; atitudinea ţării noastre cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu şi rolul asumat ca mediator în raporturile israeliano-arabe; relaţiile economice pe piaţa arabă sau latino-americană (obstrucţionate, în multe situaţii, de înşişi partenerii noştri din C.A.E.R., inclusiv de Bulgaria).

Şi în prezent, deşi România şi Bulgaria sunt aliate în cadrul N.A.T.O. şi membre ale Uniunii Europene, sunt semnalate unele încercări de promovare a unor concepţii revizioniste, de contestare a procesului de formare a limbii şi poporului român în spaţiul carpato-danubiano-ponto-balcanic, de transfer de moştenire istorico-culturală, ca fundament al unor pretenţii teritoriale cu privire la ţara noastră[5], acţiuni în care sunt angrenate atât serviciile de informaţii din Bulgaria cât şi elemente ultranaţionaliste din rândul minusculei minorităţi bulgare din România, îndeosebi cea bănăţeană, instigată şi de serviciile secrete ungare.

Traian Valentin Poncea

Exclusiv Ziaristi Online

[1] Aspectul menţionat mi-a fost relatat de regretatul meu prieten, col. (r) Ioan Eugeniu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe (n.n.).

[2] Sorin Oprea, Op.cit., p. 7.

[3] Ibidem.

[4] Îndeosebi neimplicarea ţării noastre în agresiunea armată din Cehoslovacia (august 1968) în care au fost angrenate cvasitotalitatea statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, acţiune iniţiată şi coordonată de Moscova (n.n.).

[5] E drept, aceste încercări se manifestă îndeosebi în tratate de istorie, cărţi sau reviste de specialitate (articole, studii), ori la congrese sau colocvii de profil dar asemenea idei transpar şi în presă (n.n.).